Înmormântarea Fărşangului (foto)

Sute de oameni au asistat sâmbătă, la Rimetea, comună din judeţul Alba cu populaţie preponderent de etnie maghiară, la „Înmormântarea Fărşangului”, un obicei păstrat de secole, care are loc în preajma Postului Paştelui.

„Înmormântarea Fărşangului” marchează sfârşitul iernii şi începutul unui nou ciclu al vieţii. Un obicei vechi de mai bine de 300 de ani.

Potrivit tradiţiei, flăcăii din sat, deghizaţi în miri şi nuntaşi, au străbătut toate uliţele localităţii cu o căruţă trasă de un măgar, pe care a fost aşezat un „sicriu” alb în care se afla închisă „Dome”, o păpuşă care simbolizează iarna care a trecut. După ce alaiul a parcurs toate străzile din sat, sicriul a fost distrus cu bâtele.

Localnicii şi turiştii care au asistat la ceremonial au fost pictaţi pe faţă cu negru sau cu roşu de către copiii „drăcuşori”.

Sărbătoarea s-a încheiat cu spectacole şi recitaluri susţinute de Fanfara din Rimetea şi ansamblurile de dansuri populare „Szilas” şi „Fugevirag” şi cu „Balul Fărşangului”, ultima petrecere înaintea începerii Postului Paştelui.

Se spune că obiceiul a fost preluat de comunitatea maghiară din Rimetea de la saşii ardeleni care locuiau odinioară în satele învecinate.

Considerat unul dintre cele mai frumoase sate din Transilvania, Rimetea este prima localitate rurală din România care a fost distinsă, în 1999, de Comisia Europeană cu premiul „Europa Nostra” pentru conservarea patrimoniului cultural şi arhitectonic.

Având zeci de pensiuni, Rimetea este considerat un sat-monument, cu case zugrăvite în culoarea albă, construite în stil neoclasic.

În urmă cu trei secole, avea rang de oraş minier.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

9 Comentarii

  1. Măă, te-ai deșteptat.. Ai aflat că in trasnsilvania sunt maghiari și au tradiție, nu furată cum ar fi valentinul sau ghicite cum ar fi ”fragobetye”..

  2. e foarte bine ca sunt pastrate traditiile,in prima fotografie il puteti vedea pe leit Viktor Orban iar cateva fotografii mai jos pe Putin in costum negru Armani,cu doua decoratii rusesti traditionale si cu steaua Kremlinului pe cap

  3. @ nagy medve: Denumirea de Dragobete provine de la cuvintele slave vechi „dragu-” – drag și „bîti” – a fi (deci a fi drag).
    fragobety nu are nici un inteles in maghiara,hunii catolici nu au sarbatoarea Dragobete care e eminamente ortodoxa in 24 feb de ziua sf ioan Botezatorul si doar in Romania
    In Macaristsan aveti traditia stropitului fetelor a doua zi de Pasti,obicei preluat de la germani

  4. Marele scUrs Ati vinit aici pe la anu 800 si va umflati in pene in fata unui popor cu milenii de traditii. Simon de Keza in Cronicum Hunagricum spune cum secuii au invatat sa scrie de la valahi si ca ungurii nu sunt huni asa cum pretindeti.

  5. maghiarii fac parte din tribul Wodaabe din Niger si festivalul se numeste Gerewol ; prea multi travestiti si stiti ca V.Orban se opune

  6. Este un ritual stravechi maghiar, adus de ei din Asia la anii 850. Si atunci tot asa erau pictati pe fatza cu jeg ptr ca nu se spalau.
    La fratii lor baschiri si uiguri ramasi statornici in Asia, acest ritual a pierit din vechime, odata ce sedentarii au descoperit apa si sapunul. Astia din Rimetea nu renunta usor la vechile obiceiuri, probabil ca aclo metrul cub de apa costa prea mult……[Rumburak],

  7. Farsang, e o sărbătoare care e de fapt festival cu baluri și carnavale in zonele catolice civilizate. Deci nu are nimic de dragostea sau cu lipitu,. E pentru alungarea iernii și venirea primăverii. Obicei de care romînu incă nu a auzit.

  8. Romanii au Martisorul, care este tot un semn al sosirii primaverii si care este atat de apreciat incat s-a raspandit pe tot globul.
    Farazabangul asta al vostru, obicei hunguresc primitiv, n-a trecut nici macar granita comunei. Ceea ce fac acolo ungurii mascati si pictati cand bat cosciugul cu maciucile, seamana cu bataile primitivilor aia de la Ruginoasa, daca nu cumva o fi inspirat chiar de la ei cu mastile si maciucile, iar cu mersul incolonat ca la armata, de la fostii mineri austrieci care au lucrat acolo in Evul Mediu. Probabil ca sunt momente cand ungurii bat chiar pasul de defilire cand trec prin fata popii si primarelui.
    Ei ce sa-ti mormai aici ursule, romanii nu au ptr ce sa invidieze nemaipomenitul vostru obicei de la Rimetea.
    Nu mai baga fitile prostesti de superioritate, caci n-ai cu ce……[Rumburak]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.