„Sunt persoane foarte interesante”
„Mi se pare că sunt, și vorbesc cât se poate de serios, niște oameni foarte interesanți printre ei. Am văzut și comentarii în spațiul public, nu sunt de aceeași opinie, dimpotrivă. E un concurs, oamenii vin cu un plan de management pe care eu nu îl cunosc în momentul ăsta, dar uitându-mă doar la numele pe care le-am văzut, pentru fiecare dintre cele trei parchete există persoane foarte interesante și eu sunt optimist că ele vor dinamiza”, a afirmat șeful statului.
Liderul de la Cotroceni a evitat să comenteze punctual numele candidaților.
Reacția șefului stabului privind actualul procuror-șef DNA și speculațiile din spațiul public
Referindu-se la actualul procuror-șef al DNA, Marius Voineag, președintele a respins speculațiile apărute în spațiul public.
„Mi se pare o speculație fără niciun fundament că un om care poate, eventual, o să fie adjunct la o instituție o să poată controla o altă instituție, asta mi se pare fără niciun fel de fundament”, a declarat Nicușor Dan.
Marius Voineag candidează pentru funcția de procuror-șef adjunct al procurorului general al României.
Calendarul selecției și candidații
Ministerul Justiției a publicat luni listele cu procurorii care și-au depus candidaturile pentru conducerea Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT).
Conform calendarului procedurii de selecție:
- între 23 și 26 februarie vor avea loc interviurile în fața ministrului Justiției și a unei comisii;
- în 2 martie vor fi publicate rezultatele pe site-ul Ministerului Justiției;
- în aceeași zi, ministrul va înainta propunerile către Secția pentru procurori a CSM, pentru emiterea avizului consultativ.
Decizia finală aparține președintelui Nicușor Dan.
În competiție s-au înscris, printre alții, procurorul militar Bogdan Pîrlog, care candidează atât pentru șefia DIICOT, cât și pentru funcția de procuror general, precum și actualul procuror general Alex Florența, care candidează pentru funcția de adjunct al DIICOT.