Justiție cu picioarele și cu pistolul

Nu am prea multe îndoieli că fericiții plecați acasă pe porțile penitenciarelor în seara zilei de marți și-au făcut cruce și au sărit într-un picior  de bucurie. Unde ar mai fi pupat ei o așa liberare pe chiflele judecătorilor? Nicăieri în lume nu s-a petrecut așa ceva. Nu contează ce-au făcut, ce  tunuri au dat și ce  abuzuri au comis. S-au ales și cu o porție de libertate nemeritată și cu o speranța că poate scapă pentru totdeauna de mititica.

La cum merg lucrurile pe la noi, nici n-ar fi exclus ca din cauza prelungirii scandalului din Justiție și a luptei dintre Binom și PSD-ALDE să-i și facem pierduți prin viață. Culmea, n-ar fi vina lor! Ei au ajuns în situația de a executa o pedeapsă. Au lăsat și urme dar degeaba. Statul român și-a dat cu stîngul în dreptul. Dîndu-se prea stat de drep s-a lăsat descheiat la șlițul legalității. Nu doar că s-a făcut de rîs, nu doar că și-a arătat  slăbiciunile. A arătat Europei că mult lăudatul stat de drept nu prea era de drept. Ba dacă am avea o poliție mai de nădejde și un serviciu  secret mai profesionist, ar dovedi că o mare parte din dosarele penale din ultimii ani au fost făcute cu forța, la comandă, cîrpite și mermelite, bazate mai mult pe turnătorii și înregistrări. Procurorii de pe scaune din birouri și cu mai mici sau mai mari ciupeli de pe urma infracțiunilor celor arestați au izbutit să creeze iluzia unui val de dreptate. România face un tărăboi cumplit pe seama corupției din politică dar nu suflă o vorbă despre corupția din serviciile secrete sau din parchete și din corpul magistraților. SRI-ul și-a pus oamenii la vîrful justiției ca nu cumva superiorii lor și polticienii   din Epoca de Aur să alunece după zăbrele.

Să nu uităm că autorii acestui mecanism sunt cîțiva generali din SRI (Coldea și Dumbravă) cei care au pus în operă gîndirea unui marinar belicos și ciripitor la securitate, ajuns președinte al României. Cercul s-a lărgit cu povestea prieteniei dintre Coldea și Koveși și cu racolarea unui cerc de ardeleni semi-școliți de prin Sibiu, Mediaș, Cluj, Sălaj și Alba Iulia, flămînzi de putere, temeinici în dărîmat și nenorocit adversari. Veți spune, ce legătură au doamnele din fruntea ÎCCJ cu grupul de putere (un soi de bandă nedovedită)? Cristina Tarcea și  Livia Stanciu sunt de la Galați, nu din clanul ardelenilor promovați de serviciile secrete românești ale ultimilor 30-40 de ani. După felul în care au răspuns sarcinilor și după soluțiile  pe care le-au adoptat, ele se arată a fi ale sistemului. Adică  dintre apropiatele binomului. Circulă zvonul despre o legătură între cele două doamne din Galați și un colonel de la SRI-ul județean. Și dacă n-ar fi adevărat, felul de a gîndi și de a vorbi al celor două doamne din fruntea ÎCCJ ne arată că ele sunt și au fost mai degrabă executante decît creatoare de mecanism. Introducerea celui de-al cincilea în complet care să fie ochiul și timpanul binomului de la ÎCCJ este mult prea diabolică. Și mult peste calibrul lor!

Ce ne spune disperarea cu care Klaus Iohannis  apără protocoalele și o susține pe Livia Stanciu? Dar graba cu care s-a dus la ÎCCJ să o viziteze imediat după ce a fost instalat la Cotroceni? Președintele a zis că s-a dus să inventarieze nevoile ÎCCJ (care a rămas în același provizorat jenant). În fapt, ne îndeamnă să bănuim că au făcut primul tîrg de putere. Livia Stanciu a vegheat la închiderea dosarului lui Iohannis iar Iohannis a răsplătit-o așa cum i-a răsplătit pe toți iohanniștii de la Sibiu, contributori la îngroparea și mermelirea dosarelor sale.

Nu PSD-ul și Dragnea i-au eliberat pe penalii, infractorii sau chiar nevinovații închiși prin sentințe ale completurilor de cinci. Ei sunt în mare parte beneficiarii. Cadoul vine de la prostia binomului, de la lenea și amatorismul procurorilor din solda Laurei Codruța Koveși și a SRI-ului. Băieții și madamele se credeau nemuritori și nu și-au imaginat că  șmecheria lor va  crăpa atît de repede.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 31

39 de Comentarii

  1. Nu mai ramane decat,vorba lui Seicaru”sa ne aruncam in valuri,sa devenim acvatici”:))Justitia Romanes nu judeca „fapte si dovezi”,judeca „vicii de procedura”judeca de ce erau 5 judecatori in loc de 3 si cum s-a tras la sorti si cine i-a numit!E tara lor domnule Nistorescu,sunt platiti regeste din banii publici ai fraierilor,sa isi bata joc de Romania, si magistratii si serviciile!Sa inchidem mustaria si sa ne vedem de drumul pribegiei..salvare pentru Romania nu exista .

    • Asta e justitia promovata de organizatia UE ca doar ei ne monitorizeaza cu MCV , apaluda abuzuri de tip Stalinist si se fac ca nu vad protocoale secrete justitie-sri. De cand am intrat in UE am progresat economic dar am ajuns in noul Stalinism. Democratia si justitia au fost facute praf.

    • Salvare exista pentru Romania, dar mai trebuie s-o si meritam! La ce va asteptati dupa ce L-am vandut pe Iisus Hristos pentru arginii Imperiului European Antihristic? Dreptatea nu se imparte de catre cei strambi, ci de catre cei drepti. Iar drepti sunt doar cei care il urmeaza pe Dumnezeu, nu cei care sunt stapaniti de duhurile necurate. La cata nelegiuire exista in Romania, doar o mare catastrofa sau un om providential, care sa taie in carne vie, mai poate salva aceasta tara.

    • Nu incetez a-mi reprosa…iluzia de a vedea in autor un campion al echidistantei, o voce vie in peisajul mediei romanesti controlata aproape total de Secu, asa cum am mai spus, excluzand Cotidianul din aceasta categorie!Si eu sunt de dreapta. Si eu desfid stanga marxista, dar nu pot sa nu constat ca „dreapta” la noi e un produs al Securitatii staliniste CACI NUMAI STALINISTII FAC JUSTITIE CU…NAGANUL PE MASA, in timp ce „stanga” s-a dekaghebizat devenind o aripa Secu „cu fata umana”!
      Viciul de logica transpare cu violenta, pentru ca o mana de oameni nu pot ingenunchia o tara in asemenea hal incat nimeni sa nu miste in Front, daca nu are in spate o forta malefica, bazata pe o ideologie criminala, marxista!
      De fapt, „mana de oameni” sunt DOI(!?), marota tot securista cu „binomul”. Marota pe care autorul,in stare hipnotica (vezi iluzionismul!)a preluat-o ca si milioane de romani onesti, nesesizand ca reprezinta un ANTICORP, un vaccin preventiv pt salvarea…”organismului”, adica a Secu!Binomul, nu Secu au ingenunchiat Romania, si-au zis, ignorand ca binomul nu putea fara Secu, fara uriasul ei aparat oficial si deplin conspirat insumand sute de mii de tradatori, sa o ingenunchieze.
      Simpla catalogare a momentului 1989 drept LOVITURA DE STAT redirectiona analiza, nimicea marotele cu statul de drept, o „democratie KGB” fiind imposibil de transformat in una reala,chiar daca multi politruci/securisti au optat pt tabara KGB imediat din 1990, dupa trezirea din socul…iluzionist!.
      Restauratia stalinista din 2004 prin plasarea „ciripitorului” Base in fruntea tarii nu putea avea alt rezultat decat „reintrarea in legalitatea bolsevica”, concretizata prin ADOPTAREA PROTOCOALELOR!
      Partidele/sindicatele, organizatiile „civice”(cu epoleti),create sau reanimate de seful Secu interna Astalos combat si azi, chiar transformate cameleonic. Ilegalii care le-au condus la inceputuri au trecut matusalemic in nefiinta sau au devenit presedinti onorifici nonagenari.

    • Ce nu înțelegi tu și meșterul Cornel MITICĂ Nistorescu este că sudiștilor (romaless..și) cu hoția în sânge nu le place justiția corectă, dreaptă și de ardelenii cinstiți și harnici ! Sunteți niște Editat la care gura bate c..rul și invers .
      Sunteți slugile lui Draknea & co., niște manipulatori ordinari care sper să da-ți socoteală aici pe pământ curând …dacă justiția îngenuncheată nu va reuși, sper ca Tatăl ceresc să trimită în iad Editat

    • Confuzia din mintile prostacilor securisti de „dreapta” se pare ca i-a cuprins si pe unii cetateni de buna credinta, respectiv ca desecretizarea protocoalelor si modul ilegal de contituire a completelor de 5 si de 3 i-ar scapa pe „penali”!? Intoxicarea apartine Securitatii, disperata ca sistemul construit cu migala in mod criminal se prabuseste
      riscand sa o traga in neant!
      Pentru ca o sa aiba loc doar o reluare/continuare a procedurilor,de data aceasta cu respectarea legii/Constitutiei,
      respectiv se vor reproba infractiunile invocate de procurori. Viciile de procedura nu pot fi admise intr-o democratie,
      indiferent de vinovatiile reale sau pretinse si,cel mai bun exemplu e securista basista Udrea care deosebit de aceasta
      calitate nu poate fi condamnata abuziv. Abuzul a fost al Infractoarei Kövesi care, din umori personale si pentru a lovi indirect in fostul ei patron, a inculpat-o pe Udrea pentru o BAGATELA in comparatie cu infractiunile numeroase pe care le-a comis!
      Si nu e unicul caz, multi securisti corupti cazuti in dizgratie sau care au tradat au fost inculpati pe fapte reale minore sau inventate, mai mult drept pedeapsa pentru defectare, scopul fiind distrugerea politica si nu recuperarea banilor!!!Inculparea de poza fiind determinata si de riscul ca respectivii sa-si demaste „tortionarii” fosti complici!
      O alta categorie, adversarii politici, la fel, unii dintre ei,inculpati pe chestiuni minore sau inventate, doar pentru scoaterea din politica,fara alte repercursiuni intrucat provin cu totii din aceeasi mare familie securista generica!!!
      Justitia reformata are obligatia ca in paralel cu rejudecarile cauzelor viciate sa-i pedepseasca pe toti aceia care au comis infractiuni majore, de milioane/miliarde, cercetand si proband(probele au existat de la inceput prin grija Secu) care le-a documentat pentru santajele viitoare!

    • @Charlie:din filme vedem ca Justitia in SUA este facuta de 1 (un)judecator,nu de 3 sau de 5 ,si decizia e litera de evanghelie,buna,proasta,cum e!Numai pe aici sunt supradimensionate tribunalele,numai la noi 3 sau 5 judecatori sunt pusi sa citeasca aceleasi dosare si sa judece aceleasi fapte si dovezi!In Romania,bascalia cu complet de 3 sau 5 judecatori da doar posibilitatea de control al serviciilor,al masoneriei si al partidelor asupra justitiei!Sa elibereze delicventi pe vicii de procedura in loc de fapte si dovezi vis a vis de Codul Penal,arata clar mistocaria!De ce nu au curajul sa revina la curtea cu jurati ?Raspunsul este unul singur :de frica!

    • Dle Nistorescu, fac un ultim apel ca redactia Cotidianul sa treaca la masuri impotriva comentatorilor de „dreapta” legionar-bolsevica, „dinu”, „Smarandache”, Mardare” si ceilalti care se ascund sub alte pseudonime, dar provin din aceeasi familie de brute!
      In mod repetat profera amenintari cu moartea de genul: „(…) niste manipulatori ordinari care sper sa dati socoteala
      aici pe pamant curand…daca justitia ingenunchiata nu va reusi(…).
      Ura si pornirile primitive semanate si intretinute de Securitate isi arata roadele nefaste pentru democratie…

    • „Ardegazul”, nu pot dialoga cu cineva care traind sau auzind de LOVITURA DE STAT DIN 1989, traind sau auzind de modul cum s-a instaurat comunismul in Romania, in Europa si in Lume, mai are…disponibilitatea sa vorbeasca de „servicii, masonerie, partide si celelalte organizatii politice/civice” numai pentru a nu arata cu degetul la Securitate, la uriasa organizatie bolsevica supranationala din care face parte aceasta!!!
      Faptul ca nici acum nu intelegi, cu toate ca stii de modul cum procedeaza Justitia americana, imi arata reaua-vointa sau confuzia. Omule, Justitia americana respinge inculparea celui mai celebru criminal exact pe vicii de procedura!!!
      De fapt, din faza cercetarii prealabile PROCURORUL ii da cu tifla politistului care nu prezinta probe care sa reziste,
      asta tot din filme ai aflat in mod precis!
      Pornind de la premize false e normal sa tragi o concluzie pe masura, pentru ca NU DE FRICA E VORBA, ci de organizare decurist-stalinista a Justitiei. Un judecator ar trebui sa fie fericit ca decid juratii, riscurile personale de a fi vreodata dezavuat/acuzat de partialitate, pierzandu-si pensia uriasa!!!
      Securitatea are toate probele despre toti cetatenii Romaniei, din dosarele ante-lovitura de stat si din dosarele actuale de monitorizare, dar a preferat sa nu le foloseasca pentru protectia cetatenilor, ci pentru jocurile care azi sunt mai complicate, disparand Partidul in aschiile partidelor…

    • Va dati seama cate sute de milioane de euro au fost cheltuite in perioada 2014-2018 cu instrumentarea acestor dosare basca alte zeci de milioane de milioane cheltuite cu plata salariilor corifeilor care au mosit aceasta operatie ilegala in frunte cu Coldea, Dumbrava, Stanciu, Tarcea, Uncheselu, Portocala, Tulus, Kovesi, Lazar….???? Iar acesti indivizi in loc sa fie ejectati din sistem continua sa ocupe functii de conducere cand in mod firesc pentru paguba baneasca si morala adusa bugetului statului si societatii romanesti aceste lighioane ar trebui sa ajunga in mod firesc la inchisoare.

  2. Concluzia e justa.
    Ca sa le tina dosarele, trebuiua s apazeasca legalitatea ca ochii din cap, singura care le da temei si justificare dupa ce s-au aruncat ca orbetii la prada, ca sacalii pe „corupta”tara.
    Si-au factu teorii, doctrine si sisteme, adunati la gramada care mai de care mai tembel, intr-o campanie infricosatoare,uitand d eorice principi, masura si control.Dezvelite una cate una, faptele lor par de domeniul extremellor nu ale unor oameni ai legii, ci a unor birtasi, sefi de sali de jocuri de noroc, plimbareti prin matele „secretizarii”,hrana lor princ are cotroleaza tot ce sufla…Nimeni nu s-a opus, toti au tacut de „frica”.
    Sia cum avem la UE echipa de maxima interventie, control si stapanire ,o macovei pare a fi secondata daca nu depasita d eun anume Siegfrid Muresan,fratiorul sau fratele mai mare al lui ciolos si a tuturor fratilor care concep in acest mod functiile lor.”Functiile „lor din cauza carora nu crapa de rusine si care reflecta datoria publica a RRo, saracia crunta si toata sudezvoltarea la care au pus umarul si pun ,aparand rockefellerii ,sorosii, bancherii si santajistii veniti ca lacustele si carora astia,le-au deschis portile cetatii spre jaf.

    • bre Dinu, sezi si cugeti, sau numai sezi ? mai termina cu imbecilitatea asta ardelenista. Sa ii iubesti pe Dancu, Rus, Danilet si multi alti aredeleni ? Eu unul m-am cam saturat de aerele cretine de superioritate ale „ardelenilor”. Citeste-l meihestre pe Caragiale si o sa vezi ca el a iubit gandirea voastra cand a scris Pedagog de scoala noua. La Solferino de vale Bre. Daca ai auzit de aceasta batalie. Nu au luptat nici Mihai Viteazul nici Stefan Cel Mare.

  3. CCR, numita politic, a interpretat in interesul penalilor o lege prost si neclar facuta in Parlament, facuta intentionat neclara chiar de unii penali din Parlament sau unii ajunsi in Parlament propusi de penali.
    Si in Romania, cum s-a intamplat deja in Republica Moldova, incepe sa se fure CU LEGEA IN MANA.
    Legea e a noastra si facem ce vrem cu ea, daca avem CCR-ul. Iar prostimii bagati-i pe gat „statul parelel” si mult Soros.

    • Securisto bati campii cu gratie, in Constitutia Romaniei se stipuleaza clar ca legile, inclusiv cele juridice sunt date de Parlamentul Romaniei. Judecatorii, securistii si procurorii trebuind sa aplice legile din aceasta tara si nu sa fie ei cei care sa le emita. Iar CCR fiind garantul respectarii Constitutiei a declarat doar ilegale si lipsite de orice suport juridic legile emise de Coldea, Dumbrava, Kovesi, Stanciu, Tarcea…… Asa ca plimba ursul din padure de Baneasa si scuteste-ne cu fitilele tale imbecile.

    • bati campii cu gratie. In CCR sunt numai TREI reprezentantia PSD…In rest trei sunt numiti de basescu si Iohannis, iar trei de PDL si PNL. Eu zic sa citesti si tu legea. Ea este foarte clara, numai ca securistele de serviciu – Stanciu si Tarcea – si-au facut un regulament intern dupa placul noii securitati, ignorand legea. Ca sa poata condamna tintele politice ale celor doi presedintui – Iohannis si basescu – se puneau oameni obedienti in cele doua completuri de 5 pentru a se crea culoarele judiciare dorite de BINOM…E limpede pentru cine citeste legea si nu e analfabet functional, sau un recitaor de lozinci iohanniste, in care ”staul de drept” trebuie sa fie fie stalinist fie, si mai rau, fascist…adica sa ne spuna masele cine este de condamnat si cine nu…Ca numai Hitler conducea cu ”strada” cum vrea Iohannis.

    • @gelu&salvamar doi comentatori cu spume la gura, recitatori de lozinci (securista, nazista si stalinista…in acelasi timp???), scot exact ce le-a bagat in cap justitia televizata marca A3 (detinuta de un securist autentic si un penal care plateste 700 de lei pe luna statului, din prejudiciul de milioane, fiindca declara ca nu are alt venit decat pensia…)
      Cand penali ca Voiculescu sau Cosma ajung si in parlament (ei sau urmasii lor), fac legi pentru romani si NUMESC majoritatea Curtii Constitutionale sau Avocatul Poporului, exista putine sanse pentru Romania…

  4. Domnule Nistorescu, nu ne mai insultati inteligenta si lasati manipularile de doi bani.Cu Kovesi si binomul se lafaia pe canapea Dragnea, nu Iohannis. PSD-ul lui Dragnea care controleaza politic CCR si sectia de judecatori a CSM i-a eliberat pe penali. Daca ar fi fost inchisi pe nedrept acesti penali din politica nu ar fi fugit in alte tari, ci s-ar fi adresat CEDO si ar fi castigat cum s-a intamplat in cazul altor mii de romani carora CEDO le-a facut dreptate. Mafia pesedisto-dragnista-statul paralel a eliberat din puscarii mafia basisto-fesenisto-pesedista-statul paralel. Punct.

    • Prostia ucide! Fereste-te! Cu asemenea judecati, chiar ca unii isi merita soarta! In sport, dopajul se pedepseste, folosirea unui jucator fara carte verde sau suspendat se pedepsesc cu pierderea partidei! Asa si aici, in completul de 5 era un judecator impus nelegal, deci partida se rejoaca! Nu scapa nimeni, daca probele sunt clare si reale! Stati linistiti!

  5. Hmm, nu beneficiarii care s-au auto-amnisitiat sunt autorii?! Avem mobilul, oportunitatea si crima.

    Numai interese personale nedeclarate pot justifica o asemenea fractura logica in gandirea enuntata de un om inteligent ca dl Nistorescu.

  6. Ce ma enerveaza este ca Binomul a fost(este) sustinut la nivel de U.E. Superficialii, indolentii, ignorantii de la conducerea U.E. au calcat in picioare Romania. Nici nu este de mirare la cate slugi ticaloase poate sa produca poporul roman.

  7. Nu, nu PSD e de vina pentru guvernarea dezastruoasa si mutilarea legilor justitiei! PSD-ul este curat si proaspat ca un buchet de trandafiri rosii, nu miroase a usturoi, binomul a legiferat nu PSD! Nu-i asa domnu’ Nistorescu, asta vreti sa subliniati! Chiar nu mai aveti rusine? Folositi-va mai bine imaginatia de a fabula scriind carti pentru copii, i-ati intrece cu siguranta pe fratii Grimm.

    • Frații Grimm nu au scris ci doar cules poveştile publicate…dar cât Băsescu e în libertate, mafiotul no.1, tatăl şi mama acestui sistem nenorocit ticolăşit, în România nu există Justiție. Udrea, Bica, Mazăre, Ghiță, Ponta, Blaga, Tariceanu, Dragnea, Iohannis, Turcan, Orban, ……toți o apă şi un pământ ! Punct şi de la capăt!

    • Ma Mardare esti Editat? legile justitiei pana in acest an sunt cele asumate prin raspunderea guvernului de pe vremea ministrilor Macovei si Predoiu. Mai mult de jumate din articolele din CP si CPP au fost declarate neconstitutionale, dar nu va pasat. daca cu ajutorul lor bagati PSDisti la gramada in puscarie legile erau bune. Tampitii de PSDisti in loc sa faca acelasi lucru au discuta transparent UN AN de zile pe marginea legilor justitiei. mai bine de 90% di modificari au fost cerute de CSM si asociatiile magistratilor…Numai alde danilet sau veverita sunt bosumflati ca li s-a luat mitraliera din mana.

    • #Salvamar – Da, domnu’, „Mardare” este intr-adevar Editat. La cap. Nici o speranta.

  8. Dl Nistorescu ne demonstreaza că e printre putinii ziaristi(din pacate) ne partizani din Romania.O analiza lucida și la obiect,bun articol.Cred ca marinarul face spume și cu prima ocazie ma astept sa-i dea un cap in gura lui nea Cornel…

    • @Ics: e rau sa nu te duca capul. Marinarul face tumbe de bucurie, nu spume. Cel crescut de el la ferma sa de porci, vizioneaza discursul marinarului pe tema asta in parlament, i-a desavarsit toate planurile murdare, in timp ce el, marinarul, a ramas si cu reputatia de sustinator al anticoruptiei intacta, si cu pamanturile la Nana si cu banii si mai ales i se va intoarce in libertate si iubita de peste mari in plina guvernare PSD-ALDE. Credeam ca numai domnul Nistorescu e bantuit inca la 5 ani de la plecarea marinarulul de frustrari, dar vad ca mai sunt si altii.

  9. Expresia „iluzia unui val de dreptate” ne prezinta un autor fascinat de iluzionismul Securitatii, pe care-l numeste binom pentru limitarea catastrofei! Dintr-un foc, condamnatii si inculpatii devin, cu o stranie identitate de expresie cu a locatarului alogen din Deal, PENALI SI INFRACTORI”!?
    Trezit din aburii betiei analitice, autorul isi revine partial, cateva randuri mai jos, recunoscand ca nu chiar toti ar fi fiinte atat de dragi Alogenului nazist!? Cand am spus ca premizele false de la care pornesc jurnalistii, cum ar fi: „revolutia”, „”democratia reala”, „binomul”, „economia capitalista” si multe alte gogorite iluzioniste, nu ma crede toata lumea. Pornind pe o pista falsa nu poti avea pretentia prinderii criminalului!!!
    Si aici nu e vorba de naivitatea unuia care sta cu gura cascata cand Securitatea scoate…porumbei sau iepurasi din palaria ei uriasa in care incap stoluri intregi!
    Sa te mai indoiesti ca Basescu(care de altfel „nu ciripea”, ci canta triluri de privighetoare rezidenta in corul Secu) si agentura lui de securisti NU au actionat pe persoane fizice, demonstreaza cel putin naivitate.Basescu a oficializat si impins la paroxism un sistem existent, un sistem fara protocoale, bazat pe sefi ai Justitiei care au avut ca rol principal IMPIEDICAREA PEDEPSIRII CRIMINALILOR IMPOTRIVA UMANITATII, caci raptul devizelor tarii si distrugerea prin declararea ca fier vechi a industriei contra capitalizarii corespunzatoare s-au operat in faza cand poporul era inca buimacit de scenele iluzioniste ale „revolutiei”!!!

  10. Ciudat că românii nu înțeleg că aceşți politicieni indiferent de PARTID ŞI CULOARE, nu vor decât să sugă şi să distrugă ROMÂNIA. După noi potopul, fie şi puşcăria pentru furt de milioane din banul public….este motorul şi propulsia lor în această viață lacomă dar MESCHINĂ. Căt de tare este acest popor şi aceste guverne se oglindeşte că am trecut de 20% de analfabeţi unde Dictatorul ne-a lăsat cu 0%……de datoriile externe nu mai amintesc, Voiculescu si Dolofan ştiu mai bine.

  11. „V-a ciuruit” din nou Basescu cu mana lui Dragnea si a ciuruit si justitia. Toata mafia formata sub el ramane cu banii si libertatea, dar nota de plata o va plati PSDragnea si ALDE si mai ales tara si poporul. Al dracului, marinarul.

  12. Dle Udrea eliberata de PSDragnea=aceeasi mizerie,
    După cum le zici se vede clar că dl Nistorescu n-a avut ce insulta la matale, pentru că nu știu dacă mai ai vreun neuron valid la mansardă. Cine, Editat, crezi că îți mai înghite gulgutele tale, dovezi clare de crâncenă prostie, minciună, manipulare iohannisto-securistoidă etc.Cel mai bine ar fi să ajungi și matale, de preferință nevinovat, la mititica pentru vreo câțiva anișori și într-un final să –ți zică CEDO: sorry, dar ești prea Editat ca să fi în libertate! Au făcut cumva PSD și Dragnea completurile ilegle?Evident că nu, ci binomul! Atunci, de ce mămânci verze?
    Dle Mardare, când vorbești de mutilare/nu-ți fie cu supărare/pușca ta n-are cătare/și tu nu ai căutare!

    • @Sus patria: ai mentalitate de pesedist infractor care a sifonat banii publici si vrei sa scapi. PSDragnea prin slugile Dorel de la justitie si analfabeta de premier a declarat completurile ilegale, pentru ca ei controleaza CCR pe care au cumparat-o cu pensii de lux si alte privilegii anticonstitutionale, nu mai incerca sa manipulezi cu tupeu de borfas. De ce cretinoidule nu a declarat CCR completeurile ilegale cand nu era pesedistul Dorneanu presedinte?! Orice sistem de justitie produce si erori, in Romania s-au facut greseli in privinta oamenilor inchisi pe nedrept care au fost acuzati de infractiuni de drept comun, nu a politrucilor, toata viata bugetari care nu isi pot justifica averea acuzati de coruptie! Udrea e cumva nevinovata? Miliardele de lei incluzand banii care se aflau in conturile Romaniei cand l-au omorat pe Ceausescu securisto-fesenisto-pesedistii le-a sifonat poporul sau miliardarii astia din politica care au fost toata viata bugetari? Daca esti inchis nevinovat ai avocati, ai familie in libertate care sa se zbata pentru tine. Nu iti ispasesti intreaga pedeapsa si apoi te duci la CEDO, spalatule pe creier! Cu prostii ca tine, patria noastra va fi tot jos, nu-i nimic ca hotii cu gulere murdare sustinuti de tine vor fi mereu sus.

    • #JOS PROSTII
      Nu stiu de ce am impresia ca mentalitate de infractor are fiul mamei tale. Esti genul ala de baga mana in buzunarul omului, ii sterpelesti prtofelul si dupa aia zbieri in gura mare „Sariti, hotii!”. Cand ti-am citit prima data postarea mi-am zis: „Bai, ce tupeu are tipul asta”. Dar ceva m-a zgariat si mi-am data seama ca prima impresie a fost gresita. Tu nu esti un tupeist. Esti un PROST. Pur si simplu, PROST. Nu intelegi nimic din ce se petrece in jurul tau si ai vrea ca toate lucruyrile sa se desfasoare dupa cum iti fata tie mintea. Si cand vezi ca nu-i asa, te superi. Devii nervoasa si incepi sa injuri si sa scuipi lumea. Auzi tu, aberatie: a trebuit sa vina Dorneanu presedinte la CCR ca sa fie demascate ca ilegale completuri manipulate de cei care conduceau ICCJ. Toata lumea a vazut si a acceptat realitatea faptica: la nivelul conducerii ICCJ se masluiau completurile de judecata pentru a se asigura condamnarea celor ajunsi in fata respectivului complet. Numai tu si inca cativa ca tine s-au pus pe zbierat ca nu-i adevarat, ca totul este „o manipulare PSD-ista”. N-aveti decat sa zbierati. A zburat puiul cu ata si nu mai poate fi adus inapoi. Adevarul a inceput sa iasa la iveala. Urmeaza si altele. Fortifica-te, ca iti va fi greu. Si, pana una alta, indeplineste-ti declaratia programatica: „JOS PROSTII!!!”. Hai, capu’ la fund si …. jos! Acolo-i locu’ tau.

  13. SE pare ca , complotul antijustitie din Romania incepe sa dea roade — incet – incet , in miez de noapte , infractorii ies unul cite unul din puscariile pariei ! Dar sa vezi ironia sorti .. .iese cine nu trebuia : Bica , Udrea , BREAZU , seful ANAF , si cine mai urmeaza ! Pai pt. asta va plateste pe voi ma , dom. Profesor de la ASE ?

  14. Lasa Cornele, ca tipa Sica Mandolina Orban, ca PSD a dat ordonanta de urgenta pentru amnistie si gratiere prin CCR! Ce zici de asta? Prostia continua la nivel politic, supravegheata de Klaun!

  15. Dupa Romania libera acest cotidian infiintat de Democratul Ion Ratiu a ajuns sa fie expresia”reactiunii” stangiste, pe fond de interese economice ,adica jaf!Iar Nistorescu alaturi de „guru” Cristoiu si penalul SRS sunt varfurile de lance ale ei si „instructorii” noi generatii de „intoxicatori”:Andronic,Buble,Spanu,Gadea etc.Si uite asa se va perpetua „stapanirea” pesedista si exodul „spectatorilor” din noile generatii! Vai de capul tarisoarei!

    • #Anton (cu capul de beton) – Cainele moare de alergatura si tu de grija tarisoarei. Ce sa-i faci? Ti s-a aratat ca in viitorul apropiat „…. se va perpetua ‘stapanirea’ pesedista ….”? Ati inceput sa intelegeti ca racnetele, urletele si insultele voastre nu au nici un efect asupra vietii reale? Ca lozincile voastre idioate nu-i influenteaza decat pe cei dusi cu capul, iar aia sunt deja toti in randurile voastre? Loaza, ati fost prinsi ca mana in caraiman. D’acu’ puteti sa faceti si sa ziceti ce vreti. Toata lumea a vazut si stie cine sunteti si ce faceti. Nu mai venitio cu griji ca deja sunteti penibili. Si-o sa fiti si mai si.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.