ÎCCJ, deranjată de critici după sentința în cazul Gheorghe Ursu

Decizia Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie privind achitarea definitivă a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzaţi că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, a produs indignare.

Dar reacțiile apărute în spațiul public nu au fost pe placul ÎCCJ.

A respins acuzațiile, a invocat respectarea cu strictețe a legii, a combătut supozițiile vehiculate. În fine, spune că a decis “în raport cu faptele stabilite exclusiv pe baza probatoriului administrat în cauză” și că nici nu a avut o “soluţie dinainte stabilită”.
Rezultatul oricărui proces, a mai ținut să sublinieze ÎCCJ, “nu depinde de cât de popular sau impopular ar fi el sub aspect social”.

Comunicatul Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie
Având în vedere luările de poziţie din spaţiul public, privind decizia nr.238/A/27.07.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală, în dosarul nr.2500/2/2017 (“cazul disidentului anticomunist ing. Gheorghe Ursu”),
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că judecătorii învestiţi cu soluţionarea unei cauze au obligaţia legală de a se pronunţa numai în conformitate cu dispoziţiile legii şi în raport cu faptele stabilite exclusiv pe baza probatoriului administrat în cauză.
Împrejurările că nicio cauză nu are o soluţie dinainte stabilită, că rezultatul procesului nu depinde de cât de populară sau impopulară ar fi el sub aspect social, şi că stabilirea adevărului judiciar se face exclusiv pe baza probelor administrate în cauză, cu respectarea tuturor garanţiilor procedurale, nu pot fi considerate decât expresia funcţionării statului de drept şi constituie unul dintre aspectele care diferenţiază fundamental un regim democratic de orice formă de totalitarism.

Dincolo de aceste aspecte, dezbaterea publică a oricăror chestiuni, inclusiv critica adusă instituţiilor publice sau deciziilor acestora este legitimă într-o societate democratică, fiind însă important ca orice persoană interesată să poată avea acces, în măsură în care doreşte, la datele necesare pentru a-şi face propria apreciere. Este totuşi esenţial ca formatorii de opinie, în special oamenii politici sau reprezentanţii diferitelor instituţii sau organizaţii publice, să manifeste consecvenţă în ceea ce priveşte modul în care se raportează la aceste principii fundamentale de funcţionare a justiţiei în cadrul comunicării publice.

Pentru informarea tuturor persoanelor interesate de această speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pune la dispoziţie, în format anonimizat, considerentele care au stat la baza deciziei sus-menţionate şi în cadrul cărora sunt detaliate motivele de fapt şi de drept pentru care completul de judecată a pronunţat această soluţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus joi achitarea definitivă a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzaţi că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, pentru săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase.
Instanţa supremă a respins, ca nefondate, apelurile depuse de procurori şi Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu, fiind menţinută decizia de achitare aplicată în octombrie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti.

Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş au fost trimişi în judecată de procurori pentru crime împotriva umanităţii. Judecătoarea Mihaela Niţă de la Curtea de Apel Bucureşti a schimbat încadrarea faptelor în infracţiunea de tratamente neomenoase, pe motiv că legea mai favorabilă este Codul penal din 1968.

Recomanda 2

3 Comentarii

  1. Nimeni nu mai crede poveștile cu justiția independenta. De aceea, pentru a ne salva ca nație, ar trebui sa scoatem procurorii din magistratură, să le dăm poliție judiciară pe mână, sa introducem curțile cu juri pentru infracțiunile ce au pedepse de 5 ani sau mai mari, să permitem accesul în magistratură doar a celor cu minim 10 ani vechime ca jurist și să introducem de urgență răspunderea efectiva și dură a judecătorilor și a procurorilor pentru erorile lor.

  2. S-o fi terminat oare execuţiile la comandă? Oare judecătorii judecă chiar pe bune, în baza probelor, fără a mai ţine cont de părerea ambaselor, a SRI, a formatorilor de opinii, a ONG-urilor, a gloadelor care îşi dau cu părerea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.