În ceasul al treisprezecelea, Iohannis a vorbit cu Zelenski: Ce i-a solicitat

Preşedintele Klaus Iohannis a exprimat, într-o discuţie telefonică avută miercuri cu omologul său, Volodimir Zelenski, profunda îngrijorare şi preocupare faţă de continuarea atacurilor armatei ruse asupra obiectivelor civile şi a infrastructurii critice din Ucraina, care reprezintă „crime de război” conform dreptului internaţional umanitar, şi a condamnat „ferm” atacurile aeriene neîncetate ale Rusiei, care au lăsat ţara vecină în întuneric şi frig.

În acest context, a informat Administraţia Prezidenţială, Iohannis a reamintit sprijinul consistent şi multidimensional acordat de ţara noastră, atât prin asistenţă directă, sprijin pentru refugiaţi, furnizarea de generatoare, respectiv facilitarea tranzitului de cereale, cât şi prin susţinerea integrării europene a Ucrainei, a adoptării sancţiunilor împotriva Rusiei şi, respectiv, a acţiunilor vizând izolarea internaţională a Moscovei.

El a reiterat că România va continua să acţioneze pentru a ajuta Ucraina şi poporul ucrainean, atât timp cât va fi nevoie.

Klaus Iohannis s-a referit „pe larg” şi la recenta lege a minorităţilor naţionale adoptată de Ucraina, care a creat preocupare şi nemulţumire la nivelul autorităţilor române şi al reprezentanţilor comunităţii române din Ucraina.

Iohannis i-a solicitat lui Zelenski „identificarea rapidă de soluţii care să răspundă şi să remedieze aceste preocupări”. „În acest sens, cei doi preşedinţi au agreat ca în perioada imediat următoare miniştrii de Externe ai celor două ţări să aibă discuţii cu privire la soluţionarea bilaterală a aspectelor menţionate”, se precizează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Iohannis a reiterat sprijinul României pentru parcursul european al Ucrainei şi a salutat reformele implementate, în conformitate cu angajamentele asumate în relaţia cu UE.

Preşedintele Ucrainei a transmis mulţumiri pentru „sprijinul multidimensional şi extrem de consistent acordat de România încă de la începutul războiului şi a subliniat necesitatea continuării susţinerii Ucrainei, mai ales în contextul în care atacurile Rusiei sunt tot mai agresive, cu impact grav asupra populaţiei şi a infrastructurii civile”, se menţionează în comunicatul citat.

Conform comunicatului, în ceea ce priveşte aspectele legate de minoritatea românească, Volodimir Zelenski a exprimat „întreaga deschidere pentru identificarea de soluţii, astfel încât comunitatea românească din Ucraina să beneficieze, în oglindă, de aceleaşi drepturi de care se bucură comunitatea ucraineană din România”.

De menționat, că Iohannis a vorbit cu Zelenski după ce liderul ucrainean a promulgat controversata lege, potrivit relatărilor din presă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

42 de Comentarii

  1. „… profunda îngrijorare şi preocupare …” !! Sper ca, daca tot au vorbit despre asemenea timpenii, macar sa-l fi sunat pe Zelenski cu taxa inversa ! Cit despre „ce i-a cerut” … ha ha ! asa de mari si inca mai credeti in Mos Craciun ? Si eu tocmai ce l-am sunat ieri pe Papa si i-am cerut sa ma faca arhiepiscop de Paris ! Ma credeti, nu ?

  2. Ar trebui data lege ca cei care se identifica ca romani si sunt de gen masculin sa fie fortati sa lupte cativa ani pentru Ucraina, tara lor sora pe care o iubesc. Cat despre femeile ce se identifica ca romance trebuie sa isi faca datoria si sa faca cativa copii cu refugiatii africani si asiatici.

  3. Întâlnirea între miniștrii de externe nu-i prea inspirată. Al nostru a instrumentat procesul internațional prin care noi am câștigat o zonă din Marea Neagră. Nu cred că ucrainenii îl au la inimă. Asta cu susținerea pentru UE dacă….e OK, dar eu sper să nu-i fi condiționat ajutorul de treaba cu minoritățile. Eu nu cred că tinerii români din Ucraina s-au dus pe front și în plus avem și noi minorități pe care le beștelim când ne sare muștarul. Trebuie să ne împăcăm cu gândul că noi, în al doilea război mondial, am fost în tabăra învinșilor. Punct.

  4. Asa ca sa para si el ,,preocupat”! Ar fi fost mult mai oportun sa intervina, sa-l preseze pe Zelenski inainte de promulgarea legii.

  5. „În ajun de Crăciun am fost la punctul de trecere a frontierei Sighetul Marmației și am pus câteva întrebări în legătură cu siguranța mea ca turist în eventualitatea trecerii în Ucraina. Răspuns: mergeți liniștită la cumpărături, nu se întâmplă nimic în Ucraina. Este liniște și pace (citat), inclusiv la Kiev. La punctul de trecere era plin de ucraineni descurcăreți, cu dubele pline (posibil cu țigări de contrabandă).
    P.S. Am fost să mă informez așa cum am făcut și la începutul războiului, când am mers la Siret, să văd cu ochii mei bieții refugiați cu mașini de lux. Unora chiar le place să trăiască în minciună.” (Cosmina Cerva, avocat)

  6. Elena popa

    Bah lache, tu gemi de prostie.. Gidea de la latrine e mic copil…

  7. In ultimii 30 de ani Rusia nu avansase spre
    Vest nici cu 1 m. Nu avea nici cea mai mica intentie agresiva, ca dovada a investit 20 de miliarde dolari in gazoducte catre Vest…
    …In schimb NATO a avansat de la Berlin pana la Harkov, la 40 km de granita Rusiei….Rusii erau prosti nu criminali daca nu se trezeau nici in al 12- lea ceas….Criminalii de Razboi sunt romanii, polonezii, ucrainienii care au adus Armata Americana la granita Rusiei……Europa nazista a INTERZIS media rusa din toate tarile europene ca sa isi poata imprastia fara opozitie dejectiile mincinoase in randul populatiei neinformate. Rusia se apara de invazia NATO purtata cu Armament American si carne de tun ucrainiana…..Ca tara nazista, aliata cu Hitler in 1941, Ucraina este idiotul util cel mai potrivit al NATO pentru a lovi in Rusia.

  8. Suntem convinși ca navetistul de ziua a cincea, in binecunoscutul stil progresist lgbtiqist, l-a rugat pe Zekinsky sa-i trimita hârtia igienica pe care a folosit-o în condiții de bombardament ca sa-si satisfacă visul de a ajunge președinte NATO. Noi credem ca hârtia igienica folosita de Zelemsky constitue un argument serios pentru propășirea navetistului.
    Acum ca se cauta oamenii mici, mici de tot ar fi indicat la Jhonny sa treacă prin patul lui Procust. Dacă el crede ca trebuie sa treacă pentru a-si arata fidelitatea fata de progresism și miboritati sexuale , se înșală amarnic. Abia aștept sa-l vad jucând în Cyrano. Am urmărit câteva secvente cu un pitic in rolul lui Cyrano și am rămas profund dezgustat. Doamne, vino Doamne sa vezi ce a mai rămas din oameni.
    PS. A nu se înțelege ca am ceva cu piticii, dar totuși o limita ar trebui ca să existe în tot si-n toate.

  9. Sa Li se acorde Pasapoarte Romanesti cetatenilor romani scoli in limbs Romans strazile vechi in limbs Romans ca strada Romana nr 6

  10. Imi amintesc cu cita mindrie facea Johannis public ca Romania va sprijini intrarea Croatiei in Uniunea Europeana, de parca noi aveam un cuvint decisiv in aceasta privinta.

    Acum Croatia a intrat si in Schengen iar noi sintem in continuare fiii ploii !

    Atentie ca daca Ukraina intra in UE, si ea va intra in Schengen inaintea noastra !

    Brrr ! Ce vis urit !

  11. Președintele Z. este un escroc și un mincinos, care face promisiuni pe care nu are de gând să le țină.
    Dacă ar fi avut de gând să rezolve dreptul celor o jumătate de milion de români la educație în limba română, putea să o facă până acuma.

    Ministrul lor de Externe s-a mai întâlnit cu Aiurescu al nostru la București, dar concluzia pronunțată la conferința de presă comună de către ministrul nazisto-ucrainean a fost că învățământul din Ucraina în limbile minorităților este o problemă exclusiv internă a Ucrainei, iar Aiurescu al nostru a zis că așa este. Kuleba îl domina clar pe Aiurescu al nostru.

  12. @Elena Popa….Voi rumanii ati fost in al doilea rszboi mondial in tabara Europei NAZISTE.
    . Din prostie…Acum sunteti fix in aceeasi tabara, tabara Europei NAZISTE care crede ca a venit momentul REVANSEI in fata invingatorilor din 1945, URSS / Rusia. Vreme de 30 de ani Europa a demolat toate simbolurile care aminteau Victoria sovietica. O dovada clara ca o enervau, ca le aducea aminte de infrangere.

  13. Dulapul nu a spus nimic concret(ca de obicei).Vrea sa faca ceva pentru comunitatea romana?Simplu si dureros(ca numai asa intaleg imbuibati de la Kiev care se cred pe cai mari)toate casutele de la frontiera ucraineana pentru ajutoare desfintate si bagat vize pentru BORATI de ucranieni,dar pentru toti,femei copii barbati-TOTI.Sa stea in K…..l lor.

  14. Dores sa acordez tutulor celor doi Presedinte tov Ioanis si tov Voladimir tot sprijinu mieu neprecupertit.

  15. Hai ca-i buna!NEONAZISTUL,nostru KLAUSS WERNER IOHANISS,a vorbit la telefon cu un adevarat NAZIST,acest GOLAN,de ZELINSKI,care a dus un popor la pieire.Acest JEGOS, cersetor,nu vorbeste cu nimeni,fara sa solicite ceva,dar el crede ca acest popor UCRAINIAN nu o sa deconteze aceste ajutoare? El este cel care trebuie judecat pentru crimele savarsite impotriva poporului sau,impreuna cu mentorul sau YANKEU,BIDEN.Intreb si eu cine nu a respectat prevederile PACTULUI DE KIEV? El sau PUTIN? Acest NAZIST infocat,trebuia sa nu promulge legea minoritatilor in plin RAZBOI cu RUSIA,din cauza careia a izbucnit conflictul.NEONAZISTUL nostru,trebuia sa intervina atunci si sa spuna pozitia statului nostru,dar acest MUTALAU,este bun numai de afaceri de unde castiga bani pentru el si familia sa.Auzi ce spune LENESUL,ca ROMANIA va continua sa ajute UCRAINA.Da si eu as merge pe aceasta directie si mergeam,daca nu vedeam pe acesti ucrainieni,cum sfideaza poporul roman in locatiile unde sunt primiti (nu toti).FEREASCA DUMNEZEU sa avem un conflict cu alt stat la granita si sa avem si noi nevoie de ajutor de la acesti ucrainieni!O sa primim din trei pe cea mai lunga.

  16. O țară normală acorda drepturi minorităților fara a se târgui cu nimeni. Gestul lui Johanis e o prostie. Ucraina e tara nazistă. Daca obții o dreptate de la ea prin negocieri Ucraina tot nazistă ramane.

  17. @ General Paton…..Putin si Rusia ne – au facut Independenti la 1877, ne- au Eliberat de nazism in 1945…Poate ca Rusia ne reda Suveranitatea in cativa ani, dupa ce invinge NATO…Azi Romania e o Colonie….Imperiul UE si NATO ne – au furat in 30 de ani de 10 ori mai mult ca Imperiul Otoman si Rus la un loc in 700 de anj…..Rusia NU a avut proprietati in Romania niciodata….Occidentul in 30 de ani detine trei sferturi din Romania in proprietate.

  18. Măi, eu n-am întâlnit până acum un refugiat ucrainean care să se înțeleagă cu românii în limba română. Oare din minoritatea românească nu se refugiază nimeni?
    Sau minoritarilor români de-acolo le este atât de dragă limba română încât preferă să vorbească engleza.

  19. Din nou si iarasi atacuri sub centura la adresa esteticii vestimentatie mele de Prima Doamna.
    Repet inca o data ca nu voi ceda nici un milimetru!
    Tivul fustitelor si rochitelor mele ramane deasupra superbilor mei genunchi.
    Este o chestiune de arta si estetica peste care nu voi trece si subliniez ca am suportul total al sotului meu Primarul Sibiului si Presedintele Republicii Americane romania.
    Sau despre ce era vorba in articol ca nu am citit atenta?

  20. Îmi imaginez că pentru un schimb echitabil, papițoiul de la Kiieev a cerut președintelui nostru interzicerea utilizării cuvintelor care au litera „Z” în compoziția lor măcar pentru românii care trăiesc în Ukrania. Ca urmare Academia Română va trebui să revizuiască dicționarele naționale și să scoată aceste cuvinte buclucașe din ele. Deasemenea vor fi interzise articolele de îmbrăcăminte care au în compoziția lor coloristică alb, roșu și albastru, culorile drapelului rusesc. Slava Ukrania!

  21. Pe Volodimir Zelenski îl doare exact în basca de ca caciosul de Klaus. La butoanele Ucrainei este SUA. Daca Iohannis avea minte (pe Ciolacu îl excludem, stim ce-i poate capu’ la peste), îi solicita Ambasadei SUA de la Bucuresti sa rezolve problema. NU va mai agitati, România are conducatorii pe care i-a ales prin vot si îi merita!

  22. Da, încă o umilință pentru români și țara lor, după ce ce i-am asteptat cu ceai si ursuleți la granița deschisa liber pentru ei, le-am asigurat hrana si cazare, școală în limba lor si bani lunar, ba le-am dat si post de tv. Si ăsta de ce l-a sunat acum, ca sa-l asigure de tot sprijinul nostru, ca acum le facem si obuze. Trebuia sa-l fi sunat inainte sa promulge legea aia impotriva acelui 1 milion de romani de la ei, cu statut nerecunoscut, chiar daca rezultatul era acelasi. PS: Ba l-am auzit și pe Cristian Pârvulescu, ala cu Pro-Democratia de pe vremuri, cu scuza ca este „o lege în vreme de război” !!!

  23. Dupa ce dna SOSOASA le-a dat puternic peste freze celor doi responsabili cu politica externa Johanis si Aurescu care in jigodismul si servilismul lor au apelat la Comisia de la Venetia pentru a le rezolva treaba, acum Johanis incearca spasit a se reabilita vorbind direct cu Zelinsky despre minoritatea romana dar la capitolul ‘chestiuni secundare’.

  24. „Şeful statului s-a …”

    In Romania nu exista functia de „sef al statului”, sotul duamnei Carmen reprezinta statul roman, nu conduce statul roman ! Identic, nu exista functia de „prima doamna”. Asa ca, lasati pupatul la Curtici, informati conform Constitutiei !

  25. Pentru colegii oengisti care posteaza, stie careva , colega voastre , Elena Popa, a fost inainte baiat sau acum asteapta la operatie la turci?

  26. Excrocul international se imbogateste de pe urma ajutoarelor vestului iar incapabilul de Iohannis ii da orice i se cere fara a cere nimic in schimb. Sluga a Vestlui in detrrimentil propriului popor.

  27. Atunci, Romania, sa faca bine si sa nu mai trimita bani, arme, munitie si tehnica militara Ucrainei si nici sa mai fabrice munitie, inclusiv pentru artilerie, pentru Ucraina.
    Simplu: NU RESPECTA DREPTURILE ROMANILOR, NU MAI PRIMESC NIMIC DIN PARTE ROMANIEI.

    P.S.
    De fapt, Romania, nu ar fi trebuit sa se implice in sustinerea unor nazisti dar, avand si noi un nazist autodeclarat la Cotroceni, imbecilii din guwerner au implicat Romania in asa hal in conflictul din Ucraina de vom avea de suferit zeci de ani.

    Editat

  28. Credeti ca s-a referit pe larg la noua lege a minoritatilor? Are el curajul sa rosteasca macar un singur cuvant in favoarea coloniei? El executa doar ordinele stapanilor; atat si nimic mai mult.

  29. Credeti ca zelenscopitecul va modifica legea pe care, chiar acum cateva zile a promulgat-o cu propria sa laba? Eu sunt sigur ca da! Adica, la pully-vara, cand va fi mai cald. Deocamdata, are labele inghetate! Doamne….chiar suntem de rasul lumii!!! Unde esti tu, Tepes doamne???

  30. Bai Klaunus, fara o actiune comuna cu ungurii si polonezii, nu faci nimic in privinta tratamentului minoritatilor in Ukrania! Vorbe goale de la un nazi( culmea evreu, Zelensky), verificat in practica politica de cind este presedinte!!

  31. si cam cand a foat preocupat?dupa ce Zelenski a promulgat legea?aaaaaa,stai ma,Iohannis a crezut ca si Zelenski isi ia ”o peroada rezonabila”,pana la decizia de promulgare!asa daaa….eeee,ghinion!da’…nu stiu pentru cine..

  32. A vorbit degeaba niste penibilități fix ca un pămpălău, nu e pregătit profesional sa discute la acest nivel, a dovedit cu shenghen unde toți liderii europeni l-au luat la mișto. Daca austriecii scot înregistrările cu șpăgile date la slugile care ne-au condus după 89 , va fi ca un tsunami

  33. Turli-burli’si bate joc de toata Evropa … si chiar de toata lumea !
    Egal / imputitu’ este acum … cum pe vremuri / imputitu’ ceasca !

  34. Nu mai dati mana cu Volo, va ia si al 13-lea ceas de pe mana.

  35. Poate se rătăcește vre-o rachetă ukrană spre victoria bucurești,.. precum spre polonezi sau cel ce a picat la croați,..

  36. PSD are conducere de hartie creata! Dupa atatea si atatea fapte si nefapte ale lui Iohannis Tradator demiterea acestuia trebuia facuta demult .Dar daca PSD devine PSD Forta nu e tarziu nici acum . Suspendarea lui trece prin parlament cu DA majoritate . Referendumul de demitere trece fluerand ca acceleratul.
    Serviciile de aici si unele servicii de afara conduc de fapt Romania. Ei (ai nostri) sunt delegati sa administreze colonia dupa vrerea stapanilor. Nimic nu misca fara propunerile si poruncile stapanilor. Ai nostri tradatori raspund monosilabic doar cu DA. Atat.
    Dovada ? Oricine poate vedea daca are ochi si un pic de minte ca ROMANIA este pur si simplu o tara jefuita!
    Aproape totul e in stapanirea strainilor!

  37. Preluare Andreea Nicolescu… Zelensky i-a anulat cetățenia mitropolitului Meletie al Cernăuților și Bucovinei.
    Acesta ar putea fi expulzat.

    Conducerea Romaniei are ceva de zis despre asta?
    BOR are ceva de zis despre asta?Și adaug eu…Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești…

  38. Ce-i doare gura pe rusi vestici sa promita ? Se bat Mariile intre ele pentru dreptul de al controla pe celalalt , iar romanii cer dreptul de a ramane roman ???!! Ei in afara de mama au tot in comun cu rusii , dar in special sincronizarea s-au rusificarea tuturor, dupa caz .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.