UPDATE Amânare la CCR pentru amendamentele „Fritz” și „Mirabela”. Când are loc următoarea ședință

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională cu privire la modificările aduse legii ANI. Deși e nevoie de transparență, introducerea unor prevederi „arbitrare și flagrant neconstituționale ar sabota acest scop”, consideră șeful statului.

Elena Crangasu - senior editor
UPDATE Amânare la CCR pentru amendamentele „Fritz” și „Mirabela”. Când are loc următoarea ședință

Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională cu privire la modificările aduse legii ANI. Deși e nevoie de transparență, introducerea unor prevederi „arbitrare și flagrant neconstituționale ar sabota acest scop”, consideră șeful statului.

Judecătorii Curții Constituționale au avut pe masă astăzi controversata lege a integrității, adoptată de Parlament săptămâna trecută, cu cele două amendamente contestate, numite „Fritz” și „Mirabela”. De decizia Curții depind și cele 770 de milioane de euro, fiindcă legea trebuie promulgată până la 31 august, pentru a lua banii din PNRR. Judecătorii constituționali au amânat un verdict pentru luni, 17 august.

UPDATE, 12.20: Judecătorii CCR au amânat un verdict pentru ziua de luni, 17 august. Ședința de atunci va începe la ora 11.00.

Știrea inițială

Președintele Nicușor Dan a sesizat CCR cu privire la modificările aduse legii ANI. Deși e nevoie de transparență, introducerea unor prevederi „arbitrare și flagrant neconstituționale ar sabota acest scop”, consideră șeful statului.

„Actualizarea legislației în domeniul integrității este necesară. Avem nevoie de mai multă transparență și credibilitate în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, iar România și-a asumat acest angajament ca jalon în PNRR. Dar un obiectiv legitim nu poate justifica introducerea unor prevederi arbitrare și flagrant neconstituționale, care ar sabota tocmai scopul urmărit. Din acest motiv, Președintele României a decis să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la legea ANI”, a transmis Administrația Prezidențială.

USR și PNL au atacat, de asemenea

Și USR, alături de opt senatori PNL, au depus sesizare din cauza amendamentelor „Fritz” și „Mirabela”, pe care le consideră țintite.

„Am atacat la CCR, împreună cu PNL, articolele neconstituționale introduse de PSD și AUR împotriva lui Dominic Fritz și Mirabelei Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan. Într-o democrație nu se dau legi împotriva adversarilor politici, ca în dictatură, nici legi retroactive. Dacă excepția de neconstituționalitate va fi admisă în următoarele săptămâni de CCR, avem șansa să salvăm Legea ANI și jalonul PNRR”, au argumentat ei.

USR speră ca judecătorii să se pronunțe până la 31 august, termenul limită pentru PNRR, pe cele două amendamente.

„Legea, per ansamblu, este o lege bună, dar în același timp are două mari probleme, două articole toxice care fac parte în acest moment din corpul legii.

(…) Este timp ca până la 31 august legea să fie reparată. Ne așteptăm, ca și celelalte instituții ale statului, având în vedere situația excepțională din acest moment, să rezolve cu celeritate”, a specificat USR.

Amendamentul Mirabela

Amendamentul a fost introdus de AUR și a fost adoptat cu sprijinul PSD și îi vizează pe partenerii demnitarilor: președintele României, premierul, miniștrii, parlamentarii și alte persoane care ocupă funcții publice prevăzute de lege.

„Declarația de interese financiare a soțului/soției și pentru persoanele aflate în relații asemănătoare să fie publicată pe site-ul A.N.I”.

Există critici în spațiul public privind sintagma „relații asemănătoare acelora dintre soți”, care e considerată neclară fiindcă nu se înțelege cum poate fi demonstrată existența unei asemenea relații și nici momentul de la care apare obligația de declarare.

Prevederea a căpătat o puternică încărcătură politică după ce a fost asociată cu situația Mirabelei Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan. Aceasta și-a publicat declarațiile de avere și de interese, într-un gest prezentat drept unul de transparență.

Amendamentul care îl vizează pe Dominic Fritz

Celălalt amendament a fost asociat cu situația liderului USR Dominic Fritz. Prevederea introdusă de PSD stabilește consecințe asupra persoanelor pentru care incompatibilitatea sau conflictul de interese a fost constatat definitiv înainte de intrarea în vigoare a noii legi. În anumite situații, aplicarea noii reguli poate conduce la încetarea mandatului sau a funcției publice.

Dominic Fritz a susținut că amendamentul a fost conceput pentru situația sa și a acuzat majoritatea parlamentară că încearcă să introducă retroactiv o nouă sancțiune. Liderul USR a afirmat că este vorba despre o problemă de principiu, întrucât o lege adoptată ulterior nu ar trebui să introducă o sancțiune nouă pentru o faptă care a fost deja analizată și soluționată potrivit legislației aflate în vigoare la momentul respectiv. 

Judecătorii constituționali trebuie să stabilească dacă prevederile contestate respectă Constituția și dacă legea poate merge mai departe în forma adoptată de Parlament.

Legea integrității reprezintă un jalon de care sunt legate fonduri europene în valoare de aproximativ 770 de milioane de euro. România trebuie să rezolve eventualele probleme legislative până la sfârșitul lunii august pentru a evita pierderea banilor aferenți acestui jalon.

Legi atacate de AUR

Judecătorii au pe masă și sesizări ale AUR pentru alte două legi din PNRR, cea privind biodiversitatea și cea care are ca obiect ratificarea acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Legat de biodiversitate, liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, acuză Ministerul Mediului că a plătit firme private pentru elaborarea Strategiei privind biodiversitatea, deşi dispune de o direcție proprie de specialitate.

Senatorul cere Curţii de Conturi să verifice legalitatea acestor cheltuieli şi modul în care documentul plătit din bani publici a ajuns proiect de lege depus de ministrul Mediului Diana Buzoianu, în calitatea sa de deputat.

„Risipirea banilor publici şi politizarea cheltuielilor publice de către Guvernul Bolojan pot fi uşor exemplificate. Punem pariu, pe baze statistice, că nimeni de la Curtea de Conturi nu ar avea curaj să verifice aşa ceva? Ministerul Mediului a plătit bani publici unui consorţiu de trei firme private pentru a scrie o Strategie pentru biodiversitate, deşi în minister există o direcţie pentru biodiversitate, direcţie în care lucrează oameni care încasează lunar salarii tot din bani publici. Angajaţii ministerului sunt, se presupune, mult mai calificaţi decât nişte firme private să scrie o strategie guvernamentală, mai ales că ei sunt sursa tuturor datelor pe care se bazează strategia respectivă”, afirmă Peiu.

Reacția ministerului

Ministerul Mediului a transmis că asumarea Strategiei au aparţinut Ministerului în fiecare etapă, nu unor „firme private”, aşa cum susţin oficialii AUR.

„Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor dezminte informaţiile false propagate în spaţiul public de partidul AUR cu privire la costurile, elaborarea şi traseul instituţional al Strategiei naţionale pentru conservarea biodiversităţii 2026–2030. Finanţarea contractului a fost asigurată din Fondul pentru Mediu, instrument creat tocmai pentru susţinerea proiectelor şi programelor de protecţie a mediului şi pentru îndeplinirea obiectivelor europene în domeniu. OUG nr. 196/2005 include expres printre destinaţiile Fondului realizarea de monitorizări, studii şi cercetări care decurg din acorduri internaţionale, directive europene şi reglementări naţionale”, a transmis Ministerul Mediulu, într-un comunicat de presă.

Ședința începe la ora 12.00.

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. Ca președinte al României să trăiești în concubinaj, nu ești un exemplu de urmat. Și în calitate de om de rând e nu numai anormal ci și imoral.
    Nicușor tată, poate că te pricepi la ecuații, integrale etc., la conducerea tării însă ești paralel. Ai ajuns pe scaunul de la Cotroceni printr-o conjunctură favorabilă, nu ai avut și nici nu ai vreun merit, de când ai ajuns președinte țară ă coborât cu fiecare zi. Când te văd la televizor pari un maimuțoi insipid, căzut din spațiul aerian, precum probele muzicale.
    Deși Simion G, e la fel de analfabet că politician, A.U.R. are la vârf câțiva oameni foarte inteligenți, cu idei foarte sănătoase pentru țară. Aștept de la ei o nouă organizare administrativ-teritorială, calitate în promovarea în funcții, desființarea cardasiei politicului cu magistrații și serviciile secrete, devotament pentru lege și țară.
    Și încă o chestiune: de ce prim@miniștri, ministrii și toți funcționarii înalți nu sunt trași la răspundere pentru abuzurile și prostiile făcute în timpul exercitării funcției ?

  2. „Avem nevoie de mai multă transparență și credibilitate în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, iar România și-a asumat acest angajament ca jalon în PNRR. Dar un obiectiv legitim nu poate justifica introducerea unor prevederi arbitrare și flagrant neconstituționale, care ar sabota tocmai scopul urmărit.”

    FABULOS !!!!
    Tocmai recunosc ca interesul material al unora bate statul de drept si ca asa zisa lupta cu coruptia ..etc e de fapt un banc bun.

    Asa ca porcariile politicienilor trebuiesc bagate sub pres, asta cere interesul national al unora.

  3. Din cauza amendamentelor nu se mai vorbeste daca declaratiile pot fi vazute de oricine sau sunt la secret.

  4. Judecatorii CCR inca « negociaza » oferta? Nu au primit destul dupa lovitura de stat din decembrie ‘84?

  5. E firesc să se amâne. Trebuie să se consulte cu Nicussor și cu Pahonțu înainte de a da un verdict.

  6. Speram ca CCR sa dea un verdict impotriva smecherilor. Sa fie ac un inceput. CCR are obligatia ca prin masurile dumnealor sa redreseze ac tara. Afara!! Avem mult prea multi smecheri care se erijeaza in oameni de buna credinta. Ac USR este plin de asemenea specimene. Ne-au adus intr-o situatie de neacceptat. Amatori in functii vitale!! La ”MEDIU” unde, vedem, ar fi fost vital un expert cu eperienta maxima in ac domeniu extrem de complex, avem o tanara si indolenta fara expertiza. Ia masuri ”dupa ureche”. La EXTERNE la fel. Ac sunt ”expertii” lui Nicusor, la fel de ”pregatiti” pt a-si gestiona domeniul ca si el. Rezultatele le suportam noi fara echivoc, fara sa acceptam. Iar Bolojan ii intrece pe toti. Se crede ”maharul” nostru, ”expert” amator. Cat ii mai suportam masurile ?

  7. Penalii nostri, de la USR, sunt mai curati, mai cinstiti, mai harnici decat cei de la PSD, AUR. Sa se aplice legea doar lor, noi suntem scutiti.

  8. bună!
    Nu am incredere ca CCR va fi corecta si va da o decizie conforma cu CONSTITUȚIA!
    CCR este demult decredibilizata, o unealta ,o bata in mana puterii !

  9. Nicusor Dan a contestat demascarea averilor substituite de toate mirabelele si condamnarilor tuturor fritzilor din functii publice; spagarii din justitie, spagarii din politie, spagari gruparilor politice, coruptii CCR, etc.

  10. subintelege ca amendamentele vor fi neconstitutionale, pt ca i-ar afecta si pe ei daca vor avea insotitori ca si legea pensiei pt ei cu nemiluita…

  11. Hoții striga hoții! Întotdeauna hoții au ceva de ascuns! Cei din vârf pe lângă faptul că sunt hoți sunt și incompetenți!

  12. Contestatarii legii se contrazic pe ei înșiși. Ceea ce ei cer este o abdicare de la scopul legii. Ce așteaptă dumnealor? Să fie lăudați pentru situația în care se află?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.