Jens Spahn, fost ministru creștin-democrat al Sănătății, este unul dintre cei mai importanți lideri ai CDU din Germania. A participat la competiția pentru preluarea conducerii partidului după retragerea Angelei Merkel, în 2018. Și el, și Friedrich Merz, actualul lider, au pierdut atunci. Acum, Spahn era considerat potențial înlocuitor al lui Merz, unul dintre cancelarii germani cu cea mai redusă popularitate.
Ipocrizia liderului CDU din Bundestag
La conferința din luna februarie 2026, CDU a adoptat o rezoluție prin care reafirmă opoziția față de legalizarea mamelor surogat în Germania. Spahn se afla în sală atunci. Și tot atunci, el și soțul său contractaseră o mamă surogat în Statele Unite. Era însărcinată cu copilul său. Spahn nu are de ce să se teamă – mamele surogat nu sunt interzise în SUA, iar Germania pot fi pedepsiți doar medicii și intermediarii implicați în această practică. În Germania nu este ilegal să crești copilul născut în străinătate de o mamă surogat, scrie Deutsche Welle.
Din punct de vedere politic, lucrurile sunt mai complicate. Spahn a fost acuzat de ipocrizie. S-a opus mamelor surogat în 2020, când era ministru al Sănătății, iar Partidul Liber Democrat dorea o lege în acest sens. După ce s-a aflat despre copilul său din SUA, colegii din partid au arătat că Spahn nu se mai califică pentru conducerea grupului parlamentar al CDU din Bundestag. Cancelarul Friedrich Merz i-a cerut să demisioneze și a vorbit și de spre o posibilă remaniere a guvernului în urma acestei demisii. Spahn a făcut acest lucru imediat după anunțul nașterii copilului. În scrisoarea de demisie, Spahn a arătat că familia este mai importantă pentru el decât politica. Astfel a ieșit din viața politică unul dintre cei mai importanți politicieni conservatori din Germania, potențial succesor al lui Merz.
O demisie într-un moment critic pentru conservatorii germani
Retragerile din viața politică în urma unor probleme personale sunt frecvente. Însă momentul ales de Spahn complică lucrurile. În septembrie, în Germania începe sezonul alegerilor în landuri. Până în luna mai 2027, vor avea loc alegeri în șapte landuri. Sezonul va fi deschis în Saxonia-Anhalt, carte este inima industrială a Germaniei de est și unde AfD este pe primul loc în sondaje.
Cancelarul Friedrich Merz a încercat să sporească șansele CDU prin ultimul său pachet de reforme, în frunte cu reforma pensiilor. Efectul asupra sondajelor a fost minor. CDU pierde electorat, în vreme ce partenerii de guvernare social-democrați au înregistrat cel mai slab scor din istorie la ultimele alegeri generale. Modelul lansat de Angela Merkel al alianțelor stânga-dreapta menite să țină departe partidele de extremă a debusolat electoratul. Cu cât CDU înclină spre stânga pentru a găsi un compromis cu partenerii social-democrați, cu atât mai mult spațiu rămâne în dreapta spectrului politic la dispoziția AfD. Așa-zisul ”cordon sanitar” împotriva extremei dreapta pare să aibă un efect opus.
Testul care poate încheia izolarea AfD
În Saxonia Anhalt, AfD conduce în sondaje, cu 41%, și ar putea obține majoritatea în parlamentul landului dacă ar intra într-o coaliție cu extrema stângă – Die Linke sau Alianța Sahra Wagenknecht. Ecuația este complicată de poziția în sondaje a Partidului Verde și a Partidului Liber Democrat, care se află acum sub pragul electoral. Cordonul sanitar se poate rupe în acest land nu printr-o decizie luată de liderii partidelor tradiționale din Germania, ci printr-o decizie a electoratului.