Fosta mare campioană de șah Judit Polgar a anunțat că nu acceptă propunerea premierului ungar Peter Magyar de a deveni președinta Ungariei. Decizia vine în plin proces de schimbare politică la Budapesta, după ce noua putere a început demersurile pentru alegerea unui nou șef al statului.
Judit Polgar și-a anunțat decizia luni seară, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
„Nu simt că am puterea necesară pentru a-mi asuma responsabilitatea istorică de a reuni o naţiune divizată şi, prin urmare, nu pot accepta această invitaţie”, a scris ea, conform News.ro.
Premierul Peter Magyar voia să o propună pe Polgar pentru funcția de președinte. Numele ei fusese avansat inițial într-o scrisoare deschisă semnată de 16 personalități din Ungaria. Printre semnatari s-a aflat și Erno Rubik, inventatorul cubului Rubik. Propunerea a fost respinsă de Fidesz, partidul fostului premier Viktor Orban.
Magyar caută un președinte al consensului
Peter Magyar a promis că va numi o persoană din societatea civilă în funcția de președinte. El a spus că noul șef al statului trebuie să fie o figură capabilă să reprezinte unitatea țării.
„Preşedintele republicii trebuie să fie o persoană care să apere unitatea naţiunii şi constituţionalitatea”, a declarat Magyar luni, în Parlament.
Duminică, Magyar anunțase că urma să îi facă direct propunerea fostei campioane de șah.
„Mă voi întâlni cu ea mâine şi o voi întreba dacă este pregătită să-şi servească ţara într-un nou rol până la adoptarea noii constituţii”, a scris Magyar.
„Numele lui Judit Polgar este de zeci de ani sinonim cu talentul şi perseverenţa”, a adăugat el.
După refuzul lui Polgar, premierul le-a cerut cetățenilor să trimită sugestii pentru viitorul președinte.
Parlamentul va alege noul șef al statului. Acesta va rămâne în funcție până la intrarea în vigoare a noii Constituții sau cel mult cinci ani. Partidul Tisza, condus de Magyar, are o majoritate de două treimi în Parlament.
Una dintre cele mai mari jucătoare din istoria șahului
Judit Polgar este considerată una dintre cele mai mari figuri din istoria șahului. Ea a fost timp de 25 de ani numărul 1 mondial la feminin și este singura femeie care a intrat în top 10 mondial general.
Polgar este și singura femeie care a depășit pragul de 2700 de puncte Elo. Acest nivel este asociat de mulți specialiști cu statutul de „super-mare maestru”.
În 1988, Judit Polgar a câștigat Olimpiada de șah cu echipa feminină a Ungariei. Din echipă au mai făcut parte surorile sale, Zsuzsa și Zsofia, precum și Ildiko Madl. Victoria a pus capăt dominației sovietice în competiție.
În februarie a fost lansat documentarul „Regina șahului”, dedicat carierei sale.
Deci nu Magyar a propus-o,cum scriu ziarele la noi!’ Daca nu citesti ziarele esti neinformat ,daca le citesti esti dezinformat’ (mark Twain)
Bravo ei ca nu s-a lasat tarata in mizeria politica .
Merita sa ne inclinam in fata ei .
Femeie desteapta !