Iaşi: Maşini distruse şi 7 persoane rănite grav după ce un TIR a intrat într-un autobuz

Şapte persoane au fost rănite, joi dimineaţa, într-un accident rutier care a avut loc într-un cartier de la marginea Iaşiului, în zona Rond Canta, după ce din cauza carosabilului umed un autotren a derapat şi a intrat într-un autobuz plin cu pasageri care se afla în staţie, relatează Agerpres.

Potrivit martorilor, TIR-ul încărcat cu marfă se întorcea de la Braşov. La intrarea în Iaşi, în apropierea rondului din zona Canta, a încercat să reducă viteza, a derapat din cauza carosabilului umed, a intrat pe pe partea stângă a trotuarului, a dărâmat un stâlp de pe marginea străzii, a lovit trei maşini parcate pe trotuar şi s-a izbit de un autobuz care circula pe ruta 30 ce staţiona în staţie.

În autobuz se aflau mai mulţi pasageri, printre care şi copii, care mergeau la serviciu sau la şcoală.

La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, un echipaj de terapie intensivă mobilă din cadrul ISU Iaşi şi o echipă de descarcerare.

Trei din cele şapte victime ale accidentului au fost transportate în stare gravă la Spitalul Sfântul Spiridon.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.