Je suis Vanghele

Prin 1998, Vadim Tudor m-a dat afară de la o conferință de presă a PRM. L-am întrebat punctual despre un plagiat făcut în anii 80, când , cu nerușinare, semnase în revista Magazin un articol tradus mot-a-mot dintr-o publicație științifică franțuzească. Defunctul a zis spre mine: ”Marș potaie plătită și înjură-mă de pe trotuarul celălalt!”.  Am plecat pe fondul sonor al înjurăturilor unor babe fane ale tribunului. Dacă nu o făceam, riscam să îmi dea alea cu șlapii sau cu pungile cu gogoșari pe care le aveau în cap.

Nicușor Dan e mai rafinat. De sub frizura de oaie țurcană și privirea de miel merinos a ieșit o voce care superioară care s-a întrebat filozofic ce caută la conferița „lui” de presă jurnalistul Ovidiu Vanghele, cu toate că serenissima sa persoană prezidențială ”dispusese” și „ordonase” ca respectivul să fie declarat persona non-grata la Cotroceni. Privirea sa blajină a devenit fix-tăioasă când s-a rățoit la băiatul ăla. Sincer, nu-l credeam în stare de o atitudine cazonă demnă de un plutonier adjutant.

L-am votat pe Nicușor Dan fiindcă nu am avut de ales. L-aș prefera și acum dacă ar fi să optez între el și Simion, Georgescu sau Șoșoacă. Nu îmi pusesem mari speranțe că o să facă ceva bun, credeam că am înlocuit la Cotroceni un dulap cu o noptieră. Așa cum Iohannis a trântit cu parpalacul de capota mașinii, Nicușor Dan l-a troznit pe Vanghele cu dispoziția-n cap. Pe banii mei. Matematicianul olimpic și sfios a arătat că nu e un accident că și-a făcut  „guvernul lui” cu PSD. Locul său real e lângă Olguța, Manda, Neacșu și compania. E un băiețel crescut riguros în orășelul Făgăraș, frustrat că nu a fost  la vremea lui vreun smardoi din Brazda lui Novac sau altă mahala a Craiovei.

Nu sunt vreun fan al junelui Vanghele și nici al stilului oarecum agresiv de presă pe care îl practică. Totuși, în fișa postului unui jurnalist adevărat este și să enerveze, râcâie, șicaneze autoritățile atunci când i se pare că astea nu își fac treaba pentru care au fost alese și sunt plătite. La fel cum în atribuțiile instituției prezidențiale intră și transparența iar faptul că un intronizat temporar pe fotoliul de șef de stat blocheză accesul unui ziarist la informație fiindcă așa vrea stomacul său (în cazul lui N.D. nu e vorba de mușchi) mi se pare un abuz.

Profesional, aș putea să fiu bunicul lui Ovidiu, scriu articole din 1990. Am fost o perioadă și jurnalist de investigație, știu cu ce se mănâncă asta. Așa că, exact ca atunci când a fost atacul terorist împotriva redacției Charlie Hebdo și toată lumea își pusese pe net etichete „Je suis Charlie”, zic și eu „Je suis Vanghele”. Ovidiu, tataia e solidar cu tine.