
Și ce-a zis ministrul lor de război, întrebă Joe Biden oarecum siderat, a zis că România nu a mai participat la Defender Europe 2020 din cauză de Covid 19? Venusianul, un sclipicios spațial haios de tot, înclină din capul lui conic înspre dreapta, semn că președintele Joe Biden a înțeles perfect situația. Da, de asta îmi place mie că NASA mi-a trimis un consilier atât de rafinat și de deștept, tocmai de pe planeta Venus.
Și acum, ce să fac? Venusianul râse în felul lui cosmic, inconfundabil, păi sunt mai multe variante, fie îl iei de suflet pe acest Klaus Iohannis care, se pare, n-are suflet pentru că s-a dus la sky după ce cu o zi în urmă au murit arși la secția de reanimare o mulțime de bolnavi, la București, fie îl schimbi de la putere, că tot se avea prea pe bune cu Donald Trump. Să nu-ți pese de cei arși la reanimare e foarte grav, nu e corect din punct de vedere politic, spuse Joe Biden, orice președinte trebuie să-și iubească poporul.
Exact în clipa asta, ofițerul SRI, Ion Ionescu, se trezește speriat din somn. Ce vis a avut! Parcă ar fi fost chiar Pavel Coruț prin mintea lui somnoroasă, Coruț cu poveștile lui siropoase cu extratereștri și daci liberi. Și ofițerul SRI Ion Ionescu se duce în baie să se spele pe dinți și se gândește amuzat la visul lui cu Joe Biden și venusianul acela haios de tot din punct de vedere cosmic. Ce se mai dă la știri? Ofițerul SRI Ion Ionescu deschide tot ce are prin casă, radio, televizor, tabletă, laptop, calculator, dispozitive secrete de comunicare specială în cadrul departamentului, diviziei, secției, unității, grupului său acoperit, mă rog, chestii din astea tehnice. După ce se spală pe dinți, ofițerul SRI Ion Ionescu își pune de cafea.
Oftează. Se uită la chipul lui în oglindă. Din motive explicabile de securitate, el nu se gândește la numele lui real așa că, el negândindu-se la numele lui real, nu vă putem spune care e numele lui real. Se uită în oglindă și-și vorbește, așa, lui însuși, Ionescule, treaba e groasă rău de tot. Azi te întâlnești cu Ivanovici, spionul rus care-și face veacul prin București încă din 1965, ce tip tare, să-l vezi cum arată la vârsta lui și cum îi merge mintea. Sigur c-o să-i zică tot felul de baliverne despre imperialismul american și alte alea.
Ah, Ivanovici e un derbedeu și jumătate, uns cu toate alifiile. A supraviețuit în chip inexplicabil tuturor epocilor și încă e activ și încă face tot felul de mașinațiuni în politica românească, îl are pe Klaus Iohannis la degetul mic. Iar mâine, mâine se va întâlni cu spionul american Johnson care-și face veacul în România încă din 1965, spionul care l-a avut tot timpul pe Nicolae Ceaușescu la degetul mic. Chestia e că cei doi spioni i-au propus o întâlnire în trei, să dezbată panarama de pandemie, manipularea mondială covid 19, golăniile lui Trump, aplombul lui Biden, noile strategii rusești în Europa de Est.
Va fi o întâlnire epocală între trei spioni remarcabili, își spune Gore, vatman pe tramvaiul 15, trezindu-se din somn cu o ușoară durere de cap. Ce mai vis să am eu, Gore, vatman pe tramvaiul 15! Da, uită-te la tine, Gore, ești complet sărit de pe fix. Să visezi tu acțiuni mondiale de spionaj cu președinți și cu spioni redutabili! Păi, nu-i așa, asta trebuie să visezi dacă ți-au venit dracii să scrii povestiri SF, ce te-o fi apucat, oricum România Literară n-o să te publice în veci pentru că ăia de la România Literară au treabă cu Cărtărescu și cu Liiceanu și cu Manolescu! Iar tu? Cine ești tu, biet vatman pe tramvaiul 15?!
Și să mă trezesc odată, strigă prin somn madam Calomfirescu, speriată că toată noaptea s-a visat vatman pe tramvaiul 15. Ce poveste! Ce tevatură! Uf, bine că m-am trezit! Trebuie s-o sun pe madam Protopopescu să-i spun să nu se mai uite toată ziua la televizor și să nu mai facă tot felul de scenarii că uite ce mi s-a întâmplat, Doamne Iartă-mă! Și madam Calomfirescu o sună pe madam Protopopescu, auzi tu, să vezi ce-am visat eu astă-noapte, se făcea că eram…
marius : O absolut superba si complexa imagine a securiciului in slujba banilor obtinuti cu orice mijloc: scopul scuza mijloacele ?
Si intr-un acces de manie il secera pe Zmeu la pământ, il usca si facu din el o capita de fan, din care urma să se hrănească noua ordine mondiala la micul dejun, seara. In sfarsit Ionescu se simțea împlinit. Turnase exact cat fusese necesar, iar acum dorea sa-si foloseasca cunostintele ca să devină artist plastic si sa toarne in bronz chipuri la comanda. Da, dar la comanda cui? Aici urma să mediteze. Si timp avea suficient căci sezonul cositului abia începuse, iar coasa părea că nu da nici cel mai mic semn de nesupunere. Ba din contra. Era dispusă să taie tot ce e crud, verde si semeț si are rădăcinile adânc înfipte în solul fertil al patriei.
Ionescu se privi în oglindă retrovizoare si-l văzu pe Ionescu care se privea in oglinda apei, spionand cerul. Era convins că tot raul din lume vine din cer si ca tot binele din lume nu vine de pe pământ, ci de sub pamant unde mișună armata se suflete pribege stratificare social corect politic. Semnaliza la dreapta și trase pe marginea soselei spre a da un telefon consilierului pe probleme personale, adică consilierul cu toaleta, al Zerodoctului cu neuronii rătăciți. Acesta ii raspunse cu o jumătate de gura, căci cealalta jumatate era ocupată cu curățenia unui orificiu, aflat temporar într-un con de umbră, si-i spuse: lucrați fără hartie igienică. Cu cat mai putine urme, cu atât mai bine. Ionescu deschise portiera mașini, se uita cu atentie la stanga, dar si la stangamprejur, si-si arunca sulul de hartie igienică, dar nu înainte de a-l fi introdus într-o sticlă, alături de un bilet de tramvai folosit, pe care reușise să scrie in graba: SOS de rosii. Tarambubele in formație de atac. Rămâneți în tranșee. Isi privi ceasul, Sulrex cu o ușoară urma de ironie si porni pe ultimul sau drum de agent sub acoperire, în slujba slujbei oferite de un stat aflat la confluența a doua ideologii marxiste. Se gândea sa-si faca o operatie de schimbare de sex, asa ca să nu-l mai recunoască vecinul de apartament si ca să moară de invidie madam Giculeasca, de la parter, care toata ziua il toaca cu aceeași întrebare stupidă. Ce-ți face soția? Ca amanta stim ca face spionaj”, dar renunța rapid la idee. Era cazul sa fie el însuși. Asa ca se duse acasa la părinți, puse mana pe coasa si începu să coseasca, din zori de zi pana in seara, până nemulțumit de atitudinea față de natura, Muma Pădurii isi trimise Zmeul sa negociere cu el, o nouă abordare a racirii globale in contextul încălzirii spiritelor de sub calota glaciară. Ionescu refuză orice dialog cu Zmeul,
„Din motive explicabile de securitate, el nu se gândește la numele lui real așa că, el negândindu-se la numele lui real, nu vă putem spune care e numele lui real.” Nu mai suntem „nume” ci doar numere. draq iubeste numerologia sic! iar sclavul din poza nu are nimic in comun cu Presedintele Trump, cu exceptia unei „sepci” pe care a primit-o oricum degeaba. ha!