Încep Jocurile Paralimpice Milano-Cortina. România, reprezentată de doi sportivi

Jocurile Paralimpice de Iarnă Milano‑Cortina 2026 au început, iar România este reprezentată de Mihăiță Papară și Andrei‑Sorin Popa în competițiile de para snowboard și para schi alpin.

De Mădălina Hodea - Contributor
Încep Jocurile Paralimpice Milano-Cortina. România, reprezentată de doi sportivi

Jocurile Paralimpice de Iarnă Milano‑Cortina 2026 au început, iar România este reprezentată de Mihăiță Papară și Andrei‑Sorin Popa în competițiile de para snowboard și para schi alpin.

Jocurile Paralimpice de Iarnă Milano‑Cortina 2026 au început în Italia, reunind sute de sportivi din întreaga lume. România participă la competiție cu doi sportivi: Mihăiță Papară, care concurează la para snowboard, și Andrei‑Sorin Popa, înscris în probele de para schi alpin.

Jocurile Paralimpice de iarnă de la Jocurile Paralimpice de Iarnă Milano‑Cortina 2026 încep astăzi. Ceremonia de deschidere este programată seara, iar competiția se va desfășura până pe 15 martie. Evenimentul reunește aproximativ 665 de sportivi din peste 50 de țări, care vor concura în șase discipline sportive, scrie News.ro. 

România va fi reprezentată la această ediție de doi sportivi: Mihăiță Papară și Andrei‑Sorin Popa. Primul va concura în probele de para snowboard, inclusiv Snowboard Cross și Banked Slalom, în timp ce al doilea va participa în competiția de para schi alpin, în proba de slalom.

Participarea României este una simbolică, dar importantă pentru sportul paralimpic, delegația fiind formată din șapte membri, dintre care doi sportivi. Competițiile vor avea loc în mai multe locații din nordul Italiei, principalele centre fiind Milano și Cortina d’Ampezzo.

Pentru sportivii români, obiectivul este o evoluție cât mai bună în probele programate și acumularea de experiență la cel mai înalt nivel al sportului paralimpic de iarnă.

Din cauza revenirii sportivilor ruşi şi belaruşi, guvernul britanic va boicota ceremoniile

Guvernul britanic a anunţat joi că nu va participa la ceremoniile de deschidere şi închidere ale Jocurilor Paralimpice de la Milano Cortina (6-15 martie). Totul  în semn de protest faţă de revenirea sportivilor ruşi şi belaruşi, relatează AFP.

Zece sportivi din aceste două ţări vor putea concura sub steagul şi imnul lor la Jocurile Paralimpice de iarnă. Este o premieră de la invazia Ucrainei declanşată de Moscova în februarie 2022 cu sprijinul Minskului. Guvernul britanic „se opune ferm” acestei decizii a Comitetului Paralimpic Internaţional (IPC), a declarat un purtător de cuvânt într-un comunicat.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.