În prag de alegeri, ambasadorii, vizită la Timișoara

În decurs de numai câteva zile doi importanți ambasadori, acreditați la București, au vizitat Timișoara cu puțin timp înaintea alegerilor parlamentare din 6 decembrie. Dacă David Saranga, ambasadorul Israelului, s-a aflat pentru prima dată în capitala Banatului, iar vizita sa a fost una discretă și extrem de securizată, în schimb Adrian Zuckerman, ambasadorul SUA, s-a bucurat din plin de atenția presei.

Saranga s-a întâlnit cu Dominic Fritz, primarul Timișoarei, cu reprezentanți ai comunității evreiești din oraș, cu Înaltpreasfințitul părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, dar și cu Victor Neuman, directorul Muzeului de Artă, instituție ridicată, recent, la gradul de ”Muzeu național”.Cele mai intense discuții s-au purtat la primărie, acolo unde au fost semnate și unele documente privind domenii de interes comun.

”M-am bucurat să-l primesc pe Excelența Sa, Dl. Ambasador David Saranga, Ambasadorul Israelului, care a vizitat, pentru prima oară Timișoara și i-a plăcut. Ne leagă nu doar patrimoniul extraordinar pe care l-a dat Timișoarei Comunitatea evreiască și pe care m-am angajat să-l reabilităm, dar și spiritul inovator. Excelența Sa m-a invitat într-un grup de lucru, între Israel și România, în care vrem să dezvoltăm proiecte comune de Smart City. L-am invitat să vină împreună cu oameni de afaceri din Isreael, anul viitor, să promovăm Timișoara ca un loc de investiții inovatoare”, a scris, Dominic Fritz, pe pagina sa de Facebook.

Adrian Zuckerman, Ambasadorul SUA, s-a întîlnit cu oficialități județene și municipale, iar la finalul vizitei a făcut o declarație publică legată de un eventual sprijin acordat noului guvern al României ce va fi instalat după alegerile parlamentare din 6 decembrie.”Suntem pregătiți să ajutăm în orice fel posibil ca să avansăm infrastructura pentru șosele, căi ferate, clădiri, spitale și dezvoltare economică. Cred că România face pasul în direcția bună și am fost foarte încurajat de discuția care am avut-o. Cred că Timișoare are un viitor foarte mare sub actualul guvern”, a declarat Zuckerman, Ambasadorul SUA, de parcă ar știi că actalul guvern ar avea continuitate, cu mici modificări și după alegerile de duminică, 6 decembrie 2020.

Foto Fb : Ambasadorul David Saranga alături de Dominic Samuel Fritz, primarul Timișoarei

Foto : Ambasadorul Adrian Zuckerman alături de oficialitățile din județul Timiș.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sergiu Miat 307 Articole
Author

12 Comentarii

  1. Escrocii cu Cravata Diplomatica dau Navala la Absorbtia Fondurilor Europene pe care Romanii le vad numai la TV inainte de „alegerile libere”
    Fritz, Saranga si Suckerman, trei Doamne si toti Trei…romani neaosi.

  2. “Din Boian la Vatra-Dornii / Au umplut omida cornii, / Şi străinul te tot paşte / De nu te mai poţi cunoaşte. / Sus la munte, jos pe vale / Şi-au făcut duşmanii cale … Vai de biet român săracul! / Îndărăt tot dă ca racul, / Nici îi merge, nici se-ndeamnă, / Nici îi este toamna toamnă, / Nici e vară vara lui, / Şi-i străin în ţara lui. / De la Turnu-n Dorohoi / Curg duşmanii în puhoi / Și s-aşează pe la noi;…” (Mihai Eminescu)

  3. Sa ne mai miram ca l-au „facut” pe Trump? Ambasador numit de el care l-a subminat continuu. Oare de ce a numit in posturi cheie asemenea porci, nu stiu. Ca foarte multi s-au dovedit a fi compmoristi anti Trump, si inca in posturi cu mult mai grele decat acest Zaharescu. A cautat-o cu lumânarea si Trump.

  4. Normal ca Timisoara ca doar asa a fost si in trecut vizitat de catre cei ce pregateau.Si eu pustan fiind am spus inca din 15 septembrie 1980 ca o fisura in sistem poate fi gasita doar in Timisoara nu la Jibou Husi sau Isaccea.Unii internauti spun ca primarul Timisoarei ar fi un cal troian. Ar mai fi nevoie de cai troieni cand in Romania avem herghelii de cai troieni plasati inca de dinaintea Involutiei din decembrie 1989?

  5. Clovnul american s-a dus sa avizeze listele cu cei care au castigat deja alegerile. A vrut sa vada daca sunt pe liste toti cei numiti de el.

  6. Periculos …o sa plece romanii din tara si vor venii mai romanii care nu stiu bine romaneste…dar au pus ochii pe Romania ca e bogata in resurse.
    Armata romana a primit osul pensiilor speciale si nu mai maraie…cand ni se fura tzara.

  7. Zahărul toss, iar face campanie electorală neputinciosilor din Guvern.
    Voi n-ati fost capabili să vă onorați promisiunea cu cele 2oo de ventilatoare si acum faceti autostrăzi, cai ferate, spitale, etc.
    V-au așteptat romani 50 de ani și ati venit ca să vă cumpărăm raciurile de avioane. Ati venit ca să experimentați pe noi Republica Procurorilor, Revoluția # rezist, furtul voturilor cu nesimțire si Republica Medicilor. Ne-ati oferit, cu generozitate prostituție, neomarxism, droguri, trafic de carne vie. Si ne-ati luat cu dragoste resursele din Marea Neagră si, sunt convins, ca le veti lua si pe cele de sist. Ne-ati pricopsit cu ambasadori homosexuali, ca de, democratia inseamna dictatura minorităților de orice natură asupra majoritatii. Ne-ati pricopsit cu ambadadori care s-au comportat ca stăpânii nostri si nu ca si prietenii nostri. N-ati scos o vorbă despre abuzurile din justiție, despre încălcarea drepturilor omului, despre implicarea SRI in actul de cercetare penala. Ni l-ati reinstalat in functie pe Basescu cu toate ca noi i-am spus PA. L-ați girat pe zerodoct, oferindu-i sepcuta. I-ati interzis lui Dragnea si fiului său accesul pe teritoriul USA, ca si cum aceștia sunt cei mai de temut teroriști din lume. Ne-ati refuzat ridicarea vizelor.
    ” ati facut” multe pentru noi si sunt convins ca veti mai face si mai multe. Doar asa trebuie sa se comporta o superputere militară cu supușii săi. Al naibi de corectitudine politică. Oare cine sunt negrii si cine albii in acest joc al neomarxistilor cu statut de lei.

  8. amvasadorul si zuckerma sint de aceeasi etnie clar
    da traira si in romania cea buna,rea,socialista,ceausista asa cum a fost
    da fritzi m.e roman e NEMBRU a serviciilor secrete private
    sa spun mai mult
    jigodie votata cu voturi furate

  9. Am venit sa vedem ce mai e de jefuit de prin colonie…. Dati niste contracte la noi altfel va facem corupti, comunisti si ca nu respectati statul de drept…Dar daca sunteti slugi predictibile puteti si voi sa furati la vot linistiti ca nu facem gura.

  10. Prin Banat s-au furisat in Romania timp de o suta de ani toti vanzatorii de credinta romaneasca. Acum urmeaza restul de demolatori ai tarii. Acolo exista mediul umna corespunzator vanzarii de tara.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.