Jertfă pe altarul științei

Acum 165 de ani se năștea la Orăștie Carl Johann Henning, cel ce avea să fie pionier al chirurgiei plastice, doctor în științe medicale, inventator, poet.

Istoria luptei împotriva bolilor include acte de eroism ale multor medici, pacienți și voluntari. Unii medici și cercetători s-au supus în mod deliberat unor riscuri mari în timp ce căutau cauzele bolilor și căile de vindecare a acestora. Cei care au căutat noi tratamente au avut nevoie de supradoze de curaj. Contactele prelungite cu suferinzii de boli ce erau adeseori mortale a scurtat multora viața.

Motivația lor era un amestec de altruism, curiozitate căutând noi tratamente sau substanțe chimice, în beneficiul celorlalți. In numele științei au făcut adevărate sacrificii, Carl Wilhelm Scheele, Marie Curie, Jesse Lazear și mulți alții.

Chirurgia plastică a pornit de la necesități cât se poate de firești – repararea rănilor fizionomice căpătate în bătălii sau în urma bolilor – și mult mai târziu s-a ajuns la îmbunătățiri estetice, care nu de puține ori a dus la drame.

De aspectul practic, reparator al chirurgiei plastice, s-a ocupat dr. Johann Carl Henning. Domnia sa moare intoxicat cu substanțele letale din laboratorul unde a inventat proteze faciale elastice (refacere facială), datorită cărora fața deformată a multor invalizi din prima conflagrație mondială și-au recapătat un aspect normal și, astfel, aceștia s-au putut bucura de o viață și de o carieră normală.

(foto reconstrucții faciale)

Mulți soldați s-au întors de pe front schilodiți psihic, cu membre amputate sau desfigurați pe viață. Cu puține șanse la o viață normală, soldații desfigurați au primit un ajutor neașteptat de la Orăștian-ul Carl Henning.

Date biografice:

Carl Johann Henning s-a născut la 14 februarie 1860 în Orăștie/ Broos/Szászváros, localitate din Transilvania, pe atunci parte a Monarhiei Austro-Ungare și a României de astăzi, ca fiu al unui consilier de finanțe. După anii de liceu din Timișoara, unde tatăl său a avansase în funcția de șef al Biroului Taxelor Regale din Ungaria. A studiat medicina la Cluj și Viena.

Dorința lui de a studia este evidențiată de spuse de colegi săi: „Dacă vii devreme în sala de disecție, Henning este deja acolo, iar dacă pleci atât de târziu, Henning este încă acolo”.

Carl Henning a descoperit, în cursul studiilor sale, că la oameni, intestinul este de zece ori mai lung decât lungimea corpului respectiv. Publicându-și concluziile în acest sens în „Centralblatt für die medicinischen Wissenschaften” din Berlin sub titlul „Despre măsurarea comparativă a lungimii intestinului.” Pe baza cercetărilor sale, Henning a ajuns la concluzia că oamenii nu trebuie numărați printre omnivore, ci totuși printre mamiferele erbivore. În 1886, Henning a publicat un „atlas sistematic-topografic al anatomiei umane.” Ca student muncește, secondând la operații, în clinicile renumiților chirurgi vienezi Theodor Billroth și Carl Gussenbauer.

În 1888 Henning și-a luat doctoratul în medicină.

După o perioadă de studiu la „Hopital St Louis” din Paris care avea un celebru „Muzeu al mulajelor”, se specializează în chirurgie plastică în acest fel Carl Henning devine binefăcător al multor suferinzi inventând proteze faciale elastice (refacere facială), datorită cărora fața deformată a multor invalizi de după prima conflagrație mondială capătă un aspect normal și, astfel, aceștia se pot bucura de o viață și de o carieră normală. Cercetările sale privind protezele elastice Henning le publică în „Atlas sistematic-topografic al anatomiei umane”.

(foto mulaje)

Ministerul Culturii și Educația îi încredințează un mic laborator, pentru a-și face mulajele, (după studiile la Spitalul Paris St. Louis) pe care-l conduce ca medic primar – laborator ce a aparținut inițial clinicii de dermatologie a lui Moritz Kapose – Căruia din 1897, Henning, îi extinde sfera de activitate pentru a deveni „Institutul Mulajelor”, iar Henning devenit primul medic primar plastician. Aici ilustrul om de știință a inventat substanța „elastina“ și așa-numita „proteză Henning elastică“.

La noul institut lucrează, încă din timpul studiilor liceale ajutându-și părintele la conceperea mulajelor, unul dintre fii săi. sculptorul Theodor Henning ce studiase arta plastică la Academiile de Arte Plastice din Viena și Munchen devenind cadru de nădejde al institutului, astfel arta sa îngemănat cu medicina înspre binele umanității.

Acesta a fost numit, în 1917, șef al acestui institut. Și a continuat munca perfecționând procedura tatălui său în mulaje și proteze cosmetice faciale.

Trece în eternitate la 3 iunie 1917 în Viena, dându-se o jertfă pe altarul științei, murind intoxicat cu substanțele letale din laborator la vârsta de 57 de ani.

În viața de zi cu zi Carl Henning îndrăgea gimnastica și scrima încurajând înființarea „Asociației Academice de Gimnastică” din Viena. Avea totodată și o latură poetică, de care vorbesc trei volume de natură lirică.

În semn de recunoștință la „Muzeul de Istorie Naturală” din Viena a fost creată o „Sală Henning” separată în onoarea lui Carl Henning, ca parte a unei colecții patologic-anatomice.

Sursa: „Oamenii din Ținutul Orăștiei – Călinaru’ Foii Interesante”, Vol I, ed. Măiastra, 2023.

Sursa foto: https://incredibilia.ro/soldati-desfigurati-masti/

Recomanda 10
Dan Orghici 256 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.