Între Lumina Învierii și liniștea Blajinilor: Timpul sacru al țăranului

”Pentru țăranul român, fiecare zi din Săptămâna Luminată era semnificativă, luminând firea, spațiul și timpul.

Opreau lucrul la câmp sau în gospodărie și credeau cu tărie că Dumnezeu le va păzi, pentru ascultarea lor, vitele, recolta și toate celelalte, fiind ferite de urgia apei, focului, dar și de boli de tot felul.

La noi, la români, specific în primul rând, în vinerea din Săptămâna Luminată, este sărbătoarea Izvorul Tămăduirii.

În această zi, în vechime, femeile făceau din nou pască și vopseau ouă, pe care în sâmbăta de dinaintea Duminicii Tomii le sfințeau la biserică și le împărțeau pentru sufletele celor morți”, spune Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român, pentru Cotidianul.

Împărtăși bucuria învierii cu cei plecați

”Un alt moment important este Paștele Blajinilor, care, în anumite zone, avea loc în Duminica Tomii, iar în altele, în lunea de după Duminica Tomii.

În mod surprinzător, acest obicei a supraviețuit.

Chiar și în orașul Buzău, în cimitirul unde sunt cei adormiți din neamul meu, puteau fi văzuți oameni care, venind la mormântul familiei, cu ouă roșii, cozonac, pască și vin, mâncau și beau convinși fiind că, în felul acesta, participă împreună cu ei la bucuria Învierii Domnului.

Nu lipseau nici relatările privind întâmplări din viața celui răposat, prin care, povestindu-le acolo, an de an, își exprimau credința fermă că suntem uniți cu cei de dincolo și că rămânem vii prin comuniunea euharistică.

Se mănâncă și se bea în numele lor, fiind, prin urmare, convinși că toți cei de dincolo participă împreună cu cei vii la sărbătoarea Învierii Domnului”, mai spune sociologul.

Cine sunt Blajinii

”Atunci când folosim cuvântul blajin trebuie să știm că are, de fapt, două semnificații. Blajinii mitici, pe care îi întâlnim în legendele românești, și despre care aflăm mai multe din cartea Elenei Niculiță Voronca, ”Datinile și credințele poporului român”, ea fiind, alături de Simion Florea Marian și de Tudor Pamfile, unul dintre cei mai importanți etnografi, mai ales în zona de mitologie populară.

Li se spune blajini în Moldova, rohmani în Bucovina, răgmani în Maramureș și locuiesc într-o lume subpământeană.

Blajinii aceștia mitici erau văzuți ca niște oameni mici, simpli, dar buni, blânzi și foarte evlavioși. Ei postesc tot timpul, se roagă mereu, nu au case, locuiesc la umbra pomilor și nu au calendar.

Mai ales în Bucovina și Moldova, românii credeau că, neavând calendar, blajinii nu știu în ce dată cade Paștele”, explică sociologul.

Pe Apa Sâmbetei…

”În trecut, gospodinele nu aruncau cojile de la ouăle de Paști oriunde, ci într-o apă curgătoare, ajutându-i astfel pe blajini. Aveau convingerea că, purtate de râuri, cojile vor ajunge în Apa Sâmbetei.

În tradiția noastră există credința că toate apele curgătoare se adună în Apa Sâmbetei. O regăsim în basmele românești.

Apa Sâmbetei ocolește tot pământul, apoi coboară în lumea subpământeană a blajinilor, ducând cu ea cojile de ouă, pe care se bucură văzându-le și încep și ei să prăznuiască Învierea Domnului.

În unele legende românești, blajinii nu doar că sunt înștiințați în felul acesta de venirea Paștelui, ci și hrăniți cu ouă, întrucât cojile se transformă în mod miraculos odată ajunse în țara lor.

Cultul Blajinilor astăzi

În ultima sută de ani, când vorbim despre blajini ne referim la cei din neamul nostru, care au murit, care au trecut dincolo, fiind asimilați de cultul funerar românesc.

Astfel că, de Paștele Blajinilor, cum spuneam, fiecare familie merge la cimitir și aducând ouă roșii, cozonac, pască și vin le împart celor din neam.

Oul, care simbolizează viața, așezat pe mormânt exprima credința în viața veșnică, că omul îngropat acolo nu a murit deci, ci doar își doarme somnul de veci, până la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos ”, conchide Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Țăranului Român.

Rânduieli în Săptămâna Luminată

din noaptea pascală ne salutăm cu „Hristos a Înviat!” şi răspundem cu „Adevărat a Înviat!” (până la Înălţare)
până la Înălţare nu se mai cântă Axionul „Cuvine-se cu adevărat…”, ci cântarea „Îngerul a strigat”
nu se mai citesc rugăciunile de dimineaţă şi de seară, ci se înlocuiesc cu Ceasurile Paştilor
până la Rusalii nu se mai spune rugăciunea „Împărate ceresc”
când ne aşezăm la masă, se spune de trei ori „Hristos a Înviat…”
când ne sculăm de la masă se spune „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime…”
în zilele Paştilor şi în toată Săptămâna Luminată nu se îngenunchează şi nu se fac metanii
la fel şi în fiecare duminică de peste an
zilele de miercuri şi vineri sunt zile cu „harţi”
miercurea şi vinerea, în perioada cuprinsă între Învierea Domnului şi Duminica Tuturor Sfinţilor (prima după Rusalii), avem „dezlegare la peşte”
în această săptămână nu se fac parastase pentru cei trecuţi la cele veşnice, ele fiind reluate după Duminica Tomii
slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată sunt oficiate după o rânduială specială
în Săptămâna Luminată nu se citeşte Psaltirea
de la Învierea Domnului şi până la Rusalii nu se fac metanii, ci doar închinăciuni
în vinerea din Săptămâna Luminată, de Izvorul Tămăduirii, se săvârşește slujba sfinţirii celei mici a apei