Jandarmii i-au identificat pe agresorii lui Orban

Jandarmeria Capitalei a identificat şi amendat patru persoane care l-ar fi agresat pe deputatul Ludovic Orban, miercuri, la protestul organizat de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) la Palatul Parlamentului.

„În cazul agresării lui Ludovic Orban, au fost identificaţi patru contravenienţi, fiind aplicate patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare”, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB) transmis.

Jandarmii au întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii faptei de tulburare a ordinii publice.

„În cazul celui de-al doilea parlamentar, a fost identificat un contravenient, pentru acesta fiind aplicate trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.500 de lei, în conformitate cu prevederile Legii pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, cu modificările şi completările ulterioare”, arată sursa citată, în acest caz fiind vorba de liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, însoţit de jandarmi până la intrarea în Parlament.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea altor persoane care au săvârşit abateri de la cadrul legal în vigoare.

Jandarmeria Bucureşti a informat că protestele AUR care au avut loc miercuri în interiorul şi în afara curţii Palatului Parlamentului nu îndeplinesc condiţiile legale, iar participanţilor li s-a adus la cunoştinţă acest lucru.

Potrivit Biroului de presă al Jandarmeriei, miercuri au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale, de 50.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, şi alte două, de 700 lei, în conformitate cu prevederile Legii pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

8 Comentarii

  1. Așa e!
    Persoanele alea 4 – e filmat pe cameră – au creat o baltă de scuipați la adresa d-lui Orban, dupe care, l-au mai și îmbrâncit in ea!
    La strigătele de ‘ajutor, nu știu să-not’ ale d-lui Ludovic, o echipă de scafandrieri a jandarmeriei de la palatul Parlamentului a intervenit și a reușit, in extremis, să-l scoată pe dl deputat la mal.
    În sesiunea de lessons learned de azi, dl Ludovic a jurat că se va prezenta la parlament numai cu colac de salvare (d-ăla cu cap de rățușcă), măsură pe care o recomandă de-aici încolo, tuturor parlamentarilor psd-pnl-udmr-usr, mai puțin dnelor R.Turcan și G.Firea, binecunoscute ca berze.

  2. Ametitii care au venit la Parlament fara paza au instigat multimea. In comunicatul jandarmeriei nu inteleg daca si gorilele care au agresat un parlamentar AUR au fost amendate.

  3. @ Cică lu’ Nistorescu îi convine „să facă promovare” la cătușe și pistoale , ? Nistorescule, ești „constrâns” ca pe vremea cenzurii bă, ?

  4. „Ma urcai in sus dela Izvor ,tralalala/ Ca sa mai primesc cite-un picior , tralalala/ Cind piciorul l-am primit ,tralalala/ Atuncea m-am dumirit,tralalala. Ca n-aveam ce cauta ,tralalala /Unde se mai mitingea ,tralalala/Iar acuma c-am fost prost,tralalala / M-am dus la seful de post,tralalala/ Am reclamat ca mi-or dat ,tralalala ,Ce am meritat- SCUIPAT ,tralalala”. As mai scrie da saraca Lucretia Ciobanu nu mai e ca sa ne cinte si sa ne-ncinte…..

  5. Șică Mandolină LA PUȘCĂRIE!
    A ÎNCĂLCAT Constituția, a anulat Drepturile Omului și Drepturile cetățenești, etc.!
    Din postura dă prim-menestrel (că el și acolo pă fon’țîie a fost tot un mandolinist! …$$oroșizd!).
    Au murit oameni din cauza deciziilor lui, oameni bolnavi opriți la porțile spitalelor, deși aveau DREPTURI și aveau plătite la zi asigurările de sănătate ce OBLIGAU Statul condus de Șică să le asigure asistența medicală calificată, în spitale!

  6. Nu-i ie rușine acestui libidinos de Orban sa se plângă că a fost agresat și scuipat ?! Acest tratament e floare la ureche pe lângă ce ar merita. Credea că-l apreciază lumea și-i ridica osanale?! Marș mincinosule !

  7. Orban s a băgat ca un bețiv in mijlocul lor cu un rânjet de om bolnav deși jandarmii i-au spus sa se duca sa se culce

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.