Ambasadorul Israelului în Republica Moldova, Joel Lyon, şi-a exprimat nemulţumirea după comentariile deputatei Partidului ŞOR, Marina Tauber, care a afirmat că (preşedintele) „Maia Sandu, susţinută de UE, comite un genocid împotriva evreilor”, cerând autorităţilor de la Chişinău o reacţie clară în legătură cu această declaraţie, transmite Deschide.md.
„Comentariile jignitoare făcute de Marina Tauber, membru al Parlamentului Republicii Moldova şi vicepreşedinta Partidului ŞOR, sunt inacceptabile. Folosirea Holocaustului pentru a justifica acuzaţii false intră sub incidenţa TheIHRA (Alianţa Internaţională pentru Comemorarea Holocaustului) a definiţiei antisemitismului. În calitate de ambasador al Israelului şi copil al unui supravieţuitor al Holocaustului, condamn aceste comentarii şi îndemn guvernul Republicii Moldova să acţioneze împotriva tuturor formelor de denaturare şi negare a Holocaustului, mai ales atunci când acestea provin de la reprezentanţi ai parlamentului”, a scris diplomatul pe contul său de Twitter.
Deputata Marina Tauber a făcut o declaraţie în acest sens după ce Consiliul European a elaborat documentul prin care propunea ca mai mulţi politicieni controversaţi din Republica Moldova să fie sancţionaţi pentru destabilizarea Republicii Moldova. Pe listă au fost incluşi controversatul oligarh Ilan Şor, fondatorul partidului care îi poartă numele, Marina Tauber, vicepreşedinta acestui partid, oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, Gheorghe Cavcaliuc, rusul Igor Ceaika, cofondatorul Uniunii de afaceri moldo-ruse condusă de fostul preşedinte socialist Igor Dodon.
Totul depinde de cum se va termina operațiune lui Putin…
Nu vă faceți aluzii…
@Relativ la subiect : Nu poti sa afirmi ca „nu a existat nimic din ce putea fi documentat” : în România interbelica si din WW2 au fost progromurile de la Iasi si Bucuresti + în Basarabia, vânatori în lege, cu nenumarate victime. Ai dreptate, însa, ca antisemitismul din tara (de la sate, din mahalalele oraselor si chiar din „marea societate”) n-a fost instrumentat de stat (cu exceptia Garzii de Fier). Desi. Am convingerea ca unul din motivele dizgratiei internationale a lui Ceausescu a fost faptul ca le-a cerut, evreilor, plata studiilor universitare, cel putin, facute în România. Gestul a fost interpretat drept politic. Nu antisemit, politic. Nu-i cunosc mobilurile. Plus cartierul Primaverii, construit într-o mahala darâmata, dar care trebuie sa fi fost „balcanica”, adica multietnica. Plus faptul ca tot Ceausescu se debarasase de garda veche din partid, de ilegalistii, si tot multi-etnici, la care facuse apel Gheorghiu-Dej. În rest, însa, scenariile despre Estul european se elaborau la Washington. Nu-n Israel. Ori, americanii voiau „condamnarea” „comunismului”. Care niciodata n-a ajuns la putere-n vreo tara, cu exceptia Israelului (kibbutz-urile, si care, de altfel, sunt foarte prospere). Între ce spun americanii si slugile si adevar fiind, într-adevar, o distanta ca de la cer la pamânt. Numai ca: tipii n-or sa mai fie litera de lege de-aicea-n zece ani, cred (din cauza $). Ideologia lor inevitabil se va prabusi si condamna. Aibi rabdare. ps si sa nici nu-ti închipui ca SUA nu i-au folosit pe evrei, în ultimii 50 de ani, când în timpul WW2, când îsi cautau azil politic în SUA, nu-l primeau, SUA si nazismul fiind rude de sânge. Ca, dupa aia, „facea frumos” sa fii filo-semit, fiind alta poveste. Uita-te acuma, însa, la tratamentul lui Trump, din partea STÂNGII, a national-socialistilor americani, când fie-sa care s-a casatorit cu Jared Kouschner s-a convertit la iudaism. Antisemitism urias, si venind din SUA.
Am trecut astazi prin Ploiesti, cu niste hartii pentru Consiliul Judetean.
Chiar in fata cladirii, in parc, este o galerie cu imagini cica din timpul holocaustului din Prahova.
Pe mai multe panouri galbene, care se zaresc de la un kilometru, sunt niste desene de genul benzilor desenate, toate in nuante de gri, cu dialoguri despre situatia si patimirile XXdanilor. Nu este nici macar o fotografie – doar caricaturi !
Ce dovada mai buna decat asta, ca nu a existat nimic ce ar putea fi documentat… similar cu subiectul Cleopatra – regina Egiptului despre care negresa aia zicea ca ar fi auzit la scoala, acum 60 de ani, ca ar fi fost neagra (https://www.knowledgesnacks.com/articles/cleopatras-ethnicity/).
@Marele Urs(II) : De stat în mahalale promiscui de peste tot în lume (fiindca nu s-au eradicat) si pline de lume de diverse clanuri, triburi, obârsii. Vezi, între altele, TZIGANII, care, însa, fata de evrei, N-AU CULTURA SCRISA SI TARA ISTORICA (în Orientul Mijlociu). ÎNCAPATÂNATI si HOTARÂTI. Neamestecându-se altora, fiindca si restul îi respingea. Unul din putinele lucruri pe care-aveau voie sa-l faca era sa-mprumute bani. De unde, camataria, si, mai târziu, bancherii. Prieteni (si azi) ai HABSBURGILOR, pe care-i subventionau. Asa ca, evrei sunt peste tot în Transilvania, de pilda, în fiecare cladire veche si oficiala. ps nu-s evreica, dar a te informa despre ei e-o obligatie. Faptul c-au fost împinsi la EXOD, la DIASPORA (înca de la Nabuccodonosor), face c-astazi tipii sunt în toate tarile lumii. De-aia si influenta lor. Îi datoreaza, de fapt, imens faptului de-a fi fost decretati TABU: fara asta, nici diaspora si influenta lor mondiala. Asa au si devenit un popor imens. Trebuie sa fie sute de milioane pe glob, daca nu si mai mult, dat fiindca sunt si evrei negri, în Africa, de pilda, si printre chinezi.@Unde e jignirea? ps : „ambasadorul”, pe care-l cheama Joel Lyon – si trebuie sa fie de stânga si s-aiba familie si-n Franta -, vrea sa intre si el în rând cu … lumea (SOCIALISTA. Fiindca, actualmente, fata de trecut, conteaza „FAMIGLIA” POLITICA, nu religia sau etnia. SOCIALIST sa fii, si depozitezi Adevarul etern si … mondial). „Leu” (Lyon): aceeasi religie, cred, cu Ilan Shor, însa nu si aceeasi „famiglie” POLITICA. Asa ca poate sa-l tradeze …
@ Unde e jignirea?, 19 IUNIE 2023 LA 9:04: absolut de acord. @Marele Urs (I) : am mai scris, aicea, despre evrei, asa ca mai bine m-ai fi citit, decât sa te lansezi: cred ca povestea vine de la faptul ca ERAU MONOTEISTI într-o LUME (ANTICA) POLITEISTA. Societate PATRIARHALA, la o epoca MATRIARHALA. EVREII LI S-AU OPUS OCUPATIEI ROMANE. Isus Christos si fiind un personaj ISTORIC, si sef al unei miscari de revolta (care, din pacate, se auto-paraziteaza, fiindca prea mult shefi, apostoli. Cult initiatic, la origine, care se multiplica – din cauza analfabetismului de masa-n epoci succesive, dar si-a fricii si de natura, si de restul speciilor umane si animale, periculoase – , în superstitii si magie. Ori, din cauza atitudinilor (civilizatiei si religiei lor), si a unor ÎMPARATI ROMANI (între care, HADRIAN) ANTISEMITI (tu „uiti” de ce-nseamna UN SHEF, O PERSONALITATE POLITICA, pe care multimea o IMITA, mai ales când e nevoie sa se gaseasca un TZAP ISPASITOR. Citeste-l pe FRAZER, Sir James George, TZAPUL ISPASITOR, cf. rusii de azi, „vinovati” de toate relele Vestului? Ori, evreii erau vinovati de-a li se fi opus armat, întâi assiro-babilonienilor, si, mai târziu, romanilor). Plus ca FOAMETEA, SECETA, BOLILE, etc. trabuiau sa-si gaseasca TZAPI ISPASITORI (si de ce, vezi mai sus, fiindca tipii nu erau la fel cu restul). Pedepse : N-AVEAU VOIE SA CULTIVE PAMÂNTUL (ca sa nu devina arid). SA EXERCITE MESERII PRACTICE (ca sa nu-i atinga, murdareasca, pe altii. De fapt, tipii fiind supusi la o concurenta neloiala). NATIE-TABU, asta erau evreii.
Regret: un popor mare, din faorte multe pdv, însa un ambasador mic (si de rea-vointa): dna Tauber, care cred ca-i evreica si ea, stie despre ce vorbeste.
Erata pentru cititorii romani (multi) vorbitori de limba engleza : „second class” iso „second calls”.
Sry !
@ „marele discurs (cu foaie de parcurs) ”
LONG TIME NO SEE, MAI AGARICIULE ! (intreaba si tu pe aia din „centrala” cum se dubleaza asta in „mogyor talking” )
1/ Noi suntem huliti in primul rand de dintrastia ca tine, care tot mint cu nerusinare, cu ce asupriti sunteti voi in Romania.
2/ Hotarat „bruneti” aveti si voi ( vezi cazul Marian Cozma).
3/ Sa ne anunti si pe noi, cand te va pormova Nentu’ Orban, de la ungur de categoria a 3-a, la ungur „second calss”, pentru merite propagandistice deosebite.
evreii sionisti se lupta impotriva evreilor zionisti („elitele” satanice globaliste).
-a pacatuit prin exprimare prea sloboda,
„comite un genocid împotriva UNOR evrei”,
doamna Marina Tauber foloseste un plural imprecis in care se include…..
bla bla bla
Evreii satanisti ai lui Sorosh persecuta evreii care se inchina la bani furati de la moldoveni 1 miliard. Izzraelu ocroteste banditul evvreu Shhor care a furat miliardu si la dus in Izzraiel. Tauber Plahotniuc Shor toti evvrei hotzi banditi.
Totuși,. Mă intreb.. de ești o nație hulită in mai toată existența istorică a omenirii. De și azi ești hulit de o mare parte a lumii, chiar civilizate,. Nu ar trebui să stai un pic pe gînduri de oare ce faci rău și de nu ar trebui să corectezi ceva, măcar stilul ??
Evreii satanisti ai lui Sorosh persecuta evreii care se 8nchina ka bani furati de la moldoveni 1 miliard. Izzrauelu ocriteste banditul evvreu Shhor care a furat miliardu si la dus in Izzraiel. Tauber Plahotniuc Shor toti evvrei hotzi banditi.
bai Labiu! Lasa-te! Nu te forta si arunca in comentarii! Esti penibil!
Dacă Ilan Şor, care e evreu, ar fi fost în tabăra globaliştilor iar Maia Sandu ar fi fost naționalistă, sărea în sus dl. ambasador că Şor e supus persecuțiilor antisemite şi de aceea a trebuit să fugă din Moldova! Ce jegoşi!
Adica ei provoaca scandalul shi tot ei acuza s-au vor clarificari. A drakului minte, mai ales de Dyplomat, considerand ca lumea se va mai uita mult in gura lor. Se pare ca este o bolshevica inraita, cu toate ca ei zic ca acum i-au parte Khazarului Legionar Verde tov. Zele leu. Sa nu ne mai mira-m ca la gazeta de perete de la Yad, s-a declarat sus shi tare ca ukrainenii au fost shi sunt cei mai multzi ca numar la salvarea lor. Dapdv cred ca tov.ambasadoare va fi retrasa urgent din zona shi trimisa poate la Mskva. Parka era shi este pe la noi una hartista de zicea ca romanului pute la nasul ei, shi chiar o chema Ylici (invers=Lenin)
O zi buna.
Con
P.S. Shi uite asha se nashte HO, uitandu-se ca moldovenii noshtri la ordinul lor au fost trimishi in Syberia, nu in republika lor cu capitala Byrobijan. Se pare ca poporul Alles!Bulla nici istorie nici geografie, etc. nu mai vor sa shtie, ca doar ei sunt protejatzi ca in rezervatziile naturale, precum urshii noshtri prin legi facute de ei. Ce ar mai face urshii noshtri atunci…
Tauber nu este cumva nume evreiesc? Și-atunci, amețita aia nu cunoaște definiția și semnificația Holocaustului? Pe Daea cu holocaustul porcilor lui îl înțelegi, pentru este de o stupiditate care nu lasă loc de îndoială. Da să spui că Plahotniuc, capul mafiot al oligarhilor moldoveni proruși este „genocidat”(sic!) înseamnă că Tauber aia este de o nemernicie care întrece prostia lui Daea!
Sandala comite genocid împotriva întregii populații din Moldova, a exagerat, minimizat să zicem așa, Tauber