De șapte ani nu s-a mai făcut transplant de organe la copii

Inimă nouă pentru un puști de 15 ani

donatori

Într-o țară în care numărul donatorilor este din ce în ce mai mic, un copil de 15 ani a primit o inimă nouă și a fost salvat de un alt copil de 14 ani. Mai grav este că vorbim despre primul transplant cardiac în cazul unui copil după șapte ani de pauză. Medicii spun că s-a ajuns în această situație din cauza faptului că sunt donatori puțini.

Astfel, după șapte ani, în cazul intervenției de marți de la Institutul pentru Boli Cardiovasculate din Transplant din Târgu Mureș, donatorul a fost un băiat de 14 ani, victimă a unui accident de circulație. Părinții lui au înțeles că prin donarea organelor copilului lor aflat în moarte cerebrală poate salva alte vieți și au fost de acord cu prelevarea. Inima a ajuns la un alt copil de 15 ani, care avea nevoie de un transplant.

Când e un copil este vorba de altceva“

Inima, prelevată de la un băiat de 14 ani implicat într-un grav accident de circulaţie a fost dusă cu un elicopter SMURD de la Oradea la Institutul pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş. Acolo, echipa de medici condusă de profesorul Horațiu Suciu l-a pregătit pe adolescentul de 15 ani, care suferea de insuficiență cardiacă şi avea nevoie disperată de un transplant. „Am primit vestea luni după- amiază prin teledon. Medicul îmi spunea că în două ore vine Salvarea după noi și să fim pregătiți să ajungem. Băiatul meu se afla pe lista prioritară pentru că boala putea să se agraveze în orice moment“, spune tatăl copilului salvat.

Am reușit să prelungim viața unui copil. Când e vorba de un copil, este cu totul altceva. E o satisfacție în plus“, a declarat dr. Radu Căpâlna.

Primele 24 de ore sunt decisive pentru starea adolescentului, spun doctorii, care sunt însă optimişti.

transplant, inima, cordDonatorii la această vârstă sunt foarte rari“

Operaţia a fost efectuată de către şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul institutului, profesor doctor Horaţiu Suciu, aceasta durând aproximativ nouă ore. „Am reuşit să efectuăm un transplant cardiac la un copil de 15 ani din judeţul Caraş Severin, un copil care încă din copilăria mică a fost operat într-un alt centru cu probleme cardiovasculare şi care pe parcurs a dezvoltat insuficienţă cardiacă. De ceva mai mult de un an este pe lista noastră de transplant cu acest diagnostic de insuficienţă cardiacă în stadiu ireductibil şi suntem foarte bucuroşi că am reuşit să efectuăm această intervenţie. Din păcate, donatorii la această grupă de vârstă sunt foarte rari. Aş vrea să subliniez o apreciere a gestului nobil al familiei aparţinătoare care a fost de acord să doneze şi prin acest gest să salveze alţi trei, patru sau cinci copii”, a declarat Horaţiu Suciu, pentru Agerpres.

„Cordul a venit de la Oradea, a fost preluat de o echipă din clinica noastră, a ajuns pe calea aerului cu un elicopter SMURD. Am primit un cord foarte bun de la un băiat de 14 ani, victimă a unui accident rutier. Operaţia a început la ora 17.00, cordul a ajuns în jurul orei 19.00, a fost a doua intervenţie la copil, puţin mai delicată, dar a decurs fără incidente”, a mai precizat Suciu, pentru aceeași sursă.
Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a precizat că transplantul de organe la copii este foarte rar, ultimul astfel de caz fiind în anul 2011. „Este primul transplant la copii după o perioadă foarte lungă. În 2011, am făcut un transplant la o fetiţă de 3 ani, de atunci nu îmi aduc aminte să fi fost încă un copil donator”, a afirmat medicul.
Ficatul copilului din Oradea a ajuns la Bucureşti, iar rinichii la Cluj şi Bucureşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.