JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major (35)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major (Alegro ma non tropo) Editura Junimea Iaşi 2018

Aşadar, vom mai repeta ori de câte ori este nevoie:

Manifest pentru savanţii lumii: „Lăsaţi din preocupările dumneavoastră temele inutile! Concentraţi-vă geniul şi experienţa doar pentru a inventa procedeele prin care să poată oricine reveni în burta mamei, unicul loc unde fericirea depăşeşte clipa singură, fiind prezentă tot timpul!” 

                                „Totul este joc”

Platon trebuie crezut când spune că totul la el este joc şi că, în afara începutului şi sfârşitului, dialogul nu reprezintă altceva decât un exerciţiu, unul plin de fantezie şi de graţie, dar şi de oarecare dizgraţie, de ironie la adresa altora, dar şi de pierdere de sine ca sub un delir.

Un argument modern că Platon trebuie crezut în integralitate când spune aceste cuvinte: majoritatea utilizatorilor telefoniei mobile reprezintă cea mai bună dovadă.

O clasificare preconcepută împarte jocurile în

1. Jocuri cu sine
2. Jocuri cu ceilalţi

capabili de a le folosi. Despre Antonius se povesteşte că ar fi fost ultimul mare cunoscător al <Oului de Aur> şi că după moartea lui ar fi fost descoperite figurile cu care o iniţiase pe Cleopatra. Pe vremea Republicii existaseră chiar şi întreceri organizate şi cei mai buni jucători erau răsplătiţi cu cununi de laur şi cu câte un ou de gâscă vopsit în culoarea aurului. Jocul ar fi dispărut nu numai din cauza regulilor lui complicate, a rarităţii garniturilor complete – care nu erau în nici un caz ieftine -, ci şi pentru că ar fi devenit apanajul unor secte şi iniţierea în deprinderea subtilităţilor îndeletnicirii ar fi devenit secretă. În ultima sa variantă laică, la joc nu mai participau mai mulţi jucători ce-şi măsurau forţele între ei, ci <Oul de Aur> a devenit o activitate individuală, fiind un divertisment savant, jucătorul nemaiîntrecându-se decât cu sine însuşi[1].”

Şi iată o dovadă că totuşi jocul cu Oul de Aur nu a dispărut!

Spargerea de la filiala Băncii RVS

Poate vă mai aduceţi aminte de vâlva stârnită de spargerea de la filiala Băncii RVS. Toată lumea îşi aduce aminte de vâlva stârnită de spargerea de la filiala Băncii RVS… Probabil că mass-media nu ar fi popularizat atât de mult evenimentul, dacă acesta n-ar fi avut un prolog la fel de amplu mediatizat: pentru a spori şi mai mult încrederea deponenţilor, conducerea băncii a iniţiat un concurs prin care oferea o recompensă de 1.000.000 (un milion) de dolari celui care ar fi în stare să-i deschidă seiful. În faţa camerelor de vederi, s-au prezentat nu mai puţin de 48 de bărbaţi şi chiar şi două femei şi, rând pe rând, fiecare, cu Jocurile cu sine însuşi

Nota 1:

(…) Din nou, ni s-a cerut de marii pudibonzi să scoatem paragrafele cu jocurile erotice, atât cele solitare, cât şi cele cu partener(i).

Nota 2:

Jocurile cu sine însuşi sunt şi jocuri cu ceilalţi, la fel cum şi jocurile cu ceilalţi sunt şi jocuri cu sinele. Conştienţi de acest lucru, dar fiindcă ştim că abordarea noastră va fi verificată şi răsverificată, le venim în sprijinul criticilor noştri, ajutându-i să găsească mai repede (în capitolele prezentărilor clasice) materialele pe care le vor incrimina.

1. Jocul cu sine însuşi începe din perioada jocului fiziologic, atunci când copilul încă nu colaborează în activitate, iar „restul lumii” îl interesează doar pentru feedback. (Este încântat când i se apreciază ceea ce face şi este profund nemulţumit când este admonestat sau chiar împiedicat să continue.) Urmează o perioadă când, chiar dimpotrivă, are nevoie de companie şi este dispus să-şi asume un rol, este începutul a ceea ce a spus Platon, începutul „delirului”.

Au fost şi cazuri de mari inventatori care au folosit experienţa dobândită prin joc. Cel mai cunoscut este cazul lui Julius Zimberlan Senior, viitorul Academician profesor Dr. Dr.h.C. Julius Zimberlan Senior.

Robotul universal Julius 03

Ştiu! Toată lumea cunoaşte „robotul universal Julius”, cei mai mulţi ne şi folosim de el, fie că avem acasă varianta 03, fie o variantă mai veche. (Tehnica se dezvoltă atât de repede încât mereu ne pare rău că n-am aşteptat puţin şi să nu fi cumpărat un aparat ce, iată, deja este socotit depăşit!) Toată lumea cunoaşte „robotul universal Julius”, dar puţină lume ştie cum s-a născut. (Într-un sondaj pe stradă, a reieşit că majoritatea intervievaţilor nici măcar nu ştiu că „Julius” vine de la Julius Zimberlan!)

Deci, s-o luăm de la început: Julius Zimberlan Senior, fiul doctorului Mauriciu Zimberlan şi al Rozaliei născută Kropak, a fost un copil ce a dat mult de furcă părinţilor. Fraţii săi n-au pus probleme, dar Julius s-a jucat tot timpul, în loc să-şi facă temele pentru şcoală. Aşa că doar prestigiul tatălui Zimberlan l-a ajutat să treacă târâş – grăpiş prin liceu. La facultate, tot aşa: Julius, „care nu mai e copil!” se juca tot timpul cu blestematul lui joc, în loc să fie atent la prelegerile competenţilor profesori. Dar cum doctorul Mauriciu Zimberlan tocmai l-a operat într-o situaţie disperată pe marele Acad. Dr. Dr.h.C. Pompilius Claudius Rapa, Rectorul universităţii, salvându-l de la moarte, lui Julius i s-au iertat multe şi tânărul s-a pomenit cu o licenţă total nemeritată în informatică. Cum nu i-a venit nici atunci mintea la cap, bunii săi părinţi se întrebau tot mai des ce se va alege din mezinul lor, după ce ei nu vor mai fi. Robert, fratele mai mare, le-a promis că o să aibă el grijă de netrebnic. („Netrebnic” – exact astfel s-a şi exprimat chiar în prezenţa lui Julius.) Tot aşa şi la doctorat şi tot aşa şi acasă, unde juca toată ziua la calculator „Oul de Aur”.

După ce a formulat principiul robotului lui universal, tot Robert a trebuit să-l patenteze, că lui Julius nici că-i păsa. El a continuat să aplice rezultatele nivelului 97 al jocului şi – au trebuit să recunoască până şi îndureraţii săi părinţi – robotul universal Julius 02 a intrat în gospodăriile a mii de familii. Acum 03 a devenit indispensabil.

Iar Julius continuă să se joace.

Cazul acesta n-a fost nicidecum singular. Am menţionat şi în exemplele preliminare destine asemănătoare, dar trebuie subliniat că, de multe ori, unul şi acelaşi caz a rămas în memoria colectivă în numeroase variante similare, însă nu identice. Poate de aceea, în subconştientul colectiv, sunt păstrate atât de multe preconcepţii despre genii. Ca să mai elimine dintre asemenea stereotipuri, psihologii au introdus conceptul gândirii creatoare, adică o gândire ce trece dincolo de gândirea logică. Aşa s-a născut modelul „profesorului distrat”, simpaticul zăpăcit cu capul în nori, care a inventat atâtea lucruri extraordinare. Dacă tot am pomenit aici despre devenirea lui Julius Zimberlan Senior, viitorul Academician profesor Dr. Dr.h.C. Julius Zimberlan Senior, vom arăta şi două dintre variantele incluse în două biografii ale savantului, biografii apărute în tiraje remarcabile:

1. „Julius Zimberlan a făcut în (aproape) toată viaţa lui doar lucruri inutile

(o variantă)

Părinţii au fost foarte nemulţumiţi de Julius. Cât a fost mic, acesta nu făcea decât lucruri inutile.

– Omul trebuie să fie în stare să-şi asigure traiul. Al său şi al familiei sale! Trebuie să ai ce mânca, ce îmbrăca şi un culcuş cald. Numai dacă le ai pe astea, numai atunci poţi fi fericit!

Iar Julius ce făcea? Înşuruba şi deşuruba, mâzgălea totul, iar dacă se oprea din astfel de îndeletniciri absurde, bătea de dimineaţa şi până seara toba.

Şi cât a crescut, Julius n-a făcut decât lucruri inutile. Alţi adolescenţi luau note bune, se mai şi distrau, ieşeau la un dans şi la un suc. Julius şi-a amenajat camera de parcă ar fi fost o magazie de lucruri inutile, lua note de abia puteau bieţii dascăli să-l treacă (o dată a rămas chiar corigent la literatură şi la fizică şi dacă n-ar fi intervenit domnul Zimberlan, probabil că ar fi trebuit să repete clasa. Ce ruşine! Dar ar fi fost o ruşine şi mai mare ca domnul consilier aulic să aibă un copil repetent.)

– Omul trebuie să fie în stare să-şi asigure traiul. Al său şi al familiei sale! Trebuie să ai ce mânca, ce îmbrăca şi un culcuş cald. Numai dacă le ai pe astea, numai atunci poţi fi fericit!

Degeaba! Julius făcea doar ce-i trecea prin cap. Camera lui – „magazia de obiecte inutile” – a devenit un adevărat laborator alchimic, aşa cum nu poţi să mai vezi decât în filmele cu vrăjitoare. Şi nici nu ieşea cu vreo fată, deşi a împlinit douăzeci şi trei de ani.

– Ai de gând să rămâi toată viaţa un pierde vară? Din ce ai să trăieşti? Omul trebuie să fie în stare să-şi asigure traiul. Al său şi al familiei sale! Trebuie să ai ce mânca, ce îmbrăca şi un culcuş cald. Numai dacă le ai pe astea, numai atunci poţi fi fericit! Şi să ai o femeie cu care să te simţi bine, l-a dăscălit taică-său. Din ce ai să trăieşti, când eu n-o să mai fiu?

Dar Julius – care nu era chiar oligofren – a continuat să nu facă decât lucruri inutile. Chiar şi după ce a luat premiul Nobel.

– Julius Zimberlan să ia premiul Nobel?! El, care n-a făcut în viaţa lui un lucru util?! se mira lumea. Şi nu mai puţin se mira şi tatăl său:

– În lumea asta, parcă toate-s cu fundul în sus! (Domnul consilier aulic s-a exprimat mai frust, însă aici nu e cazul să fie reproduse cuvânt cu cuvânt spusele sale, important este conţinutul.)”

[1] Gheorghe Schwartz, Cei O sută, Oul de aur, Editura Allfa, Bucureşti, 1998, p. 15.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.