Începe din nou războiul veterinarilor 

În perioada 16-20 aprilie este programată reluarea negocierilor dintre Colegiul Medicilor Veterinari și Patronatul Medicilor Veterinari Privați din România, suspendate înaintea sărbătorilor de Paște, având ca temă regimul distribuției de medicamente pentru animale.  Miza centrală sunt antibioticele.

La jumătatea lunii trecute a avut loc o întâlnire de lucru între conducerea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și liderii Colegiului Medicilor Veterinari și ai Patronatului Medicilor Veterinari Privați din România. Cu acest prilej, reprezentanții asociațiilor profesionale au prezentat conducerii ANSVSA o serie de nemulțumiri cu privire la nivelul de tarifare al acțiunilor sanitare veterinare obligatorii, concesionate de la stat, modificările apărute în Programul Strategic al acțiunilor sanitare veterinare obligatorii și aplicarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 70/2017 privind modificarea și completarea Legii nr. 160/1998.

„De fapt, principala miză este aceea că se dorește catalogarea medicamentelor antibiotice pentru animale ca fiind generice și, astfel, distribuite la liber, ceea ce ar fi foarte grav”, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate negocierilor.

Pe de altă parte, ANSVSA și-a arătat disponibilitatea pentru colaborare și dialog constructiv și pentru „identificarea celor mai bune soluții din punct de vedere tehnic și legislativ”.

Față de revendicările formulate de participanții la negocieri, ANSVSA a transmis următoarele precizări:

1. Modificările și actualizările Programului strategic al acțiunilor sanitare veterinare obligatorii sunt determinate de evoluția situației epidemiologice a țării noastre, de actualizarea prevederilor legislative naționale în concordanță cu cea europeană și, implicit, de modificarea programelor de supraveghere, control și eradicare a unor boli, programe cofinațate de Comisia Europeană.

Acest Program trebuie să reflecte cât mai realist situația epidemiologică din țară și alocarea justificată a banilor din buget.

2. Tipul de contract de servicii este cel reglementat de legislația în vigoare, specifică domeniului de activitate al ANSVSA. Tarifele impuse prin contract se stabilesc conform principiilor prevăzute de legislația în vigoare privind achizițiile publice.

3. Adoptarea Ordonanței de urgență nr. 70/2017 privind modificarea și completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea și exercitarea profesiunii de medic veterinar a fost necesară pentru eliminarea pericolului de infringement notificat de Comisia Europeană.

În conformitate cu prevederile acestui act normativ, proprietarii ori deţinătorii de animale „pot deţine şi administra numai acele produse medicinale veterinare care sunt dobândite legal, fie prin achiziţie pe bază de prescripţie, fie prin achiziţie fără prescripţie, după caz, sub supravegherea medicului veterinar”.

Rezultă – potrivit ANSVSA – că „medicul veterinar de liberă practică, atestat de Colegiul Medicilor Veterinari, este singurul specialist care, în continuare, are drepturi exclusive în actul medical veterinar, respectiv: examinarea animalelor, stabilirea diagnosticului, prescrierea tratamentului necesar, efectuarea tratamentului sau supravegherea efectuării tratamentului”.

Pe 26 martie, o delegație a protestatarilor – reprezentanții medicilor veterinari de liberă practică – s-a întâlnit cu membri din conducerea ANSVSA și, în urma discuțiilor purtate, s-a stabilit că „dialogul pe aceste teme va fi reluat în perioada convenită anterior, respectiv 16-20 aprilie”, se arată într-un comunicat al Autorității.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

1 Comentariu

  1. nici o vorbuliţă despre anumite calmante, care sunt de fapt nişte droguri, tare dorite de consumatorii umani…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.