Incompatibilitate tratată ironic: „M-am întâlnit cu doamne în parc”

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a anunţat că va face o conferinţă de presă pe tema incompatibilităţii de care ar fi acuzat într-un raport al Corpului de Control al Guvernului.

„M-am întâlnit cu doamne în parc, m-am întâlnit la gară, m-am întâlnit pe stradă (…), mi-au cerut consultaţii medicale (…) îmi pun la dispoziţie expertiza mea şi pentru medicii din Spitalul Universitar şi atunci când am fost chemat la spitale private să intru în sală să rezolv un caz greu şi la spitale publice din Bucureşti (…) am fost solicitat şi am lăsat tot şi m-am dus ca să salvăm un om. Rolul meu este să ajut oamenii care au nevoie de mine, indiferent că pot să apară discuţii sau nu. (…) Şi da, am plecat într-un spital public sau într-un spital privat să ajut oamenii să ducă la bun sfârşit un cancer osos, spre exemplu. Nu cred că am făcut un lucru strigător la cer că am salvat o viaţă”, le-a răspuns Cătălin Cîrstoiu jurnaliştilor care l-au întrebat, luni, într-o conferinţă, dacă a oferit consultaţii la clinica privată a soţiei.

El a punctat că în orice cabinet sau spital privat se percep taxe, iar fiecare act medical are costuri.

„Să ştiţi că şi când stau de vorbă cu colegii mei, discutăm tot cazuri medicale şi tot educaţie medicală continuă e, indiferent că are loc în spital, că are loc în parc, că are loc la un congres, că are loc pe stradă. Când te întreabă un coleg mai tânăr despre cum să rezolve un caz, e datoria mea să îi explic cum, că asta scrie în rolul meu ca profesor universitar. E o abordare absolut tendenţioasă şi chiar este strigător la cer că tot corpul profesional al medicilor şi al cadrelor didactice din medicină sunt coborâte într-o mocirlă cu bună ştiinţă”, a spus Cătălin Cîrstoiu, întrebat de gazetari referitor la faptul că firma privată a soţiei nu ar fi fost acreditată să ofere învăţare continuă pentru medici.

La rândul său, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a atras atenţia că România funcţionează după reguli ale statului de drept şi nu după păreri.

„În acest moment, eu ştiu un singur candidat la o primărie de sector (…) care e trimis în judecată pe incompatibilitate. (…) doamna Clotilde. Eu, în rest, rog instituţiile statului (…) să-şi facă treaba şi dacă sunt chestiuni care au încălcat cadrul legal, să fie sancţionate, iar cei care au făcut aceste încălcări să fie trimişi în judecată şi sancţionaţi”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a declarat, pe 8 aprilie, că nu se află nici în conflict de interese şi nici în stare de incompatibilitate. Anterior, Hotnews a relatat ca în 2020 Corpul de Control al Guvernului a întocmit un raport care arăta că medicul Cătălin Cîrstoiu ar fi fost în situaţii de incompatibilitate şi conflicte de interese.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

8 Comentarii

  1. „Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a anunţat că va face o conferinţă de presă pe tema incompatibilităţii de care ar fi acuzat într-un raport al Corpului de Control al Guvernului.”

    Abia astept show-ul, sa radem ca la nea Marin!!
    Individul asta fara scrupule cauta cu lumanarea momente sa se faca continuu de bacanie!!!
    Carstoiule, ajunge, te-ai facut de kko destul, lasa-ne!!!

  2. mizeria din tramvaie, trolee, autobuze, mizeria de bdul CĂLĂRASI, SIGURANTA SI SECURITATEA CETATEANULUI, clanurile si gastile de minoritari din jurul bancilor, marilor magaine il fac complice la fenomenul infractional al străzii. ajnge. suficient destul. mars la NEGRESTII TÂI.

  3. Această persoană nu știe că e manager de spital. Dacă ar ști n-ar mai da consultații în clinici private și n-ar mai fi în incompatibilitate. Argații care îl susțin la primăria capitalei nu-i spun acest lucru afundându-l în greșeală. Câtă mizerie !

  4. Lasa bre ,stai incontinuare la Spital ca sa ajuti vietile oamenilor ,nu incerca sa intrii in politica si nici in alte functii complet opuse medicinei ,sau vrei sa ajungi pe urmele lui Oprescu ?

  5. Iubitorii de șobolanî 🐀să voteze usriștii șoroșiști, mămica guadelupeză🦒 și tăticul olimpic al șobolanilor🐀.Ambii s-au dovedit mari specialiști în înmulțiri 🐀🐀🐀.

  6. Când iohanis recunoștea că a făcut meditații cu elevii fără să declare si fără sa plătească impozite pe venit nu v-a deranjat, iar când a fost dovedit infractor, s-au înghesuit românii sa-l voteze.

  7. Sa nu calci intr-o șpaga domnu doctor, sa nu te impedici de măcar sa ai conturile la mata atunci

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.