INTERVIU Gabi Stănescu: Artistul există prin frumos, ca intrument al divinului din om

Fiecare om ascunde în el o lume. O lume formată din nenumărate cărămizi, fragmente și bucăți de viață care compun o biografie cu suflet. Gabi Stănescu încearcă să ne introducă în propria lume, propriul tablou ce răsună pe muzică de vioară.

Eu nu cred că un artist există cu adevărat în absența frumosului, a unei generozități invizibile, nepalpabile pe care natura ne-oferă prin infinitatea ei intrinsecă”, consideră Gabi Stănescu.

Cum ai reușit să te apropii de artă, de frumos?

Primii pași în artă ca și în viață sunt ghidați de familie. Proximitatea noastră artistică este legată de arborele nostru genealogic, adică de părinții noștri în primul rând, apoi de celelalte rude, bineînțeles. Acesta este primul nostru aluat la care se adaugă talentul și munca neobosită. Munca devine o călăuză pentru artist, o misiune de viață care văd că lipsește la mulți artiști contemporani care se bazează mai mult pe elemente de spectacol, decor, instrumentiști și mai puțin pe exercițiu de rutină al unui instrument, în cazul meu vioara, și cad pradă lenei spirituale ce le paralizează spiritul.

Observ că astăzi renegarea familiei este ceva comun în rândul noilor generații. Ceea ce era odinioară, la fel și în cazul meu, sacru devine astăzi profan sau profanat după caz. Familia pune prima cărămidă. Apoi depinde cât ești dispus să muncești pentru visul tău pentru a o obține pe cea de-a doua – munca.

Eu nu cred că un artist există cu adevărat în absența frumosului, a unei generozități invizibile, nepalpabile pe care natura ne-o oferă prin infinitatea ei intrinsecă.

Ce cărămizi vin după familie și muncă?

Competiție pe scurt! Adică acea competiție constructivă, decisivă pentru destinul unui om care aspiră să ajungă ceva. Când privesc la ceea ce se întâmplă în România, și privesc cu multă blândețe, observ o dezumanizare în rândul artiștilor și o lipsă acută de competiție. De aici, și lipsa de destin artistic a României în spațiul autohton. Diaspora(cumva un termen devenit astăzi peiorativ!) este plină de exemple ilustre în toate domeniile. De la Eugen Ionescu la Sergiu Celibidache și nu doar în trecut, inclusiv și astăzi. În spațiile culturale(generatoare de cultură) vechi, competiția există și astfel artistul se împlinește ca destin. România suferă din lipsa acestei competiții.

Lipsește competiția în spațiul nostru cultural. Riscsă devin pleonastic, dar nu putem vorbi despre fenomene, curente, nuanțe, proiecte originale fără să rostim și adevărul despre noi înșine.

Sper cu strășnicie că România își va împlini menirea artistică și nu vom cădea pradă fatidicului sau a mediocrității.

Ce reprezintă vioara pentru tine?

Orice artistist este apropiat de intrumentul său care îi exemplifică cel mai bine harul. Poate sună a clișeu când spui că viața mea este vioară, dar nu e departe de realitate. Acesta este sacrificiul necesar pentru a mânui această artă care desparte cumva apele pentru noi în ceea ce privește existența și felul în care o scrutăm, ne oferă o cale mai anevoioasă, plină de frumos, de frământări, de necunoscut, mereu în umbra celor două valuri. Aș spune că unul vine de la societate, celălalt de la partea întunecată din noi și deasupra veghează divinitatea. Nu are rost să privim la valuri când sus ne privește divinitatea. Noi artiștii, suntem cei care atunci când se despart apele, chiar și în sensul biblic dacă preferați, cântăm, umplem spațiul cu harul nostru.

Așa văd eu binele, frumosul și viața care ne-o oferă divinitatea. Sper doar că tot ceea ce fac, toată munca mea, muzica mea de compoziție, să fie vrednică de a ne arăta frumosul într-o lume din ce în ce mai apăsată de umbra acestor două valuri.

Gabi Stănescu, violist recunoscut pe marile scene naționale și internaționale, a colaborat cu importante instituții muzicale românești. Pe langă pasiunea pentru vioară, acesta este atras și de muzica de jazz, având numeroase colaborări cu mai mulți artiști internațioli, printre care Nigel Kennedy ș iEdvinMarton.

Mai multedetaliidespreproiectele sale se găsescpe pagina sa oficială și pe pagina oficială a unui nou proiect inedit în colaborare cu actorul Alexandru Pribeagu – ce poartă denumirea The Fly – Metamorfoze.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Dumitru Alexandru Filimon 36 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.