Ion Iliescu în fața Justiției politice

Prin trimiterea în judecată doar a lui Ion Iliescu, și a încă doi inculpați, pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității, prevăzute și pedepsite de art. 439 alin. 1 lit. a,g,i și k din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ne apropiem de reeditarea Procesului de la Târgoviște, în variantă juridică, dar la fel de dedicată ascunderii adevărului.

Deși îl privește direct pe Ion Iliescu, nu vinovăția sa este în discuție. Ceea ce s-a întâmplat în Decembrie 1989 are legătură directă cu istoria de acum, cu uriașa caracatiță, respectiv supraviețuirea aparatului politic și de represiune sub alte instituții vopsite date în utilitate publică noilor generații aparținătoare.

Ion Iliescu a fost girat de o întreagă galerie de “revoluționari”, mulți dintre ei astăzi titulari ai unor drepturi grotești sub pretinsul argument că fără implicarea acestora dictatorul Ceaușescu nu ar fi căzut de la putere.

Consecința crimelor din Decembrie 1989 continuă și astăzi prin contradictorialitatea instalată în sistemul din România, Parchetul având obligația să analizeze faptele care nu pot fi puse exclusiv în spatele unei singure persoane.

In Decembrie 1989 nu a fost o grevă generală la Căile Ferate Române ci o lovitură de stat care a confiscat o revoltă populară prin toate mijloacele manipulării.

Ion Iliescu nu este singurul vinovat și ar fi al doilea abuz juridic major în care este implicat statul român dacă s-ar urma exclusiv rechizitoriul de acum.

Aducerea lui Ion Iliescu în fața istorieiîn calitatea similară unui criminal de război, fără ca acesta să fi fost comandant militar și nici membru într-o structură militară, în serviciile de securitate, fără responsabilități administrative în aparatul politic la data faptelor îl poate exonera de orice responsabilitate.

Cum spuneam, cercetarea adevărului de atunci iese limpede din obiectivele cercetării de acum camuflând nepermis crimele din Decembrie 1989 și ulterior, până astăzi, în responsabilitatea unei singure persoane.