Ipoteza-dinamită! State occidentale iau în considerare să trimită trupe în Ucraina!

Ar fi premiera premierelor în războiul din Ucraina! Mai mulţi membri ai NATO şi Uniunii Europene iau în considerare trimiterea de soldaţi în Ucraina pe o bază bilaterală, a declarat luni prim-ministrul slovac Robert Fico, conform Reuters.

Fico, care se opune de mult timp livrărilor militare către Ucraina şi a adoptat o poziţie considerată de unii critici drept prorusă, nu a oferit detalii, iar alţi lideri europeni nu au comentat deocamdată remarcile sale.

El s-a exprimat înaintea unei întâlniri a liderilor europeni la Paris la care urmează să participe şi el în cursul zilei de luni.

„Mă voi limita să spun că aceste teze (în pregătirea reuniunii de la Paris – n.r.) implică faptul că un număr de state membre ale NATO şi UE iau în considerare că îşi vor trimite trupe în Ucraina pe o bază bilaterală”, a declarat Fico într-un briefing televizat în urma unei reuniuni a consiliului de securitate al Slovaciei.

„Nu pot spune în ce scop şi ce ar trebui să facă acolo”, a spus el, adăugând că Slovacia, membră a UE şi NATO, nu va trimite soldaţi în Ucraina.

Fico a mai spus că el vede un risc de amplă escaladare a conflictului din Ucraina şi că nu pot fi dezvăluite publicului informaţii suplimentare.

Aproximativ 20 de lideri europeni, inclusiv Fico, se vor reuni luni la Paris pentru a-i trimite preşedintelui rus Vladimir Putin un mesaj de hotărâre europeană asupra Ucrainei şi a contracara discursul Kremlinului potrivit căreia Rusia este obligată să câştige un război care intră acum în al treilea an, a anunţat Franţa.

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a invitat pe liderii europeni la Palatul Elysee pentru o întâlnire de lucru anunţată recent din cauza a ceea ce consilierii săi spun că este o escaladare a agresiunii ruse în ultimele săptămâni.

Fico a spus că organizarea întâlnirii arată că strategia Occidentului cu privire la Ucraina a eşuat. El a adăugat că va lua parte într-un spirit constructiv, deşi materialul pentru discuţii l-a făcut să simtă „un fior pe şira spinării”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Author

58 de Comentarii

  1. …deci, nu vom avea alegeri…in schimb vom avea razboi!?…acum, pe bune, ce credeti ca va face mutul, va avea obiectii?…sigur nu, astia sunt in stare sa ne bage in gura lupului doar pt a scapa ei cu furaciunile imense facute atatia ani, si nu ma refer doar la ai nostri…sa vedem si partea buna, fermierii nu vor mai face araturile de primavara, se vor ocupa rusii…

  2. Cred ca isi doresc al treilea razboi mondial. In fond este un razboi intre FR.- UA pt nerespectarea Minsk1 si 2.

  3. Satanistii occidentali nu se lasa, ei vor cu orice chip sa invinga Rusia Ortodoxa chiar si printr-un razboi termonuclear. Dar cum Satana ii impinge cu zel de la spate o sa le dea Sfantul Dumnezeu o bataie crunta care o sa duca la disparitia Satan USA, Satan UE si Satan Israel de pe harta in configuratia in care se gasesc astazi. Aliluia.

  4. Pai daca soldatii romani intra in Ucraina mai e valabil art 5?

  5. Si uite asa va face poc nuclear capitalele tarilor care vor decide sa atace armata rusa.
    Dar unde vor fi conducatorii acestor state care isi trimit tineretul sa crape ptr Slava Zelenski?
    Vor sta acasa si vor muri solidar cu cetatenii lor sau o vor uschi vitejeste departe de moartea in care isi vor arunca tara si cetatenii?

  6. pe unii ii maninca-n cuL…
    si altzii chiar mai idiotzi decit primmi, asista pasiv la elucrubratiile astora

  7. acuma intelegeti de ce au trecut spitalele CFR in administratia MApN, SRI si MAI? si de ce brusc Arahat le verifica si modernizeaza pentru situatie de razboi? ca pe baza de bilaterale o sa trimitem trupe de invadatori in ukropia sa aparam nazistii… iar exercitiile si tehnica militara adusa sub pretext de „exercitii” o sa ramane permanent ca trupe de ocupatie in rromania, poohlonia, finlanda si chuhuahua baltice. De unde FR era „invinsa” si nu mai avea arme decat pana in „martie 2022” acuma se contrazic de la o zi la alta, ba sunt invinsi, ba se pregatesc sa invadeze NATO, ba ca razboiul e intr-o faza blocata acum 3 saptamani, acuma sunt speriati ca ukropsii sunt mancati

  8. 1. poate fi o cacialma care sa serveasca negocierea unei posibile paci.
    2. Daca totusi ar merge in Ucraina, de partea Rusiei vor veni din toate republicile Asiei Centrale, Belarus (inarmata pana in dinti) va intra in razboi si vor veni si 100 000 de militari Nord-Coreeni.Eu am vorbit cu Americani care au luptat in razboiul din Coreea ; sunt cu adevarat duri, ca nimeni altii.

  9. Tradatorul Johannis ce decizie va sustine acolo? De urmarit. Daca inca i se mai dau sperante la un post de barosan la UE sau NATO, se va vedea la Paris. Daca deja i s-a transmis ca „nu”, probabil ca vom vedea ca „Romania” a decis sa nu se angajeze cu personal militar in conflict. Oricum, inca o data se confirma ca, dupa ce a pus laba pe o tara, dreaq mai da jos categoria „zelensky” de la putere. Nici ala, ca e tatal ei.

  10. Primul tanc „Abrams” numai ce a fost scos din lupta; echipajul a fost evaporat. Le-au trimis vreo 35 bucati, dar au cerut sa nu le foloseasca o vreme (???)-sa nu se faca iarasi de ras.
    Dar Rusii spera sa captureze unul intact, sa-l trimita Iranului pentru „reverse engineering”.

  11. E o modalitate de razboi hibrid. Dar treebuie sa-i speli sub forma de legiune gen sau armata privata de salvarea Ucraini gen…

  12. Decizia este benefica.In sfarsit se rupe pisica.In aceste conditii,in care fiecare stat poate trimite OFICIAL armata nationala in Ucraina ,NATO,adica USA si Marea Britanie isi iau umbrelele acasa.Ca nu mai exista acum o justificare ca NATO este o organizatie de aparare ci de….ATAC.Adica pot ataca in aceasta forma de asociere oriunde in lume.
    Prevad ca alegerile din Rusia se vor finaliza cu o lovitura de stat MILITARA si cu bagarea gorbaciovistului Putin in locul lui Navalnai si pentru romani…Dzeu cu mila.Europa va fi parjolita in acest an de un razboi distrugator.Iar astazi ,pacifistii europeni petrec ca bogatii pe puntea superioara a Titanicului.

  13. ”Sughito deci eczist , deși nu m-a văzut și nu mă va vedea nimeni vreodată decât în carne și oase strânse în PROSOPUL pe care l-a aruncat Bufonul .

  14. Nu ne obliga nimeni sa mergem la razboi!! Daca tradatorii din guvern vin cu prostii, ocupam Bucurestiul si ii trimitem pe ei in Ucraina. Johannis, Ciolacu, Ciuca si mizeria lor au semnat acorduri cu Ucraina, asa ca le facem un bine si ii trimitem la prietenii lor. Nu mai este nevoie de comasare ca venim noi cu anticipatele!!!

  15. Macron se vede ca n-a aflat cum se cheama-n dictionar situatia-n care le declari razboi Aliatilor proprii, atât din WW1, cât si din WW2: tipul seamana cu Obama-Robinette-Nuland, tripleta neperformanta, însa diabolica, încurajând neonazismul în Europa: tarile baltice, Polonia, UrSSula, Reynders..). Noroc, totusi, ca nu mai sunt arme: NATO n-ar mai avea, chiar daca ar vrea (mai ales c-un Prostanac la vârf), cu ce sa-si înzestreze militarii. Plus ca individul, care e-n termeni mizerabili cu propria armata, se vede ca nu stie ca lumea vestica nu vrea razboi (fiindca trimiterea de militari europeni în Ucraina = razboi adevarat, al 3 lea Mondial) si ca ocupatia esentiala, daca nu unica, a soldatilor vestici (cvasi-inexistenti, fiindca nici una din tarile UE nu are, actualmente, forte armate) ar fi dezertarea. Plus ca francezul Bula, care-a mai si fost contabil, „uita” ca UE + Rusia = prima putere mondiala, si definitiv. „Agresiune rusa” : „consilierii” tipului, între care si dezastrosul de Séjourné, care-n fiecare zi inventeaza câte ceva, n-au auzit nici de Charta ONU, nici de legitima aparare art. 51, în virtutea careia si caruia si intervenia rusa-n Ucraina.

  16. Pentru a evita totusi conflictul direct UE & NATO-Rusia … Uniunea Sovietica de la Brussel ar putea angaja 1 000 000 cetateni africani si asiatici pentru a lupta in mercenariat contra prea expansivei Rusii .

    Decit sa se cheltuie zeci de miliarde de $ pe armament folosit pe post de artificii sau contrabanda ….

    n-ar fi oare mai bine sa se alcatuiasca SUTE DE DIVIZII DE MIGRANTI anti-Rusia ???….. 1 MILION DE TRUPE ANTI-RUSIA .

  17. Astia n-au fost in stare sa trimita la timp arme, munite promise Ucrainei si indelung ceruta de Zelensky, dar vor trimite trupe.

  18. Yeeeesss! Asta e compromisul pentru care Plavanul se cere că milogul secretar NATO! Nu e bășcălie, deja sunt militari români pe frontul din ukraina, posibil și medici contra funcției la NATO și, nu cred că e doar unicul compromis mai ales că cel propus la nato, obligatoriu susține total horodinca inclusiv pe terenul propriei țări! In plus, oare de ce se screme cocalarii din politica românească cu viitorii 10 ani la guvernare doar ei pe continuitate? Așadar, să înceapă horodinca după jumătatea lui 2024 prin Romania!

  19. De cand va tot spun c-acest razboi se va sfarsi cu apasarea Butonulu Rosu si m-ati balacarit cum v-a venit la gura. Si am avut dreptate si cu acest exercitul NATO care a avut drept scop deplasare a 90.000 de soldati si tehnica aferenta de lupta Nato pentru a intra la momentul oportun in Urcacania. Asa ca mai aveti timp inca putin sa va rugati la Sfantul Dumnezu sa va ierte si sa va ocroteasca cand se va dezlantui urgia nucleara. Nu de alta dar si timpul pocaintei se va scurta si el foarte mult dupa care Sfantul Dumnezeu va fi surd la pocainta voastra. ALiluia.

  20. @un roman: serios, aşa crezi? Când au dat ordonanța militară cu Covidul ai stat închis în casă, nu-i aşa? Dacă se face vreo glumiță de acest gen te vei duce frumos la oaste, fii sigur! Te vor îmbrăca în uniformă kaki, îți vor da o cască, o raniță, o gamelă şi o armă şi te vor trimite pe front! Nu vei apuca să zici nici „pâs”, guguştiuc viteaz!!!
    De aia îmi vine să vărs când văd ce comentatori războinici avem peste tot, care confundă războiul cu jocurile pe calculator, iar în realitate dacă le pică internetul intră în depresie.

  21. Va lamentati.
    Suedia o sa bata singura Rusia intra acum in Otan. Cine bate Abba, Etype, Europe sau Roxette sau Ace of Base?

  22. @MYSEBI și alții ca ei… dacă UE face aceasta și rușii o pot face. Nord coreenii sunt doar 26 milioane, are de unde recruta Rusia. În Africa situația e cam urâtă pentru UE, Rusia are mai multă trecere decât foștii stăpâni coloniali. Mi-e să nu le ia banii vesticilor și să se predea apoi cu tot cu armament rușilor. Iar Rusia nu rezista economic fără ajutorul Chinei, Indiei, Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe, etc. Nu gândiți limitat, războiul acesta este între Est și Vest. Dar până la războiul în care vor să ne arunce ai noștri mari conducători poate o să avem un război civil în SUA, după alegeri. Orice ar hotărî omul este probabilitate, Dumnezeu hotărăște ceea ce trebuie să fie, bineînțeles după ceea ce merităm.

  23. Ceva or sa faca jegurile astea de progresisti pentru ca simt ca le vine sfarsitul.
    Macar vedem totul din primul rand.😁😁😁😁

  24. e normal ca la ordin, presa si tv sa umble cu propaganda pro razboi ca sa induca frica in creduli cand astia de la putere vad rezultatele adevarate ale sondajelor la alegerile care urmeaza. acum gata, daca a tras unul o aghioasa pro razbel hop presa imediat ne anunta ca s-a kakat pe el!

  25. Deja sunt militari ai statelor NATO care luptă de partea agresorului Ucraina – cei care acționează sistemele Patriot, zeci de francezi eliminați (ai căror nume au fost făcute publice de Rusia), britanici, polonezi la greu.

  26. Participa si Madame Brigitte Planete des Singes?
    Daca da, vin si eu ca am rochita noua.

  27. tara care va trimite trupe înseamna ca declara rozboi rusiei….BAFTA !

  28. O sa trimita batalioanele de trupe🌈 participante la aplicatia Eurovision

  29. Platon Spre deosebire de soldatii rusi, prost pregatiti,drogati,betivi,puscariasi care se omoara inrtre ei,Occidentul are armata profesionista. Coreea de Nord zici? Flamanzii de ei,pentru mancare crezi ca vor sa moara pentru o alta tara? Daca dezerteeaza si cer azil?

  30. paul De ce lache,ataca cineva Rusia sau apara o tara invadata? Prostovani mai sunteti unii. Dupa logica ta,Rusia a declarat razboi lumii civilizate,ceea ce inseamna ca si-a dat singura foc la valiza.Crede-ma,Rusia singura,sau chiar cu flamanzii din BRICS nu face fata tarilor civilizate. Dar de ce sa-ti explic daca oricum prostia de reprezinta?

  31. @un roman
    Tine cont gugustiucule ca romanii vor avea atunci arme din alea adevarate in dotare cum au acum militienii si se🌈istii. Atunci vom vedea cam ce inseamna furia populara. Romanii nu mai sunt aia analfabeti din 1940 sa-i prosteasca boierii

  32. Păi să luptăm până la ultimul european dacă până la ultimul ucrainean nu a mers.Zileanski tocmai a amenințat China deci se poate.SUA doar a pus fitilul si trage foloasele ,se va băga si de data asta de partea cui câștigă după ce îi scoate Trump din NATO .Slava Colonia Fantastică UE!

  33. Statele occidentale nu le dau ucrainenilor obuze si armament si acum apare bomba ca sa trimita trupe!
    GOGOSI!……[Rumburak]

  34. Cât de proști au fost slovacii de nu s-au prins că Fico ăsta e conservă rusească. Serviciile lor secrete sunt penetrate la greu. Repet, nu mă mir că cehii s-au grăbit să scape de ei.

  35. Daca-i bal, bal sa fie ! … Eheii, taica … e deci timpul ca si China sa intre in „joc” ! Cum si Australia si NZ se afla prin „apropiere”, cred ca pina la urma cel mai bine pentru cineva e sa se afle pe undeva prin Patagonia, daca nu chiar pe la Polul Sud cumva … (In orice caz, gasca de criminali psihopati care, zi de zi si ora de ora au facut totul ca sa ne aduca in aceasta situatie trebuie neaparat sa plateasca, cu un glonte in ceafa sau spinzurati !)

  36. Saracia de Nato nu mai are cu ce sa lupte in ukr. N-au munitie nici pentru 3 zile de razboi adevarat.

  37. He he ! De abia astept sa vad cum opreste din nou seful de gara din Pielesti ditamai trenul cu criminali NATO, direct pe cimp !

  38. Ori alegeri castigate 100% de partidul de legionari URA ori razboi cu Rusia, este acelasi lucru. Continuati, pentru ca meritati !

  39. Bună!
    Au inebunit? Sunt sub presiunea si cizma SUA? Cum să pornesti război impotriva țării care este a doau sau prima putere nucleara a lumii?
    Cine vrea război pe pământul Europei?

  40. Asta este o veste buna ! Arata clar ca U-Kraina se prabusheshte shi doar micile zone controlate de trupele NATO vor ramane neocupate de Rusia. Sper sa trimeata shi Romania „trupe NATO” formate din militari Romani care sa protejeze Romanii din Bucovina, Maramuresul de nord, Bugeac, Insula Sherpilor shi chiar Basarabia terorizata de U-Krainianca nazista Maia Sandu.

  41. Ce fel de ”flamanzi ? Belgieni sau holandezi . Vorbești pe ”nas , ai accent flămând , n-a venit $aorma de la $oro$el?

  42. @ mai prosti ca voi, rar…Daca Romania trimite trupe in Ucraina, ele vor lupta contra Rusiei…Prin urmare Romania e in razboi cu Rusia…Rusia deabia asteapta asta, ca sa lanseze adupra Romaniei o bomba mica gen Hirosima…Ce tampenie a aia cu trimiti trupe sa ajute Ucraina? Ca sa ajute Ucraina trebuie sa lupte cu rusii, prin urmare Romania intra in razboi cu Rusia.

  43. Flamanzii sunt în ”Țările de Jos adică în BURIC nu în BRICS . Întreabă-l pe Rutte sau pe contracandidatul lui, Mutte . Dar dacă n-ai ^posibilități , treci pe ”MUTE . Sau rămâi la ”Hoț niuz : ””Să învingem Rusia e imposibil, dar realizabil!”

  44. A fost nevoie să vină dl Fico să deschidă ochii bursucilor noştri de aşa-zişi „formatori de opinie”?? Pentru ce credeţi că anumite ţări (printre care nu putea să lipsească sluga România) au încheiat tratate de asistenţă cu actoraşul??? De ce credeţi că Marea Doamnă a Gubernariatului SUA la Bucureşti îi periază pe români numindu-i „îngerul nostru păzitor”? La ce credeţi că a fost ordonată comasarea alegerilor şi, practic, a celor două partide slugi credincioase ale SUA? Le ce pregătesc românii spitalele pentru starea de război??? Lua-ţi vă rămas bun de la fii voştri care vor merge să moară pentru interese străine în timp ce 1/3 a forţelor umane militare disponibile în Ucraina nu a văzut frontul! De ce oare? Reprezintă materialul genetic „valoros” care să conducă Ucraina şi UE după sfârşitul ororii????? În timp ce fii voştri sunt tocmai buni să fie carne de tun???

  45. Foarte bine, dar cum canta Puya si IRAIDA in melodia „Opriti planeta”:
    „Când vine al 3-lea război mondial
    O să mă găsească la bar
    Să meargă în linia întăi
    Orice copil de politician
    Și mă-sa și tac-su și tot neamul lor
    Eu de la viață îmi doresc să nu mor”…

    Sa mearga in Ucraina toti politrucii de la Brussels si neamurile lor!!!

  46. Daca o sa fie ordin, executarea! Asa e in Democracy and Rule of Law!
    Romanii sunt pregatiti? Hai incolonarea! E ordin de la stapanii coloniei! SRI si restul vegheaza ca stapanii sa nu fie dezamagiti!

  47. Strategia rusilor pentru o eventualitate a intrarii NATO la sol in Urkania
    e in detaliu planuita inca din octombrie 2023 :

    Nucleare tactice de 2-15 kilotone ! asa numitzele bpombe atomice miniaturale-de rucsac !

    2-15 kilotone au efectul exploziv al 2000-15000 de tone de trotil explodat !
    in comparatie cu bambeled e doar 500 kg o ncleara tactica , ce-a mai mica fizic realizabila de de 1500 de tone trotil
    ar fi deci de 1,5 kilotone … cam de marimea unei casti de protectie de shantier ! Pot fi trase cu AG-uri speciale fiind pe propulsie chimica si detaonator pre-reglabil electronic !

    SE presupne , ca rusii au intre 10 000 si 30 000 de astfel de bmbe atomice TACTICE(!) miniaturizate pentru infanterie ! De radioactivitate scazuta !

    Ce efect are o „bombita de asta asupra unei divizii sau camp-de-lupsa sau depozite sau … cazemnate betonate daca
    ce-am mai „slaba” are efectul a 1500 TONE TROTIL ! CE „TEHNICA” ii poate supravietuii ?
    BINEINTELES ca daca se folosesc astea mici (de mabele parti … adica si rusii si NATO …urmeaza cele STRATEGICE de MEGATONE
    adica cu de milioane de tone TROTIL efectul !

    RUSSIA (si toate tarile atomice) NU MAI POT fi invinse azi daca-s dispuse sa folosesca aceste ARME !
    CONVENTIONAL totul are o LINIE ROSIE si
    nemtii stiu asta !

    E foarte multa PROPGANDA de furat banii prostilor in CRIZA BANCARA din 2024-2025 …dupa criza ne-rezolvata a fiat-money-lor din 2008 !

    ASTA-I TOT ! 😐
    IQ=?

    IMAGINATI-va

  48. Belarus – Se știe de mult că susținătorii Banderei construiesc un sistem de fortificații puternice la granița sa. Dar recent au existat și informații că Ucraina a concentrat o forță de lovitură de 112-114 mii de oameni, care include și mercenari, la granița cu Belarus. Iar oficialii din Minsk consideră, pe bună dreptate, acest fapt acțiuni provocatoare ale NATO împotriva Belarusului.

    De asemenea, are sens să nu uităm că Belarus anunță în mod regulat întărirea graniței cu Ucraina, iar după începerea operațiunii speciale, efectuează exerciții în teritoriile din apropiere. Care spune direct: Belarus simte amenințarea că Kievul ar putea încerca să-i invadeze teritoriul.

    În ciuda faptului că Rusia are nevoie de Belarus în starea sa actuală: un spate puternic și un aliat de încredere. Transformarea acesteia într-o altă linie de front va forța cu adevărat Rusia să-și întindă resursele cu un rezultat neclar.

  49. Intreaga PROPAGANDA a unui posibil razboi „conventional” SERIOS („pe viata si pe moarte”) intre
    PUTERI ATOMICE e doar mega-vrajeala !

    Sa fie clar … LA O ADICA … nicio tara detinatoare de ARME ATIMICE nu se va lasa invinsa fara se le FOLOSEASCA (altfel de si-le-a mai facut) !

    ADEVARUL e ca din 1971 subteran BANCHERII BANCILOR NATIONALE ale LUMII … au un PLAN cu SHORTULETZ !
    (totusi …yankeii pierd DOLLAR-ul ! 🙁 )
    SHALOM !

    SINCER …Chiar crede cineva ca rusii se vor lasa invinsi de NATO fara sa folosesca cele 6000 de focose strategice dupa ce escaladand TACTIC nuclear folosesc cateva TACTICE de 2-4 kilotone slab-radioacrive de tatonare si atentionare ?

    COMPLEXELE MILITAR:INDUSTRIALE trebui sa suporte falimentul … nu mai sunt atat de mari si importante in PROPFIT incat sa nu fie lasate sa cada …desi dupam 911 au preluat USA !
    Ca orice CANCER s-au dezvoltat prea mult pentru a nu sufoca TUMORANT populatia ne-nobiliara a TERREI !
    Edeja vizibil ca asa nu mai merge ci cum fac CHINEZII …trebuie dinou trai din munca si comert nu din CREDITDE si IMPRUMUTURI + TAIPARNITA unei monede exportate pe marfuri odata cu infaltia !
    Dez-legarea de DOLLAR a ENERGIEi … va ucide marunt celebra economie piramidal-ochi masonic yankeie !
    Doar 18% dintre colonistii britanci s-au rasculat cu SHORTULETE 😉 impotriva imperiului britanic
    la NASTEREA USA !
    Cine au fost „parintii fondatori? PUP !

    SHALOM !

  50. 🤐😢
    stie ce spune !

    Toti cei care-au avut masuri anti-corona pe glob … sunt financiar conditionat-dolarier sub o aceeasi patura !
    Amicitiile insa se rup deoarece … mega-profitul din FIAT-MONEY-ul EURO-DOLLAR nu se imparte GLOBAL cum s-a promis … la inceput … in 2008 !

    🙁 😐

  51. @ „Ghro”, 26 feb. 2024 la 17:01
    Asta nu-i o „ipoteză”, că Fico nu și-ar permite să lanseze enormități fără acoperire, în public!
    Acum se vede de ce, cu „dăcît” o lună în urmă, trădătorul Fota dă la MAiE a fost trimis la Kiev dă podobeaska să semneze cu jîdu’ Jale’n’sky acordul ăla secret și ciudat, NE-APROBAT AICI PRIN REFERENDUM!
    https://www.paulcraigroberts.org/2022/09/29/are-jews-again-driving-the-western-world-into-a-fatal-war/
    Și apoi l-au retras urgent din prim-plan pă Fota, cum fac $$oroșijdii cu toate slugile lor după ce ele îndeplinesc sarcinile murdare!
    Da’ io zîc să nu ne pierdem speranța, că mă gîndesc că pentru fiecare dîn ăia „dă sus” există cîte un glonț, rezervat:
    https://www.youtube.com/watch?v=tOr2olhxauM
    „There’s a storm that’s on it’s way
    There will be a retribution
    Revenge will have it’s day
    And there will be no absolution
    And in the end
    Yes, in the end, everybody’s gonna pay”……[Rumburak]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.