Israelul examinează opţiuni de represalii contra Iranului

Şedinţa cabinetului de război israelian desfăşurată luni după-amiază pentru a decide asupra paşilor de urmat după atacul iranian cu drone şi rachete efectuat sâmbătă noaptea s-a încheiat.

Potrivit postului israelian Channel 12, citat de The Times of Israel, au fost discutate mai multe opţiuni, fiecare dintre ele constând într-un răspuns „dureros” de represalii contra Iranului, dar unul care să nu declanşeze un război regional.

De asemenea, conform aceleiaşi surse, cabinetul de război israelian doreşte să opteze pentru o reacţie care să nu fie blocată de SUA.

Pe de altă parte, în acest nou context, Israelul şi-a amânat ofensiva pe care intenţiona să o lanseze în oraşul Rafah în Fâşia Gaza, în războiul cu gruparea Hamas care continuă în această enclavă palestiniană, relatează postul CNN, preluat de agenţia EFE. Washingtonul se opune acestei ofensive, întrucât ea ar implica o criză umanitară majoră, oraşul Rafah fiind ultimul refugiu al palestinienilor care fug din calea luptelor.

În acest timp, publicaţia Wall Street Journal citează oficiali americani şi din alte ţări occidentale care estimează că Israelul ar urma să răspundă rapid atacului iranian, posibil chiar astăzi, luni.

Totuşi, aceiaşi responsabili mai cred că actuala situaţie ar putea oferi atât Iranului cât şi Israelului o ieşire onorabilă care să prevină o nouă escaladare, având în vedere că acum ambele părţi pot pretinde o victorie, Iranul pentru că a răspuns atacului asupra consulatului său din Damasc, iar Israelul pentru că a reuşit să respingă salva iraniană de drone şi rachete.

Iranul a lansat sâmbătă noaptea circa 300 de drone şi rachete asupra Israelului, ca represalii după atacul aerian din 1 aprilie asupra consulatului iranian la Damasc, soldat cu moartea a şapte membri din Corpul Gardienilor Revoluţiei, dintre care doi generali, şi a şapte cetăţeni sirieni.

Israelul afirmă că a doborât 99% din dronele şi rachetele iraniene, beneficiind şi de ajutorul aliaţilor săi, în special SUA, dar şi Marea Britanie şi Franţa, ale căror avioane de luptă au acţionat pentru doborârea acestor ţinte.

De atunci, cabinetul de război israelian tot discută despre cum să răspundă atacului iranian. Potrivit CNN, în cadrul acestui cabinet fostul ministru al apărării Benny Gantz a cerut o reacţie rapidă, dar premierul Benjamin Netanyahu nu a luat încă o decizie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

10 Comentarii

  1. Israelul e terminat ca stat satanic si criminal chiar daca contra-ataca sau nu Iranul. Nici bombele lor nucleare nu-l mai scapa de la piere.

  2. Să mai babardeze vreo AMBASADA a Iranului,poate aia din SUA.Mai provocare deatat🤣🤣🤣🤣🤣,sau le.a ajuns cu joaca de-a razboiul

  3. sa vedem daca turcul erdogan ii lasa singuri pe persi nu cred ca ii poate lasa sa recolteze singuri fructele infruntarii israelului pentru genocidul in forma continuata perpetrat in Gaza

  4. @lili/Ei saracii au fost provocati si de Fiul lUi Dumnezeu si de aceea L-au ucis fariseii acum 2.000 de ani. Consulatul din Damaskus a fost bombardat de martieni, saracii de voi de tichiute mincinoase si satanice.

  5. Eu i-as anuntza pe iranieni ca peste ‘enspe ore ii voi bombarda cu acelasi numar si acelasi tip de rachete cu care au bombardat si ei Israelul. EGALITE-FRATERNITE.
    Doar asa ii inveti minte pe tampiti.
    Sa se descurce si ei cu chinezii, cu rusii, cu coreenii din N, cu martzienii si cu cine vor……[Rumburak]

  6. ,,Cabinetul israelian a publicat o fotografie cu sticle de Coca Cola afișate vizibil. Coca Cola este deținută de Vanguard, BlackRock, așa că știți cine sponsorizează acest „atac iranian”. Desigur, guvernul israelian a trebuit să se supună ordinelor sponsorilor lor corporativi cu plasarea de produse. Războiul acesta se îndreaptă către o bătălie culminantă în luna mai. Atunci mafia khazariană va încerca să-și folosească OMS, proprietate privată, pentru a impune un regim totalitar asupra umanității prin „tratatul lor de pandemie”.
    KM plănuiește să lanseze arme biologice pentru a crea o pandemie exact la timp pentru discuție.
    Acesta este motivul pentru care oamenii au raportat că trasee chimice au fost pulverizate în toată SUA înainte de eclipsa de 8 aprilie. Această „urgență” creată de ei va fi apoi folosită pentru a justifica vaccinările forțate, internarea forțată în lagăre de concentrare, cenzura totală etc. Cronologia KM cere ca planeta să fie transformată într-o fermă uriașă de animale controlată de ei. Celălalt cere ca oamenii să decidă ce viitor își doresc și ca funcționarii publici să transforme asta în realitate. KM, condus de David Rene de Rothschild, Klaus Schwab Rothschild etc. spun că nu vor renunța la controlul sistemului financiar.
    În schimb, ei propun să folosească criptomonede pentru a-și continua regula nealeasă.
    Conform planului lor, toată lumea va primi un „venit de bază” care va fi legat de „scorul lor de credit social”. Dacă le iei cu ascultare toate vaccinurile etc., vi se va permite să mâncați proteine de insecte, să călătoriți în afara „zonei” dvs. și să obțineți alte beneficii.
    Celor care nu ascultă li se va restricționa veniturile sau li se va tăia și li se va restricționa călătoria etc.

  7. Dizidenții adevărați vorfi ucisi sistematic. Francmasonul P3 Honcho Vincenzo Mazzara spune că Soarele Negru „va continua să efectueze haos și distrugere până la înființarea unui Guvern al Federației Mondiale”.
    Oficialii US Space Force avertizează că Israelul intenționează să atace Iranul cu o armă de cutremur în următoarele 24 până la 48 de ore. Dacă se întâmplă acest lucru, este probabil ca Iranul să riposteze folosind rachetele cu bombe cu neutroni care le-au fost date de George Bush Sr.
    Acesta este motivul pentru care în Orientul Mijlociu se văd măsuri vizibile de detensionare.
    Nimeni nu vrea ca acest lucru să se transforme în război termonuclear și distrugerea planetei. Cu excepția KM desigur. De asemenea, rușii plănuiesc mișcări foarte mari…’’

  8. Una din optiunile lui Bibi ar fi sa-si dea singur cu caramina-n oua. Ar fi mai putin dureros decat un sut in tuhas de la opozantii lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.