Justiție pentru orfani

Patru copii din Bihor, rămaşi orfani după ce mama lor s-a spânzurat în urma unor abuzuri cumplite, vor primi, în sfârşit, o reparaţie, scriu jurnaliștii de la EBihoreanul.

Nu de la agresor, condamnat pentru teroarea care a împins-o pe femeie la moarte, căci acesta nu a achitat niciun leu din despăgubirile morale şi materiale stabilite de instanţă, ci de la statul român, obligat să o facă în locul lui. Aşa a decis Tribunalul Bihor – o decizie rară, dată în baza unei legi aproape uitate, într-un caz care a zguduit o întreagă comunitate…

Împinsă la moarte

Iulia Pleşu, din Gepiş (comuna Lăzăreni), a trăit într-o teroare domestică sfârşită tragic. O femeie muncitoare, mamă a cinci copii, care se trezea în fiecare dimineaţă la ora 4 ca să ţină gospodăria întreagă pe umeri, dar care şi-a dus zilele, ani întregi, sub umilinţele, pumnii şi bâtele concubinului său. La început, fiindcă acestuia nu-i convenea gustul mâncării. Apoi, din gelozie.

 

 

Recomanda

1 Comentariu

  1. Justiție? Justiție ar fi fost dacă statul ar fi cunoscut acest caz şi ar fi intervenit prompt, înainte ca femeia să fi murit. MAI are în toată țata o rețea de sifoane şi turnători, dar care sunt folosiți în combinațiile lor dubioase cu droguri şi taxe de protecție sau împotriva opozanților politici. Şeful de post din sat sau preotul sigur ştiau de acest caz, dar i-a durut undeva, că doar aşa e la țară – bătaia e ruptă din Rai, nu?

    Mare justiție.. o mizerie! Se mai şi laudă cu un eşec.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.