În SUA, odată cu alegerile prezidențiale desfășurate într-un an care are cifra zero la sfârșit se readuce în actualitate Blestemul lui Tecumesh, potrivit căruia, între 1840 și 1960, toți șefii Casei Albe aleși într-un an divizibil cu 20 (precum 1880 sau 1960) au decedat înainte de a-și încheia mandatul.

Potrivit Wikipedia, unde am găsit cea mai completă descriere a legendei, cel ce a driblat într-un fel blestemul a fost Ronald Reagan, care, deși a fost rănit grav în urma une tentative de asasinat, a supraviețuit până la urmă, încheindu-și al doilea mandat. În fine, George W. Bush a ieșit cu bine dintr-o tentativă de asasinat înntrucât grenada care-l viza nu a explodat!

Blestemul lui Tecumesh

Blestemul lui Tecumesh a fost evocat mai întâi în „Ripley`s Believe it or Not”, în anul 1931 („Ripley’s Believe It or Not” este o franciză americană, fondată de Robert Ripley, care se ocupă de evenimente bizare și articole atât de ciudate și neobișnuite încât cititorii ar putea pune la îndoială afirmațiile).Debutul său îl reprezintă decesul celui de al 9-lea președinte american, William Henry Harrison (1773-1841), care a avut loc la 4 aprile 1841, la numai o lună după ce ajunsese la Casa Albă. El fusese ales în 1840.

În următorii 120 de ani, de la amintitul William Henry Harisson și până la John F. Kennedy (ales în 1960, decedat pe 22 noiembrie 1963), toți cei care au triumfat în anii care se termină cu zero au murit în timpul exercitării funcției. Decesul lui Zachary Taylor, al 12-lea președinte, s-a datorat unei gastro-enterite maligne și nu se circumscrie acestei seriii. Deși a murit în 1850, el a fost ales în 1848, ceea ce-l exclude din blestem. I-a succedat, la 9 iulie 1850, Millard Fillmore (1800-1874), dar, deși a fost vorba de un an cu zero în coadă, nefiind ales, nu s-a înscris Blestemul lui Tecumesh.
Numele de Blestemul lui Tecumesh își are originea în bătălia de la Tippecanoe din 1811, când William Henry Harisson, pe atunci guvernator al Teritoriului Indiana s-a târguit cu Amerindienii ca ei să cedeze pământurile lor guvernului Statelor Unite, primind în schimb whisky din belșug, ceea ce avea să ducă la un alcoolism ridicat al lor. Aceste întâmplări neplăcute au provocat mânia șefului Shawnees, Tecumseh (Tekomsee –„Steaua căzătoare”), apoi au dus trupele guvernamentale și Amerindienii în pragul unei război.(Shawnees, în engleză, sau Chaouanons sunt o populație nord-amerindiană, din Ohio, Virginia Occidentală, Kentuky și Pennsylvania. Ei au locuit în sate din Illinois până la New York și mai departe în statul Georgia). Tecumseh și fratele lui Tenskwatawa ( numit de obicei « Profetul  ») au organizat o coaliție de apărare a triburilor indiene spre a face față expansiunii albilor spre vest. Pe 7 noiembrie 1811, Harrison atacă satul lui Tecumseh, aflat de-a lungul râului Tippecanoe, învingându-l pe el și pe fratele lui, numit de ai săi „Profetul”.Acțiunea îi aduce lui Harrison glorie, cât și porecla de „Old Tippecanoe” (De notat, că, în unele cazuri, se vorbește și despre Blestemul Tippecanoe). Reputația lui va fi întărită ulterior datorită victoriei asupra britanicilor în cursul luptelor de pe râul Thames în Războiul din 1812. Sunt cunoscute și sub numele de batălia de la Moraviantown. Șeful shawnee, Tecumseh, a decedat în această bătălie, ceea ce a avut ca urmare distrugerea coaliției de amerindieni pe care o comanda. Se povestește că, în acel moment, „Profetul” ar fi invocat un blestem împotriva lui Harrison și a viitorilor locatari ai Casei Albe.

„Ripley`s Believe it or Not”

Cum arătam la început, după ce, în 1931, „Ripley`s Believe it or Not” a revenit asupra subiectului, s-a creat o polemică aprinsă în preajma alegerilor prezidențiale care se țin într-un an cuprins de blestem. O listă ce-l avea în cap pe Harrison, ales în 1840, și se încheia cu Warren Hardyng (al 29 lea președinte), ales în 1920, precedând tragedia lui Roosevelt (al 32-lea președinte), reales în 1940, a fost urmată de o notă în care se arăta că, „în cursul ultimilor 100 de ani, toți președinții aleși la o distanță de două decenii au murit în timpul mandatelor”.

Subiectul a fost reactualizat în 1960, de Ed Koterba, ziarist la „Assignment Washington”. În cursul verii lui 1960, „Library of Congress” a făcut un studiu referitor la legendă, conchizând că, „deși ea este de notorietate publică de ani de zile”, nu există nicio sursă ori document publicat despre acest subiect. În preajma anului 1980, blestemul era cunoscut bine de americani pentru ca să se întrebe dacă învingătorul în scrutinul prezidențial va avea soarta predecesorilor săi. În timpul campaniei electorale pentru al doilea mandat, Jimmy Carter a fost întrebat de un elev despre acest blestem în cadrul unui miting desfășurat la Dayton, la 2 septembrie 1980, chiar în timp ce răspundea la întrebările venite din public. „Nu-mi este teamă. Dacă aș fi convins că așa ceva se va întâmpla, voi continua să rămân președinte și îmi voi face cât mai bine treaba în ultimele zile care-mi mai rămân de trăit”, a răspuns Carter, dar, evident, afirmația sa trebuie privită mai curând cu iz electoral.
Ronald Reagan, ales în 1980, nu a decedat în timpul mandatelor, dar a avut parte de un atentat în urma căruia a fost rănit foarte grav chiar la câteva luni după ce prestase jurământul. Mai exact, la 30 martie 1981, după o alocuțiune rostită la o reuniune a AFL-CIO din Hotelul Hilton de la Washington, cel de al 40-lea președinte a fost atacat la numai 69 de zile de la instalarea la Casa Albă. Un individ aflat în mulțimea venită să-l salute pe Reagan în fața hotelului a tras șase gloanțe. Patru persoane au fost rănite : purtătorul de cuvânt al Casei Albe, James Brady, polițistul Thomas Delahanty, garda de corp Tim McCarthy și Reagan. Totuși, nimeni nu a murit pe loc: de pildă, Brady a decedat din cauza rănilor, dar după 33 de ani, în 2014. Președintelui Reagan i-a fost fost perforat plămânul stâng și a avut hemoragii interne, fiind operat cu succes la spitalul universitar George Washington și vindecându-se repede. Atacatorul, John Warnock Hinkley jr., a acționat premeditat, de unul singur. A fost condamnat la închisoare, dar a ajuns prin spitale psihiatrice, unde a stat până în 2016. S-a stabilit că nu a avut de-a face cu „Blestemul lui Tecumseh”, el fiind obsedat de eroina filmului „Taxi Driver”, actrița Jodie Foster, pe care dorea s-o seducă prin acest gest pe care-l voia istoric.

Se spune că Prima Doamnă Nancy Reagan ar fi apelat la ghicitoare și astrologi pentru a încerca să-și protejeze soțul de efectele blestemului. De altfel, este bine cunoscut că ea avea un rol decisiv în aranjarea unor vizite și convorbiri la cel mai înalt nivel ale lui Ronald, în acest sens consultând astrologii, care au avut o pâine de mâncat cât ea s-a aflat la Casa Albă. În context, să notăm că fiul lui Reagan, Ron, a dezvăluit în memoriile sale că tatăl lui a început să aibe simptome ale bolii Alzheimer (din cauza căreia a și decedat) încă din primii trei ani ai primului său mandat.
În fine, ultimul președinte despre care se zice că a driblat moartea în timpul mandatelor este George W. Bush, ales în 2000. În cele două mandate el a supraviețuit la o tentativă de asasinat din anul 2005 a lui Vladimir Arutyunian care a aruncat o grenadă în direcția sa și a președintelui georgian Mihail Saakașvili, dar care nu a explodat.

Până la Ronald Reagan, alți opt președinți au fost atacați cu arme de foc, aceasta fiind principala amenințare la adresa șefilor Casei Albe. Patru dintre ei – Andrew Jackson (primul care a fost atacat, la 30 ianuarie 1835); Theodore Roosevelt (la 14 octombrie 1912, pe când făcea campanie în statul Wisconsin a fost împușcat de un gardian, glonțul pătrunzându-i în piept după ce a trecut printr-un toc de ochelari din metal și a traversat apoi un plic gros cu un discurs 50 de pagini pe care-l avea în vestă. El nu a plecat imediat la spital, ci și-a pronunțat discursul de 90 de minute și abia apoi a primit îngrijiri medicale); Franklin D. Roosevelt (atacat la 15 februarie 1933, la Bayfront Park, Miami, Florida, de Giuseppe Zangara, anarhist italian naturalizat american. Cele cinci gloanțe trase nu l-au atins pe președinte, în schimb, primarul din Chicago, Anton Cermak, aflat alături de el, a decedat după trei săptămâni, în urma rănilor. În drum spre spital primarul i-ar fi zis lui Roosevelt: „I`m glad it was me and not you, Mr. President”- „sunt fericit că am fost eu și nu dvs., domnule Președinte”, cuvinte scrise pe o placă comemorativă la Bayfront Park); Harry Truman (pe care, la 1 noiembrie 1950 au încercat să-l omoare doi indivizi care militau pentru independența insulei Porto Rico, devenită apoi stat liber asociat cu SUA).

În schimb, alți patru președinți nu au scăpat, ei decedând după ce au fost împușcați.Primul dintre ei a fost Abraham Lincoln, al 16-lea președinte al SUA. La 14 aprilie 1865, în timpul unui spectacol la Teatrul Ford din Washington, el a fost împușcat de un simpatizant sudist, John Wilkes Booth, care s-a apropiat de el și i-a tras în ceafă, glonțul atingându-i creierul. Lincoln a decedat a doua zi. Știrea morții lui a ajuns în Europa după șase zile prin pachebotul „Australasian”, apoi agenția Reuters a telegrafiat-o în toată Europa. Patru persoane au fost condamnate la moarte ca urmare a acestui asasinat.
Al doilea este James A. Garfield, al 20-lea președinte al SUA.În dimineața zilei de 2 iulie 1881, el a mers să țină un discurs la Williams College, unde studiase. Între alții era însoțit de cei doi fii ai săi, James și Harry. În timp ce traversa strada pentru a ajunge la gară s-a apropiat de el Charles J. Guiteau, care i-a tras două gloanțe în spate.Atacatorul era supărat că în două rânduri i se refuzase candidatura la postul de consul la Paris întrucât suferea de tulburări mintale.Primul glonț s-a oprit în brațul lui Garfield, iar al doilea a ajuns în spatele pancreasului.În seara zilei de luni, 19 septembrie 1881, el a decedat în urma unui infarct miocardic, după ce făcuse septicemie și pneumonie.

William McKinley

Cel de al treilea este William McKinley, al 25 lea președinte al SUA. La scurtă vreme după cea de a doua ceremonie de învestitură, 4 martie 1901, el a plecat într-un turneu de șase săptămâni alături de soția sa, Ida, care s-a îmbolnăvit în California, drept pentru care vizita lor la expoziția pan-americană de la Buffalo, prevăzută la 13 iunie, a fost amânată pentru septembrie. La 5 septembrie 1901, președintele a rostit un discurs în fața a 50.000 de persoane la expoziția pan-americană. Aflat în mulțime, anarhistul Leon Czolgosz a vrut să-l asasineze pe McKinley, dar a renunțat, nefiind sigur că va reuși.A revenit a doua zi la „Temple of Music” de la expoziție și i-a tras două gloanțe în abdomen. Deși primul ajutor care i s-a acordat a fost de proastă calitate se părea că-și va reveni. Totuși, starea i s-a agravat, el decedând pe 14 septembrie 1901. În ce-l privește, Czolgosz a fost condamnat la moarte pe 20 septembrie și executat prin electrocutare pe 29 octombrie 1901.
Al patrulea a fost John F. Kennedy, al 35-lea președinte al SUA. La 22 noiembrie 1963, în timpul unei vizite pre-electorale la Dallas, cortegiul prezidențial a traversat orașul Dallas aproape la pas, fiind salutat de cei aflați pe străzi. În jurul orei locale 12h30, când mașina decapotabilă în care se aflau președintele Kennedy, soția sa, Jacqueline, și guvernatorul statului Texas John Conally a traversat Dealey Plaza, s-au auzit mai multe împușcături. Președintele a fost lovit întâi în gât, iar guvernatorul Connaly, aflat în fața lui, în abdomen. Un alt glonț l-a atins pe Kennedy în spatele capului, rănindu-i grav partea din spate a craniului, ieșind probabil prin tâmpla dreaptă. Transportat imediat la Parkland Hospital, președintele a fost declarat mort la 13h00, după eforturile zadarnice de reanimare. Întreaga lume a fost consternată la aflarea veștii, deja comunicațiile se modernizaseră enorm față de vremea tragediei lui Lincoln, de pildă. Astfel, după moartea lui Kennedy cele trei mari televiziuni americane și-au suspendat emisiunile pentru a transmite toate știrile și comentariile privind această tragedie. Și, slavă Domnului!, au fost destule, dat fiind că prezumptivul asasin al președintelui, Lee Harvey Oswald, arestat imediat după atentat, a fost împușcat, la rândul lui, în subsolul Poliției din Dallas de un anume Jack Ruby, posesor al unui bar de noapte, personaj foarte dubios.Astfel, între 22 și 25 noiembrie 1963, s-a consemnat cea mai lungă acoperire a unui eveniment de către televiziunile americane (70 de ore), ea fiind depășită de cea referitoare la atentatele de pe 11 septembrie 2001. Într-un prim moment, Comisia Warren (formată din senatori) a conchis că Oswald a acționat de unul singur, dar o altă anchetă a HSCA a apreciat , în 1970, că au fost doi trăgători, deci a fost o conspirație. La 21 octombrie 2017, președintele Donald Trump a autorizat declasificarea a 2.891 documente privind asasinarea lui Kennedy, a căror menținere sub lacăt timp de 50 de ani a alimentat numeroase teorii privind complotul prin care a fost ucis cel mai tânăr președinte din istoria SUA ( de la acea oră).
Pornind de la cele de mai înainte, încă din toamna lui 2020, multe voci au invocat Blestemul lui Tecumseh și se întrebau ce soartă va avea cel care va ajunge la Casa Albă în urma unor alegeri ce au loc în acest an cu zero în coadă ?
Cred că întrebarea este pertinentă în contextul în care Joe Biden este cel ales, mulți ținând seama de vârsta sa înaintată – 78 de ani și o lună când a pășit în Casa Albă , fiind cel mai vârstinic locatar al acesteia -, dar și de boala de care suferă și care s-a manifestat nu odată în timpul campaniei electorale. Din această ultimă perspectivă cei care îmbrățișează teoria Blestemului lui Tecumseh amintesc că unii dintre președinții afectați de acesta au decedat în urma unor boli: pneumonie, otrăvire, accident vascular cerebral sau hemoragie intracerebrală. Faptul respectiv este prezentat și de tabelul nostru de mai jos.

Președinții SUA afectați de Blestemul Tecumseh

Președinții SUA afectați de Blestemul Tecumseh

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.