Italia: Premierul Giuseppe Conte demisionează

UPDATEPrimul-ministru Giuseppe Conte le-a comunicat miniștrilor decizia de a merge la Palatul Quirinale pentru a demisiona. Ședința Consiliului de Miniștri s-a încheiat de puțin timp.

Alfonso Bonafede, ministrului Justiţiei, membru proeminent al Mişcării 5 Stele, ministrul culturii Dario Franceschini (PD) și ministrul Sănătăţii Roberto Speranza (PD) și-ar fi reiterat sprijinul pentru Giuseppe Conte în Consiliul de Miniștri, după ce primul-ministru și-a comunicat decizia de a demisiona, conform ANSA.

„Mulțumesc întregii echipe guvernamentale, fiecărui ministru, pentru fiecare zi din aceste luni împreună”, ar fi spus premierul la Consiliul de Miniștri.

Un mesaj a venit și din partea Conferinţei Episcopale Italiene (CEI). Preşedintele CEI, cardinalul Gualtiero Bassetti, a spus: „Biserica nu este de o parte sau de alta. Ceea ce ne interesează este binele fiecărei persoane și al fiecăruia împreună cu ceilalți. (…) Privim cu atenție și îngrijorare schimbările politice, într-un scenariu agravat de situația pe care o trăim. Sperăm că politicienii vor colabora în folosul cetățenilor”.

Premierul italian Giuseppe Conte a anunțat că marți își va da demisia, după ce va avea o ședință de cabinet în cursul dimineții, potrivit Reuters.

Potrivit unui surse guvernamentale, citate de Reuters, premierul speră că președintele Sergio Mattarella îi va da un nou mandat pentru a forma un nou guvern cu sprijin mai larg în Parlament.

Conte și-a pierdut majoritatea în Camera Superioară săptămâna trecută, când partidul Viva Italia, condus de fostul premier Matteo Renzi, a părăsit coaliția, nemulțumit de gestionarea de către guvern a crizei coronavirusului și a recesiunii economice.

O ședință de guvern este programată marți dimineața, în care Conte „își va informa miniștrii despre intenția sa de a demisiona. Apoi va merge să-l vadă pe președintele Sergio Mattarella”, conform unui anunț al guvernului de la Roma.

Giuseppe Conte este premier din 2018.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

4 Comentarii

  1. Du-te! Nenorocit terorist! I-ai inebunit pe italieni! Ti-ai batut joc de ei, borfas al lui Merkel! Sa fiti toti blestemati, nenorocitilor!

  2. He he ! Partuza politica italiana continua ! Probabil cu cel de-al 5838-lea guvern din ultimii 70 de ani ! Oricum, bine ca a explodat struto-camila alcatuita din „Miscarea coniac 5 stele” a clovnului si adunatura globalista a fanfaronului Renzi ! Baaaa, tot Matteo Salvini va salveaza ! Mai ales ca nemernicii aia sorosisti cu vapoarele care patruleaza pe Mediterana au inceput din nou sa deverseze emigranti in Sicilia !

  3. Sluga Angelei Merkel a fost demisionata.Cand se va intampla si in Romania,ca slugile vestului si guvernatorul numit de cel de-al patrulea Reich va fi inlaturat de la distrugerea Romaniei in scopul alipirii Transilvaniei la Hungaria? Pa-i nu degeaba i sa incredintat UDMR-eului pro unionist,cele mai bogate ministere?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.