Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, iar clopotele bisericilor vor bate „pentru dispersarea norilor”, în contextul avertizărilor meteorologice referitoare la furtuni şi ploi abundente.
„Având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente, care vor cuprinde mai multe regiuni din România, Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate. Astfel, duminică, 29 septembrie 2024, la ectenia mare şi ectenia întreită din timpul Sfintei Liturghii vor fi incluse cererile speciale ‘la vreme de necontenire a ploilor’ (revărsarea apelor), iar după ectenia întreită va fi citită ‘Rugăciunea la toată primejdia de obşte’, transmite sâmbătă Patriarhia Română, într-un comunicat de presă.
Totodată, în localităţile care se află sub avertizarea unor furtuni şi ploi puternice, vor fi sunate clopotele bisericilor pentru dispersarea norilor, conform sursei citate.
Cata prostie. Ba popalailor,indemn la lene,ca asta este rugaciunea,leneveala. Indeamnati oamenii sa fie activi si vigilenti.Invatatii pe dacii liberi sa nu mai taie lizierele,sa nu mai fure dalelede pe rauri,sa nu-si mai construiasca case in zone sensibile.Sa actioneze alaturi de autoritati,nu sa se roge.
Două lucruri sunt infinite, universul și prostia umană, însă nu sunt sigur despre primul…
Albert Einstein
Romania in Evul Mediu..romanii cred in persoane imaginare….nu e de mirare ca avem toalele in fundul curtii si femeile au batic in cap. Mergeti la biserica in fiecare duminica….si sa nu care cumva sa ganditi…trebuie sa ramaneti prosti…e destul sa ai credinta. Inteligenta se opune idioteniei.
Mai bine indemn la luat lopata si construit diguri.
In timpul crizei prin care a trecut echipajul navei Apolo 13, intreaga suflare a SUA s-a rugat pentru ei. In toate armatele lumii exista clerici care slujesc slujbe religioase inainte de batalii importante sau operatiuni secrete.
Nu inteleg ce va deranjeaza o decizie a bisericii de care se declara apartinand peste 80% dintre romani? Era mai cool daca erau samani, yogini, penticostali sau JW.org? Ori poate mergeau mai bine niste manele si lte schelalaieli sa alunge norii?
S-a demonstrat, nu odata, ca orice rugaciune colectiva induce un flux pozitiv de energie, care echilibreaza atmosfera ionizata negativ.
ca in Niculaita Minciuna…potopul care se estimeaza este sub valorile unor evenimente la 60 km/h in site-ul vremea in X vantul nu atinge 20km/h, iar anul acesta au fost valori mult mai mari si oamenii au fost bine…
„pentru dispersarea norilor”
-pentru alungarea norilor…
„dispersare” e la perciunatzii care dau cu fosfor alb!
KrăKănatul e un UrCrac agresiv, îngâmfat și tâfnos tipic („Popor superior”, deh…)
Până mai ieri folosea frecvent o Limbă Română stâlcită, dominată de Gramatica Rusească.
Marș pe front la Ugledar, Krăkănat 🌈ajos, sa te închini la FAB-urile Rusești,…măR🤣g
Rugati-va și pentru parlamentul cu 300 de salarii, rugati-va din 1.300.000 de bugetari sa rămână 500 de mii, să nu se mai muncească noaptea…
Dacă nu-mi găsesc de muncă până la finalul lunii înseamnă că rugăciunile popilor nepalezi sunt mai puternice, nepalezii au de lucru în România.
Pe când un popa nepalez în biserica Ortodoxă?
A ieșit ARA lui Făt Urât să ne explice ca furtuna, în unele regiuni, e pe cod verde de Paris. Auzind această aberație m-am zis, încă odată, ca totul e deșertăciune și goană după vânt.
Ps. În momentul în care Băsescu a vrut să-l destituie pe Arafat si au ieșit reprezentanții ONG-eurilor mobilizați de către securitate, am afirmat clar: Arafat e omul Globaliștilor si nimeni nu se va atinge de el, indiferent ce ar face. Au trecut anii și el tot acolo își duce veacul, terorizând cetățenii cu aberațiile covidului, vaccinului și acum ale ciclonului cu dizabilități. Individul execută întocmai agenta Davos. Doamne, au venit alogenii să spună ce și cum și noi stăm tăcuți în fața lor, resemnați ca și cum am fi slugile lor umile și neputincioase. Afară cu alogenii din funcții publice. Gaza în așteaptă cu brațele deschise. E timpul să plece ca să-și ajute conaționalii. E timpul, dar nu și timpul lui.
Scopul comentariilor este sa rationam impreuna, sa aducem argumente pro sau contra, sa invatam unii de la altii. Cracanatii perciunati (cum am vazut o exprimare interesanta pe aici) nu aduc nimic in afara de injurii sau zeflemea (din ce am observat si la alte articole). Mai sunt si altii, ii recunoasteti imediat. La vorba din batrani : „daca nu ai ceva bun de spus mai bine taci” as adauga : „iar daca ai o critica trebuie sa fie obiectiva, dupa care sa prezinti solutii”
Ploaia e binevenita uda pamantul uscat. Inundatii vor fi doar in america la oamenii rai.
Sa vezi ce se vor ruga escrocii astia pedofili cand statul laic roman le va opri plata salariilor si a pensiilor milogilor nespalati in sutane !
Toti satanistii cu cipilie pe capute au iesit pe forum sa injure credinta ortodoxa. Duceti-va bai si frecati-l pe Uciga-l Toaca pe Haaretz cat timp il mai aveti si lasati-ne pe noi, romanii in pace. Hai valea, belzebutilor de aici.
Aveti un inceput de rotatie. Va place ce e in Florida si vreti si voi.
Serviti!
Bai Gelu, sa mori tu ca esti convins ca rugaciunea din biserici alunga ploile iar dangatul clopotelor disperseaza norii! Las-o jos, ca macane. Rugaciunea nu se face pentru a obtine ceva, ca un comert, ca un troc: Doamne uite ma rog tie, nu fii neam de traista, da si tu ceva la schimb! Nu m ai stiu popii ce sa mai inventeze sa va ia banuțu.
„Piticul crăcănat ” este un el transformat în ea ,un troll fa ta l-au ,spălat pe tărtăcuță de ONG-urile trădătoare de neam și țară ,este plină Romania de satane trădătoare
Indemn la „umilință crasă” enoriașilor din Romania! Azi, am fost pe la biserica pentru una pomană și ce să vezi, nimic despre ploi la popia din București! De ce in alte zone din țară e alta cultură în bătaie de joc și umilință? Doar pentru că, guvernul menține în sărăcie cetățenii din acele zone?
Vibratie cuantica. Dumnezeu este in om prin Duhul Sfant.
Dar, indemn să pui mîna pe lopată și să te duci la umplut saci pe diguri, nu ar fi mi inteligent din partea unora flocoși cu turban ??
a fost seceta, oare s-au facut procesiuni? acum ploua ca sa compenseze lipsa din sol si sa faca posibil aratul/semanatul
De ce trebuie oprita ploaia? Stau intr-un oras unde pamantul din gradina se face piatra daca nu ud..
OARE este o EXPRIMARE Metforică, PreMonitorie, de AVERTIZARE?
SE preGĂTEȘTE Ceva și Biserica NU O poate zice DIRECT?
Dacă este AȘA, NU este Rău că SE avertizează Boborul SUVELAN, CHIAR ȘI în Mod OCOLIT, ca Așchia lui Bulă.
CARE – TOOOOT a nimerit – Unde … … TREBUIA.
Cât despre SCĂPAREA de Lucrarea Dreacilor, NU Adăpostirea într-o Biserică poate A FI.
Sărmanii ULTIMI Bizantini s-au refugiat în Sfânta SOFIA …
ERA TÂRZIU!
Lucrarea DREACILOR începuse DEJA deDin 1204, când s-a RăSUCIT Cruciada FRANCILOR (CREȘTINI Manevrați ÎN ORB) în CONTRA Bisericii ORTODOXE.