Ieșirea din prostocrație

Prostocrația, spune profesorul Andrei Marga, este „acțiunea reușită a nepregătiților de a acapara decizia în societate și, mai ales, de a impune prostii cu mijloacele statului”. Indicatori ai prostiei sunt nepriceperea, incapacitatea de a articula o idee, incultura, lipsa de judecată adecvată, lipsa de bun simț și insensibilitatea, mai scrie profesorul clujean în volumul „Trecerea la prostocrație”.

Termenul este creat de profesorul Marga, după modelul unor concepte similare: democraţie (puterea poporului), autocraţie (putere absolută), birocraţie (puterea acaparată de funcționărime), cleptocrație (putere preocupată de avantaje personale), plutocrație (puterea aparține celor bogați). Dar tema a fost abordată mai demult.

Reputatul profesor italian Carlo M. Cippola a publicat în 1976, pe când era profesor la Universitatea Berkley din California eseul cu titlul „The Basic Laws of Human Stupidity”, reluat în italiană abia în 1988, într-o carte sub titlul “Allegro ma non troppo con le leggi fondamentali della stupidita umana”. Eseul lui Cippola a fost tradus și în românește sub titlul „Legile fundamentale ale imbecilităţii umane”, ajungând deja la a treia ediție.

România se află de peste un deceniu în plin proces de trecere la prostocrație, prin confiscarea puterii de către proști. Prof.dr. Adrian Severin scrie într-un alt eseu reluat în volum, că ar numi „actuala formă de conducere a țării rezidocrație”. Este numele dat situației în care „gunoiul societății, luând în deșert numele egalității, a revendicat (și culmea a obținut) dreptul de a avea acces la puterea publică și de a o exercita asemenea elitei. Poate că dacă nu ar fi fost puși în locul elitei nu ar fi arătat a fi proști”, mai scrie fostul ministru de Externe.

Pentru a face loc prostocrației și rezidocrației, terenul politicii a fost curățat de elite cu ajutorul unui sistem juridico-securist creat anume în acest scop. În ultimii 15 ani, cu instrumentul binomului și sub umbrela MCV-ului, în România s-a produs un proces accelerat de distrugere a elitelor, în toate domeniile. Scopul este evident: o societate fără elite este devertebrată și devine o colonie ușor de manipulat. Sub ochii noștri a renăscut ideologia nazistă potrivit căreia adversarul nu trebuie învins, ci distrus sau desființat. Eliminarea elitelor românești este un „proiect de țară” ticluit cine știe unde. Adversarii politici ai proiectului au fost băgați în pușcării. Ascensiunea prostocrației și rezidocrației a căpătat cale liberă.

Rezidocrația ne-a ajuns până la gât, abia dacă mai putem respira. Tentația tot mai multor oameni de a pleca din țară este de înțeles; chiar și la cei mai în vârstă, care-și iubesc țara și rădăcinile, dar care au ajuns la limita suportabilității. Mâlul din societate, scos la suprafață de valurile învolburate ale revoluției, a ajuns să inunde străzile, curțile, spațiul public. Apoi instituțiile. Apoi viețile noastre. Rinocerizarea descrisă de genialul Eugen Ionesco se desfășoară sub ochii noștri.

Grohăitul rinocerilor a invadat piața publică, la îndemnul și cu oblăduirea celei mai înalte funcții în stat. Din piață, huliganismul politic a ajuns în parlament. Iar din parlament a ajuns în guvern, acaparând pas cu pas cu pas toată puterea, la toate nivelurile și în toate instituțiile. Peste tot au răsărit tot felul de cîți și friți, de clotilde și năsui, de drule și vijulii. Într-o țară în care au ajuns să conducă alde ministrul Grindă, ministra Liftiera ori ministra Sculată moartă ș.a., respectul valorilor a devenit o blasfemie.

Reziduuri morale și intelectuale există în orice comunitate, dar societățile civilizate le țin la locul lor, în banca lor. În societatea românească, însă, nulitățile sunt în prim plan. Iar lucrul cel mai grav este tăcerea în fața acestei realități.
Cippola avertizează că „într-o țară aflată în declin, procentul proștilor este constant, dar se poate observa la restul populației o creștere alarmantă a numărului celor cu înclinații spre imbecilitate (…). Asemenea schimbări în alcătuirea populației non-imbecile duc inevitabil la creșterea puterii distructive a procentului de proști, declinul devine o certitudine, iar țara se duce de râpă”, scrie profesorul italian.

Volumul „Trecerea la prostocrație” editat de Cotidianul denunță exact acest pericol, al faptului că, din cauza proștilor care ne conduc, „țara se duce de râpă”.

Cum se poate ieși din prostocrație? Cum se poate stopa accesul proștilor la conducerea țării? Găsirea unui răspuns ar trebui să fie preocuparea majoră a conștiințelor responsabile ale acestui popor. Profesorul Cipolla oferă un indiciu: „Diferenţa între societăţile care se prăbuşesc sub imperiul proştilor şi cele care depăşesc un asemenea impediment vine din capacitatea societăţii respective de a promova oameni inteligenţi, spre binele tuturor”.

Țara se poate salva numai dacă este capabilă să promoveze oameni de valoare. Nu e deloc ușor, întrucât numărul proştilor în „libertate” este întotdeauna subestimat, enunță prima lege a lui Cippola.

În Declarația de la București a Grupului pentru Apărarea Democrației (GAD) afirmăm că, pentru promovarea în funcții publice, nivelul studiilor și competența dovedită practic trebuie să fie „primordiale, obligatorii și bine definite. Prostocrația trebuie abolită. Avizul serviciilor secrete pentru ocuparea diferitelor funcții să fie subsidiar, consultativ și drastic restrâns la un număr limitat de funcții, stabilite strict prin lege”.

Acest ultim lucru este esențial, dacă ținem seamă de încă un avertisment al profesorului Cippola: „Dacă în populaţia care nu face parte din categoria proştilor, ponderea este a celor care acţionează în detrimentul celorlalţi, atunci societatea respectivă devine un infern”.

Volumul „Trecerea la prostocrație” reunește 66 de eseuri, comentarii și analize semnate în Cotidianul de 18 autori. Fiecare are stilul, subiectul și abordarea sa, dar toate iradiază un vânt de libertate și de demnitate. Luate împreună, aceste articole reprezintă un triumf al rostirii limpezi asupra tăcerii complice. Un triumf al verbului asupra adjectivului. Al nevoii de atitudine asupra nevoii de conservare. Al capacității de a te supune principiului în dauna instinctului de a te ralia învingătorului.

Este o carte ca un ecou de clopot, cum spunea Cornel Nistorescu. Ecou care anunță un mare pericol, dar și cheamă cu disperare la pasul următor: „Ieșirea din prostocrație”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 21
Octavian Știreanu 192 Articole
Author

34 de Comentarii

  1. Daca educație nu este ..
    Nimic nu este….
    Restul?
    Ok foarte interesant. .
    Dar fara implicarea tineretului rezultatele mai puțin vom avea…
    Și când te uiți la tineret…
    Te apuca amokul

  2. Vive la prostocracy!Vrem partid,vrem program,vrem sa participam la alegeri, vrem revolutia prostocratilor!Prostocrati din toaate tarile uniti-va!Sa luam de la elitele asupritoare ,sa dam la prostrocrati,serbi,sclavi si muncitori cu ziua, care ii tin pe asupritori !Sa schimbam demagocratia veche si imbacsita de 30 de ani,cu prostocratia verde,autentica,populara si romaneasca

  3. Vive la prostocracy!Vrem partid,vrem program,vrem sa participam la alegeri, vrem revolutia prostocratilor!Prostocrati din toate tarile uniti-va!Sa luam de la elitele asupritoare ,sa dam la prostrocrati,serbi,sclavi si muncitori cu ziua, care ii tin pe asupritori !Sa schimbam demagocratia veche si imbacsita de 30 de ani,cu prostocratia verde,autentica,populara si autentic romaneasca,inventia poporului nostru,de doua mii de ani pe aiciea

  4. Dictatura, indiferent de forma ei, se instaleaza cu complicitatea indiferentei romanilor!

  5. S-a plistisit populatia de hoituri!
    Mai bine aduceti niste animale sa ne conduca: capre, rate, gaste, oi, cai, caini si pisici!
    Organismul e functional intre 30 ani si 50 de ani oricum pentru cele mai OK decizii!!!
    Batranii sa ramana consilieri si atat!

  6. ce-i de făcut? primul pas – ca ocupanţii funcţiilor publice să-şi demonstreze capacitatea intelectuală prin studii certificate dar şi prin prezentarea liberă a unor soluţii la domeniul de interes în faţa unei comisii formată şi din 2-3 universitari

  7. Asta e, suntem un popor de prosti. Ca am avut cateva elite, cateva ”varfuri”, astea sunt exceptiile care confirma regula. Suntem un popor comod. Preferam sa stam si sa faca altii ceva, orice, ca apoi sa ne plangem. Fugim de responsabilitati, ca dracu de tamaie. Suntem foarte buni la comentarii, dar cand suntem pusi sa gandim sau sa explicam ceva, raspunsul e invariabil, acelasi : ”hai dom-le ca n-am timp”. Ne bucuram de firimiturile zilei de azi, iar maine ”vom mai vedea”. Iar exemplele pot continua.
    Paradoxal, iesirea din aceasta prostocratie, o pot face exact institutiile care ne-au bagat in ea. Conditia e ca in fruntea lor sa punem !!! PATRIOTI.

  8. Iohannis, Cîțu și PNL sub 5%. De fapt dreptacii, care se cred ei de dreapta.

  9. Proiectul de colonie numit „proiect de țară”, ticluit cine știe unde, să ducă cu zăhărelul dreapta, să-i „prostească” pe ăia care se cred „de dreapta” luptă cu corupții. Luptă până până apar corupții PNL, lupta se suspendă. Uită să mai anticorpă pe Cîțu.

  10. de ce asteptati sa iasa in strada tot amaratii???
    sa iasa in strada sa se lupte pentru tara cei care s-au imbogatit din banii statului!!!
    adica cei care au averi mai mari de 250.000 euro facute in ultimii 30 de ani!!!

  11. PROSTOCRATIA A FOST TINTA CELOR CARE SI-AU BAGAT PICIOARELE IN SCOALA ROMANEASCA,ASA ZISELE REFORME ALE SCOLILOR ,MANUALELE ALTERNATIVE FACUTE PE GENUNCHI.
    TARANBELE ZIS UNIVERSITARE FARA ACREDITARE FUNCTIONAU CU CARTITELE DIN INVATAMANTUL DE STAT !,LACOMIA ,CLANURILE DIN EDUCATIE AU PROSTITUAT IVATAMANTUL DE TOATE GRADELE.RASTALMACIND ORCE FARA NICI O LEGE, ORCINE A BOTEZAT,A INREGISTRAT ORCE „ACADEMIE” DE FOTBAL ,DE DANS ,DE POLITIE,DOVADA CA NOTIUNILE ERAU LUATE IN DERADERE ,DAR ADUCEAU BENEFICII EXCROCILOR PE BAZA PROSTIEI VICTIMILOR ,CARE ERAU ABSOLVENTI DE academie ,AI HARTOAGA ?,POTI SA CERI ORCE !,CAND NIMENI NU-I INTERESAT DE CEEA CE STII !,E INTERESAT DE PILA CUI ESTI !.
    LEPRELE AU GENERAT GENERATII DE LICHELE ,DE IRESPONSABILI ,DE IDIOTI CU PATALAMALE IN ORCE DOMENIU .
    PROSTIA NU DOARE,N-ARE MARGINI SI NU MOARE !-MAMA PROSTILOR ESTE MEREU GRAVIDA !.DACA S_AR PUNE IMPOZIT PE PROSTIE BUGETUL TARII AR AVEA DESTUI BANI PENTRU NEVOILE TARII.SUNT PREA MULTI PROSTI IN TARA ASTA CA ASA ZISA DEMOCRATIE SI LEGE SA POATA RAZBI PRIN VOT.NU-I DEPARTE HAOSUL ,VIOLENTA SCAPATA DE SUB CONTROL.
    FATA IN FATA CU PROSTOCRATIA AVEM ” ROMANIA EDUCATA „-O POVESTE CARE N-ARE CONTINUT NICI DUPA NISTE ANI DE DOMNIE SI VORBE-NVANT ALE MARITULUI VODA KLAUS !. IESIREA DIN PROSTOCRATIE -O FATA MORGANA !,NU SUNTEM INSTARE SA RANIM IN GRAJDUL NUMIT DOCTORATE !,NU SUNTEM INSTARE SA RIDICAM AUTORIZATIILE DE FUNCTIONARE TARABELOR ZIS UNIVERSITARE;NU SUNTEM INSTARE SA TAIEM TAINUL ALA DE 15% CELOR CU DIPLOME DE DOCTORATE XEROCOPIATE !,NU SUNTEM INSTARE SA REINTRODUCEM EXAMENELE DE ADMITERE LA LICEE , LA FACULTATI.
    NU SUNTEM INSTARE SA AVEM UN SISTEM DE ACREDITARE A INVATAMANTULUI DE TOATE GRADELE .
    MENTINEM IN INVATAMANT INDIVIZI CARE N-AU PREGATIREA MINIMA PENTRU POSTUL PE CARE FIGUREAZA.
    SE VAND INCA FUNCTIILE ,DIPLOMELE ,CERTIFICATELE DE ABSOLVIRE,PANA CAND?

  12. Am credinta ca o mana de oameni, „elite” — daca pica mai bine asa, desi eu as prefera termenul „experti” in diverse domenii — cu mintea limpede, caracter si inima la locul ei, cu un plan definit, ar putea face inceputul. Inca mai exista prin tara oameni de valoare, care fie s-au retras benevol, tacit, fie au fost marginalizati cu buna stiinta. Acestia ar putea fi invitati sa contribuie, dupa abilitatile fiecaruia, la acest proiect de iesire din gaura neagra in care ne scufundam. Sa moseasca o re-nastere civica.
    Am niste temeri insa. Un proiect de asemenea anvergura nu se face peste noapte, cu cetateni sleiti de atatea iluzii pierdute, inselati/tradati repetat, sceptici in vremuri tot mai intunecate. Si in plus, cum s-ar putea proteja un asemenea demers de la deturnare, infiltrare si confiscare sau inabusire de catre aceleasi „servicii” care ne tin captivi?

  13. Matei 13, 33:
                  “Le-a spus o alta pilda si anume: Imparatia cerurilor se aseamana cu un aluat pe care l-a luat o femeie si l-a pus in trei masuri de faina de grau, pana s-a dospit toata plamadeala.”
    … sau ce ar putea face o mana de oameni bine alesi …

  14. Am credinta ca o mana de oameni, „elite” — daca pica mai bine asa, desi eu as prefera termenul „experti” in diverse domenii — cu mintea limpede, caracter si inima la locul ei, cu un plan definit, ar putea face inceputul. Inca mai exista prin tara oameni de valoare, care fie s-au retras benevol, tacit, fie au fost marginalizati cu buna stiinta. Acestia ar putea fi invitati sa contribuie, dupa abilitatile fiecaruia, la acest proiect de iesire din gaura neagra in care ne scufundam. Sa moseasca o re-nastere civica.
    Am niste temeri insa. Un proiect de asemenea anvergura nu se face peste noapte, cu cetateni sleiti de atatea iluzii pierdute, inselati/tradati repetat, sceptici in vremuri tot mai intunecate. Si in plus, cum s-ar putea proteja un asemenea demers de la deturnare, infiltrare si confiscare sau inabusire de catre aceleasi „servicii” care ne tin captivi?

  15. Andreeșanu, nu pricepi și în bună măsură bați cîmpii. Prostocrația este un regim politic, cu selecția proastă a celor care decid. Nu toți absolvenții au fost proști. Dar regimul prostocratic i-a luat pe cei slabi. Vezi cîțu, bode, vela, barna, etc. Mai mult, cei care sunt în fruntea regimului prostocratic – johannis, orban, coldea, turcan, ciolos etc. nu sunt absolvenți după 1989, ci înainte. Deci nu ce spui tu este cauza. Dacă ai curajul să vorbești, leagă-te de niște exemple. De ce nu reacționezi când bode ia doctoratul la ubb de astăzi, pe tema securitatea energetică, fără ingineri în comisie. Generalități ca ale tale sunt cunoscute, dar de ce nu te iei de exemple exacte?

  16. o sa sfirsim sub teoretizare… democratie, prostocratie, plutocratie… traim azi da ne place sa teoretizam pentru veacuri ce vin. stabilim criterii de performanta profesionala (citu este un performer in speculatii de exemplu) dar esuam in a fi oameni. cind o sa cautati oameni carora le pasa de alti oameni si sint dispusi sa schimbe acest nenorocit de sistem ierarhic, de sorginte militara, pe verticala, tipic masculin, cu cooperarea, armonia, ajutorul care se manifesta in orizontal, tipic feminin. nu v-ati saturat de ierarhii false in care cei din frunte sint cei mai nemernici? nu realizati inca faptul ca ierarhiile au dus lumea intr-un punct in care abia daca se mai poate salva pe sine? exista solutia pragmatismului si a cooperarii. dar e nevoie de o cu totul alta constiinta a unui numar critic de persoane care sa poata puna in miscare lucrurile. incetati sa vorbiti despre cosmetizarea a ceea ce stiti si va e familiar. pasiti dincolo de zona de confort daca vreti sa realizati ceva. altfel veti cosmetiza teorii invechite care si-au aratat limitele prin insasi evolutia sistemului pina in pragul colapsului si a calitatii umane, a obiceiurilor create, a cutumelor a cailor neuronale batatorite de ceea ce este comod si stiut. totul e varza. solutia este dincolo de aceste vechituri teoertizabile si fals perfectibile in afara zonei de confort pentru ca reprezinta ceva nou.

  17. Sa recapitulam:
    La anul 400 se VORBEA limba DACA in Anglia …
    La anul 1100 se INVATA limba DACA la curtil din VESTUL Europei (Anglia si Normandia) …
    La anii 1475 si 1545 se VORBEA limba ROMANEASCA la ZONELE din ESTUL Europei (Basarabia si Transnistria) …
    Concluziile trebuie sa le TRAGA doar LINGVISTII cei ROMANESTI !!!
    „La trecutu-ți mare, mare viitor!” … scria parcă acum o veșnicie marele nostru poet, Mihai Eminescu.

    SI tocmai DE ACEEA, Declaratia de la Bucuresti TREBUIE SA FIE O REVIGORARE a cunoasterii ISTORIEI, a CULTURII si a SPIRITUALITATII STRAVECHI ROMANESTI !!!

  18. Oamenii trebuie să fie conștienți de faptul că NOM și-a creat propria opoziție cu mult înainte ca unii dintre noi să înceapă, să încerce, să o expună. Ei doresc ca populația să ceară autorităților să-și facă treaba, să-i protejeze de diferitele amenințări existente (reale sau nu) și haos. Și să-i facă să fie dispuși să renunțe la drepturile lor constituționale în acest context tulbure. O parte importantă din populație sunt ceea ce Eric Hoffer numește „credincioși adevărați”. Ei sunt urmăritorii și adepții… oameni care vor să-și dăruiască puterea personală. Ei caută răspunsuri, sens și iluminare în afara lor.. Ei sunt adepți, nu din dorința de auto-avansare, ci pentru că le poate satisface pasiunea pentru renunțarea la sine!”. Hoffer mai spune că adevărații credincioși „sunt veșnic incompleți și veșnic nesiguri”

  19. Vad ca apare si numele lui Adrian Severin , dar din partea desteptocratiei ! Adica el , prof dr (wow !) Adrian Severin este un mare desteptocrat , un mare intelectual al neamului ( desi nu cunoaste nici formula apei ! ) Mai mult , este si un mare cleptocrat cu diploma ( a absolvit academia de la Rahova cu brio si probabil se va intoarce si pt un eventual masterat , alaturi de Ciltu ) .

  20. PCR rebotezat FSN a nascut principalele Partide care care au Guvernat dupa 1989… PNL(PDL), PSD, UDMR…. Ce lasa in urma ?!?! Gunoi, Groapa Groapelor, Datorii, Decimare… Lacuste, Cioclii Competenti ?

  21. PrAdevar !, nu esti instare sa gasesti cauza raului ,nivelul de trai al unui popor este proportional cu nivelul de educatie !.
    Un popor needucat este usor de manipulat .
    Un popor care n-are repere ,n-are elite este usor de prostit.
    Cand majoritatea este mediocra sau analfabeta ,despre ce democratie vorbim ? despre „DEMOCRATIA PROSTULUI ” ,VOINTA MAJORITATII !!.
    CA MAI SUNT TINERI CARE SE DESPRIND DIN MLASTINA -E ADEVARAT ,DAR SUNT VANATI DE UNIVERSITATILE DE PRETUTINDENI UNDE PREGATIREA CONTEAZA SI NU: PILELE ,RELATIA SI BANUL !.
    O SINGURA CALE MAI AVEM CA TARA SA NU SE DISTRUGA -INTOARCEREA LA SCOALA LA EDUCATIA ADEVARATA. COMUNISTII NU SI-AU BATUT JOC DE SCOALA ,IAR REZULTATUL ABIA S_A VAZUT DUPA 15-20 DE ANI !!.

  22. Ați auzit de instrumentul de măsură –sau fără de măsură– numit ,,klausocâțometru”? Oare ce măsoară?

  23. Romania nu mai are nicio sansa daca promotorii Declaratiei in loc sa indice cauzele tragediei nationale care constau
    in faptul ca in 1989 o grupare terorista de agenti multipli ai Comintern au inscenat trecerea la pseudo-democratie
    fixand pentru eternitate configuratia statului bolsevic, respectiv rebotezarea Securitatii in fostele Directii cu pastrarea CARACTERULUI MILITAR ce concentreaza intr-o singura mana institutia genocidului in ansamblu, mentinerea
    procurorilor in tagma magistratilor si prerogative autocratice disimulate in formularea Constitutiei pentru „alesul”
    din Deal, deci autorii Declaratiei pun aceasta tragedie in mod rupt de realitate pe seama „prostocratiei” si nu a Securitatii care fraudeaza alegeri pentru a-si instala SLUGILE!!! Declaratia trebuia sa ceara DEMILITARIZAREA SECU,
    scoaterea procurorilor din randul magistratilor si reducerea prerogativelor AGENTILOR DIN DEAL la reprezentativitate
    si nu la decizie suprema! Oare „prostii” pot ajunge sa controleze Parlamentul/partidele, institutiile de forta, media, justitia etc INTR-O SINGURA MANA?

  24. @CM daca exista atat de multa incertitudine, atunci de ce se face atata push pentru niscaiva inteligenta?
    Mi se pare exagerat, ca totusi ??? Toti avem temeri, evident. Si multe elite dau mesaje utile aici pe Coti.

  25. Cand Dragnea s-a aventurat sa juguleze prerogativele Secu numita malitios „binom” de naivii din media si sa scoata justitia de sub controlul institutiei genocidului,sa supuna multinationalele la impozitarea majora a uzufructului
    prestatiilor din Romania si a declansat aplicarea Programului de crestere a veniturilor populatiei a fost condamnat politic cu concursul CONSERVELOR/CARTITELOR/AGENTILOR infiltrati de decenii in PSD dupa modelul crearii/infiltrarii
    facaturilor numite partide!!! Doar elitele care nu s-au supus neconditionat ordinelor Securitatii au fost anihilate!
    Distrugerea elitelor unei tari E O METODA BOLSEVICA aplicata din 1945 de trimisii Comintern pentru a controla total
    acea tara!!! Si atunci, de ce vorbim de binoame si nu de neo-Securitate si per ansamblu de NEOBOLSEVISM? Concepte la indemana specialistilor in „filosofari socioilogice”…

  26. Iesirea din prostocratie impune demiterea guvernului si a presedintelui ca de buna voie astia nu pleaca. Si alegeri generale imediat.

  27. La noi prostocratia sa instalat dupa al doilea razboi mondial , odata cu venirea comunistilor la putere ….. (avem experienta si traditie nu gluma)

  28. „Ecoul de clopot” are nevoie de concretete. „Iesirea din prostocratie” are nevoie de experienta practica, lucruri si expuneri concrete mai ales la nivelul politicului. Adica… este nevoie de acest Liviu Dragnea !

  29. Contra-destepti
    P. a II-a
    Sigur, nu vrei sa te conduca nici retardatii, nici incapabilii mintali, nici analfabetii… da’ politica se face cu discernersa intre „BINE” si „RAU”, nu cu calcule de eficienta iudaica economica (cu camata = dobanda si profit, cu inflatie – furt mascat de avere fizica!) si masuratori „certificate” ISO.
    De unde se inspira ce e „bine” si ce e „rau” pentru cei ulti, aia prostovani… si dupa care reguli/principii!
    Ca dinspre ei vine duh de inselare – mandria de sine, increderea in propria „stiinta” si tupeul sa propuna ne-poltica la conducere, adica fara ideologii, da’ cu … manuale.
    Evident, facute de altii pentru elevi silitori ca ei.
    Falsa stiinta de azi are morala „vax albina” = evolutionism, bing bang, antropocentrism, heliocentrism, relativism, gauri negre, multiversuri, mecanica cuantica,… genderism, … , transhumanism, holocaust.
    Oameni de caracter „tare”, „de cuvant”, demni si gata de sacrificiu … asta trebuie, nu din astia cu diplome si premii luate de la eretici, franc-masoni si taiati primprejur… cum sint semnatarii, iata ce „tare” – sint suparati pe prosti.
    Aia multi … care cred ca votul MAJORITAR mai are ceva viata, mai sugereaza ca democratia proasta pluripartitista mai exista.
    Nu am inteles care e legatura majoritatii proaste cu minoritate „elitista”.
    Manipulare mediatica, falsificarea alegerilor, prostirea prostilor cu voirbe imbarligate/rasucite??? … ca prostii vor sa-i conduca unul de-al lor – sa-i REPREZINTE, nu sa-i bage stiintific la vaxxinare… cu din astia care nu-s doctori in minciuni eretice si MaArxism… dar care sa aiba ceva bun simt, rabdare si care sa nu il fure. Nu da doi bani pe aia cae-si pun batista pe cap mergand la „zidul plangerii”.

  30. Contra-destepti
    P. a I-ii
    Atentie la manipularea Marga-liano-Talmudista!
    Desteptii vor sa incalece prostimea… cu stiinta.
    Smecherii se umfla-n penele arogantei, a mandriei de sine – sint vicleni, folosind cuvinte iscusite, cu buna stiinta insala; ca sa profite.
    Directia lor spiritista (ca nu e crestina) urmeaza meritocrailor, adica tehnocratior in aceeasi directie a logicii sataniste pe care o aplica marxistii culturali „din tot cartieru'” numit planeta Pamant.
    DEJA actuala Stiinta – care a devenit para-stiinta, postuleaza adevaruri imposibile, neverificabile iar unele chiar contrazise de realitatea fizica! – actuala… a devenit noua religie, absolutista care omoara „consintit”, „asistat”, … salvator al mamei [lor] Gaia.
    Prost pentru ei; nu conteaza cate diplome si titluri si-au „tras”!
    Decizia politica (adica nascuta din „gandire” si nu dupa proceduri, protocoale, retete, lista de sarcini, comanda „superioara”… presupune discernamant politic, potrivit MORALEI, a valorilor impartasite de cei multi, fara prea multa „carte” … care la noi e crestina, adica DOAR ortodoxa.
    Schioapa, cu oameni slabi si ispititi zilnic … cu caderi/pacate… da’ totusi crestini, adica DOAR ortodocs.
    Si asta le sta in gat elitistilor, meritocratilor, tehnocratilor ca ei se cred – cum invata rabinii – ca au pe dumnezeu in ei de destepti ce se stiu!
    Ceva face sa credeti ca binele „lor” este binele pe care-l crezi in mintea ta ascultandu-le discursul masluit?
    Marxistii astia imbatraniti in minciuna sint prieteni cu aia care au schimbat definitia cuvantului „vaccinare” ca sa il foloseasca la ceea ce NU este vaccinare, nici macar dupa dogmele false ale virologiei.
    ========================
    CINE VREA SA CONDUCA, SA SE PREGATEASCA SA SLUJEASCA, NU SA COMANDE!

  31. Paradoxul prostocratiei.
    Noi, securistii astia vechi, suntem ceva mai educati, iar din vrajeala i-am prostit pe romani si le-am inchis fabricile, le-am vandut resursele, iar romanii, nu se revotau. Aia care nu ne suportau au plecat din tara. Iar noi astia vechi am impartit banii intre noi, asa sa fim noi multumiti. Or, securistii astia noi sunt needucati, nu au vrajeala nici macar sa faca un om sa treaca stada in siguranta. Ei doar copiaza ceea ce spun altii. Fura totul, dar mai rau este ca fura mai mult pentru straini decat pentru ei.
    Concluzia prostocratiei. Mai bine cu vechii securistii. Astia erau ceva mai umanisti. Ceva mai educati. Deci pot forma noi generatii de tradatori de tara, dar cu ceva mai multa educatie.
    Iesirea din Prostocratie = vrajeala de popa beat!

  32. Ce dracu, dle! Sunetem deștepți de ne doare capul, dar nu vedem că proștii nu au ajuns singuri la putere. Sunt agenți trimiși de niște străini deștepți, bine instruiți și echipați cu diplome mincinoase, în scopuri bine determinate. Este vorba de un război neconvențional, neocolonialism aplicat, metoda nu funcționează la toate popoarele. Specialiștii din servicii ar trebui să știe, dar probabil tocmai ei au fost ținta inițială.

  33. Vorba vine, deja Gheorghe și așa de prost? Vezi mă că avalanșa de cuvinte nu este nici cultură și nici inteligență! Între sărăcia de cuvinte și avalanșa este mintea capabilă și cultivată, pe care se vede bine că nu o ai. Faptul că ești ignorant nu se schimbă prin agresivitate. Că tu votezi acum niște proști din plusrpnl nu te face nici cult nici valoros. valoarea nu este după ce votezi. De aceea și social-democrații și comuniștii și corporatiștii sunt la un nivel la care nu vei ajunge niciodată. Căci așa de prost te arăți.

  34. Din PROSTOCRATIE … trebuie sa IASA … DOAR cei „INGUSTI” la MINTE !
    Adicatelea … cei ce PRACTICA cea mai VECHE meserie din LUME … POLITICHIA !!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.