
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a anunţat că reprezentanţii liberali se vor întâlni, vineri, la Poiana Braşov, pentru a discuta despre rezultatul alegerilor din 9 iunie, adăugând că în următoarele două săptămâni PNL va decide asupra candidatului la preşedinţie, iar acesta va fi liderul partidului Nicolae Ciucă, care poate să-l învingă pe oricare candidat al PSD.
„Partidul Naţional Liberal se întâlneşte mâine la Poiana Braşov, la ora 11,00 cu toţi preşedinţii de organizaţii pentru a face o analiză asupra alegerilor, pentru a vedea exact ce s-a întâmplat, pentru că am pierdut câteva preşedinţii de Consilii Judeţene, cum e Suceava, Maramureş, Timiş sau Prahova sau Caraş Severin, în schimb am luat primari foarte mulţi, adică la Suceava am luat 50 de primari, la Prahova – 55 de primari, la Maramureş – 44 de primari, la Timiş – 58 de primari. Deci, practic nu poţi să vorbeşti de pierderea judeţelor în integralitate, pentru că avem foarte multe primării câştigate”, a afirmat joi Rareş Bogdan, la sediul PNL, întrebat cum va reacţiona Partidul Naţional Liberal dacă PSD se va înţelege cu Mircea Geoană pentru alegerile prezidenţiale.
El a adăugat că decizia în privinţa preşedinţiei României se va lua în următoarele două săptămâni.
„În cazul preşedinţiei României vom hotărî în următoarele două săptămâni. Pe calendarul firesc, săptămâna viitoare – Birou Permanent Naţional, apoi, la sfârşitul săptămânii sau în 10 zile vom avea Consiliul Naţional şi apoi Congres până pe data de 10 iulie pentru desemnarea candidatului. Candidatul este Nicolae Ciucă. Partidul Naţional Liberal este obligat, şi acest lucru ne-a arătat foarte clar inclusiv votul de acum, este obligat să aibă candidat la preşedinţia României”, a adăugat Rareş Bogdan.
Întrebat dacă PSD îl va susţine pe Nicolae Ciucă la prezidenţiale, Rareş Bogdan a spus: „Vom sta de vorbă cu delicateţe, onoare şi respect cu colegii noştri de guvernare”.
„Le vom transmite încă o dată că PNL nu părăseşte guvernarea şi continuăm actul de guvernare în beneficiul românilor, pentru atragerea de bani europeni, investiţii şi pentru creşterea economică serioasă şi nu se pune problema, în niciun caz, ca PNL să părăsească guvernarea, dar PNL va avea candidat propriu. Sigur, că am fi foarte încântaţi ca PSD să-l susţină pe domnul general Nicolae Ciucă pentru preşedinţia României. Ar fi o chestiune firească, dar nici nu putem să le impunem social democraţilor să nu aibă candidat, dacă domniile lor doresc acest lucru”, a adăugat Bogdan.
Legat de posibilitatea ca Mircea Geoană, susţinut de PSD, să-l învingă pe Nicolae Ciucă în turul doi al alegerilor prezidenţiale, Rareş Bogdan a explicat că „PSD, atunci când îşi prezintă o candidatură şi ajunge într-o bătălie cu un reprezentant al dreptei, pierde alegerile”.
„Inclusiv la Bucureşti s-a văzut că lumea doreşte dreapta. 60% din votanţii români sunt votanţi de dreapta. Se dovedeşte extrem de clar acest lucru. Deci, dacă domnul Geoană sau domnul Ciolacu, domnul Grindeanu, domnul Tudose sau altcineva candidează la preşedinţia României, în turul doi oricare dintre aceştia pierde alegerea în faţa reprezentantului dreptei, respectiv domnului Nicolae Ciucă. Noi cu 28% şi 30 şi ceva la primari aleşi – 38% dintre primari sunt liberali, e clar că avem prima şansă să ne ducem candidatul în turul 2, şi odată ce ajungem în turul 2, alegerile sunt câştigate de reprezentantul PNL”, a mai susţinut Rareş Bogdan.
Idiotul a mai desfintat si pensile speciale.
Peneleaua, o gasca de ciorditori nerusinati,hoti de drumul mare. Acest gustere ardelean, o gargara si un minciuna odios.Scuipat si scos in suturi.L-a propulsat gargara si minciuna,o ctea penelista care nu se mai opreste din latrat.
Orisice candidat aveți, față-n față cu Gioana, fiu de securist, fiul unchiului Sam, membru activ al statului paralel, nu trece de 15%
Nu te-ai „prins” batistuță, ori faci pe prostul (nu ar fi prima dată, de aceea am dubii privind inteligență ta nativă si nu inteligență de trotuar/de bișnițar) că ce dictează Ambasada SUA exact aia iese la vot.
Un magar neo liberal numele e zero.
Daca se vor mai tine alegerile… Vedem… Ukraine has already lost the battle and NATO(US) is pressing really hard on EU allies for the coming ….
lumea il stie.
Va fi onorabilul Agamita Dandanache zis si n enea joana.
Apoi, sampania, icrele negre si manelelele, in arena circului!
Au inceput vremurile de pe urma…
Bai panglicare,n-ar fi mai sigur nu in doua saptamani,ci in ” maxim 30 de zile „,ca la pemsiile speciale ? Da Doamne !!
in toamna nu vor mai fi alegeri:
primarii si euro-parliamentarii s-au ashezat,
Guvernu Mondial nu are nevoie nici macar de presedintele SUA,
anuntzati-l pa Trump!
(ne pare rau ca ti-am dat asemenea veste neasteptata,
aparuta de nicaierea…)
Da ??? Insă nu știu de cine are emoții din cauza asta . sau măcar cine este curios ,.
Rares = Presedinte
Rares = Presedinte
Rares Bogdan = Presedinte )) ::
Dupa 34 de ani de „libertate si democratie” au ajuns unii pensionari sa faca program unor partide, asociatii ale altora. Un alt manelist, fii sigur ca ai fost fluierat !
Liberali se vor întâlni, vineri, la Poiana Braşov, pentru a discuta despre rezultatul alegerilor din 9 iunie.––
Inca o data acesti politicieni ne arata cum sifoneaza ei banii romanilor.Aceasta intilnire nu se putea face in Bucuresti, unde sint majoritatea lor prezenti ,pt. ce si-au planificat o asemenea intilnire tocmai in Poiana Brasov ,la aer curat si miros de brad ?
Candidatul PNL/PDL va fi cel care a cumparat, in avans, pe credit, armament de la americani, care nu ne foloseste la ceva, ba chiar ne defoloseste si il donam gratis la ukrani, singura tara din lume care detine ilegal si nemeritat doua provincii romanesti. Noroc ca-candidatul are capul gol ca balerinele, altfel s-ar ingrozi in ce se baga.
nu va trece multă vreme și se vor vedea trecând mai pe ascuns, mai cu surle …primarii pnl la mămicile lor psd-iste!POATE CĂ ATUNCI VĂ VEȚI FI „COMPRI” CE A ÎNSEMNAT ACEST FĂT REZULTAT DIN ÎNCRUCIȘAREA CU…LOR CU HOȚII! AUZI TU MINUNEA LUMII!