Iohannis, reclamat în Parlamentul European

Eurodeputatul PSD Claudiu Tănăsescu a atras atenţia, în plenul Parlamentului European, că preşedintele Klaus Iohannis şi Partidul Popular European (PPE) încurajează încălcarea „grosolană” a deciziei CCR care îl obligă pe şeful statului să o revoce din funcţie pe Laura Codruţa Kovesi.

Este inadmisibil ca preşedintele unui stat membru al UE să nu respecte decizia celei mai înalte curţi judecătoreşti dintr-un stat. Poate ar fi normal ca membrii PPE, grup politic din care face parte şi Klaus Iohannis, să îi explice că într-o democraţie autentică, politicianismul şi politica merg doar până la Constituţie şi la deciziile Curţii Constituţionale. Altfel, democraţia se transformă în anarhie!”, a afirmat în plenul Parlamentului European, eurodeputatul S&D, Claudiu Tănăsescu, potrivit unui comunicat de presă.

Acesta a atras atenţia că o astfel de atitudine este profund dăunătoare societăţii româneşti cât şi celei europene.

„Dacă politicienii europeni nu vor lua o atitudine fermă vis a vis de încălcarea unei reguli fundamentale a democraţiei, precum încălcarea unei decizii a celei mai importante instanţe judecătorească dintr-un stat membru, mâine Europa poate asista la încălcarea de către membrii ei a reglementărilor Tratatului de la Lisabona, document ce ţine loc de Constituţie Europeană”, conform sursei citate.

Europarlamentarul PSD a adăugat că astfel de încurajări ale încălcării regulilor democratice nu fac altceva decât să cultive neîncrederea cetăţeanului european în instituţiile şi mecanismele de funcţionare ale UE şi să dea argumente grupurilor politice eurosceptice, în discursul şi argumentele lor, privind inutilitatea Uniunii Europene, potrivit mediafax.ro.

Președintele, tot la faza cititului?

Pe 27 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a evitat să anunţe, într-o declaraţie de presă, ce va face cu privire la decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, aşa cum a cerut Curtea Constituţională a României (CCR), susţinând că îl interesează prea puţin criticile aduse de Liviu Dragnea în acest sens. Este a treia săptămână în care şeful statului nu anunţă o decizie referitoare la demiterea din funcţie a şefei DNA.

Reamnim faptul că, la începutul lunii iunie, Curtea Constituţională a României (CCR) a motivat  hotărârea prin care a constatat conflictul instituţional dintre Klaus Iohannis şi ministrul Jutiţiei, cerându-i şefului statului să emită decretul de revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9

11 Comentarii

  1. Curentul popular european e o ramura a marxismului actualizat timpurilor acfuale. KWj are ceva altoi și de la nationalsocialistii germani, ca doar așchia nu sare prea departe de trunchi.

    • Ai prea multe idei. PSD ,partidul cel mai corupt care a ruinat Romania ! Sa va amintiti ce si cum ati „privatizat” ,ce averi ati facut,ce au facut si fac satrapii de judete. Ati abrogat demult legea controlului averilor,ati construit cea mai nedreapta societate din Europa!
      Putini foarte bogati si foarte multi saraci.

    • PSD nu a mai castigat nicio alegere prezidentiala din 2004. Deci nu mai da vina pe PSD. Cand Sasul a pierdut doua case in instanta pentru ca a fost prins cu acte false, deja nu mai exista nicio diferenta intre partide. In timp ce tu zbieri „Jos Dragnea” in Piata Victoriei, Sasul se plimba cu bicicleta ca un dement si se pregateste sa mearga din nou in vacanta la nu stiu ce statiune. Deci inceteaza sa mai crezi ca PSD-ul e sursa raului in Romania.

    • In schimb talharul Dragnea este bun si generos cu tine. Mai du-te bai in … editatul …

    • @Oana
      Sunt de aceeasi parere. Este evident ceea ce sustii, dar sunt prea multi hoti si evident ca toti apara hotia. Singura cale de a scapa de hoti este se fie parasiti, sa se descurce singuri, ei intre ei, sa nu mai munceasca nimeni pentru ei. Or sa se sfasie si distruga intre ei, se vor canibaliza intre ei fara mila, pentru ca bestiile astea de muncit nu vor munci vreodata. Dupa ce vor disparea ne intoarcem si noi pe teren curat.

  2. Dar cand reclama neispravitul asta si hotiile comise de Dragnea si toata baronimea ciumei rosii cu care s-a inconjurat? sau astea nu se pun? Se pun doar ce deranjeaza furturile ciumei rosii de la stat? Le sta hotilor in gat DNA?

    • Văd că toată lumea a uitat de PDL care a ciordit statul intr-un mod nemaiîntâlnit,observ că la-ți uitat pe tăticul lor pe nume Traian și Băsescu,eu zic că nu este bine să uităm că mai nimeni nu a plătit pentru toate aceste fapte,acum este de înțeles că PNL s-a încuscrit cu foștii pedelisti și nu se cade să aduci vorba despre trecut.

  3. Ai prea multe idei. PSD ,partidul cel mai corupt care a ruinat Romania ! Sa va amintiti ce si cum ati „privatizat” ,ce averi ati facut,ce au facut si fac satrapii de judete. Ati abrogat demult legea controlului averilor,ati construit cea mai nedreapta societate din Europa!
    Putini foarte bogati si foarte multi saraci.

  4. Eh ! Lasati ca pana la urma dl. Presedinte va da un raspuns transant ! Da’ se pare ca domnia – sa intelege ceva mai greu , asa ca citeste si citeste si iar citeste !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.