În Ucraina au apărut manuale în limba moldovenească. Marcel Ciolacu a spus tot ”adevărul”

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că, potrivit înţelegerilor convenite cu autorităţile de la Kiev, Ucraina a recunoscut limba română ca limbă oficială a minorităţii române pe teritoriul său, adăugând că implementarea totală a deciziilor în acest sens este îngreunată, momentan, de faptul că ţara vecină este în război.

El a fost întrebat, miercuri seară, la Antena 3 CNN, despre faptul că în Ucraina au apărut manuale şcolare în limba moldovenească, în condiţiile în care, anterior, a existat un anunţ oficial, după şedinţa comună a guvernelor român şi ucrainean de la Kiev, din luna octombrie, potrivit căruia se renunţă la limba moldovenească şi este recunoscută limba română ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina.

„Haideţi să spunem tot adevărul. În momentul în care prim-ministrul Ucrainei, Denis Şmihal, a venit la Bucureşti, am avut discuţia în ceea ce priveşte limba moldovenească şi am stabilit ca şi prioritate în agenda românească. Agenda ucraineană avea alte priorităţi. (…) M-am întâlnit cu preşedintele Zelenski la Atena, când am avut întâlnirea cu prim-ministrul Mitsotakis, cu premierul Bulgariei, şi cu preşedinta Comisiei Europene, unde am avut o discuţie şi mi-a spus: ştiu, mi-a spus Denis de această problemă (…) n-am nicio problemă, nu e o prioritate pentru mine, înţeleg, în schimb, contextul, mai mult că Republica Moldova şi ea şi-a schimbat, nu mai există limba moldovenească pe teritoriul Republicii Moldova, e numai limba română. Când am plecat cu colegii mei din Guvern şi am avut şedinţa comună de guvern, la mijlocul şedinţei comune de guvern, cu noi la masă au venit toţi miniştrii ucraineni, au ţinut şedinţă de guvern şi au legiferat prin decizia guvernului că limba oficială pe teritoriul Ucrainei este limba română. Pe urmă a intrat să fie pus în aplicare”, a afirmat Marcel Ciolacu.

El a explicat în continuare că Ucraina este o ţară în război.

„Noi vorbim de o Ucraină în război. (…) Aseară m-am umplut de nervi, am adormit pe la 1,30. Am sunat şi în Ucraina, cum era normal. Am pus şi consilierul de politică externă să dea telefoane să vadă ce se întâmplă (…). Şi am aflat adevărul. Acele manuale fuseseră date la tipărit. Repet, vorbim de o ţară în război, pe o anumită zonă. Unele au fost modificate, dar Ucraina a recunoscut oficial”, a mai declarat Ciolacu.

Întrebat dacă, din cele arătate, concluzia este că e vorba de „o problemă logistică faptul că nu au putut să tipărească manuale noi”, premierul a confirmat: „Normal”.

Pentru a-şi întări spusele, acesta a adăugat, cu referire la decizia guvernanţilor de la Kiev privind recunoaşterea limbii române: „Avem toate documentele”.

Recomanda 1

1 Comentariu

  1. Cel mai bine se poate citi digitat câtva ‘adevăr’ în aula catacombelor de la Pecerska. Moastele Sfintei Teodora de la Sihla nu sunt repatriate in urma activitatii diplomatice romane, cum ni se flutură, ci pe model Alexandru cel Bun retras din Cernăuți isi inceteaza contractul in Ucraina, sunt evacuate silit de autoritatile ucrainiene. Lucrarea NATO-ortodoxiei de la Istanbul corespunde unei viziuni in care Ucraina, Moldova, Bulgaria, Serbia, Georgia, Armenia, Romania au patriarhii simetricește independente, inaintând in istorie cu faza scurta de la Patriarhia Ecumenica si cu cea lunga de la NATO. Se poate de exemplu in inflatia de lăcașe de cult ortodoxe rezultate din evacuarea celor rusesti ca in jurul Odesei sa apara familia Sturdza, impresarul Sfintei Teodora, cu un vis pe faza lungă și să organizeze Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail ca un centru mondial de românism. Cupletul demo, ucrainiană-engleză, nu va da nici o șansă confesională și de limbă celor cinci sute de mii de români, singurii rămași să piară pre limba lor ca niște palestinieni părăsiți moldovenește pe Platz în Saint Denis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.