Jurnalist francez, dispărut în Columbia

Un jurnalist francez, îmbarcat alături de o patrulă militară în Columbia, a fost dat dispărut, după un atac al gherilei FARC, soldat cu cel puţin patru morţi în sudul ţării, informează AFP.

Reporterul francez dispărut în Columbia urma o patrulă a armatei, în cadrul unui reportaj despre lupta împotriva traficului de droguri şi a activităţii miniere ilegale în această ţară latino-americană, potrivit presei columbiene.

Roméo Langlois, în vârstă de 30 de ani e ziarist în Columbia de aproximativ zece ani, iar în ultimii şase ani a transmis pentru postul de televiziune francez France 24.

„Jurnalistul se inserase într-o unitate militară care realiza o operaţiune antidrug, când aceasta a fost atacată de FARC”, a declarat pentru AFP un diplomat de la ambasada Franţei la Bogota.

Patru membri ai forţelor de ordine, trei millitari şi un poliţist, au fost ucişi de gherilă în timpul acestei ofensive.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.