Ioan Vulcan este la cei 91 de ani un exemplu de Așa da, pentru România. Într-o perioadă în care mulți fac orice ca să iasă mai repede la pensie, Ioan Vulcan activează încă. Așa a ajuns să fie cel mai vârstnic jurnalist român care activează încă. Ziaristul care și-a început cariera pe vremea în care mulți citeau la lumina lămpii se descurcă foarte bine și în perioada în care AI face legea prin anumite domenii.
El va fi declarat joi „Cetățean de Onoare al Județului Sibiu”. Anunțul vine de la Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.
Consiliul Județean Sibiu îl va declara joi pe Ioan Vulcan, cel mai vârstnic jurnalist activ din România. Gestul vine ca o recunoaștere a unei vieți în care aproape că a bătut Ardealul la pas. Așa, a ajuns să-l transforme într‑o arhivă vie de povești, oameni și locuri. Materialele sale au fost difuzate zeci de ani la Radio România Actualități. Acum, încă mai transmite, uneori, pe Antena Satelor.

Activ din 1958
La 91 de ani, Ioan Vulcan încă merge prin comunitățile sibiene cu reportofonul în mână, așa cum a făcut-o neîntrerupt din 1958. Acela a fost anul în care și-a început cariera la Stația de Radioficare din Agnita (sursa: Radio România – interviuri și arhivă istorică). De atunci, vocea lui a devenit un reper al jurnalismului local, dar și național. Stilul său de a asculta oamenii a transformat sute de povești în cronici ale unei lumi care, din păcate, dispare încet-încet.
Născut în 1935, într-o familie modestă, Vulcan povestește într-o serie de interviuri din presa locală că primii zece ani i‑a trăit în opinci. Pe atunci, mesele „pe săturate” erau rare. A învățat să scrie în timpul războiului, la Râușor. Adolescența l‑a purtat spre Sibiu, unde a încercat să urmeze școala. În 1949, fuge la Sibiu pentru admitere, dar ajunge în final la Școala Profesională din Crișcior–Gura Barza. Acolo, a fost miner căutător de aur și metale rare. „Cred că și acum am în plămâni praf de mină”, mărturisea el în interviuri.

După 1958, jurnalismul devine destin. A intervievat personalități precum Tudor Arghezi și Mihail Sadoveanu (sursa: Radio România – arhivă istorică). După pensionarea din 1998, a continuat să lucreze voluntar, convins că jurnalismul este o datorie morală față de comunitate.
Distincția de joi este, cum spune Daniela Cîmpean, „un mulțumesc” pentru o viață dedicată oamenilor, locurilor și adevărului.
„Gioni” Vulcan este un profesionist desăvârșit și un mare OM! Sunt bucuros că am colaborat cu el și onorar că suntem prieteni! Amândoi l-am avertizat in martie ’90 pe Ion Iliescu că la Târgu Mureș risca sa izbucnească un conflict interetnic!