Iohannis jonglează insultător cu alegerile și istoria SUA

Încep prin a preciza exclusiv pentru ignorantul Klaus Iohannis că, în SUA, din cele 270 milioane de alegători de pe liste, au votat anticipat și prin corespndență peste 100 de milioane, iar, la alegerile din 1944, era plin război, cum zice el, dar fronturile au fost în Europa și, respctiv, în Pacific!
Din această perspectivă constat de mai multă vreme că domnul instalat la Cotroceni crede că înalta sa funcție îi permite, între altele, să ne sfideze în față și să sucească lucrurile și adevărul, inclusiv cel istoric, după cum îi convine, convins că poate prosti la nesfârșit o țară întreagă ! Nu nu reușește, sau, cel puțin, nu cu noi, cei care încă avem capul pe umeri, mai știm destule, nu doar câte ceva, și ne punem mintea la contribuție când derapajele sale devin stridente, așa cum, din păcate, se întâmplă tot mai des!

În ce-l privește pe el lucrurile capătă circumstanțe agravante atunci când invocă realități politice din alte țări pentru a-și apăra aberațiile sale autohtone autoritare și încearcă să le betoneze cu… gips.
Fie Iohannis și consilierii lui pe probleme externe fabrică în mod deliberat acele pseudoargumente, ceea ce mi se pare impardonabil, fie președintele României, om cu studii superioare, și șleahta lui de sfătuitori plătiți regește nu cunosc exact realitățile politie din țările pe care le citează copios, ceea ce este la fel dec grav!
Dar să nu lungesc vorba și, folosind materialul clientului, cum se zice, să-i denunț public metehnele condamnabile.Așa cum arată site-ul Administrației Prezidențiale, la 5 noiembrie, înaintea ședinței de Guvern la care a participat, Iohannis a luat cuvântul, cum face tot mai des, alocuțiunea i-a fost transmisă de diferitele televiziuni, care, după cum se vede în ultimul timp, doar la closet nu-l mai urmăresc, făcând „breaking news” din orice.

Ce-a spus acest foarte prim vorbitor de la Cotroceni? „Există multe discuții în spațiul public despre oportunitatea organizării alegerilor în pandemie. Eu vă spun foarte clar: democrația nu poate fi pusă în paranteză! Democrația trebuie garantată și democrația se garantează prin alegeri, prin alegeri libere. Și națiunile puternice țin la alegeri democratice, chiar și în condiții de criză. Ce exemplu mai bun decât alegerile care au avut loc acum puține ore, aproape, aș putea să spun, alaltăieri, în Statele Unite ale Americii ( ? – n.n.)
Acolo să ne uităm, la democrațiile consolidate, cu tradiții vechi, când vrem să vedem cum se gestionează alegeri pe timp de criză! În Statele Unite, alegerile au avut loc în condițiile în care acolo au aproape 100.000 de cazuri noi în fiecare zi. Și totuși alegerile s-au organizat și au avut o prezență record (subl. mea-DC). Și dacă v-ați uitat la televizor, ați văzut lume multă la alegeri, disciplinați, la distanță, toți cu mască, și au fost și au ales. Sau să ne amintim cum în Statele Unite s-au organizat alegeri în noiembrie 1944, în plin război! Dar au ținut să facă alegeri, fiindcă așa trebuie în democrație!”

Ce spui Franț, vorba unchiului meu Diță, dintr-un sat al Olteniei ? Da, în SUA au avut loc alegeri, dar autoritățile federale și statale le-au organizat și prin corespondență la care, dacă a dorit, a putut merge la urne și fiecare cetățean cu drept de vot din interiorul țării, la fel în cazul votului anticipat s-au organizat birouri de vot la nivelul localităților de pe toți cei 9.833 517 kmp ai SUA!
Alo, domn` președinte, știi că până și cei doi competitori – recte Donald Trump și Joe Biden- au fost la urne anticipat, spre a evita aglomerația de la birourile de vot, unde ei, politicieni adevărați, și nu mimi, ar fi respectat cu strictețe rândul ? Mai exact, Donald Trump a votat cu zece zile înaintea scrutinului prezidențial, la West Palm Beach, statul Florida, în vreme ce Joe Biden a făcut la fel pe 28 octombrie, în localitatea de domiciliu, Wilmington, statul Delaware !

În al doilea rând, de fapt, în primul, datorită importanței sale categorice, la acest gen de alegeri a fost o afluență uluitoare, s-a înregistrat un record nemaiîntâlnit în istoria tuturor scrutinurilor din SUA : au participat, potrivit unor evaluări încă nefinalizate, peste 100 de milioane de persoane !
Da, domnule fost profesoraș de fizică la o școală dintr-un orășel care ar cam trebui să știți ce înseamnă cifrele și ce spun ele: este vorba de 100 de milioane de persoane dintre cele 270 de milioane cu drept de vot ! Asta arată în mod clar că mai mult decât o persoană din trei a votat prin corespondență sau anticipat ! Clar ?
În al treilea rând, în cazul comparației de mai sus trebuie să ținem seama că niciodată până acum toți cei cu drept de vot nu au ajuns la urne ! De pildă, la alegerile precedente, în 2016, dintre cele 251.107. 000 de persoane au votat 136.615 000, adică 55,01%. Este adevărat, acum s-a înregistrat o prezență record la urne, dar, oricum, nu va fi vorba de toate cele 270 de milioane de persoane. Ca atare, procentul celor care au votat prin corespondență și anticipat va crește sigur ! Explicația au dat-o analiștii : pandemia este cea care în mod decisiv a determinat așa ceva ! Dar acest adevăr, Iohannis îl ignoră, întrucât nu-i slujește !

În al patrulea rând, știam că el calcă apăsat cu cizma sa specială pe istoria României – a se vedea cazurile omagierii sutelor de mii de români căzuți în luptele din Al Doilea Război Mondial, atât în cele pe frontul bolșevic, pentru recuperarea Basarabiei, cât și în cele cu hoardele hitleriste, pentu eliberarea totală a țării noastre -, sau că, după cum susținea fostul senator liberal Sorin Ilieșiu, ca primar al Sibiului el a ignorat Ziua Națională a României, 1 Decembrie, dar nu știam că el răstălmăcește istoria altor țări chiar mari după cum îi dictează interesele sale perfide.
Păi cum, adică, „să ne amintim cum în Statele Unite s-au organizat alegeri în noiembrie 1944, în plin război!” Da, domn` profesoraș de fizicuță, în foarte plin război, numai că fronturile erau foarte departe de teritoriul SUA, în Europa și, respectiv, în Pacific! Asta unu la mână! Doi la mână : birouri de vot au existat și în unităție militare americane din afara țării!

Când să închei, o vrăbiuță de la Cotroceni îmi ciripește acest avertisment: să nu vă mire dacă, mergând pe linia lui F. D. Roosevelt, în acel 7 noiembrie 1944, când, invocând necesitatea lichidării sechelelor războiului ce urma să se încheie, a candidat și a câștigat al 4-lea mandat prezidențial, și Iohannis și clica lui de yesmeni să pretexteze pandemia plus urmările ei grave și să forțeze Constituția, pentru al treilea mandat!
Brrr! Doamne, dacă mai ai fața întoarsă spre România, ferește-ne de lucrarea „prietenilor” interni, că dușmanii externi, văzând pe ce mâini am încăput, ne vor lăsa în pace!
Ajuns aici mă întreb dacă, spunând toate aceste lucruri tragice în fond, pentru Klaus Werner Iohannis mai contează ceva în afară de putere, putere și iar putere absolută în această țărișoară ajunsă nemeritat de izbeliște!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 12
Dumitru Constantin 678 Articole
Author

41 de Comentarii

  1. Cine a vazut filmul mut cu Charlie Chaplin facind pe boxerul amator, pentru a cistiga ceva bani, isi aminteste sigur secventa in care acesta, inainte de a urca in ring impotriva unei matahale foloseste labuta de iepure pe care, ca sa-i poarte noroc, o folosise si un negru inaintea sa, negru adus apoi pe targa in vestiar ! Si cum Charilie Chaplin, cind il vede pe acesta, incepe sa se stearga disperat pe fata, acolo unde cu citeva minute inainte se frecase cu labuta de iepure ! Asa si cu Iohannis acum, cind se pare ca Sleepy Joe are mari sanse sa fie parcat pentru ceva timp la azilul „Casa Alba”, cred ca la noapte iese in gradina la Cotroceni si arde pe furis sapca primita de la Trump !

  2. He he ! Probabil ca Klaunus se va justifica : „Domne, Trump m-a obligat s-o pun pe cap, si-a batut joc de mine, m-a vazut asa, mai de la Sibiu … Da’ sa stiti ca totusi ne-am ris bine de tot !”

  3. Tovarase Constantin,las-o jos-o ca macane!Seriozitatea dumitale,staiful in politica externa,anii de munca si viata in cadrul si in afara,lasa urme de nesters!Tocmai dumneata sa o dai pe garagata,atunci ,noi,plutonierii tineri,ce sa mai spunem?!
    Moldova are alegeri maine,Coasta de Fildes abia au avut,Lituania abia a avut,alegeri locale in landurile germane,etc,etc!crezi ca trantorii din Parlament nu trebuie trimisi acasa? Peste 50 milioane de americani s-au prezentat direct la vot,tovarase Constantin,sunt foarte multe filmari :distantati,cu masca pe figura dar disciplinati si democrati tovarasele
    Sa inchidem Parlamentul cat tine Pandemia,asta e solutia,nu sa stea ca ciorile pe craca parlamentarii si sa isi bata joc de noi!

  4. Poza penibila, demna (?) de colectia „Ridicolul ucide” ! Atit pentru prostovan (sa vedem acum ce fericit va fi, cind Biden ii va darui probabil o insigna si un pix Bic !) cit si pentru gasca de trepadusi care isi mai asteapta seful doar sa faca ceva tumbe prin Casa Alba !

  5. Nu stiu ce-a spus Johannis, stiu, însa, ca ziaristii vestici se extaziaza de-un criminal împotriva umanitatii, BIDEN (complicele lui OBAMA-BHL în SIRIA si UCRAINA, al lui HITLERY CLINTON si SARKOZY-BHL în LIBIA, si-al lui BILL CLINTON-BHL în Kosovo, cu intox-urile uriase si mormanele de morti cu care-s obinuiti Democratii (= national-socialistii) SUA. Ziaristii vestici se extraziaza, vor sânge, fiindca, se vede ca habar n-ar avea ca-n SUA nu numai ca se renumara voturile, dar se opereaza si arestari, si-nca masive. Inclusiv de POSTASI. Care-au „uitat” sa distribuie buletine de vot (800 s-au gasit numai acasa la unul din postasi, împreuna cu alte obiecte care-ar fi trebuit înmânate destinatarilor). Scandalul fiind enorm, si Biden, si criminal si mincinos, din obisnuinta. Si-acuma, bolnav de Alzheimer. Imaginea SUA. Individ pe care europenii l-ar vrea … „presedinte”.

  6. Cu cat iau mai mulți covidul cu atât Johannis e mai fericit! De ce? Pentru că bătrânii speriați de moarte(votanții PSD) nu merg la vot și rămâne doar tineretul fascist sa voteze masiv cu liberalii! Și uite așa vor câștiga necinstit liberalii așa cum a câștigat Clotilde care e foarte surprinsă că toți funcționarii o evita. Să-i de-a afara și să-i angajeze pe cei care au furat voturile cu rucsacul!

  7. Stie si Iohannis si consilierii sai detaliile subliniate in articol dar mai stiu ei si altceva : romanii naivi,mult prea multi din pacate, inghit ca pelicanul tot ce spune Iohannis si gasca lui. Aici este marea problema la romani. Este firesc sa ai simpatii politice, dar cand vezi ca o iau razna rau de tot, sa nu te dezici de ei, mai ales ca esti luat si de fraier ?! Somn usor romani !

  8. Nimeni nu sesizeaza, la argumentul asta cu „alegeri”=”democratie”, ca democratia nu inseamna doar dreptul de a alege si a fi ales, ci si dreptul la asociere, dreptul la intrunire, dreptul la opinie, dreptul la exersarea credintei, libertatea de constiinta, libertatea economica, dreptul de a accepta sau o opinie medicala si, in consecinta un remediu, dreptul de a nu fi de acord cu clica de „specialisti”, politicieni si slugi ale pandemiei, dreptul de a privi in alta directie decat cea indicata de „experti” si deontologi, dreptula la Adevar.

  9. Sa fim Onesti(jud bacau): Ileanau Rollashon si restul clasei,cat v-ati coit interminabil ca iese Trump,ati aratat doar ca sunteti nule in politica internationala!
    Dement e Trump, se vede si dupa ce reactii are post 3 nov! „Frauda la alegeri in SUA”,ramai masca,democratia e pe gard!

  10. Asta e specializat doar pe comemorari! Nu poti avea pretentii de la un paratrantor de lux imbuibat de ura!

  11. L-am Sunat personal pe Gangster ( Mike Pence ) si l-am Informat in Detaliu despre Atitudinea Duplicitara a OberStumpFuhrerului Kaput Iohannis. Mi-a spus in soapta ca Tiranul Capitalist ( Donald J Trump ) a Distrus deja 5inci Perechi de Pantofi din piele de Crocodil in Criza de Nervi provocata de Tovarasa Nancy Pelosi care, sub presiunea Komisarului Bernie Sanders, umbla Beata Crita prin LA spunind ca a fost violata de Tiran. Gangsterul ne va ajuta sa gonim cu furcile Regimul Fanariot din Principate in 22 Noiembrie.

  12. Pana la modificarea constitutiei ,pentru un al treilea mandat, va ,,mesteri,,o lege prin care prezidentii sa nu fie trasi la raspundere pentru comiterea de fapte penale pentru toata durata vietii.Nu degeaba acum tine mortis sa aiba si ,,paramentul mieu,,calcand pe cadavre si nenoroci o tara pentru pohta cea poftit.Smecher,si-a tras institutile de forta a tarii de partea lui prin marirea lefurilor,pensii speciale,iesirea la pensie la vreo 40 de ani,bugetele umflate,in plan extern si-a asigurat linistea prin facerea de datorii uriase la dobanzi mari,cumpararea de rablament american pentru ,,modernizarea,,armatei ,netaxarea comapiniilor straine si promisiunea ,,privatizarii,,obiectivelor industriale ale tarii catre straini.Pai cum sa dea de pamant ,,partenerii strategici,,cu un individ cu evidente derapaje dictatoriale cand au profit de pe urma lui?Ghinion.Nu zbiara nimeni la nea Klausica .Trocul e simplu ,strainii castiga bani de pe urma jumulirii tarii iar in schimb nea Klausica si gasca au asigurata puterea politica atat timp cat platesc.Rominia euriopeana,Rominia norr-maa-laaa,Rominia lucului binee fecut.

  13. Tovarasul johanis, participant la escrocherii imobiliare dovedit de justitie, mincinos dovedit de propriile-i vorbe, participant la trafic de copii, potrivit propriilor afirmatii, a fost ales de romani de doua ori, romani care i-au urmat ordinele si la doua referendumuri, devoalandu-si homosexualitatea si aparand pedofilii si criminalii in spatele unui fum gretos pe temea coruptilor. Asadar, eu cred ca romanii se mandresc cu presedintele ales si urmat de ei.

  14. „Rollason”, incepi sa-mi placi, cu conditia sa-mi promiti ca il uiti pe Stalin! Pentru ca Stalin si Tatucii lui Marx si Lenin stau la baza tragediei prin care trec SUA, Romania si restul Lumii.
    In ce-l priveste pe Yoha Secu-iul natzificat din Deal, fatarnicia si mizeria sa caracteriala sunt notorii, iar in materie de istorie e si mai afon decat in probleme elementare de fizica. Omu a facut munca de teren si am mai spus, transmitea ordine si aduna rapoarte despre starea de spirit a elevilor si populatiei. La Lovitura de Stat-Comintern a combatut pentru Cauza nu numai la Sighii, in fatza sediului MI, ci si la Judeteana, ci si la Cluj! In 1945 ILEGALUL
    BOLSEVIC Roosevelt se afla la al treilea mandat fortat de Comintern datorita intrarii SUA in al doilea macel bolsevic mondial, situatie fara precedent, iar in 1945 cand a dat coltzul urmau sa aiba loc oricum alegeri. Deci, in 1944 acest camarad al lui Yoha era in al treilea mandat, in scaun care in loc sa fie electric, trimisese la moarte sute de mii de
    tineri americani, era unul manevrat manual!!! Yoha Icarioteanul isi contrazice faza descreierata din martie-aprilie 2020
    cand a blocat total Romania si a scos armata in strada, acum cand infectarile si decesele fiind record insistand sa aiba
    loc o noua runda de fraudare electorala! Inchizi carciumi si piete, interzici circulatia nocturna, dar organizezi alegeri!

  15. Prin voia sorții sau a întâmplării KWI este președintele acestei țări, asta nu înseamnă că trebuie șa achiesăm la ‘viziunea sa’ având în vedere prerogativele constituționale ale acestei demnități .

  16. Dascalul sibienesc are cultura cat oierii vecini care fabrica telemeaua dar se uita la A3. De cate ori nu i se sufla in casca, sasu’ emite numai enormitati.

  17. Este regretabil pe metoda “un nebun aruncă o piatră… “ cum vă pierdeți vremea explicând și învinovățind nesimțitul. Când în văzul lumii, ești dovedit că nu puteai face averea pe care o ai din meditații, fiindcă alți mai harnici ca tine la meditații sunt la ani lumină de bogăția ta, pleznești Ghinon! înseamnă că dovedești și că soluția este evitatea, ignorarea. Știți bine cine conduce România de 30 de ani. Securitatea vopsită SRI supusă total intereselor străine, SPP mai de curânt STS. De ei legaț-vă, ei sunt tartorii. Ei l-au ales pe domnul Emil Constantinescu președinte făcându-l să se retragă scârbit formulat elegant învins. Ei l-au luxat pe domnul Adrian Năstase scoțându-l învingator pe Traian Băsescu. SRI cu STS l-au luxat pe Mircea Geoană în favoarea lui Traian Băsescu. SRI cu STS și nimeni alții l-au luxat pe Victor Ponta scoțându-l învingător pe Klaus Iohannis. La Adrian Năstase și Victor Ponta frauda a fost foarte mare. Cum risca să ajungă președintele României cineva ca Adrian Năstase, Mircea Geoană sau Victor Ponta care ar fi facut și ceva pentru români și care formându-se printre ei în știa și le-ar mai temperat dezmățul economic și financiar, cum a pierdut “neașteptat” în turul doi. Domnul Iohannis este perfect. Vânzători de neam și țară sunt cei care l-au ales, nu cei care l-au votat.

  18. Tin sa cred ca toate articolele de pe Cotidianul sunt scrise de Nistorescu, ceilalti autori doar se semneaza. Au aceleasi aberatii .

  19. @Charlie (I) : „Stalin” si „tatucii lui Marx si Lenin” de care pomenesti au fost profund modificati pâna s-ajunga-n stadiul actual în SUA (am, de pilda, convingerea, ca pentru „egalitatea” „deplina”-„ntre sexe” – adica sâc, fiindca sexele difera din pântecul mamei -, Biden ca „presedinte” n-o sa se ocupe decât de casatoria-ntre homo, lesbiene, si de „procreatia medical asistata” la fel lui Hollande. Madam Kamala Harris, Obama la masculin, mai degraba, fiindca Biden a suferit un AVC. Tipul fiind INAPT sa fi fost si candidat, dar-mi-te … Presedinte. Revenind la „Stalin si tatucii lui”, Marx si Lenin nu prea au legatura. 1. fiindca „Stalin” a fost, în realitate, Hrusciov. El a fost cu epurarile. Cartile lui John Arch Getty si scolii de sovietologi de la UCLA despre Stalin nu se gasesc, vândute ca pâinea calda. Nu stiu cum sa-ti spun sa le citesti, fiindca sunt cvasi de negasit. Ma conversez si cu americani, care-mi cer si ei referinte, n-am decât una, UCLA, studiile scolii de sovietologie de-acolo epuizându-se masiv. Am si-am si citit o parte, însa pentru ultima, si eu sunt pe-o lista de asteptare. Si revenind: observi ca-n România (si-n general, dupa 1989), numai de lovituri de stat e vorba. Inclusiv sub forma „alegerilor libere”. „Statul profund” (care n-are a face cu orânduirea sociala, ci cu MAFIA platita din … banul public, vezi si Nastase Adrian, Basescu, Johannis…), „statul profund” din SUA = „universitatile deschise” din PRESA si TV, de tip SOROS si clica de national-socialisti (citeste „Democrati”). Între care, Clinton, Bush, Obama (nu stiu daca i-ai vazut vila din Martha’s Vineyard si mai multe, nu! Martha’s Vineyard = Kennedy. Al carui tata = diplomat (à la familia … Maior din România), si sustinator al nazismului (à la familia … Maior în România).

  20. @Charlie (II): Revenind la „Stalin” (adica HRUSCIOV si TROTZKI, fiindca Stalin s-a ocupat de economie – lucru la care-a fost bun si Marx – , de alfabetizarea, industrializarea si urbanizarea Rusiei), tipul, la fel lui Marx si Lenin …, modelul findu-le, tuturor, REVOLUTIA FRANCEZA (1789-1795). Cu interventiile armate ale Austriei si Prusiei, în îanbusirea Revolutiei Franceze, si acelorasi + Poloniei, în cazul Revolutiei sovietice + razboaiele civile, si-n Franta, si-n Rusia, Hrusciov si Trotzki, repet = infinit mai iacobini, mai ROBESPIERRE-isti decât Stalin. Numai ca ultimul nu semneaza (si bine face) acordurile de la Bretton Woods, de dupa WW2. Si-i tradat si din interior, precum Trump (Bush si clica jucând rolul unor Trotki si Hrusciov cu clicile lor anarhiste). Roosevelt: nici o diferenta-ntre tipul si Biden. Si unul, si altul = AVC, momâi, la momentele critice. Numai ca Roosevelt era olandez de obârsie (New York = New Amsterdam), în timp ce Bush, catolic irlandez (= IRA). Yoha = de acord cu tine.

  21. Pe fond, cele relatate în articol sunt corecte. Vital este argumentul. Tonul şi epitetul vitriolic sunt inadecvate.

    Nimeni nu va putea explica vreo dată de ce e democratică o alegere la 6 decembrie iar una reprogramată la 1 martie nu.

    Comparaţia cu alegerile americane din timpul războiului e superficială şi nerelevantă, de elev care a obţinut o diplomă de bac din milă, la fără frecvenţă. Americanii n-au avut în secolul 20 război pe teritoriul naţional.

    Alegătorii americani au la dispoziţie votul la urnă, votul anticipat, votul prin corespondenţă şi votul provizoriu, cu reglementări nuanţate, în funcţie de stat. Care se verifică, bucată cu bucată, nu doar ca integritate şi semnătură, ci şi în funcţie de listele electorale, pentru a se exclude votul multiplu. Jumătate din alegători, adică peste 80 de milioane de persoane – mai ales cei care se tem de COVOD 19 şi nu vor să se expună – şi-au exercitat dreptul de vot fără a merge fizic la urne. Aşa că dacă facem o comparaţie, măcar să fie completă şi corectă. Practica de inducere în eroare prin omisiune sau evocare trunchiată a unei situaţii de referinţă este ruşinoasă şi descalificantă.

    Avem şi noi o Lege cu privire la votul prin corespondenţă şi votul anticipat exclusiv pentru cetăţenii din străinătate. De ce sunt discriminaţi cei care au domiciliul în ţară?

    Pentru combaterea pandemiei să adoptă măsuri tot mai stricte de izolare, carantinare etc iar asta e ce se poate face.
    Într-un asemenea context buluceala din campania electorală şi aglomeraţia inerentă la urne nu sunt doar periculoase, sunt un atentat la sănătatea publică. Cine-şi va asuma răspunderea pentru triplarea deceselor? Nimeni.
    Iar când premierul iresponsabil afirmă că oricum mor cei care mai au şi alte boli, adică mor din propria vină, nu mai avem nicio şansă.

    Eu m-am resemnat.

  22. Domnule Constantin, e amar ceea ce scrieți! Dar,din punct de vedere al ,,ADN” ului politic ,una e să fii român get-beget, alta e să ai ADN amestecat!Trump și Iohannis au sânge politic german! De grupă hitleristă! Precum căprarul Adolf, chiar dacă Germania pierdea visul celui de-al treilea reich,trebuia să câștige! Uitați-vă la aroganța lui Trump care a pierdut(pasărea pe limba ei piere, zice un proverb!),joacă golf ca orice antreprenor falimentar , habar nu are cum foștii președinți republicani americani au acceptat înfrângera felicitând câțtigătorul! Eu nu am fost un fan al lui Bush senior! Dar când el e pierdut în fața lui Clinton(nu a fost nici ăsta ușă de biserică!) spus că,, majestatea sa,poporul american, a decis”!Jos clopul! John McCain a pierdut ,în fața lui Obama în 2008! L-a felicitat pe câștigător! Din nou, jos pălăria! Noblețea și respectul pentru popor a triumfat! Dar nu la Trump și nici la Iohannis pentru care,a fi președintele unei națiuni, e ca o băcănie oarecare! Iubesc numai pe cei care cumpără marfă de la mine, nu și pe cei care-mi deschid ușa prăvăliei din…curiozitate! Din păcate, românii care votează nu înțeleg mai nimic din meschinăria jocurilor politice! Ei votează cu cine promite mai mult și …cam atât! ADN-ul politic românesc nu mai există demult! ,,Regele a murit, trăiască regele” striga vulgul francez în evul mediu! Adică să înțeleagă tot poporul ,,dăștept sau inteligent”că tronul nu a rămas fără succesor! Halal politică,halal să ne fie!

  23. Cu toate calculatoarele lor si specialistii lor in legislatie si computere …, democratia americana nu este capabila sa prezinte numarul de voturi prin corespondenta primite pana la ora incheierii voturilor la fiecare sectie de votare…. ca sa nu mai existe suspiciuni… Voturile care n-au ajuns din diverse motive pana la acea ora nu trebuie numarate… este similar cu cei care sunt la usa sectiei de votare si nu mai sunt primiti dupa ora cand sectia incheie votarea… La noi cu rucsacii… la ei cu factorul postal… Transparenta: ciu-ciu! Auto-proclamarea drept castigator a oricarui candidat este dovada lipsei de intelegere a procesului electoral oficial care se va solutiona dupa solutionarea contestatiilor si litigiilor se catre sistemul juridic american. Alegerile din 2020 reprezinta dovada clara ca democratia nu-i cu nimic mai breaza decat orice alt regim in care cetateanul a piedut controlul asupra procesului electoral. Erau mult mai corect pe vremea bunicilor, cand numarau voturile si afisau rezultatele scrise cu creionul chimic la usa sectiei de votare sa le vada alegatorii, si, simultan, un exemplar identic – tras la indigo – era trimis mai departe pentru centralizare… Este acum momentul ca sistemul american de justitie sa-si spuna cuvantul… cu mass-media lucrurile s-au lamurit… multa, foarte multa propaganda ieftina…

  24. Ce pretentii aveti de la un profesor suplinitor la tara? Nu vedeti ce bucuros e ca a primit in bataie de joc o sepcutza platita la greu de romani? Cultura generala = niet la politrucul asta!

  25. Acest politruk se da „inteligent”, atotstiutor! Vai de capul nostru cine a ajuns sa conduca tara! Clar, cu ajutorul romanilor care voteaza impostorii astia!

  26. oare de ce se difuzeaza zi de zi pe postul national de radio din ora in ora -persoanele peste 65 de ani sa stea acasa ? cata grija aveti jalnici politruci de ,,sanatea Romanilor;! jalnice bipede! pana pe 15 aprilie NU erati atat de ,,ingrijorati,,?

  27. „Rollason”,intreaga istoriografie marxist/bolsevica din Occident a intors foaia dupa Congresul PCUS din 1956 cand Hrusciov
    a dat liber la satanizarea lui Stalin. Hrusciov,unul din calaii lui Stalin, a incercat cu disperare salvarea bolsevismului
    prin acest act riscant, pt ca bolsevismul dispare sau isi pierde functia coercitiva cand ii sunt dezvaluite mecanismele
    terorii, chiar partial! „Istoricii” occidentali au avut voie sa scrie istoria bolsevismului dupa Lenin cu conditia de a-l crucifica pe Stalin ca unic responsabil. S-au reinviat asa-zisele dizidente din partid, lupte „intestine” parodice intre
    „grupari” de „stanga si de dreapta”, exact ca astazi in Romania. Tu faci aceasta confuzie interpretand gresit inscenarile
    „luptelor fratricide”, in fapt partidul bolsevic avand o CONDUCERE COLECTIVA, BIROUL POLITIC, unde se votau genocidele. In acest sens e vinovat si Hrusciov in aceeasi masura cu Stalin si ceilalti. Nu am citit acele lucrari ale noii istoriografii
    „epuizate”, in schimb am studiat toate lucrarile vechi incepand cu anii 1870 pana in 1989 si din cele actuale in special ale noii generatii de falsificatori din Germania, Franta, URSS-RasputinWolkogonov etc) si Romania. Evoca aici cateva linii
    de izbire ale falsificatorilor despre care vorbesti! Indiferent la ce articol, cu predilectie posteaza la acelea proaspete
    ca sa aiba impact la de-al de „rene” si „Jardain”, acesti infratiti in transeele luptei pentru Cauza…

  28. @Charlie (I) : primo, erata, „în timp ce Biden (nu „Bush”), catolic si IRA”, etc. Secundo : Hrusciov n-a-ncercat sa „salveze bolshevismul” (pe care-l vezi, acuma, în SUA, lucru anticipat de Marx, „comunismul = într-o tara dezvoltata”, fiindca asta scrie-n Manifestul tipului, SUA, cu Black Lives Matter si Robinette Biden dându-i foc unei anarhii totale, „globalizate”), singurul lucru pe care l-a-ncercat si reusit a fost sa fie invitat în SUA, unde-i si sunt, acuma, descendentii. Nu cred sa fi avut un scop colectiv. Om al pivnitelor, lash criminal perfect, nici o diferenta fata de Biden-Robinet(te). Bolshevismul înca din anii ’20 ai secolului trecut se-mpamântenise-n SUA. „Conducerea colectiva”= compara cu UNITATEA SOCIALISTILOR OCCIDENTALI – sefi de stat, Macron, Merkel dascalimea, popa si moflujii din presa si institutiile internationale, Parl. Europ. si Comisia Europeana, inclusiv si mai ales -, ÎMPOTRIVA lui TRUMP, si care uniune (a raului) = în codul genetic socialist = ” EU sunt Potopul”. Trotzkism , adica revolutie permanenta. Hrusciov = copil pe langa Bernard Henry Lévy, Hollande, Macron … si infinit mai vinovat decât Stalin. + taranii-nstariti, la fel de vinovati. Nu-ti omori vitele si incendiezi recoltele, ca sa nu le-mparti cu mujicii scapati ca prin minune din WW1. Nu uita ce era Rusia ÎNAINTEA Revolutiei Bolsevice : o adunatura de analfabeti cersetori puturosi. Asa ca bolsevismul = un progres. + ca inventat în Revolutia Franceza. „Genocide” : nu-i nevoie sa fi „bolsevic” sa le comiti. Cf. Vestele Galbene chiorâte sau lasate fara brate si picioare de catre politie, fiindca au protestat împotriva lui Macron. Japonia, genocidul chinezilor din Manciuria. „Cucerirea” Vestului în SUA.

  29. @Charlie (II): „Istoricii” de care spui = cu totii, nazisti „reeducati” în si de catre SUA (Ernst Nolte, Hannah Arendt, exemple notorii si cu pui). „Jardain” = cretin. @Victor Socolov : „Regele a murit, traiasca regele”! Daca n-ai fi analfabet, ai sti ca Regele era de DREPT DIVIN, ca avea, adica, în doctrina medievala, 2 CORPURI : unul terestru („Regele a murit”), si-al doilea, DIVIN, ETERN („traiasca Regele!”) à la Dionyssos, care moare-n fiecare strugure pentru a re-nvia-n vin, magareata fara pereche ce te afli !

  30. „Rollason”, bolsevismul exista in SUA sub forma marxismului(comunismului)/anarhismului de la mijlocul sec XIX si daca te faci ca nu intelegi idei si propozitii clare, salvarea bolsevismului comisa nu numai de Hrusciov, ci si de Gorbaciov care
    a repetat crucificarea lui Stalin, ridicandu-i ode scabroase lui Lenin. Sper sa nu te legi de plasarea la mijl. sec XIX a „bolsevismului” pt ca am spus clar „sub forma” ideologica extremista. Nu poti judeca logic si corect istoria marxismului daca pici in capcana „victoriei proletariatului intr-o tara superdezvoltata”, stiind ca e dovada imbecilitatii maculaturii
    sale. Si nu numai pentru ca Lenin a creat statul marxist/bolsevic cu un proletariat in fasa in Rusia Tzarista, dar si azi
    proletariatul e infim fata de alte paturi sociale create de tehnologiile inalte! Spre deosebire de Hrusciov tu vrei sa-l salvezi si pe Stalin, nu numai pe Marx si Lenin, ceea ce imi jigneste profund inteligenta! Repet, fara sa te dezici de Stalin convietzuirea noastra pe forum nu e posibila, nu accept concubinajul in trei…

  31. „Rollason”, faptul ca nu exista proletariat in Rusia inceputului de secol XX, cum nu exista in SUA e dovada ca nu acest
    „proletariat” a creat Rusia Sovietica, tot asa cum in SUA nu „proletariatul” a destabilizat regimul Trump, ci clonele
    miliardarilor Comintern pe care nu le mai insir, tineri si adulti spalati pe creiere in universitatile cu profesori
    ILEGALI BOLSEVICI…Analiza geo-politica presupune un travaliu logic si cunostinte bogate in domeniu perfect armonizate, ceea ce la tine, repet, e un adevarat haos…”revolutionar”!

  32. Doamna Rollason, mulțumesc pentru apreciere dar am câteva clase, știu să mă iscălesc știu să citesc nițel ,deci nu sunt chiar analfabet! În fapt,analfabet cum îmi ziceți că sunt, am citit în cărțile de istorie despre originea și interpretarea expresiei.Internetul e plin de explicații care mai de care!Expresia are origine în Anglia, a fost folosită atunci când regele Henri al -III-lea moare(1272). Pentru a evita războiul la succesiunea tronului, Consiliul regal al epocii au obligat strigătorii străzii să proclame fraza pe care dvs. mi-o explicați cu… candoare! Cum englezii foloseau limba franceză ca limbă de cancelarie, expresia a ajuns și în Franța, pe la 1498, la moartea lui Charles al VIII-lea ,nițel mai tărziu adică! Deci, stimată doamnă Rollason,dacă francezii credeau -vă citez- că ,,@Victor Socolov : „Regele a murit, traiasca regele”! Daca n-ai fi analfabet, ai sti ca Regele era de DREPT DIVIN, ca avea, adica, în doctrina medievala, 2 CORPURI : unul terestru („Regele a murit”), si-al doilea, DIVIN, ETERN („traiasca Regele!”) à la Dionyssos, care moare-n fiecare strugure pentru a re-nvia-n vin, magareata fara pereche ce te afli !”, englezii vorbeau despre altceva ! Eu am ironizat un pic corpul ,,divin” al lui Trump și pe cel al președintelui Iohannis!În sensul că se autoadmiră ca politicieni, în sensul că nimic nu mai e ,,divin” în politica de azi, și că ,,regele” din ei nu a murit. Nu vreau să vă mai explic nici alte ,,trucuri” pe care le-am citit prin cărți despre expresia care v-a ofuscat până în măduva oaselor! Sper că nu v-am ofensat atât de rău cu analfabetismul meu ! Toate cele bune!

  33. P.S. Doamna Rollason scrieți cu greșeli! Demnă de un semidoct ! A ,,re-nvia” se scrie corect a ,,reînvia”! Exemplu:,, Va fi de părere… să reînviem arhaismele pierdute de origine latină”(Ibrăileanu), Dacă aveți timp,consulați pe internet,cum ar trebui să scriem corect!

  34. Nu îmi place să replic ,doamna Rollason! Accept că sunt analfabet! Iată, am scris,, consulați” în loc de consultați! Scuze că v-am iritat din nou ! Cer scuze și celor care comentează pentru faptul că am divagat de la subiectul articolului domnului Constantin!

  35. Printre alte atributii,asta trebuie sa faca un PRESEDINTE,sa inaugureze,sa taie panglici!Sa zici mersi, dle Nistorescu,ca nu organizeaza parazi militare pe foc automat ca Macron,ca nu sta toata ziua pe Twitter ca Trump sau toata ziua bot in bot cu conducatorii patronatului, ca Merkel!
    Totusi e inca timp frumos,o toamna mirifica,de ce nu sa insufle poporului impilat de dictatura medicala,venita ca o mana cereasca dupa dictatura dragneizda,putina speranta ca regimul dictaturii parlamentare PSD-CCR-AP-ALDE-Pro se va prabusi „magna cum laude” in decembrie? !Decat sa faca prostii ca Basescu sa isi neglijeze nevasta,sa se imbete ca porku(pardon) prin carciumi cu Udrea de gat, unde zaceau la separeu pana adormeau SPPistii de plictiseala numarand paharele,decat sa umble lela pe la usi pe la ferestre cu Levantul de zgarda ca Emilica cel Prost,mai bine un piua intai la taiat panglici..
    La PSD se zice la modul curent,”pamblică”e regionalism fara regiune:))

  36. @Charlie (I) : Revolutia FRANCEZA l-a creat pe Marx. Socul ei european fiind imens. IACOBINISMUL (terorist, inclusiv, atentie la Danton, Robespierre, Saint Just, genocidul din Vandeea, înecatii de la Nantes, etc., etc.), Marx : si sarac, si bolnav. Manifestul lui si-al lui Engels e din 1848, an revolutionar. Când scrie Marx, natiunea abia se inventase (si tot de Revolutia Franceza, tii minte juramântul lui Ludovic al XVI lea în fata Adunarii Nationale, când e huiduit ca-i jura credinta POPORULUI francez, si trebuie sa se corecteze, cu „îi jur credinta NATIUNII franceze”. Marx era un iacobin, si el. Declarat, deschis iacobin. Rusia si proletariatul : ultimul exista înaintea Revolutiei bolsevice, erau TARANII. Alexandru II, daca nu gresesc, aboleste IOBAGIA pe la 1861, si creeaza, cu prilejul asta, PROLETARIATUL SATESC. Si-nca-ntr-un numar imens. Exista si proletariat industrial în Rusia tzarista, numai ca-n mare masura se confunda cu cersetorii de care erau pline putinele orase-ale tarii. 10-12-14 ore de lucru, promiscuitate imensa(fara casa, masa, BAIE, bani sa-si cumpere îmbracaminte, uniforme de lucru, educatie – tipii fiind analfabeti -, îngrijiri medicale -tipii suferind de tot felul de boli ciudate, oribile, si-n general, de tot ce vrei). Si la 1917, toti SOLDATII (condamnati la moarte-n transee promiscui) erau PROLETARIAT. Trump: „proletariatul” ANARHIST vrea sa-l îngroape. Lumpenul odios, mafiot, promiscuu, al oraselor. Marx avea dreptate ca „revolutia comunista va izbucni-ntr-o TARA DEZVOLTATA”. Ce s-a-ntâmplat pâna acuma, în Europa, nefiind decât simulacre de revolutii. Ultimele, culmea, alimentate chiar de americani (vezi „revolutia PORTOCALIE” din Ucraina, cu resurectia nazismului). Extrema stânga, ai dreptate, în forma ei diabolica, HITLERISTA, de distrugere a civilizatiei si culturii, dar a OMULUI ALB OCCIDENTAL.

  37. @Charlie (II): Daca Biden-Harris prospera, vorbim, însa, de distrugerea, pura si simpla, a civilizatiei si culturii OMULUI, în general. „Experimentate” în Irak-Siria (invazii pe care Biden le-a sustinut cu ardoare). Si de-un antisemitism esential. De NAZISM (vezi, deja, „rezultatele” din Ucraina. Si sunt sigura ca Trump stie demult de afacere, dat fiindca, între toti liderii europeni, i-a telefonat presedintelui UCRAINEAN pentru relatii privindu-l pe Robinette-Biden NAZISTUL). Culmea fiind ca imbecili de evrei de tip Koushner (ministrul de externe al lui Sarkozy) si scorpia de nevasta-sa, Christine Ockrent, sustin miscarea Black Lives Matter (de ea fiind vorba-n spatele marionetei naziste Biden) împotriva lui Trump. Fa DIFERENTA între proletariatul „obisnuit”, ALB, în tari cu lunga istorie a civilizatiei si culturii, a INSTITUTIILOR, si Black Lives Matter, cu stramosii-n Africa, în care si-azi e vorba de canibalism si unde civilizatia – institutiile si arhitectura + alfabetizarea – a fost opera colonizatorilor albi. În statele decolonizate (vezi Algeria) si institutiile, învatamântul, inclusiv, si cladirile monumentale construite de francezi ruinându-se (la fel alora „restituite”, în România, de bestiile de Nastase Adrian si clica, precursorii BLM, si-nca-ntr-o tara europeana!)

  38. @Victor Socolov (I) : „Anglia” aia de care vorbesti la 1272, tot Franta era (= cucerirea NORMANDA a Angliei, William Cuceritorul, 1066). Alienor de Acvitania fiind si regina Angliei, nu numai a Frantei. Si fiu-sau si-al lui Henry II, regele Angliei, Richard Inima de Leu, un Plantagenet (dinastie engleza de origine franceza). Eleanor de Acvitania = la originea Razboiului de 100 de ani, dat fiindca, dupa casatoria ei cu Henry II, englezii se socotesc îndreptatiti sa ocupe Acvitania, ducat independent, adica înca nedevenita „franceza”. „Re-nvia”. Am dreptul sa pun liniuta de unire, fiindca un prefix, re- + un verb, învia, din care nu scriu prima litera. Lucru la care, înca o data, am dreptul. Trump : victima propagandei extremei stângi a SUA, Black Lives Matter-Bernie Sanders-Kamala Harris, corupând Partidul Democrat pâna la maduva. Ca sa-l acuzi pe Trump, asa cum faci tu, trebuie sa te fi adapat, fara sa stii, la propaganda anarhista a BLM, scopul careia = DISTRUGEREA ACTUALELOR INSITUTII STATALE AMERICANE a CIVILIZATIEI si CULTURII SUA, pe care TRUMP le apara. Vezi ce-a facut Robinette-Biden în Irak (stat distrus, devenit leaganul Al Quaida, discipolii careia sparg statuile-n SUA), Libia (stat distrus), Siria – unde intervine Putin, in extremis, fiindca-i e amenintat de contaminarea distructiva si sudul musulman al propriei federatii, vezi Azerbaidjan, între altele, stat caspian. Polonia fiind istoric „prometeista”, adica expansionista pâna la Caspica – unde-ar fi fost înlantuit Prometeu. Lucrul care Polonei nu i-a reusit -a fost împartita de vreo 3 ori. Obama = BLM si brusc interesat de Prometeismul polonez, mai ales ca-si datora alegerea diasporei poloneze-n SUA. De unde-ntreaga politica de distrugere a Estului Europei, în care-i si UCRAINA, parte a Poloniei, alta data.

  39. @Victor Socolov (II): Ucraina-n care Robinette-Biden s-a investit pâna peste capul anarhisto-trotzkist. Asta fiind unul din motivele pentru care nu pot sa-l sufar, si care ma face sa si prognostichez, daca-i ales, dezagregarea nu numai a SUA, dar si-a Europei, corupte si materialmente si mentalmente de Democratii (= BLM) americani. BLM, careia-i apartine-n mod declarat madam Kamala Harris, colistiera lui Robinette).

  40. @Victor Socolov (I): @Victor Socolov (I) : „Anglia” aia de care vorbesti la 1272, tot Franta era (= cucerirea NORMANDA a Angliei, William Cuceritorul, 1066). Alienor de Acvitania fiind si regina Angliei, nu numai a Frantei. Si fiu-sau si-al lui Henry II, regele Angliei, Richard Inima de Leu, un Plantagenet (dinastie engleza de origine franceza). Eleanor de Acvitania = la originea Razboiului de 100 de ani, dat fiindca, dupa casatoria ei cu Henry II, englezii se socotesc îndreptatiti sa ocupe Acvitania, ducat independent, adica înca nedevenita „franceza”. „Re-nvia”. Am dreptul sa pun liniuta de unire, fiindca un prefix, re- + un verb, învia, din care nu scriu prima litera. Lucru la care, înca o data, am dreptul. Trump : victima propagandei extremei stângi a SUA, Black Lives Matter-Bernie Sanders-Kamala Harris, corupând Partidul Democrat pâna la maduva. Ca sa-l acuzi pe Trump, asa cum faci tu, trebuie sa te fi adapat, fara sa stii, la propaganda anarhista a BLM, scopul careia = DISTRUGEREA ACTUALELOR INSTITUTII STATALE AMERICANE a CIVILIZATIEI si CULTURII SUA, pe care TRUMP le apara. Vezi ce-a facut Robinette-Biden în Irak (stat distrus, devenit leaganul Al Quaida, discipolii careia sparg statuile-n SUA), Libia (stat distrus), Siria – unde intervine Putin, in extremis, fiindca-i e amenintat de contaminarea distructiva si sudul musulman al propriei federatii, vezi Azerbaidjan, între altele, stat caspian. Polonia fiind istoric „prometeista”, adica expansionista pâna la Caspica – unde-ar fi fost înlantuit Prometeu. Lucrul care Polonei nu i-a reusit : a fost împartita de vreo 3 ori. Obama = BLM si brusc interesat de Prometeismul polonez, mai ales ca-si datora alegerea diasporei poloneze-n SUA. De unde-ntreaga politica de distrugere a Estului Europei, în care-i si UCRAINA, parte a Poloniei, alta data.

  41. se cearta pe lima daco-romana.
    sunteti plecati demult din Romania
    A ,,re-nvia” se scrie corect a ,,reanvia”!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.