Ion Cristoiu: Cum s-a înmormîntat Scandalul Ursul Arthur

Scriam în finalul comentariului:

„În scandalul Ursului Arthur nu e vorba însă nici de dreptul urșilor de a agresa oameni și nici de dreptul oamenilor de a-i împușca.
E vorba pur și simplu de o afacere ticăloasa prin care un bolnav de trofee din străinătate a putut vîna ce-a vrut mușchii lui într-o Românie care nu mai e demult un stat.

Așa cum ne arată deja documentele, uciderea Ursului Arthur de un vînător de trofee nu e altceva decît rezultatul acțiunii unui grup de crimă organizată. Prințul ahtiat de trofee nu putea să ucidă un urs pentru a se putea făli în lumea sa cu postura de mare vînător dacă nu intrau în joc instituții ale regimului Iohannis, care au asigurat prințului condițiile depline pentru încălcarea Legii.
De la venirea la Ojdula la punct fix, pînă la obținerea hîrtiilor menite a acoperi ilegalitatea.

Această rețea de crimă organizată poate avea două resorturi:
1) banii, și atunci avem de-a face cu un caz de corupție.
2) interesul de stat, la cel mai înalt nivel, dat de regula Îmi dai – îți dau, folosită fie între Iohannis și familia Prințului, fie între unul dintre serviciile noastre secrete și Prinț.

S-a anunțat deschiderea unui dosar penal in rem de Parchetul de la Covasna pentru braconaj.
E un categoric mijloc de a măslui ancheta.

Implicările în acest Scandal depășesc cu mult simplul caz de braconaj.
Presupuse a fi din partea multor instituții ale statului, implicările cer preluarea dosarului de către DIICOT.
Ele presupun însă și o veghe a presei cu adevărat independente pentru ca românii să afle adevărul despre unul dintre cele mai penibile din Istoria postdecembristă.”

Din cîte se vede, ca jurnalist preocupat să nu ridic edificii de aserțiuni senzaționale pe temelii de fapte puține și acelea neverificate, am evitat să optez pentru unul dintre cele două resorturi. N-am șovăit însă să susțin că în acest Scandal nu uciderea unui urs e chestiunea principală (cum a încercat să manipuleze Presa miluită , etichetîndu-i pe cei care s-au revoltat drept sentimentaliști care bocesc moartea unui urs), deși în condițiile în care Regimul Iohannis face caz de protecția mediului, și uciderea unui urs în loc de relocarea acestuia e o pată neagră, ci altceva, mult mai important:
Pentru ca un vînător de trofee din străinătate să se poată făli cu un urs de aproape 600 de puncte s-a pus în mișcare o rețea de crimă organizată incluzînd instituții ale statului român în frunte cu ministerul Mediului.

Au trecut de la aceste comentarii patru zile.
Aruncînd o privire asupra presei de la începutul săptămînii găsesc de cuviință să afirm fără teama de a greși:
Afacerea Ursul Arthur e o afacere de stat.

Să mă explic:
Cazul Ursului Arthur (așa cum s-a dezvăluit chiar din 5 mai 2021, cînd au apărut primele informații că, în urmă cu aproape două luni – mai precis pe 13 martie 2021, sub pretextul extragerii unei ursoaice agresive, extragere pentru care Ministerul Mediului a dat un ordin de derogare de la Lege cetățeanul austriac Emanuel von und zu Liechtenstein, venit în România pînă la comuna Ojdula din județul Covasna, a împușcat un urs de trofeu) avea toate datele unui scandal strașnic. Era acel caz care conține toate ingredientele pentru ca presa independentă să-l exploateze sîngeros scoțînd din el rating și tiraj, iar politicienii să-l abordeze rapid pentru a obține din el capital electoral.

Pentru presă și pentru clasa politică argumentele exploatării spectaculoase erau următoarele:

1. Uciderea unui urs care trăia în adîncul pădurii, de un vînător de trofee, stîrnise emoții uriașe în rîndurile iubitorilor de animale.
2. Emoții uriașe stîrnise cazul și în rîndurile românilor – nu puțini – care urmăresc neliniștiți tratarea noastră de către străini în chip umilitor. Un ins bogat, dintr-o familie influentă în Europa, își permisese să ucidă un urs de pe teritoriul României fără să-i pese că i s-ar putea întîmpla ceva, știind că băștinașii ar fi gata să-i dea și nevestele și fiicele pentru o noapte numai și numai pentru că e din Vest.
3. Datele preliminare spuneau clar că e vorba de complicitatea unor instituții ale statului, în frunte cu Ministerul Mediului.

În România se pretind a reprezenta revolta societății civile față de corupție sute de ONG-uri.
Afacerea Ursul crease din start suspiciunea de afacere de corupție.
Pentru presă, cea despre care se spune că e cîinele de pază al democrației, scandalul era mană cerească.
Toate marile publicații europene au semnalat afacerea.
Presa austriacă a declanșat o întreagă campanie împotriva cetățeanului austriac.

În România, țara în care s-a petrecut tărășenia, Presa a dovedit față de caz o prudență stranie. Excepție făcînd cîteva site-uri și cîteva emisiuni (a lui Marius Tucă pe Aleph News și a lui Ionuț Cristache pe TVR 1, de exemplu), presa română a neglijat subiectul. Într-o altă țară, în Franța, de exemplu, presa ar fi declanșat investigații de amploare pentru a aduce în fața cetățenilor tabloul complet al Afacerii. La noi, presa s-a mulțumit să consemneze prin copy-paste informațiile date de ONG-ul care a descoperit Cazul. Cu mici excepții, între care se numără Marius Tucă și subsemnatul, jurnaliștii n-au fost curioși să dezvăluie date pe care autoritățile le ascund. Cele mai multe se află în dosarul pe baza căruia Ministerul Mediului a emis ordinul de derogare. N-a fost nimeni interesat să afle opinia secretarului de stat Iulian Stana care a semnat Ordinul. N-a fost nimeni interesat să afle în ce condiții AVPS Botoș din Ojdula a apelat la un cetățean austriac pentru a împușca, în locul membrilor Asociației, ursoaica agresivă. N-a fost nimeni curios să afle cum a motivat Asociația cererea de extragere a ursoaicei și ce l-a convins pe secretarul de stat s-o accepte. N-a fost nimeni curios să afle dacă nu cumva între obsesia liderilor UDMR că sînt prea mulți urși și interesele financiare ale baronilor locali maghiari din Covasna și Harghita e o legătură.

Autoritățile, în frunte cu premierul Florin Cîțu, au minimalizat Cazul, expediindu-l la modul suspect. Premierul a pus în discuție dacă ursul era mare sau mic. Ministrul Mediului a făgăduit joi seara că va prezenta opiniei publice un raport preliminar și ca, după va posta pe Internet tot dosarul.
Sîntem luni, 10 mai 2021, la miezul nopții.
Dinspre ministru nu se aude nimic.

Nu se aude nimic nici dinspre premier, deși după atîtea zile de la primele informații va fi primit informații complete.
Nu se aude nimic nici dinspre Parchet.

O presă cu adevărat independentă nu s-ar fi mulțumit cu pozițiile miștocărești ale premierului.
L-ar fi fugărit prin toată țara, pentru a obține o reacție serioasă.
Presa n-a făcut nimic din toate acestea.
Așa se explică de ce subiectul e mort.

Dintr-un asemenea caz, un politician își hrănea un capital electoral uriaș. Spre stupoarea noastră, nici un lider de partid nu s-a pronunțat. Evident, cu excepția lui George Simion, de la AUR.
Dacă tăcerea lui Marcel Ciolacu își are explicația (baronii PSD sînt fruntași la vînătoare), cea a lui Dan Barna și Dacian Cioloș e stupefiantă.
USRPLUS era formațiunea de la care ne așteptam la o reacție spectaculoasă:

1. USRPLUS se pretinde a avea preocupări programatice ecologiste.
2. USRPLUS se pretinde a lupta împotriva corupției.
3. URSPLUS se pretinde a lupta împotriva baronilor locali și centrale ahtiați după vînători cu iz de masacru.

USRPLUS a tăcut.
E drept, au fost cîteva luări de poziții ale unor lideri USRPLUS. Ele n-au aparținut conducerii USRPLUS.
Și astfel cazul a fost înmormîntat.

Tăcerea presei și a partidelor contravine flagrant intereselor minim profesionale.
Asta înseamnă că mogulii și liderii partidelor au primit un telefon prin care li s-a cerut să treacă sub tăcere afacerea.

Cine a putut da un telefon?
Cum cine?
O instituție vîrîtă pînă-n gît în afacerea de stat numită uciderea Ursului Arthur.