„Unul dintre cele mai surprinzătoare fenomene culturale și politice din ultimii ani a fost apariția memoriei ca o preocupare cheie în societățile occidentale” (A. Huyssen)
Cu prilejul rezidenței artistice a Nadiei Lichtig în România, au loc expozițiile gemene Image Fantôme la Pavilionul 32 din Goethe-Institut și la galeria de artă contemporană Anca Poterașu.
Lucrările explorează o fractură discursivă din teoriile de post memorie sau memorie afiliativa și reprezentările ei din anii ‘70 încoace. Marianne Hirsch spune ca “generațiile de după” moștenesc istoriile catastrofale nu prin amintire directă, ci prin obsesii post memoriale, multiplicând imagini, obiecte, povești, comportamente și sentimente transmise în cadrul familiei și al culturii.
În subsolul clădirii se pot găsi lucrări video și un cinematograf care rulează filme de Radu Jude, Alexandru Solomon, Maya Schweizer si Irina Botea Bucan & Jon Dean Stone.
Cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la Rebeliunea Legionară și de la Pogromul de Iași și București, artiștii expoziției va invită la un dialog internațional despre lipsa abilității constitutive de a trăi armonios cu Celălalt și/sau Străinul, oricare ar fi el. Celălalt (the Other) este un termenul folosit pentru a comunica cazuri de perpetuare a prejudecăților, discriminării și nedreptății fie prin mijloace deliberate, fie ignorante. Acest tip de reprezentări culturale ale Celuilalt (ca metaforă, ca metonim și ca antropomorfism) sunt manifestări ale xenofobiei inerente istoriografiilor europene care au definit și etichetat popoarele neeuropene drept Celălalt.
Utilizând arhive, metafore abstractizate, cântece, dipticul și frotajul pe pânză al Nadiei Lightig se naște o propunere pentru reevaluarea trecutului și memoriei comune guvernate de pierdere, de ceva care a fost uitat, dar a cărei amnezie este bântuitoare.
Colonizarea și propaganda au ascuns și au protejat opresiunea rasială, de gen și crima organizată în masa astfel încât, acum, la nivel global, aceste memorii sunt rescrise printr-o renaștere a discursului de istorie traumatică incluzivă.
Discursul memoriei a început a fi rescris odată cu anii ‘70, predominant în culturile din occident: comercializarea și comodificarea în masă a nostalgiei, o obsesie populară cu „auto-muzealizarea”. Acest termen se referă la restaurarea istoricizantă a vechilor centre urbane, diferite întreprinderi naționale de patrimoniu, răspândirea practicilor de memorie în artele vizuale precum și documentelor istorice în televiziune. Odată cu asta, literatura psihanalitică care trata trauma, în particular sindromul de stres post traumatic, a fost pusă în mișcare în urma Holocaustului și a războaielor mondiale, lucrând, în principal, la deconstruirea și apoi reconstruirea memoriei. Studiul traumei psihologice are o istorie curioasă, una cu episoade de amnezie. Perioade de investigație au alternat cu perioade de uitare.
În 1989, problemele memoriei și uitării au apărut ca preocupări dominante în țările postcomuniste din Europa de Est și fosta Uniune Sovietică, obținându-se zone conflictuale majore în memoriile sociale și cele politice. Acestea oferă instituțiilor de artă și cultură posibilitatea de a crea oportunități pentru discuție, dezbatere și recunoaștere, prin expoziții în care sunt adresate aceste goluri.
Imaginația temporală de la începutul secolului al XX-lea era îndreptată spre viitor, utopii, fascism, comunism și modernizare. Acum cultura funcționează pe principii de memorie, reciclare (recycling) și prociclare/superciclare (upcycling, termen cunoscut și sub denumirea de reutilizare creativă, este procesul de transformare a subproduselor, a deșeurilor de materiale, a produselor inutile sau nedorite în materiale noi sau produse percepute a fi de o calitate mai mare). Studiile de memorie au fost instituționalizate ca un subdomeniu al istoriografiei.
Genul acesta de concept care pune întrebări unei istorii modificate, cenzurate și manipulate, are șansa de a transforma memoria în cunoaștere istorică astfel încât arhivele devin un mediu de sine stătător.
Ideea de memorie care nu coincide cu istoria este și a fost mult întâlnită la nivel discursiv în medii sociale din Occident, unde comunitățile aveau un angajament politic și civic mult mai activ și informat decât în România. Expozițiile de genul acesteia tindeau să fie repetitive și să comemoreze idei din zeitgeistul cultural, care de fapt își au debutul acum aproape 100 de ani, spre exemplu tema de arhivă și chiar și cea de trauma, inventată odată cu “isteria” femeilor din secolul al 19-lea. Isteria a fost primul indice și nume al traumei, observat de Charcot și Freud mai intai la femei. “Pacienții noștri suferă de reminiscenţe. Simptomele lor sunt reziduuri şi simboluri amnezice ale anumitor experienţe (traumatice)”. Apoi, după războaiele mondiale, tratamentul prin conversație a fost aplicat veteranilor de război care prezent au aceleași simptome disociative ca femeile abuzate sexual, domestic sau/și fizic. Aceste blocaje și goluri din conștient sunt manifestate în expoziție prin diferite mijloace, evocând ideea de necunoscut în familiar.
Borrowed Memories, lucrarea de sunet și de imprimare pe material textil atârnat de tavanul sălii, prezintă viziunea Larisei Crunțeanu asupra lumii păcătoase printr-o baladă care urmărește drumul unei entități fictive prin timp și spațiu, revizitând locuri familiare. Descrie, după interpretarea mea, raționamentul din spatele unui mecanism de autoapărare. Vocea si cântecul Larisei Crunțeanu te transpun într-un spațiu atat de supărător încât alegi să uiți, să te întorci în mormânt și să îți rogi groparul “sa toarne un munte de granit peste tine” (versuri din cantec). Narațiunea individuală surprinde cum la nivel uman, anumite realități sunt greu de înțeles și internalizat.
Lucrarea ei recunoaște sensibilitatea resimțită în întâlnirea cu actualul, trecutul și golurile dintre aceste doua “lumi”, unde mereu există martori.
Expoziția este curatoriată de Cristina Stoenescu, deschisă publicului până pe 18 octombrie 2021 pe strada Popa Soare, la galeria Anca Poterașu.
Un articol scris de Ioana Gemanar
Care Holocaust? Cel al medicinei alopate? Al indienilor nativi din America? Al congolezilor macelariti de belgieni? Al Holomodorului ucrainean? Al armenilor? Bosnia? Bombardarea civililor germani si celor japonezi in WW2? Foametea din Bengal? Invazia din Timorul de Est? Masacrul El Mozote? Alta foamete provocata de britanici in Iranul anului 1910 si „Irish Potato Famine” din 1845? Sau despre infometarea in masa a civililor nemti dupa razboi 1945-1950 ? Stiti ca americanii au avut lagare de exterminare? Dar de holocaustul din Etiopia, Oganden? Dar de cel palestinian care continua si azi? Dar de holocaustul fermierilor sinucigasi din India distrusi de corporatiile agricole?
Traumele generationale nu exista doar intr-o anumita etnie, pentru ca o factiune controleaza adevarul istoric si stoarce bani din asta. Ele vin din adancul istoriei si se perpetueaza pentru ca autori ca cei mai de sus aleg sa inchida selectiv ochii.
Trebuie de dat cu ciment peste Zidaria de Caramida ! La un Sac de Ciment de 30 de Kilograme de Ciment se mai pun un sac de Nisip de 30 de Kilograme si se mai pune o Punga de Var de 2 Kilograme , iar Zidaria Rezista 100 de Ani . Asa am lucrat eu la Ferestre , la mine Acasa , am pus 50 la suta ciment si 50 la suta nisip . La Grinda am pus si Var , ca Tencuiala sa fie mai Elastica , sa Reziste la Cutremure .
Toata stima pentru – Pacientul zero-…De ce se sare peste rauri aproape fara apa si nu se vrea Adevarul Istoriei…Alegem,culegem,meditam si ne intoarcem cu fata spre propriul interes…meschin.
Citez un pasaj jenant: „Marianne Hirsch spune ca “generațiile de după” moștenesc istoriile catastrofale nu prin amintire directă, ci prin obsesii post memoriale, multiplicând imagini, obiecte, povești, comportamente și sentimente transmise în cadrul familiei și al culturii.”
Madam scrie pe model Istoria Romaniei sau Almanah Istoric, cu materiale dictate dar alese pentru naivi si nestiutori, sau viitorii curiosi care habar nu au! Mai tanti, cum de esti asa sigura de ceea ce spui, dumitale chiar habar nu ai cum gandesc, cum traiesc, cum analizeaza cetatenii din Romania, orice impact sau monent al unei perioade traite sau nu! Pare ca generatia dumitale s-a hranit doar cu povesti mincinoase dictate de cine era plasat la timpul actiunii! E jalnic pentru dumitale, mamaie!
Perfect adevărat, iar Concluzia este sinteza unei culturi adevărate, a unui simt civic și al unui instinct social adevărat. Va mulțumesc. Subscriu.
Nu-i mai plângeți pe germanii care au suferit de foame dupa ’45, au avut noroc cu americanii care au avut grijă sa nu dispara.
Genetic încă se simt arieni, n-au pic de empatie pentru alte nații.