SF Politic – Jurnalul unui Președinte iubit de popor (1)

Astăzi m-am hotărât să mă duc direct la Polul Nord. Cometa, ar spune cineva pe un ton ritos, mi-a arătat calea. Dar nu e vorba despre asta. M-am gândit foarte serios dacă voi face acest lucru, să mă duc direct la Polul Nord. Erau multe altele pe agenda mea de lucru. Întâlnirea cu o delegație din Orient, o ședință scurtă cu niște generali, o depunere de coroane de flori, un discurs la academia de arte frumoase și așa mai departe. Consilierii mei se întrec pe ei înșiși în astfel de momente. Avem multe controverse așa cum am cu mulți șefi de partide. Dar am spus eu că sunt un Președinte perfect? N-am susținut niciodată asta. În copilărie, îmi aduc bine aminte, făceam pe nebunul pe stradă, mă dădeam mare, nu suportam să fiu un nimeni. De-a lungul timpului am învățat asta, cu greu, am învățat ca uneori să fiu nimeni. Câteodată e chiar relaxant, oricine ai fi, ori pe unde ai fi. Ce pierzi? Nu pierzi nimic. Nu se împiedică nimeni de tine, în mod aparent. Sau poate că mă înșel?! Lumea se schimbă neîncetat, oamenii au mereu idei și ipostaze surprinzătoare. Ne-am schimbat cu toții? Cred că ne-am schimbat. O să le spun consilierilor mei că mi-am schimbat agenda de capul meu. Va fi jale și prăpăd. Sunt convins de asta. Ne vom certa la cuțite. Dar am spus eu vreodată că nu-mi pasă de imaginea mea publică de președinte? Sigur că nu-mi convine să fie știrbită dar nu cred eu că nu e șifonată în vreun fel sau altul. Totul se petrece astăzi atât de rapid încât practic să te gândești la imaginea ta publică așa, ca la un tablou de epocă, trebuie să fie o mare prostie. Nu pot să controlez imaginea asta a mea publică oricât aș vrea. Dar nu asta pare să fie important. Dacă îmi spun că viața oamenilor contează nu imaginea publică oare aș fi ipocrit cu mine însumi?! Nu știu dacă voi da publicității acest jurnal așa că, deocamdată, pot încerca să fiu sincer cu mine. Nu știu dacă am ocazia, așa în general, să fiu sincer cu mine însumi. Trebuie să recunosc faptul că, de foarte multe ori, sunt obligat să acționez ca președinte împotriva voinței mele. Mă enervează cumplit asta și mă bucur că mă enervez. Înseamnă că nu am devenit un automat. Mai trebuie să recunosc că de foarte multe ori nu am timp să mă gândesc că am acționat împotriva voinței mele. Nici nu am timp pentru asta. N-am crezut niciodată în sloganurile politicianiste pe care le știu încă din copilărie. O vreme am crezut că un om poate salva lumea întreagă dar asta e o prostie. Nu poate nimeni să facă asta. La modul realist, pot spera să ai șansa să salvezi o parte din lumea asta dar nu pe toată. Realist vorbind așa stau lucrurile. Desigur, pentru oamenii de pretutindeni e important unde se află: în partea lumii care poate fi salvată sau în partea lumii care nu poate fi salvată. Dar pe mine cine vine să mă salveze? Uite o întrebare complicată. Poate că, de fapt, eu sunt singurul care mă poate salva în vreun fel sau altul. Dar am eu timp să mă gândesc la așa ceva?! Ar trebui să am timp. Dar când? Cometa evoluează într-un fel foarte ciudat, lumea a luat-o razna, vor fi frământări sociale, îmi spun oamenii din serviciile secrete. M-a sunat primul ministru care vrea să ne consultăm. Pare speriat. Dar nu l-am rugat eu să fie prim ministru. Nici pe mine nu m-a rugat cineva să fiu președinte. Așa s-a întâmplat, pur și simplu. Poate, pe undeva, întâmplările din copilărie m-au făcut să par convins că aș putea fi un bun președinte sau, mă rog, un om care să se descurce cumva în funcția de președinte al acestei țări. Așa că o să-mi anunț consilierii că voi merge astăzi direct la Polul Nord. Va fi scandal. Vor inventa tot felul de tertipuri. Au mai făcut-o și anul trecut. Or să-mi spun că elicopterul are o defecțiune, că avionul trebuie să treacă printr-o zonă de război, că nu avem permis de liber zbor, că vecinii din Nord se opun, că cei din Sud nu vor vedea cu ochi buni acțiunea mea. Și că nu e corect politic. Dar de ce să nu fie? Că maratonistul nostru, care participă la cursa asta la Polul Nord nu e omul cu care să mă afișez în fața poporului. Dar eu nu vreau să mă afișez cu nimeni. O să le spun consilierilor mei că e prea mult marketing politic în ideile lor. Prea mult. O să par un idealist? Am mai fost în situația asta. Așa că o le apar ca fiind nimeni. Adevărul e că nu-i pot concedia. Am nevoie de ei. Acesta e adevărul. Dar nu pot să le trântesc un bocanc drept în falcă. Nu asta e idee. Aș putea face un efort să-i fac să creadă că e idee lor. O pot face în multe feluri. Dar poate că aș putea să le explic de ce vreau să fiu acolo, la linia de sosire, când ajunge maratonistul nostru. Știu sigur că va câștiga dar nu vreau să mă afișez cu un învingător ca să mă iubească oamenii din țara asta. Îmi place acest maratonist. Și va fi felul meu în care voi comunica tuturor că îmi place acest maratonist. Că îmi place efortul lui. Nu mă duc acolo să-l încurajez, el nu are nevoie de asta. El este un învingător real. Eu, ca Președinte, nu am nevoie să apar ca un învingător. Nu pentru asta sunt președinte. Cel puțin așa cred în intimitatea mea. Mă duc acolo, să-l aștept la linia de sosire pentru că e un om care s-a învins pe sine. Cândva a fost pușcăriaș. Potrivit legii și-a ispășit pedeapsa. Iar acum va câștiga acest maraton de la Polul Nord. Păi eu învăț ceva de la acest om. Și toți oamenii ar trebui să învețe să nu se lase doborâți de patimile și de nălucile lor. Cred că oamenii din țara asta au nevoie de acest adevăr. Se vede cu ochiul liber adevărul. Un adevăr greu, profund, strivitor, cred. Iar eu, dacă e să cred sincer în ceea ce sunt acum, am datoria de a pune în lumină acest adevăr.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.