Iulia Navalnaia, în luptă cu Putin. ”A luat ostatic” trupul neînsufleţit

Iulia Navalnaia, care a promis să continue lupta soţului ei, Aleksei Navalnîi, mort într-o închisoare rusă, l-a acuzat sâmbătă pe preşedintele Vladimir Putin că a luat ostatic corpul neînsufleţit pentru a o forţa pe mama opozantului să accepte o înmormântare în secret, potrivit AFP.

„Nouă zile de când Putin mi-a omorât soţul (…) dar se pare că uciderea nu a fost suficientă, acum i-a luat ostatic corpul neînsufleţit, i-a umilit mama pentru a o forţa să accepte o înmormântare în secret”, a declarat văduva principalului adversar al Kremlinului, cu o voce tremurândă, într-un video online.

„Putin (…) este cel care dă ordinele spunând: ‘Nu-l daţi înapoi, puneţi presiune pe mamă, zdrobiţi-o, spuneţi-i că trupul neînsufleţit al fiului ei se descompune'”, a continuat ea.

De mai bine de o săptămână, Liudmila Navalnaia, mama opozantului, încearcă să recupereze rămăşiţele fiului ei care a murit pe 16 februarie într-o închisoare dintr-o regiune arctică îndepărtată unde Navalnîi era închis.

Potrivit acesteia, autorităţile au stabilit o condiţie pentru returnarea cadavrului, şi anume ca înmormântarea să fie secretă. Potrivit observatorilor, Kremlinul se teme că o înmormântare va deveni un eveniment public, mai ales că Rusia organizează alegeri prezidenţiale la jumătatea lunii martie, care ar urma să ducă la un nou triumf al lui Vladimir Putin.

„L-aţi torturat când era în viaţă, acum îl torturaţi şi după ce a murit”, a mai spus Iulia Navalnaia.

Preşedintele rus nu a reacţionat la moartea principalului său critic, care ispăşea o pedeapsă de 19 ani de închisoare şi a supravieţuit unei otrăviri.

Kremlinul a orchestrat, mai ales de la invadarea Ucrainei începută fix acum doi ani, o represiune nemiloasă împotriva tuturor criticilor săi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

23 de Comentarii

  1. Cică peste tot s-a auzit că Putin personal a dat ordinele despre care vorbește femeia asta, evident Putin nu are alta treabă! Cat trebuie sa fii de „dusă”?

  2. Mai terminati cu panarama! Rușii pierd lunar 10.000 de soldați pe frontul anti -nazist și credeți că, Putin de împiedică de-un ciot?

  3. Vedeți vă de viață, băi trădătorilor! Nu interesați pe nimeni.

  4. Noviciokul rămâne în cadavre, lasă urme, devine jenant, de aici circul cu uite mortul nu e mortu.Obiceiurile vechi nu se mai schimbă la psihopați bătrâni.djugasvili, autonumit stalin a semnat deportări și condamnări la moarte până-n ultima zi.”Munca”, adică citirea minuțioasa a fiecărui dosar cu scuzele, plânsul condamnatului „prelucrat” de instituția altui dereglat, lavrenti beria, îl umpleau de plăcere.Probabil una similară cu a învățăcelului lui, vladimir vladimirovici, alt pitic diliu.

  5. Și pe Năvalnica asta o tot CONFISCĂ de vreo 4 ani încoace un LONDONEz GET-BEGET, Evghenîi Chichvarkin…
    Merită CONFISCATĂ, măR😜g…

  6. Dupa ce l-a omorat pe Navalnii ar fi trebuit sa-i ascundea trupul la fel ca Cioaca, cu trupul Elodiei. Nema corp delict, nema crima.
    Ar fi putut foarte bine sa spuna apoi ca Navalnii a evadat trecand Marea Bering pe gheatza la americani si ca americanii l-au ascuns.
    Ma Putine, vino ma la tata Butoi sa-ti dea lectii……[Rumburak]

  7. Iulia Navalnaia este adevaratul ostatic. La NATO. Fraternizarea cu inamicul in timp de razboi il duce pe mujic la Curtea martiala…dar escrocii sung mereu favorizati…e s suficient sa curlinga inamicul Rusiei ca sa treaca drept martiri…ca se poarta martirajul in draci…cand poti santaja propriul Stat nici pr front nu si voie..

  8. Cat de adevarata sa fie alegatia ca Yulia Navalnaya are si cetatenie israeliana?
    Ar fi cam multi protagonisti in furtuna mediatica ce impart aceasta caracteristica.

  9. Bah, astia de la firma cu trei litere chiar nu gaseau si ei un scenarist mai bun? Ca nici Azorica din parc nu le mai crede gogosile, ma rog, donuts-urili!
    PS RIP Gonzalo Lira
    PPS Free Assange!

  10. Lăsând deoparte durerea unei mame la moartea fiului ei, că asta îl înlocuise deja cu un alt milionar din UK, ce nu poate lăsa pe nimeni nepăsător , dar de fapt în scorneala cu covidișul s-a dovedit că încă e plină Lumea de neoameni, care ne-au obligat la niște practici inumane, de-adreptul satanice în despărțirea de cei dragi,înclin să-i dau dreptate și lui Putin că încearcă să evite o nouă reprezentație a Circului „Globus”, condus acum de globaliști, cum altfel, în care profitând de nenorocirea unei familii, să aibă loc niște manifestații de amploare pe care le-ar evita orice putere , mai ales în prag de alegeri. Așa că înainte de a-l acuza pe Putin în această speță să ne amintim de isprăvile lor din plandemie, și nu numai, că dacă amintim și de holocaustul din Gaza….și să lăsăm deocamdată Istoria să ne judece faptele. Că și cealaltă Judecată cu siguranță va urma ! 😎

  11. Din ce sa traiesti cand n-ai o meserie ? Din datul din gura ! Nu-i explica cineva ca acuzarea zilnica a putinului il victimizeaza pe acesta si astfel ii atrag nevoit simpatizanti. Asta parca a facut scoala la UBB, cand termina cu Putin se apuca de Ciolacu.

  12. Dar kiril, cel mai crestin intre creștini, si biserica rusa in general, ce au de zis despre asta? Cam liniste din directia aia. Or fi toti la rugaciune?

  13. Pai, cine luptă azi in Ucraina împotriva creştinilor ortodocsi din Ucraina cot la cot cu musulmanii din Siria, Iran si Cecenia, nu creştinii ortodocşi de rit răsăritean ai pravoslavnicii maici Rusia? Cine in plin postul Paştelui si-al Crăciunului bombardează orașe, biserici,spitale, magazine, fabrici? Iar prea-nefericitul Kirill al Moscovei n-a scos un diftong de protest, n-a spus o vorbă in favoarea păcii, se comporta ca un propagandist al lui Putin. Acum, când un nebun e pe cale sa pulverizeze planeta… Musulmanii măcar, in postul Ramadanului, nu poartă războaie şi nu ucid frații de aceeaşi religie.

  14. Asa este doamna, niciun crestin adevarat nu ar face ce face putin cu trupul lui Aleksei, insa putin nu este crestin adevarat, de fapt el nu este crestin, el este cretin!!

  15. Dacă în privința războiului propriu-zis rușii de rând nu sunt interesați, afectați ( Moscova, St.Petersburg ), în acest caz n-au nicio scuza, crestinii ortodocși lu’ pește prăjit, cum sa treacă cu vederea așa ceva ?

  16. Asocierea numelui Vladimir Putin cu noțiunea de creștin este o blasfemie!

  17. Postarea de la 11:08 nu-mi aparține.Nesimtitul să-și caute altă identitate,că de nu ,jar mănâncă.

  18. Adica tu vrei sa spui ca presedintele celui mai puternic si mai mare stat din lumea se ocupa de unul cu 19 ani de puscarie la activ si 100 de sustinatori in strada, la Moscova ?

  19. I se fâlfâie că bărbatu-su e mort.Un prilej perfect de a se face remarcată în cercurile înalte din occident.Se pare că-i merge.

  20. Bietul raposat Navalnai! In timp ce el se lupta cu putin sa il convinga sa transforme Rusia in colonie americana – cim ar fi facit el, suferea din lipsa de papuci, tic toksi vizite de ziaristi amerloci, prea cinstita navalnia ce facea in uchei ? Sio tragea cu unul! Pai, mai ales tanar sa fi , ca el, dtagi babuini antiputin, cand auzi asta ( cum e stiut de toata lumea!) cum sa nu faci infarc de suparare? PS Apropos, cand raposatu luptator era viu, de cate ori a facut aceasta navalnaia cerere sa ii vadfa trupul, inca neostatic? Sa ii mai aline din suferintele indurate in inchisoare? NICIUNA!Si e si normal! Pai daca il ilocuise cu alt trup, ce nevoie avea sa il vada pe bietul nostru agent licuricesc? PS demonstratie la ce am afirmat Luia Navalnai pt libertate in Rusia, dar,nu cred, ca pt libertatea nevestu-si in uk?

  21. @gelu spune:
    24 FEB. 2024 LA 15:3/Clona, in Palestina cand s-a format statul Israel, isrealienii au distrus 300 de biserici si moschei. Cand Nato a atacat Yugoslavia s-au bombarda de asemenea biserici ortodocse de catre acesta. Iar in Kosovo dupa ce Satan USA le-a acordat independenta, kosovoalbanezii au distrus 300 de biserici si manastiri si au omorat preoti si calugari ortodocsi. In 2 Razboi Mondial, Satan USA a bombardata Romania in Zilele de Pasti. Iar ISIS este finantat de Israel si Satan USA deoarece acesta nu a atacat niciodata statele finantatoare. ISIS se razboieste doar cu ortodocsii si musulmanii statelor arabe care le stau in gatzi israelienilor si amerlocilor. In rest sa-ti dea Prea Sfanta Treime si Sfanta Fecioara Maria dupa cum ti-e sufletul de cinstit? Securitule imbecil si satanic ce-mi furi semnatura electonica pe acest Forum. Amin, Amin, Amin, Amin.

  22. @gelu,când au bombardat rușii biserici în ziua de Paște?Nu ți-e rușine să manipulezi? Rușii,întotdeauna,cu prilejul marilor sărbători au oprit orice acțiune de luptă, dând întâietate religiosului ortodox(in primul rand liturghia sfântă).Sper că blestemele proferate pe forum sa te găsească, draga gelu.Minciuna nu-ți face cinste!

  23. Lui Năvrăpăscu de la 15’33”
    Tu mă,iești român sau un bangalorian cu dinți de aur, care bea bere acra langa WC -ul de la Obor?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.