Întrebarea PSD la referendum. ”Primăria se va simți obligată…„

Gabriel Zetea a dat mai multe detalii  la B1TV, cu privire la întrebarea pe care PSD vrea să o propună la referendumul solicitat de Nicușor Dan, în București.

Întrebarea legată de prevenţia consumului de droguri în şcoli în Bucureşti, pe buletinul de vot pentru referendumul iniţiat de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a fost  anunțată de premierul Marcel Ciolacu.

„Dacă avem un răspuns pozitiv, cel puțin primăria, în viitor, se va simți obligată să facă aceste programe”, spune vicepreședinte PSD.

Problemă este serioasă, a reiterat Zetea, și necesită atenția publicului, având un impact semnificativ asupra tineretului.

Rețelele sociale facilitează accesul la droguri, a subliniat acesta, iar implementarea programelor de educație pentru prevenirea consumului de droguri devine o necesitate.

”Nivelul deciziei trebuie luat de la nivel central și adus la nivel local„, a arătat politicianul.

“Lăsând la o parte, speculațiile astea cu, am înțeles, proiectul de lege a USR-ului din Parlament legat de consumul de canabis, lăsând la o parte speculațiile, tema este absolut serioasă, pe care o supune atenției publice Partidul Social Democrat. Tema este de maximă importanță și dacă vorbim despre tineret, consumul de droguri și accesul mult prea facil a anumitor rețele de socializare sunt cele mai importante teme, care pot fi dezbătute vizavi de felul în care gestionăm viitorul copiilor noștri. În București se face ceva în ceea ce privește finanțarea și implementarea unui program de educație de sănătate, pentru prevenirea consumului de droguri? Nu prea se face.

Eu sunt un susținător a descentralizării și a luării competențelor de la autoritățile centrale, care sunt încremenite în proiect de prea mulți ani de zile și transferul de putere către autoritățile locale și la Consilii Județene, și la primărie și în ceea ce privește Capitala, același lucru, pentru că pe plan local, lucrurile se pot rezolva mult mai bine, mult mai ușor, sunt mult mai aproape de cetățean. Nivelul deciziei trebuie luat de la nivel central și adus la nivel local.

ANA e o agenție națională, care este subfinanțată

(…) Agenția Națională Antidrog (ANA) e o agenție națională, care este subfinanțată din toate punctele de vedere, care are mult prea puțini oameni care să se ocupe, până la urmă, de această problemă, de acest flagel care e national, care afectează fiecare școală.

Nu există nicio agenție națională, care poate să facă acțiuni în fiecare școală din România.

Uite, această întrebare, profităm de referendumul legitim pe care îl dorește Nicușor Dan la Primăria Capitalei și adresăm o întrebare suplimentară, pentru că dacă avem un răspuns pozitiv, cel puțin primăria, în viitor, se va simți obligată să facă aceste programe, conform dorinței cetățeanului, pentru că în acest moment nu se întâmplă așa ceva în București”, a conchis Zetea. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

9 Comentarii

  1. Problema drogurilor in scoli se face prin actiuni comune dintre Min.de Interne, Min. Sanatatii si Min. Educatiei. Primaria are alte atributii. Ciolacii din psd habar nu au de legea admin. publice locale

  2. Sa nu uitam ca banii se strang de la nivel local, in fiecare sector, deci folosirea banilor si deciziile asupra lor trebuie sa tina de primaria fiecarui sector. Daca si prinariei generale ii mai pica fonduri de pe undeva atunci sa le gestioneze pe alea, si nu banii produsi de sectoare. Problema este de fapt stabilirea cu claritate a atributiilor fiecarei primarii (de sector sau generala) si asigurarea ca aceste atributii nu se vor suprapune.

  3. De dimineatza, langa bloc, primarul USR-ist,
    Isi baga degetul in nas si scoate un „plebicist”.

  4. Lege dura și aplicarea sa. L ai prins că vinde, da i 30 de ani fara posibilitate de eliberare condiționată. L ai prins că are la el și consumă, 10 ani tot așa. Bagă 100-200 de inși așa și o sa fie mult mai gânditori cînd se apuca de sportul ăsta.

  5. „Dacă avem un răspuns pozitiv, cel puțin primăria, în viitor, se va simți obligată să facă aceste programe”, spune vicepreședinte PSD.”

    Din articol reiese ca, mai repede statul nu investeste masuri si programe pt. combaterea drogurilor.
    SI, un lucru e cert !! Statul nu vrea sa ia masuri serioase la toate „portile” de intrare in tara a drogurilor! Controale „pe bune” cu aparatura performanta si in stare de functionare.
    S-a dus, Ciolacu, la Constanta, in port? In vami etc… Ce a facut, personal, Ciolacu pt. a da un mesaj pozitiv de combatere a drogurilor?!

  6. Intrebarea care e? Sa trecem traficul de droguri la primariile locale😂😂🙂🙂

  7. Păi, se ia in serios un referendum al rumînilor ?? Se pare că nu.. Deci, care ar fi logica ?? Doar să ai o justificare ?? Dar de iese altfel decît vrei ?? Sau e imposibil, doar cine numără voturile..Iar asta nu e descentralizare.. E o mișcare de fentă și deturnare a atenției..

  8. Aparent, preocuparea – referendumul este OK….Insa altceva ar trebui sa ne preocupe…..
    TREBUIE SPUS UN NU HOTARAT MARIRII TAXELOR SI IMPOZITELOR….VETI VEDEA GROZAVENIE DUPA GROZAVENIE INCA DE LA INCEPUTUL ANULUI 2025….CARE-OM MAI TRAI PANA ATUNCI….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.