Iacob Baciu (președintele CES)‎ doarme în ilegalitate

În anul 2010, Iacob Baciu (foto stânga), liderul Confederației Sindicatelor Democratice din România, care avea și funcția de vicepreşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a fost reclamat de Agenţia Naţională de Integritate pentru conflict de interese în calitate de administrator al SC Sind România, o societate comercială înfiinţată în anul 1992 de către confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional având asociate persoane juridice, cum ar fi C.N.S.L.R.Frăţia, C.N.S. Cartel Alfa, B.N.S., C.S.D.R. şi A.N.C.C.S.R., și care desfăşoară preponderent activităţi de turism social, beneficiarii serviciilor sale fiind, în principal, membri de sindicat şi beneficiarii biletelor de odihnă şi tratament veniţi prin C.N.P.P., societatea confederaţiilor sindicale.

S.C. SIND ROMÂNIA S.R. a încheiat, prin sucursalele teritoriale cu casele de asigurări de sănătate judeţene, contracte de furnizare servicii medicale în valoare de aproximativ 7.500.000 Lei.

Decizia A.N.I de incompatibilitate, a fost contestată de către Iacob Baciu în data de 16.03.2017 la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, printr-o acțiune de anulare. În data de 19.07.2017, Curtea de Apel București, prin hotărârea 2424/2017, respinge acţiunea ca neîntemeiată, dar cu recurs în 15 zile de la comunicare. În data de 26.07.2017, Iacob Baciu declară recurs împotriva hotărârii Curții de Apel București, iar în data de 26.10.2017, Î.C.C.J. prin Decizia nr.3227/26.10.2017, se respinge recursul formulat de Iacob Baciu împotriva Sentinţei nr.2424 din 19 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, iar această hotărâre rămâne irevocabilă.

În data de 13.11.2017, Agenția Națională de Integritate, prin Inspecția de integritate, trimite adresa cu numărul 41432, prin care înștiința Consiliul Economic și Social despre existența stării de incompatibilitate și a conflictului de interese în care s-a aflat domnul Iacob Baciu. Prin urmare, la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, domnul Baciu Iacob se află în interdicția de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, potrivit dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 176/2010.

Întrebarea care intervine în cazul de față este dacă secretarul C.E.S. a prezentat membrilor plenului această adresă venită de la A.N.I.?

În urma acestei adrese, Secretarul general al Consiliuliu Economic și Social avea obligația să anunțe Confederația despre starea de incompatibilitate al unui membru plen C.E.S., deoarece conform Legii nr. 248/2013 – Republicată – privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social la articolului 17 din aceeași lege, calitatea de membru al Plenului Consiliului Economic şi Social încetează, ca urmare a interzicerii, prin hotărâre definitivă, a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

După acest raport al A.N.I, domnul Iacob Baciu nu mai are calitatea de a ocupa nici funcția de Președinte, dar nici pe cea de membru C.E.S., mai ales datorită faptului că, potrivit Legii nr. 248/2013 – Republicată – privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social la art.1 alineatul (2), se prevăd următoarele: Consiliul Economic şi Social este instituţie publică de interes naţional, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului tripartit la nivel naţional dintre organizaţiile patronale, organizaţiile sindicale şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale, ai societăţii civile și, mai mult, are următoarele atribuții printre care: avizează proiectele de acte normative din domeniile de specialitate prevăzute la art. 2 alin. (2), iniţiate de Guvern, precum şi propunerile legislative ale deputaţilor şi senatorilor, invitând iniţiatorii la dezbaterea actelor normative; elaborează, la solicitarea Guvernului, a Parlamentului sau din proprie iniţiativă, analize şi studii privind realităţile economice şi sociale; semnalează Guvernului sau Parlamentului apariţia unor fenomene economice şi sociale care impun elaborarea unor noi acte normative.

Într-o situație asemănătoare s-a aflat și Bogdan-Iuliu Hossu, în cazul căruia, în anul 2010, Agenția Națională de Integritate a constatat exitența stării de incompatibilitate ca membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune (S.R.R.), ca urmare a exercitării simultane de funcții, iar acesta și-a prezentat demisia din funcția de membru al plenului C.E.S.

În data de 01.09.2011, prin Hotărârea C.E.S nr. 407/01.09.2011, domnul Bogdan-Iuliu Hossu este înlocuit din funcția de membru al plenului Consiliului Economic și Social. Cel mai probabil, în opinia domnului Iacob Baciu, funcția de Președinte C.E.S. nu este o funcție publică, iar dacă plenul, în suveranitatea sa, nu a procedat la revocarea acestuia, se consideră, în speță, că a acceptat explicația domnului Iacob Baciu. Având în vedere misiunea organizației și recomandările specifice de țară pe care Comisia Europeană le-a adresat pentru anul 2018 României cu privire la starea dialogului social, având în vedere că dialogul social în România în momentul de față suferă profund și că instituția C.E.S. nu a avut un punct de vedere, a dat doar un aviz pe anumite spețe importante pentru societate cum ar fi amnistia, legile justiției, sau ordonanțe cu impact major, consider că orice pată care poate fi adusă dialogului social, echității și capacității acestei instituții de a furniza ceea ce este prevăzut în constituție, trebuie luată la cunoștință de toți membrii săi și înlăturată.  În acest caz, avem o stare de fapt în care secretarul instituției nu a reacționat la această incompatibiliate, mai mult, se consideră că planează o suspiciune asupra calității dialogului social.

Consiliul Economic şi Social este organism consultativ al Parlamentului şi al Guvernului României în domeniile economiei, finanţelor, sănătăţii, educaţiei, muncii etc. Practic, acesta îşi exprimă punctul de vedere, obligatoriu, asupra oricărui act emis de Palatul Victoria sau Parlament.
În acest context, cred că atât Parlamentul României, cât și Primul Ministru ar trebui să se sesizeze cu privire la această incompatibilitate și să oblige C.E.S -ul să facă toate demersurile pentru schimbarea celor care nu au dreptul să ocupe o asemenea funcție publică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

5 Comentarii

  1. v asi sfatui , daca m ati intreba, sa nu aduceti in discutie conditia sindicatelor actuale..ori daca continuati suntetinnu caraghiuosi ci tampiti ori ..colaboratori..pai voi dece credeti ca s au lichidat combinatele romane..pentru fierul vechi?? nu tata pentru a lichida un potential opozant penytru distrugerile ce aveau sa urmeze ..Romania i ca o fata mare nimerita pa mana unor asociatii da proxeneti si nviolatori…

  2. Poate e general SRI,are facies-ul corespunzator,si chiar nu inteleg lipsa de respect pentru grad,daca functia e mistocarita..

  3. daca voi luati aceste sindicate la modul serios ..insemana ca suntegti ori vanduti nori niste Editat..sa va fie da bini

  4. Editat astea securiste, ajunse in fruntea sindicatelor, n-au facut altceva decat sa-si umple buzunarele pe spinarea fraierilor. Observati ca devin foarte vocali la comanda stapanilor lor, atunci cand trebuie deviata atentia de la problemele serioase. Romanii n-au inteles ca sindicatele nu le reprezinta interesele. La americani, Sindicat inseamna MAFIA!

  5. Din Legea 248/2013 citata de autor-ART. 17
    (1) Calitatea de membru al Plenului Consiliului Economic şi Social încetează în următoarele situaţii:d) ca urmare a interzicerii, prin hotărâre definitivă, a dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii;ART. 33(1) Consiliul Economic şi Social are buget propriu, care face parte din bugetul de stat.(3) Pentru activitatea desfăşurată, membrii Plenului Consiliului Economic şi Social primesc o indemnizaţie lunară în cuantum de 20% din cuantumul indemnizaţiei stabilite pentru preşedinte.
    NU NUMAI CA IACOB BACIU A ASCUNS CES hot.instantei, NU A FSOT REVOCAT,ramanand „membru” si luand banii, dar „SOBOLANUL” -imi cer scuze pt. termenul plastic, este si SUSPUS- „CES România deține președinția AICESIS pentru mandatul 2017-2019
    Actualul Preşedinte al AICESIS este domnul Dl. Iacob BACIU, Preşedinte al Consiliului Economic și Social România. Secretarul general al Asociaţiei este Dl. Francisco GONZALEZ DE LENA.”(pe siteul CES).
    ASA CA SOBOLANII DEPASESC ORICE IMAGINATIE DE A FI „ILEGALI”,a detine functii si a acumula venituri uriase !ASTA TB CERCETAT,DAT AFARA CA UN GOLAN CE ESTE HOTH,IA BANI FARA DREPT SI VAZUT CE FACE EL< A FACUT LA Societ.comerciala de turism !NU meritam asemenea sbobolani, guzgani ce au napadit la cascaval iar PSD-ALDE NU CONTROLEAZA prin organele abilitate nimic, aceste oficine gemanad de oFITERI SI GENEARLI de securitate!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.