Jaf la Farmec Cluj Napoca

Un control efectuat de Garda Financiară Comisariatul General la societatea pe acţiuni Farmec a scos în evidenţă faptul că această societate a prejudiciat bugetul statului cu un milion de lei. La câteva luni distanţă şeful vămii din Cluj, Doru Ciuban, omul numit de Boc la Vama din Cluj, împreună cu comisari ai Gărzii Financiare din Cluj, susţin pe baza unor tabele cosmetizate de contabilii de la Farmec SA că statul nu a fost prejudicit cu nici un ban. Motivul acestei schimbări de atitudine poate fi explicat prin faptul că soţia acestui, Ciuban Corina, este consilier la primaria Cluj şi colegă cu Pantea Petru Iacob, consilier la primăria Cluj şi totodată administrator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie Farmec.

Garda Financiară Comisariatul General, care a efectuat la cererea Direcţiei de Investigaţii a Fraudelor din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române, concluziona într-un raport întocmit la data de 15 martie 2010 având numărul 227784 că în urma unui control la SC Farmec Cluj Napoca – cercetări penale efectuate în cadrul dosarului penal 13224/P/2008 în prezent dosar cu număr unic 14382/P/2010 aflat la Parchetul de pe lângă judecătoria sectorului 2 Bucureşti- a rezultat un prejudiciu fiscal în sumă de 954.615 lei reprezentând impozite şi taxe neachitate bugetului de stat de către contribuabilul controlat. Este vorba de faptul că agentul în cauză, adică SC Farmec, a omis să înregistreze în evidenţa fiscală cantitatea de 28.074 litrii de acool etilic rafinat denaturant (dintr-un total de 2-3 milioane de litri ) achiziţiont de la trei furnizori de alcool etilic. Livrarea şi respectiv recepţia alcoolului etilic s-a făcut în sistem de scutire de la plata accizelor.

Omul lui Boc, un tip uns cu toate „alifiile” de la Farmec SA

Sesizată de Direcţia de Investigaţii a Fraudelor despre neplata accizelor la acoolul de la Farmec, Vama din Cluj face un control la societate şi concluzionează că afacerile sunt în regulă. Asta fără să verifice însă dacă toată cantitatea de alcool etilic ( în total 3 milione de litri cu scutirea de accize) a fost folosită legal în procesul de fabricaţie şi a fost vândută legal pe facturi. Practic inspectorii vămii şi ai gărzii financiare din Cluj au luat de bune unele înscrisuri furnizate de societate, pentru ca socoteala să le iasă bine, înscrisuri care nu au nici o valoare juridică ( Farmec nu a prezentat facturi ci date centralizate tipărite pe hârtie care justifică în acceptul companiei că alcolul a fost în totalitate utilizat).

Modul incorect în care Vama din Cluj a găsit de cuviinţă să facă controlul de la Farmec Cluj Napoca poate fi explicat prin existenţa unor legături de interese dintre şeful Vămii din Cluj, Doru Ciuban şi soţia acestuia Ciuban Corina consilier la primaria Cluj, colegă cu Pantea Petru Iacob, consilier la primăria Cluj şi totodată administrator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie la SC Farmec SA.

Farmec a mai tras o ţeapă vămii

Curios că şeful vămii din Cluj a muşamalizat un control la Farmec, cu toate că acum câţiva ani aceeaşi societate a mai înşelat statul prin importul unor utilaje fără plata taxelor vamale. După ani de procese Tribunalul Bucureşti dă decizia penală 335 din 12 mai 2010 prin care îl condamnă pe fostul director al societăţii Farmec Liviu Turdean la „un an de închisoare cu suspendare pentru acte falsificate în faţa autorităţii vamale” şi constată încetarea procesului penal datorită prescripţiei pentru că Turdean a avut grijă ca procesul penal să se întindă pe o durată de 11 ani. E drept acum societatea Farmec Cluj Napoca nu mai este condusă de Liviu Turdean ci de copii lui. Numai că după cum spune un vechi proverb românesc „aşchia nu sare departe de trunchi”.

Fosta conducere Farmec acuzată la Bucureşti de fapte penale de natură economică

Mai mult pe numele fostei conduceri Farmec există şi un dosar penal nr.14382/P/2010 întocmit de direcţia investigaţii fraude, dosar aflat sub supravegherea Parchetului sector 2 Bucureşti, care cercetează sub aspectul legii penale fapte de natură economică privind fraude la capitalul social dividende şi fapte la patrimoniul societăţii, inclusiv aceste operaţiuni pe care oamenii lui Boc de la Vamă şi Garda din Cluj le muşamalizează să nu iasă la lumină. Parchetul sectorului 2 a finalizat rechizitoriul la 20 ianuarie 2011 privind abuzul în serviciu continuat în perioada 2002-2009 prin folosirea de procuri false în AGA, folosirea la vot de acţiuni neachitate sau de acţiuni anulate de instanţele judecătoreşti, majorări ilegale efectuate prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale şi statutare a societăţii cu scopul ca administratorii Liviu Turdean şi Petru Pântea să cumpere la un preţ subevaluat de 20 de ori acţiuni ilegal emise, limitând legal alţi acţionari prin încălcarea dreptului de preferinţă, cei doi ajung să deţină cu copiii şi nurorile peste 2 milioane de acţiuni faţă de 1300 de acţiuni, cât avea fiecare, Liviu Turdean şi Petru Iacob Pântea la privatizarea companiei. În dosar s-a dispus o expertiză şi urmează să se restabilescă numărul legal de acţiuni de la data de 2002 şi dividende pe care trebuie să le primescă acţionari care deţin acţiuni legal emise. Menţionăm că în ultimii ani dividendele au fost repartizate pe 3 milioane de acţiuni faţă de 810.000 acţiuni, cum ar fi fost legal. Dacă instanţele judecătoreşti vor restabili legalitatea la capitalul social, acţionarii care deţin acţiuni legal emise vor avea de primit înapoi o mulţime de bani din buzunarele familiilor Turdean şi Pantea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.