Incendiu puternic în Crevedia

Un incendiu a izbucnit vineri seara

De L.V.
Incendiu puternic în Crevedia

Imagine generică

Un incendiu a izbucnit vineri seara

Un incendiu a izbucnit vineri seara în localitatea dâmbovițeană Crevedia, în zonă fiind transmis un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

‘Pentru lichidarea flăcărilor, salvatorii intervin cu șase autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțimi și o ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor locale de intervenție, la fața locului au fost trimise alte două autospeciale de stingere de la ISU BIF’, se arată într-o informare transmisă de IGSU.

Conform aceleiași surse, flăcările au cuprins paleți din lemn pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, patru containere și două autovehicule.

‘Din cauza degajărilor mari de fum, pentru protecția populației din proximitate, a fost transmis un mesaj RO-ALERT. La acest moment incendiul este localizat, astfel ca pericolul extinderii flăcărilor la vecinătăți a fost eliminat’, precizează IGSU.

Nu au fost persoane surprinse în incendiu, intervenția pompierilor fiind în desfășurare.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Ce naiba interese au în zona de se da foc mereu, arde’i-ar focul pe înflăcărații care execută?!

  2. localitatea dâmbovițeană Crevedia:
    unde-a mancat lupu’ gulia!

    -unii au avut noroc
    ca i-a luat apa garlei
    si au ajuns in Bucuresti….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.