Dennis Deletant critică modul în care este condus și controlat CSAT, punând sub semnul întrebării transparența serviciilor de securitate din România
Istoricul Dennis Deletant, unul dintre cei mai cunoscuți specialiști occidentali în istoria comunismului românesc, semnează pe platforma Contributors.ro un text în care analizează critic modul în care a fost gestionată, în ultimele decenii, reforma serviciilor de securitate din România. Potrivit acestuia, felul în care statul român controlează democratic serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare a Țării rămâne o chestiune nerezolvată, deși reforma acestor instituții a fost considerată, în anii de după 1989, testul cel mai important al ruperii de trecutul comunist.
Istoricul susține că presiunea pentru reformarea structurilor de securitate a venit, în mare parte, din exteriorul României, iar nu dintr-o voință internă consecventă. În opinia sa, guvernele care s-au succedat după 1989 nu au reușit să îndepărteze din instituțiile succesoare ale Securității ofițerii implicați anterior în represiunea politică, iar absența unei lustrații credibile, în special în rândul magistraturii, a afectat exercitarea transparentă a puterii în conformitate cu statul de drept.
Alegerile anulate din 2024, un exemplu al slabului control parlamentar
Deletant leagă aceste probleme structurale de anularea, în decembrie 2024, a primului tur al alegerilor prezidențiale câștigat de Călin Georgescu, decizie luată de Curtea Constituțională pe fondul suspiciunilor privind existența a zeci de mii de conturi de TikTok folosite în sprijinul candidaturii sale. Istoricul consideră neobișnuită, la nivelul întregii alianțe NATO, anularea unor alegeri prezidențiale pe baza unor suspiciuni legate de un „actor extern, malign”, fără prezentarea unor dovezi publice și fără o anchetă parlamentară care să susțină aceste acuzații.
CITEȘTE ȘI:
Dennis Deletant: Actuala criză politică din România este opera SRI. Istoricul îl critică și pe Nicușor Dan – VIDEO
În opinia autorului, acest episod a arătat lipsa unei comunicări eficiente între Consiliul Suprem de Apărare a Țării, Autoritatea Electorală Permanentă și Curtea Constituțională, deși bugetele serviciilor de informații și securitate au fost majorate în 2025 tocmai pentru organizarea în siguranță a noilor tururi de scrutin, desfășurate în mai 2025. Deletant subliniază că astfel de carențe alimentează suspiciunea publică potrivit căreia serviciile de securitate ar rămâne un „elefant în încăpere” al sistemului politic românesc, insuficient supravegheat de instituțiile democratice.
Declarația președintelui Nicușor Dan despre conducerea serviciilor secrete
Un alt punct sensibil vizat de istoric este poziția președintelui Nicușor Dan, care a declarat, într-un interviu acordat postului DIGI 24 la 17 iulie 2026, că nu consideră prezența unui civil la conducerea serviciilor secrete drept o chestiune atât de importantă. Deletant amintește că aceeași afirmație contrastează cu declarațiile făcute de Dan cu doar câteva luni înainte de alegerea sa, când acesta ceruse un control mai riguros asupra serviciilor de informații. Autorul face, de asemenea, trimitere la cazul generalului Lucian Pahonțu, asociat de istoric cu evenimentele din perioada mineriadei din iunie 1990.
În încheierea textului său, Dennis Deletant subliniază rolul presei ca principal factor de control asupra activității serviciilor de securitate, în absența unei legături constituționale clare între CSAT și Parlament. Potrivit istoricului, opacitatea deliberărilor CSAT limitează capacitatea Parlamentului de a exercita un control democratic real asupra acestei instituții, iar lipsa unei responsabilizări mai clare menține riscul ca CSAT să fie perceput drept o structură plasată deasupra legii.
E! Alta este treaba cu serviciile secrete din statul unde s-a născut distinsul domn!! E o transparentă de te doare capul in respectivele state! Tot ce vrei sa afli e public ..😀. Și dacă nu este, pur și simplu intrebi și a 2 a zi Primești răspuns concret cu nune, indicative și coduri de acoperire!
Alta lume! Transparentă…
Unde l-ati mai gasit si pe asta care vrea transparenta la serviciile secrete? 🤣🤣
Așa e. După războiul din Ucraina, ar trebui să ieșim în stradă pentru asta măcar noi cei din 89 câți om mai trăi.