Îl arestează Erdogan pe Putin?

Preşedintele rus Vladimir Putin, pe numele căruia Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis în aprilie un mandat de arestare, ceea ce îi limitează libertatea de mişcare, a acceptat invitaţia omologului său turc recent reales în funcţie, Recep Tayyip Erdogan, de a efectua o vizită în Turcia, informează DPA.

„Preşedintele turc şi-a confirmat invitaţia făcută preşedintelui nostru de a efectua o vizită în Turcia”, a declarat joi într-o conferinţă de presă Iuri Uşakov, consilierul pe probleme politice al lui Vladimir Putin, potrivit agenţiei de presă ruse Interfax.

Planurile pentru această călătorie sunt în stadiu de realizare, a adăugat consilierul prezidenţial, deşi o dată exactă nu a fost încă stabilită.

După o scurtă perioadă de tensiune în relaţiile bilaterale după ce un avion de vânătoare turc a doborât un avion de luptă rusesc în timpul războiului din Siria în 2015, legăturile diplomatice dintre cele doua state s-au ameliorat, Putin şi Erdogan fiind văzuţi acum ca prieteni.

În plus, Turcia a ezitat să participe la sancţiunile împotriva Rusiei încă de când aceasta a invadat Ucraina în februarie 2022.

Turcia, stat membru NATO, s-a poziţionat ca mediator în cadrul acestui conflict.

În aprilie, Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin sub acuzaţia de deportare ilegală de copii ucraineni şi transferul lor din zonele ocupate din Ucraina în Rusia, ceea ce constituie o crimă de război în conformitate cu Statutul de la Roma, tratatul fondator al Curţii, semnat de 123 de ţări.

Astfel, participarea liderului rus la summitul anual al BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) în această vară la Johannesburg este considerată puţin probabilă. Africa de Sud recunoaşte jurisdicţia CPI şi ar fi obligată să îl aresteze pe Putin de îndată ce preşedintele rus ar pune piciorul pe teritoriul său.

Turcia nu este însă semnatară a Statului de la Roma, actul fondator al CPI, iar observatorii apreciază că, mai mult ca sigur, Ankara nu va pune în practică mandatul de arestare împotriva lui Putin, notează DPA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Author

32 de Comentarii

  1. daaa`,n-ar fi mai usor sa-i dea soricioaica sa bea?! CPI-ul asta nu sperie nici gugustiucii ! asta e ,asa,o joaca de-a hotii si vardistii.

  2. Păi există o lume normală, din care face parte și turcul(cu anumite rezerve) și o lume anormală, belicoasă, coruptă și imbecilă, din care face parte și CPI, din fericire mult mai puțină și mai mică.. Iar adevărul totdeauna iese la suprafață, mizerabilii nu au avut și nu vor avea nici o șansă..

  3. Deocamdată urmăriți penal sau condamnați definitiv în statul de drept România stau liniștiți în țari aliate cu România: în UE, NATO sau ambele iar pe noi ne… grija cine îl arestează pe Putin

  4. „Erdogan ar trebui să-l aresteze pe Putin!” – Titlul

    „Turcia nu este însă semnatară a Statului de la Roma, actul fondator al CPI, iar observatorii apreciază că, mai mult ca sigur, Ankara nu va pune în practică mandatul de arestare împotriva lui Putin, notează DPA.” – Concluzia acestui articol

  5. Pentru ca spune un redactor anonim ? De la D.V citire? Hai ca ma balonez de ras.. sa vina corina si soros dinu sa dezvolte ineptia gugustiucului

  6. Turcia nu linge izmene americane cum linge Romania si toti pitifelnici din Europa…. Politicienii romani fara exceptie sunt sunt lingatori de izmene americane care au facut din Romania o Colonie, pentru ca nu sunt in stare sa hraneasca populatia si se tem de revolta populatiei, stiu ca ei sunt tinuti la putere de Americani. …Americanii, UE sunt mai mult decat Dumnezeu in Colonia Romania. Pentru ca nu e voie sa ii atingi nici cu o floare….trebuie sa ai grija sa nu iesi din Narativa americana si UE
    zi si noapte pe toate canalele…..O asemenea obedienta probabil nu a existat in Romania nici pe vremea fanariotilor. In 1944 Romania a fost invinsa militar si i s – a inchis gura pe drept….Dupa 1990 Romaniei i s – a inchis gura fara a fi invinsa in razboi. Politica romana a ales sa se supuna de buna voie??…Caci daca nu se supunea era lovita ca Ungaria lui Victor Orban, i se taie drepturile pana cand nu mai sufla in front.. …L – ati vazut pe Ciolacu care i – a azvarlit afara din guvern din cauza nesupunerii lui Victor Orban….Inainte de vizita in Germania, Ciolacu l – a injurat bine pe Putin ca sa cumpere bunavointa lui Solz.

  7. Da’ de cumnătZelul lu’ Mirciulică Geoană, ăla Cu_o_Stea, datul în urmărire generală, se mai știe ceva ?
    Eeeeeh ??

  8. @D.V., @Cotidianul: Prapastiile se pot evita prin inteligenta: 1. Respectivul „mandat” e lovit de nulitate absoluta fiind în conflict enorm de interese, prin cetatenia si antecendetele profesionale ale asa-zisului „procuror”. Nu degeaba Rusia a si emis un mandat de arestare pe numele individului care încearca sa manipuleze un organism international în scop politic si interes propriu. Plus ca nu-i vorba de nici o „deportare ilegala de copii” si alte bazaconii, ci de punerea lor la adapost, cu acordul familiilor si participarea lor (fiindca toate FAMILIILE respective au fost mutate din zonele de razboi, de BOMBARDAMENTE ale REGIMULUI DE LA KIEV. PRACTICA FIIND DE UZANTA INTERNATIONALA. Daca un „procuror” nu-i în stare s-aplice, CONTRA UNOR SUME DE BANI SI ALTOR AVANTAJE + ÎNTRU SATISFACEREA RUSOFOBIEI PROPRII, UZANTA INTERNATIONALA într-o situatie, n-are ce cauta-n meserie). Publicitatea pe care i-o faceti unui infractor de drept comun (respectivul „procuror”) fiind scandaloasa, @Cotidianul. 2. Presedintele Putin VA PARTICIPA la Summit-ul tarilor BRICS din Africa de Sud.

  9. D.V. sau V.D. vede el cum i se „limitează libertatea de mişcare” Putin-ului! Unde dracu vede nu zice V.D dar bate câmpii aducându-si aminte și de incidentul din 2015 ! Oare Turcia este soră bună de nato cu Marea Britanie care a vrut să-i cucerească pe la începutul secolului XX? Mulți Doamne da’ proști!

  10. La război e ca-n dragoste, stimată tovarășa ursulina: una-i să vrei și alta să poți iar ca să iasă Editat e nevoie să vrea amândoi. Deocamdată Oihrropa stă în genunchi în fața Turciei căreia îi plătește tribut miliarde ca să-i apere frontiera orientală, aia pentru care Bulgariei i s-a arătat pisica când a făcut-o.Din poziția asta e cam greu să bați cu pumnu-n masă.În plus, asta cu Turcia-NATO arată că nu poți și cu p—n c-r și cu sufletu-n rai.Postadevărul eliților decrepiți ai vestului nu poate înlocui realitatea, nu-i așa, tovarăși? Economia ați luat-o-n șuturi, de democrație v-ați bătut joc, odată cu energia bunăstarea și politica externă și credibilitatea asociată au zburat pe geam. Succesuri și mai citiți istorie, toași.Aia cu un Imperiu mare care a luat-o razna și cu care s-a dus ca al vostru in viitorul apropiat

  11. Se implinesc 22 de ani de cand acest tribunal l-a primit de la premierul sarb Zoran Đinđićm omul nemtilor, pe Slobodan Milosevici. Dupa 5 ani de detentie la Haga Milosevici a fost gasit MORT!!!
    Dupa 22 de ani de la arestare, Milosevici a fost declarat NEVINOVAT!!!!
    Putem acuza CPI de complicitate la crima?
    Motivul pentru care se cere arestarea lui Putin e pueril.
    Evacuarea copiilor din zona de razboi este rapire?

    Africa de Sud a declarat ca daca trebuie ca Putin sa fie in siguranta, tara lor se poate retrage din CPI.

    Culmea, cei care fac tapaj cu acest tribunal sunt americanii, care nici nu recunosc acest tribunal.
    In SUA s-a votat asa numita „Lege Haga”, prin care daca si un soldat american, deci nu neaprat un oficial, este dus la Haga la CPI, armata americana poate ATACA Haga pentru a elibera cetateanul american!!!

    Rusii sunt fraieri ca nu dau si ei o astfel de lege!!!

    Deci la Haga se cerceteaza si aresteaza numai cei care nu plac SUA, fapt ce nu are nici o legatura cu JUSTITIA!!!

  12. Impotentele babete americane isi doresc pe altii sa faca-ce nu pot ele. Wishful drinking !

  13. Curtea aia Penală Internațională este înțesată cu procurorii lui Soros, înșurubați ca și la CEDO, printr-o mățăraie de ONG-uri atașate, chipurile, de valorile justiției democratice și progresiste. Ea funcționează însă pe fața vizibilă a Planetei, în timp ce Putin acționează pe ailaltă, nevăzută de orice năpârstoc.

  14. Presedintele Putin este confundat intentionat de catre bestiile Editat din america si sclavii lor din Romania de la toate nivelurile si de toate culorile politice, cu Nuțu camatarul.In mass-media romaneasca,filiala aia sionista,Putin este pus in autobuzul MAI care duce catre Rahova si sunt descrise scene imaginare dintre arestat si anchetator dar si aspecte din interiorul puscariei cu Putin in interior.Toate astea se pot compara cu piranda care-si arata Editat celui care a scos-o din sarite cu diferenta a de doua-trei linii de cocaina.

  15. Ca posesor de pașaport diplomatic el nu poate fi arestat nici dacă se duce în America. Doar dacă emitentul documentului, adică Rusia, cere asta. Asa ca faza cu mandatul de arestare e vrajeala acră.

  16. Prostii din Vest il fac cu ou si otet pe Erdogan, Turcia sa fie scoasa din NATO, pentru ca are „prietenie” cu Rusisia, nu vrea Suedia in alianta, etc. ce nu inteleg prostii este ca Erdogan, daca va fi lasat sa traiasca, va juca multe carti!!

  17. Mai zilele trecute am urmarit spusele unui om documentat zic eu. Sustinea cu dovezi ca arestarea presedintelui rus este improbabila pentru ca contravine legilor diplomatice internationale in vigoare. Pentru a fi realizata arestarea ar fi nevoie de acceptul statului al carei cetatean este, pasaportul diplomatic conferindu-i imunitate. Desigur oricand poate surveni un abuz dar nu cred ca se va intampla in cazul acesta. Se tot vehiculeaza acest subiect dar ar fi bine daca doamnele/domnii ziaristi s-ar documenta mai bine inainte sa lanseze aceste tiribombe.

  18. Psihopatii care conduc jumatate de glob au mai multe obsesii fantasmagorice una fiind atestarea lui Putin.

  19. @Nelutzu: Tocmai. Putin, shef de stat fiind, are imunitatea TOTALA pentru TOT CE FACE si SPUNE. Plus ca, ai dreptate, Putin poate vizita SUA când vrea: nici Rusia, nici SUA nu recunosc CPI.

  20. …iarasi si din nou avem intrebarea in titlul articolului si raspunsul in continutul acestuia…tpi-ul nu are jurisdictie pe teritoriile tarilor care nu sunt semnatare ale tratatului, mandatul de arestare nu poate fi executat, in drept ar fi savarsita infractiunea de rapire, sechestrare samd…

  21. @ Je ne suis par Charlie: nu-s „babele americane”, sunt babele poloneze si baltice. „Procuroru'” e polonez. Ca tipii-si fac jocul sub Democratii SUA, la care cotizeaza, nu-nseamna ca ultimii-i si iau în seama când e vorba de interesele lor personale. Ori, Putin face parte din interesele personale ale SUA. Robinette si tipul îsi vorbesc la telefon (cf., în schimb, tentativele lui Scholz, când presedintele rus a refuzat preluarea convorbirilor).

  22. imi pare rau pentru distinsii comentatori:se tot invoca „legea ” !!! exista o singura lege valabila in orice situatie: legea dublului standard . asta e lumea in care traim,oameni buni .

  23. Deci poți să arestezi pe unu oricare ar fi el care are pașaport diplomatic.

    Bravo Franț, la atâta prostie ma Mir cum de nu uitați să respirați

    Aaaa că americani fac asta “extraordinary rendition” asta nu înseamnă ca restul lumii e și obligată să coopereze la porcina lor.

    Propun să îl arestam pe ambasadorul USA pe motiv de DNA – primire si folosire de foloase necuvenit ( terenul ambasadei a print deja verdict în instanță cum că a fost furat ) ce ziceți se poate ?

    Sau mai bine nu.

  24. Terminati cu prostiile ! Erdogan nu-l va aresta in vecii vecilor pe Putin, mai exista pe lumea asta si conducatori de state care au onoare si coloana vertebrala, nu doar jigodii ! In schimb, „nationala Romaniei de fotbal” (???) accepta sa joace cu un „stat” INEXISTENT, nerecunoscut printre altii nici de statul roman !

  25. Daaaa ! Sigur ca-l aresteaza, si dupa aia il taie in bucatele cu bomfaierul si-l baga in valiza, cum au facut ciuhapii „democratului” MBS cu jurnalistul din opozitie ! Apropo, marele „democrat si aparator al drepturilor omului” tocmai e in vizita la Paris, la pulifriciul francez !

  26. Tot circul asta facut de presa si televiziune cu mandatul de arestare a lui Putin dat de Curtea Penala Internationala ,este doar asa ca sa se faca valuri .Asa ceva nu are cum sa existe pt. ca fapta ar fi impiotriva legilor si la fel nu este posibil ca vreo tara sa aibe curajul de al aresta pe Putin. Acest CPI este ca un fel de sperietoare pusa de oameni pe cimp ,sa nu vina pasarile sa mancie recolta.

  27. @Paulian Ionescu 16:48: Categoric. Mai ales ca Rusia a anuntat in mod OFICIAL c-arestarea lui Putin (oriunde-n lume) ar DECLANSHA WW3. În clipa arestarii, tara respectiva, indiferent care, s-ar pomeni c-o racheta hipersonico-atomica în chip de cadou.

  28. INCA alta stire falsa, acest articol. Ce se mai aude cu Marea ofensa/ofensiva la adresa ratiunii? Baloane se sapun? UNDE se JOACA marele POT, Ileana?

  29. Cred .ca nu prea are rost sa ne temem de un razboi nuclear.Sa fim sinceri macar cu noi insine .E mai buna viata de caine(doar de dragul de a trai)sau ‘dam o sansa ‘naturii sa renasca dupa vreo 2-3sute de mii de ani?Nu de alta dar o parte f.mare din omenirea din prezent a regresat impardonabil.

  30. @@Ileana Rollason 17 IUNIE 2023 LA 0:51: Partida nu se mai joaca-n SUA. Ofensa la adresa ratiunii, însa, si din partea acelorasi americani si agentilor, va continua.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.