Întâlnire decisivă pentru funcţia de comisar european

Se împarte prada

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat vineri că va face nominalizarea pentru funcţia de comisar european după ce va discuta cu preşedintele României.

Întrebat, la sediul central al PSD, când va face nominalizarea pentru funcţia de comisar european, Ciolacu a arătat că după ce va avea discuţia cu preşedintele României.

„După ce am discuţia şi cu preşedintele României. Aşa este şi corect, pentru că negociatorul în cadrul Consiliului European este preşedintele României şi e normal să am acest dialog instituţional. Cu adevărat, eu nominalizez. Ţine foarte mult persoana şi de atribuţiile pe care le va avea (…) şi atribuţiile pe care le va avea viitorul comisar. Cu alte cuvinte, cu certitudine voi avea o discuţie şi cu doamna preşedinte a Consiliului European deja aleasă. Cât de curând”, a precizat liderul PSD.

În ceea ce priveşte situaţia din coaliţie, liderul PSD a susţinut că „nu vede nimic spectaculos”.

„Eu nu văd nimic spectaculos. Suntem totuşi într-un an electoral, n-am văzut nicio linie roşie depăşită. Acum nu putem să avem cu toţii aceleaşi păreri. Eu cel puţin nu le am pe ale dânşilor”, a spus Ciolacu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

5 Comentarii

  1. PSDelei a inceput sa-i placa suedeza aplicata de bratienii basisti in frunte cu cocalarul sas.

  2. Baga bre pe prea afaceristul Daniel că comisar portofoliu economie, se pricepe foarte bine in comparație cu ce se află ca presupuși profesoinisti prin politica românească! E mai indicat decât plăvanul nesimțit. O mutare de acest fel, șochează pe oricine și PSD va fi votat cu ambele mâini dar fericire că nu e plăvanul sau escrocii care au distrus țara și națiunea română!

  3. Comisar European ín ce domeniu? Sau nu contează, că oricine e bun la orice? 😁

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.