Mii de israelieni au participat sâmbătă la Tel Aviv la o nouă manifestaţie împotriva proiectului controversat al guvernului de a reforma sistemul judiciar al ţării, considerat de criticii săi o ameninţare pentru democraţie, relatează AFP.
Anunţarea în ianuarie a proiectului, propus de coaliţia prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu care include partide de extremă dreaptă şi evrei ultrareligioşi, a declanşat una dintre cele mai mari mişcări de protest din istoria ţării, care mobilizează săptămânal zeci de mii de manifestanţi.
Potrivit guvernului, reforma vizează între altele să reechilibreze puterile în stat, diminuând prerogativele Curţii supreme, pe care executivul o consideră politizată, în favoarea Parlamentului. Criticii săi estimează însă că ea riscă să deschidă calea unei derive antiliberale sau autoritare.
„Democraţie, democraţie!”, au scandat manifestanţii la Tel Aviv. „Nu vom renunţa atâta timp cât situaţia nu va fi ameliorată. Coborâţi din balcon, ţara se prăbuşeşte”, au mai strigat ei.
„În pofida a luni de manifestaţii, lucrurile nu se petrec aşa cum le dorim, pentru că o parte importantă a reformei sistemului judiciar a fost adoptată în urmă cu câteva săptămâni”, a declarat pentru AFP un manifestant, Ben Peleg.
„Dar dacă vom continua să facem presiune pe străzi, e posibil să putem încă opri aceste schimbări”, şi-a exprimat speranţa acest medic în vârstă de 47 de ani.
O primă prevedere a proiectului, care limitează posibilitatea Curţii supreme de o invalida o decizie a guvernului, a fost adoptată de Parlament.
Procesul legislativ este în prezent întrerupt din cauza vacanţei de vară a Parlamentului, premierul Benjamin Netanyahu angajându-se să fie deschis la negocieri asupra etapelor viitoare.
Manifestaţiile au fost susţinute de opozanţi politici, grupuri de laici şi religioşi, de muncitori şi de salariaţi din sectorul tehnologic, de militanţi pacifişti şi de rezervişti.
Aceste luni de manifestaţii, dintre care unele de susţinere a guvernului, au provocat temeri privind o agravare a fracturilor în cadrul societăţii israeliene.
„Israelul este rupt şi avem impresia că ne aflăm în pragul unui război civil. În timp ce noi ieşim în stradă pentru a protesta, ne este teamă de cei care susţin guvernul (…) Acest guvern trebuie să fie răsturnat”, a mai spus Ben Peleg.
@Eduard:
Am luat deja floricele ca sa urmaresc mai bine apocalipsa de maine (14 august).
Poporul evreu !
Scrie in BIBLIE de cate ori l-a batut deageaba DUMNEZEUL lor !
Alt popor batut si stra-batut de Dumnezeul lui nu mi-e cunoscut !
Despre evrei scrie in BIBLIE ca au facut mai mult rau decat bine in fata DUMENZEULUI LOR … (des, foarte des)
„VITEII DE AUR” au mai multa credibilitate inca, la ei ! AZI ! :(
Imi mai poti zice de un popor in a carui RELIGIE-UNICA il bate rau si des … propriul DUMNEZEU la care in desert se roaga ?
AUD ? Fi select ! De ce nu pot asculta evreii de Yahwehul lor desi-i bate ala, POGROM-CICLIC, ca la tulei ?
E genetica badarania :( ?
limitează posibilitatea Curţii supreme de o invalida ORICE decizie a guvernului,
partea asta e din articol da’ e pierduta printre randuri.
In Romania EVIDENT ca te puteai indrepta impotriva hotararilor de guvern,
a ordinelor de ministru samd ,
te puteai indrepta impotriva Legii 55 si a Legii 136
dar ce sa vezi
JUSTITIA A PUS BOTUL, a lucrat in conspiratie cu Parliamentul si cu Guvernul
au judecat mascati si „dizinfectati” in sedinte nepublice si nesolemne
sub rasuflarea grea a militzianul de sala;
si acum in Romania cica la Inalta Curte inca isi mai astepata deznodamaintul cateva zeci de cauze
privind HG.urile de prelungire si reprelungire a strii „de alerta”,
traindo sprando murindo cacando:
-Bibi vrea doar sa le inlature SPERANTELE DESHARTE,
bibi este umanist, bibi vrea sa le curme suferinta inutila!
„@Con ??? spune:
13 AUGUST 2023 LA 16:55
E rupt in USA ! De aceea nu vezi ! MOSSAD-ul cu cine tine ? ?
De ce ?”
PE SCURT …”evreii lui TRUMP” …contra … „evreii lui BIDEN” ! ❤️❤️❤️
Cu repercursiuni, cum altcumva, in IZRAEL ! :|
Mereu ma mira incapacitatea unora de-a gandi singuri …poate de acceea creste MISHTEAUX si-n RATINGUL FITZUICII si-n ochi nostri !
Esti irrecuperabil baiete :() …exact ca tine vorbea inainte de-a sfrasi FARA PROCES Ceausescu :
Si el spune ca doar … MAREA ADUNARE NATIONALA (=parlamentul de-atunci) il poate ancheta !
PS: Batrane rmaolit …iti dau o stire daca nu vezi ce-i car acum in USA !
PUMUL face LEGEA ! Restu-i DEMAGOGIE si hrana pentru prosti!
TREZESTE-TE ! (vezi macar cazul NORDSTREAM unde chiar ONU s-a opus ANCHETEI !)
AUD ? :(
Palavre !
Parlamentul e ORGANUL LEGISLATIV. Curtea Supremă trebuie sa JUDECE, nu sa legifereze.
Doar că $oro$el și Bibi nu se iubesc…?
E rupt in USA ! De aceea nu vezi ! MOSSAD-ul cu cine tine ? :(
De ce ?
Unde este rupt ca nu se vede?
O zi buna.
Con
P.S. La noi nu se pune ca nu se rupe, pentru ka kahzarii ex.Pedro Romanu decand cu fetele de la APACA, nu mai sunt de actualitate, toate plecate la cules de capshunele sau sparanghelie, de cand fabrica a fost lichidata de kamunishti.
Nea Mărine, asta tot cotcodăcesc eu pe aici de multă vreme dar par cu toții surzi. Murphy zicea ca dacă-i lași pe oameni liberi se iau unii dupa alții, ca oile. Acu, daca au televizor, se iau după toți mincinoșii de meserie de pe sticlă iar odată cu calculatorul nu le mai trebuie minte ca să ia decizii cu ea pentru că au FB și Tik Tok.
„Mii de israelieni”
In Piata Infrangerii au participat zeci de mii si degeaba, Gyury baci nu poate cenzura legislativul ales printr-o instanta numita !!! Aia care cred asta au fost grupati aici in USR, sa nu ne mai impiedicam de ei pe strada. Iar aia care cred ca vor guverna cu 14% au fost grupati in AUR, sa nu ne orbeasca stralucirea lor tarzie.
Turco mongolii kazari vor srapan pe Satana. Dustractie placuta. America e in faliment. Curand se va termina papica . Noroc cu Romania care e o vaca de mus si capushat fara sa opuna rezistenta.
Sunteti in doliu, a ?
Mie i-mi spuneti- am plans toata noaptea.
ciudat ca NIMENI NU STRIGA LIBERTATE, REFUZAND SA VADA CA SUNT SCLAVI IN TOATE SISTEMELE POLITICE…? DEMOCRATIE=SOROSH. DEMOCRATIE=DICTATURA, PENTRU CA IN DICTATURA ERAM OBLIGATI SA VOTAM, PENTRU CA DICTATORII AU NEVOIE CA, IN EXTERIOR, PERCEPTIA SA FIE CA SUNT VOTATI DE POOOPOOOU… ELIBERATI-VA DE SCLAVIE BHAI! NU DEMOCRATIE!
Faza cu „extrema” dreaptă totalitară versus liberalismul unic
cmexponent al democrației autentice, mai ales neaoșul neoliberalism, este excursie pe arătură în viteza a șasea. Toate, dar TOATE statele post-comuniste care au mai tras pe dreapta dinatribuțiile ale curților constituționale din Europa, de exemplu Ungaria și Polonia dar si alții, au pus plutocrația avidă de putere a fascismului ce bântuie Europa și SUA, pe stand by. Altfel, respectiva curte va bloca guvernul în toate până când vin iarăși ceilalți. Înca nu e pierdut în negurile trecutului scandalul similar din Polonia cănd C.C. umplută cu liberalii pe soroseală ai lui Donald Tusk punea piedici actualului guvern la toate colțurile. Similar se petreceau lucrurile și în Ungaria post Gyurcsaniy , cel care, într-un moment de sinceritate a lăsat să-i scape ditamai avionul pe guriță când, într-un interviu, actualmente supracenzurat a spus că”partidul nostru are cea mai largă ofertă de politici de stânga, de la comunism la fascism.” Hura tăntălăului adevăr a grăit, un zdevăr de care dăm cu capul zi de zi și de care ne temem pentru viitor. Godspeed Benny.
Cu riscul de a va plictisi va recomandez filmul there will be blood cu Daniel Day Lewis in rol principal. Este o capodopera care explica balanta sociala periclitata de niste pradatori.
Tot mapamondul fierbe. De cand ursul a fost starnit totul se transforma intr-o revolutie mondiala. In timp ce gorobetilor fara cap alde Tudorii antenisti le povesteau basme, batranul vulpoi Lavrov lua la mana tara dupa tara. Acum aproape toata Africa flutura steagul Rusiei, incep si cei din America Latina dar culmea, majoritatea comunitarilor europeni care are mai multa incredere intr-un ‘nato’ cu Rusia. Ultima lovitura data de Rusia ‘capitalistilor colonisti jefuitori’ este stirea proaspata care a produs delir in Africa: Putin le iarta de datoria de 23 de miliarde de dolari pe saraanii din Africa. I-a intristat pe vestici.
Evreii din Israel sint 90 la suta khazari. Nu se inrudesc cu palestinienii pentru ca sint Ashkenazi si nu sefardici. Aceasta patura de paraziti traiesc din subventii din america si alte tari care inca platesc despagubiri de holocaust. Acel holocaust a fost anuntat de presa cu 6 milioane de evrei gazati inainte sa se intimple. deci e usor de tras concluzia acesti khazari au confiscat toate institutiile de pe glob. Ce legatura are cu izraelu? Izraelu nu e tara lui Dumnezeu ci de fapt tara mafiei khazare. Izraelu nu ar exista fara khazarii din afara. Studiati proclamatia de la Balfour in 1917. Guvernul britanic domne sprijina formarea unui stat in Palestina pentru evrei care sint de fapt khazari. In traducere khazarii din Anglia au avut asa de multa influenta in Anglia incit guvernul este aservit khazarilor. Totusi licheaua de hitler un khazar ca si gorbachiov domne a fost scula khazarilor pentru ca fara al doilea razboi Mondial izraelu nu s ar fi infiintat ca stat. Se pare ca vecinii izraelului adica arabii nu sint prea incintati de khazari care au de toate arme nucleare, spioni, intrigi. Sper ca protestatarii sa cistige impotriva unei dictaturi de guvern detinut de interese si persoane private. Sper din toata inima ca nici o persoana sau grup oricit de bogat sa aiba dreptul a cumpara guverne. Dinozaurii tip soros and Co sint gata de plecare de pe scena.
Evreii din Israel sint 90 la suta khazari. Nu se inrudesc cu palestinienii pentru ca sint Ashkenazi si nu sefardici. Aceasta patura de paraziti traiesc din subventii din america si alte tari care inca platesc despagubiri de holocaust. Acel holocaust a fost anuntat de presa cu 6 milioane de evrei gazati inainte sa se intimple. deci e usor de tras concluzia acesti khazari au confiscat toate institutions de pe glob. Ce legatura are cu izraelu? Izraelu nu e tara lui Dumnezeu ci de fapt tara mafiei khazare. Izraelu nu ar exista fara khazarii din afara. Studiati proclamatia de la Balfour in 1917. Guvernul britanic domne sorijina formarea unui stat in Palestina pentru evrei care sint de fapt khazari. In traducere khazarii din Anglia au avut asa de multa influenta in Anglia incit guvernul este aservit khazarilor. Totusi licheaua de hitler un khazar ca si gorbachiov domne a fost scula khazarilor pentru ca fara al doilea razboi Mondial izraelu nu s ar fi infiintat ca stat. Se pare ca vecinii izraelului adica arabii nu sint prea incintati de khazari care au de toate arme nucleare, spioni, intrigi. Sper ca protestatarii sa cistige impotriva unei dictaturi de guvern detinut de interese si persoane private. Sper din toata inima ca nici o persoana sau grup oricit de bogat sa aiba dreptul a cumpara guverne. Dinozaurii tip soros and Co sint gata de plecare de pe scena.
Drepate pentru PALESTINA!
Astia de ce nu striga JOS KOMUNIZMU, cum strigau romanii si in 1989, dar si in 2014, si care dau vina pe comunism ori de cate ori fac ei cate o prostie? Ca, acolo, in Israel sunt SINGURELE COMUNITATI DE PE TERRA UNDE EXISTA COMUNISM SI ACUMA. Se numesc kibutzuri si acolo se traieste dupa principiul comunist – DE LA FIECARE DUPA POSIBILITATI, FIECARUIA DUPA NEVOI.
ACUM se pune in balanta :
IUDAISM-ul este compatibil cu DEMOCRATIA ??