Destinul lui nu a semănat cu al marilor vedete lansate de timpuriu. Protti a debutat în Serie A( 1994-1995) abia la 27 de ani, cu Bari, o vârstă la care mulți atacanți își consumaseră deja cei mai buni ani. Până atunci străbătuse drumurile lungi și prăfuite ale ligilor inferioare, acumulând experiență în Serie C1 și Serie B, departe de reflectoarele marilor stadioane.
L-am descoperit la Rai Uno, în serile de duminică, orele 19.00, ale emisiunii „Novantesimo Minuto” cu Giampiero Galeazzi.
Acolo am auzit pentru prima dată numele Igor Protti. Avea o sonoritate aparte, iar omul care îl purta transmitea aceeași forță.
În al doilea sezon petrecut la Bari(1995-1996), a realizat ceea ce părea imposibil: a devenit golgheterul Seriei A, la egalitate cu Giuseppe Signori. Pentru publicul larg, poate fi doar o cifră. Pentru cunoscători, este diferența dintre anonimat și a exista.
Anul acela a fost unul paradoxal. Bari a retrogradat, însă atacantul său a cucerit coroana marcatorilor din cel mai puternic campionat al lumii. O performanță unică, neegalată: singurul jucător din istoria Seriei A care a devenit capocannoniere evoluând pentru o formație ce avea să retrogradeze la finalul sezonului în eșalonul secund. Dintr-odată, necunoscutul venit de nicăieri devenise numele rostit de întreaga Italie.
Și acum îmi răsună în minte vocea telecronistilor italieni: „Attenzione, intervento da Bari: ha segnato Igor Protti, Bari è in vantaggio!”
N-a mai dat același randament la Lazio și nici la Napoli, dar legenda lui care a venit din fundul fotbalului – Serie C1, Serie B, și apoi s-a încoronat rege în Serie A, a rămas până azi.
Legenda lui Protti s-a construit înainte de toate prin drumul parcurs: de la Serie C1 și Serie B până la tronul golgheterilor din Serie A.
Poreclit „Țarul” (Lo Zar), el a fost, alături de Dario Hübner, singurul jucător care a câștigat titlul de golgheter în Serie A (cu tricoul echipei Bari), în Serie B și în Serie C1 (cu cel al echipei Livorno).
Serie A, Serie B și Serie C1
Cu Livorno a devenit simbol, idol și căpitan, iar dragostea dintre el și suporteri a depășit cu mult granițele rezultatelor sportive.
Astăzi, la vestea dispariției sale, mulți dintre cei care l-au admirat nu și-au putut stăpâni lacrimile. A fost eroul celor fără privilegii, al celor care pornesc de jos și refuză să renunțe. A demonstrat că talentul ajută, dar caracterul deschide drumurile care par închise.
Fotbalul nu înseamnă doar marile cluburi, trofee și superstaruri. Înseamnă și oameni precum Igor Protti care au transformat perseverența într-o formă de artă. Iar tocmai de aceea numele lui va rămâne viu mult timp de acum înainte. A fost eroul oamenilor simpli, al celor care luptă și cred că odată ce pleacă de jos de tot pot ajunge până sus de tot.
Arrivederci, Zar.
Acest articol a fost susținut de CPK Carp & More care oferă o gamă completă de boilies și răspunde cerințelor tuturor categoriilor de pescari – de la profesioniștii din competiții până la amatorii dedicați.
Il stiu.D-zeu sa-l ierte.La italieni,fotbalul e mai ceva decat „pasta con succo di pomodoro”.Si acum imi aduc aminte scena aia dintr-un film cu Fantozzi,cand isi pusese scaunul in mijlocul casei si belea ochii cat cepele,la televizor,unde Italia batea lovituri de departajare,la Mondialul din ’86.Iar Pina,nevasta-sa ii spunea: „amore mi ho trovato un altro uomo” (iubire,mi-am gasit un alt barbat),la care Fantozzi,”bine, bine,du-te”.Cand s-a terminat meciul,mamaaaa ! „Porca putana” !!!!!!