Jack Matlock: Vedem doar paiul din ochiul Rusiei

„În sfârșit, avem perspectiva încetării războiului din Ucraina. Președintele Trump și echipa sa de politică externă au creat condițiile pentru negocierea încetării războiului, renunțând la un set de politici eronate și periculoase  adoptate de predecesorii săi, inclusive, în mod ironic, de Donald Trump în primul său mandat”, scrie Jack F. Matlock Jr., fost ambasador al SUA la Moscova între 1987 și 1991, fost director pentru afaceri europene și sovietice în Consiliul de Național de Securitate în timpul administrației Reagan și fost ambasador în Cehoslovacia.

”Asta este valabil și după răbufnirea publică din Biroul Oval de pe 28 februarie. Trump a fost înfuriat de comentariile lui Zelenski despre acordul pentru mineralele din Ucraina și, apoi, de reproșurile legate de negocierile cu Putin, un lucru pe care Trump a spus clar că îl va face. Aparent, Trump se aștepta la o ceremonie rapidă de semnare a acordului, pentru a-i convinge pe susținătorii Ucrainei din partidul sau, cum ar fi senatorul Lindsey Graham – care au fost invitați să asiste la eveniment – că o pace negociată ar fi mai avantajoasa pentru Statele Unite. Când Zelenski a transformat întâlnirea într-o sesiune de dezbatere și a stârnit amintirile lui Trump despre falsele acuzații din scandalul Russiagate care i-au afectat prima administrație, Trump a reacționat în mod predictibil.

Cine este pentru pace și nu pentru amenințarea cu un război nuclear ar trebui să-l felicite pe președintele Trump. Până la urma, dacă războiul se încheie și Rusia va fi adusă la o relație de cooperare economică cu Europa și SUA, toată lumea va avea de câștigat. Dacă războiul și încercarea de a izola Rusia vor continua, vom suferi cu toții și cooperarea pentru a face față problemelor precum degradarea mediului, migrația în masă și infracțiunile financiare internaționale va deveni imposibilă.

Spun asta nu în calitate de susținător al lui Trump – nu am votat pentru el și i-am criticat majoritatea deciziilor. Însă, în ce privește războiul din Ucraina și relațiile cu Rusia, cred că Trump este pe calea cea bună.

Opiniile mele se bazează pe decenii de experiență diplomatică, pe negocierea încetării Războiului Rece și pe o cunoaștere îndeaproape a Ucrainei și Rusiei, a limbilor lor și a istoriei lor. Sunt mândru că generația mea de diplomați au obținut o Europă întreagă și liberă prin negocieri pașnice. Am fost uluit că următorii președinți americani și lideri europeni au renunțat la diplomația care a pus capăt Războiului Rece, au abandonat acordurile care au pus capăt cursei înarmării și au provocat un nou război rece care acum devine fierbinte.

Ar trebui salutată readucerea de către președintele Trump a diplomației pe care președintele Reagan și primul președinte Bush au folosit-o pentru a încheia Războiul Rece. Restabilirea comunicării directe între președinții rus și american este o precondiție esențială pentru orice reglementare.

Agenda anunțată de secretarul de Stat Rubio și de ministrul de Externe Lavrov, după întâlnirea lor de la Riyadh are sens: 1. Extinderea capacității diplomatice între SUA si Rusia, erodată periculos de o serie de expulzări reciproce, 2. Cooperarea acolo unde există interese geopolitice și comerciale comune si 3. Încheierea războiului din Ucraina.

Cu câteva zile înainte ca acest acord să fie anunțat, vicepreședintele Vance și secretarul Apărării Hegseth au făcut niște declarații politice la Conferința de Securitate de la Munchen care au stârnit furia unor aliați din Europa și a unor politicieni și jurnaliști proeminenți din Statele Unite.

De fapt, aceste comentarii sunt fie niște constatări ale stării de fapt (Ucraina nu este membru NATO), fie ajustări politice care nu sunt doar esențiale pentru încetarea războiului, ci ar fi împiedicat războiul dacă ar fi fost adoptate de președinții anteriori (Ucraina nu va deveni membru NATO; implicarea directă a Americii în război va înceta; SUA nu vor proteja trupele europene ale NATO trimise în Ucraina).

Dacă precedentele administrații ar fi adoptat aceste politici, războiul din Ucraina nu ar fi avut loc. Aceste politici nu sunt o capitulare și nici o încercare de a împăciui Rusia, așa cum au acuzat unii critici. Sunt niște politici care abordează cauzele principale ale războiului.

Președintele Zelenski, președintele francez Macron, premierul britanic Starmer au criticat planul lui Trump de a negocia în primul rând cu Rusia, și abia apoi de a-i aduce și pe ceilalți. Până la urmă, discuțiile bilaterale dintre SUA și Rusia sunt logice. Fostul secretar al Apărării Lloyd Austin a scăpat păsărica în momentul în care a spus că scopul susținerii Ucrainei este slăbirea Rusiei. Această politică trebuie să înceteze, dacă dorim ca în Europa să fie pace în viitor, și trebuie să fie negociată de SUA și Rusia.

Este aceeași procedură folosită de prima administrație Bush pentru a negocia unificarea Germaniei. În 1990, SUA s-au angajat inițial în discuții bilaterale cu liderul sovietic Mihail Gorbaciov, înainte de a trimite acordurile celorlalte patru părți implicate în reunificarea Germaniei: Marea Britanie și Franța (datorita implicării lor în acordurile care au pus capăt celui de Al Doilea Război Mondial) și cele doua state germane direct afectate. Celelalte părți au fost informate pe măsură ce aceste negocieri evoluau și cu toții au acceptat rezultatul.

Ca participant la aceste negocieri, pot să depun mărturie că lui Gorbaciov i-au fost date asigurări verbale de carte secretarul de Stat James Baker ca NATO nu se va muta nici măcar un centimetru la est, dacă URSS va fi de acord să permită Germaniei de Est să se unească cu Germania de Vest în condițiile cerute de Germania de Vest. Acceptul sovietic era necesar datorită acordurilor care au încheiat Războiul Mondial. Documentele declasificate care sunt acum accesibile arată că și premierul britanic John Major, precum și ministru german de Externe Hans-Dietrich Genscher au dat asigurări similare. De fapt, a fost ideea lui Genscher.

Acestea sunt asigurările la care se referă în mod repetat președintele Vladimir Putin și spune că sunt niște promisiuni încălcate. Deși nu au fost formalizate în tratat, au fost promisiuni și au fost încălcate. Președintele Putin nu minte și nici nu se implică într-o propagandă fără fundament când spune asta.

Deseori se spune că Rusia nu are de ce să se teamă de NATO, pentru că este o alianță defensivă. Da, a fost concepută ca o alianță defensive, pentru a apăra Europa de Vest de un atac din partea URSS. Însă, după ce Europa de Est a fost eliberata și URSS s-a spart în 15 state, Rusia nu a mai fost o amenințare, nici măcar o amenințare potențială. La finalul anilor 1990, NATO a început să fie o alianță ofensivă.

Propunerile pentru construirea unei structuri de securitate pentru Europa care să protejeze toate țările au fost pur și simplu trecute pe linie moartă de SUA și aliații lor. Nimeni nu s-a pus în pielea celeilalte părți și nu s-a întrebat cum ar reacționa dacă la frontierele lor ar apărea bazele militare ale unei alianțe ostile.

Dacă ar fi să ne luăm după istoria SUA, perspectiva unei baze militare controlate de o putere străină în apropierea frontierelor americane – de fapt, oriunde în emisfera vestică – a fost mereu un casus belli pentru SUA. Criza rachetelor din Cuba din 1962 ilustrează cum reacționează SUA  când percepe o amenințare externă. Eram atunci la Ambasada SUA de la Moscova și am amintiri puternice despre acea criză. Am tradus unele dintre mesajele pe care liderul Nikita Hrușciov I le-a trimis președintelui John F. Kennedy. Dacă Hrușciov nu ar fi făcut pasul în spate și nu ar fi retras rachetele din Cuba, Kennedy ar fi atacat. Dacă comandanții sovietici locali ar fi lansat rachete nucleare spre Miami și alte orașe din SUA, iar SUA ar fi răspuns cu lovituri asupra URSS. Prin urmare, Kennedy a făcut o înțelegere: tu îți iei rachete din Cuba și eu îmi iau înapoi rachetele din Turcia. A funcționat și lumea a răsuflat ușurată.

Invazia rusă în Ucraina a fost inițiată de președintele Putin din cauza că a crezut, motivat, că SUA încearcă să  atragă Ucraina într-o alianță militară ostilă. De aceea, Putin a fost provocat. În 2003, SUA au invadat, au devastat și au ocupat Irakul, în condițiile în care Irakul nu reprezenta o amenințare pentru SUA. Cum se face că acum SUA și aliații lor duc un război în toată regula, însă nedeclarat, împotriva Rusiei, pentru că Rusia a comis un act pe care ei înșiși nu numai că l-au comis, însă au făcut-o cu și mai puține provocări decât cele percepute de Rusia? Vedem doar paiul din ochiul celuilalt.

Nu este o justificare a invaziei ruse în Ucraina. Departe de asta. Este o catastrofă pentru ambele țări și efectele se vor simți vreme de generații, însă nu trebuie să se mai moară astfel, dacă Europa vrea să gestioneze mulțimea de provocări cu care se confruntă acum.

Nu putem ști la ce fel de înțelegere se gândește președintele Trump sau cum va răspunde președintele Putin. Negocierile vor fi dificile si, cel mai probabil, lungi. Însă, în sfârșit, președintele american a definit un drum viabil către pace, iar președintele rus a salutat această deschidere. Este un început binevenit al unui proces pe care americanii și europenii ar trebui să-l susțină.”